Fer. Iuliu Hossu

• Episcop, martir
• 1885-1970
• n.: la 30 ianuarie 1885, Milașul Mare
• d.: la 28 mai 1970, București
• 2 iunie (bizantin)

S-a născut la Milașul Mare (atunci Nagynyulas), în jud. Bistrița-Năsăud, la 30/31 ianuarie 1885, ca al treilea din cei șase fii ai preotului Ioan, parohul de Milaș și al soției sale, Victoria. Între 1892-1896, a urmat cursurile elementare la Școala confesională greco-catolică din Milașu Mare, apoi, între 1896-1899, Gimnaziul Luteran German din Reghin și între 1899-1900, Gimnaziul Romano-Catolic din Târgu Mureș. Din 1900 urmează Gimnaziul Superior Român-Unit din Blaj, unde în 1904 a obținut diploma de bacalaureat.

După încheierea studiilor în țară, din toamna anului 1904 este trimis la Roma, ca student la Institutului De Propaganda Fide, fiind alumn al Colegiului Urbano. În 1906, la 4 iulie, obținea doctoratul în Filosofie, iar în 18 iunie 1910, titlul de doctor în «sfânta Teologie». A fost hirotonit preot la 27 martie 1910, la Roma, în biserica Colegiului Urbano, prin impunerea mâinilor unchiului său, PS Vasile Hosszu, Episcopul de Lugoj, în prezența tatălui său, pr. Ioan Hossu, devenit protopop onorar. După hirotonire, s-a întors în Eparhia de Lugoj, unde, între 1910-1912, a îndeplinit diferite funcțiuni: a fost, pe rând, notar, arhivist, bibliotecar, secretar consistorial, secretar episcopal. În 1912 a fost numit director de cancelarie, asesor consistorial, urmând ca, în 1913 să fie numit profesor de studii biblice la Seminarul diecezan din Lugoj. Era o persoană cu o cultură vastă, cunoștea șase limbi de circulație internațională și limbile clasice, se descurca cu ușurință în limbile uzuale ale Imperiului vremii.

În anul 1914 a fost trimis, ca delegat episcopal, la Congresul Euharistic de la Lourdes, în Franța. Pe drumul de întoarcere l-a surprins începutul Primului Război Mondial. Ajuns acasă s-a înrolat, în grad de sublocotenent și a plecat pe fronturile din Boemia, Moravia și Austria. Ca preot militar nu a luptat cu arma, ci a fost în serviciul Crucii Roșii. Misiunea sa era de a celebra Liturghii, de a parcurge spitalele de campanie și a aduce soldaților, în mod special celor răniți, alinare sufletească prin îndrumare spirituală și spovedanie. La începutul lunii decembrie 1914 a plecat, împreună cu Regimentul 64 de Infanterie, la Viena, pentru paza capitalei imperiale, și acolo, de asemenea, s-a întâlnit cu răniții români. Tuturor românilor le transmitea speranța în biruința idealului național, repetându-le cu încredere: «Dreptatea va învinge!» În semn de recunoaștere a meritelor din perioada 1914-1917, în care a activat ca preot militar, i s-a conferit Crucea de onoare clasa a II-a, cu decorația de război a Crucii Roșii iar, mai târziu, a primit Laudă și recunoștință pentru distinsele servicii din vremea de război.

A fost numit Episcop al Gherlei de către împăratul Carol I al Austriei (regele Carol al IV-lea al Ungariei), prin decret imperial, în 3 martie 1917, și apoi, la 21 aprilie 1917 a fost confirmat de Papa Benedict al XV-lea. La 4 decembrie 1917 a fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihályi de Apșa. În 15 decembrie 1917 a preluat oficiul eparhial, iar a doua zi, a avut loc instalarea sa solemnă în Catedrala din Gherla. Împreună cu ceilalți arhierei ai Bisericii Greco-Catolice – pentru că întregul Corp episcopal greco-catolic s-a situat in corpore pentru Unire -, prin mesaje pastorale, predici, circulare, au educat, informat și însuflețit credincioșii pentru a putea înțelege importanța și urgența realizării idealului unității naționale.

Episcopul Iuliu Hossu a avut și marele rol de a fi Vestitorul Marii Uniri. La 1 decembrie 1918 a citit Rezoluțiunea Adunării Naționale, pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia. Episcopul, deși tânăr (la 33 de ani), vedea în actul Marii Uniri, nu atât voința politicienilor sau a poporului, ci, mai presus de toate, voința lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu care a găsit credința poporului român. Mai apoi, între 12-14 decembrie 1918, a făcut parte din delegația care prezenta actul Unirii Regelui Ferdinand I, la București, fiind distins cu Marele Cordon al Coroanei României. După constituirea Parlamentului României întregite (la 20 noiembrie 1919), primește calitatea de Senator de drept și participă la discuțiile asupra legii învățământului (1924), legii cultelor (1928), asupra Concordatului cu Roma (1929) și asupra altor dispoziții legale.

A petrecut primii ani de episcopat în mijlocul poporului, vestindu-l pe Hristos. Pentru o mai bună comunicare cu preoții, la 15 septembrie 1919, a înființat Curierul Creștin, Organ oficial al Diecezei de Gherla cu un adaos neoficial, care consemnează că, în perioada 14 iunie 1920 – 3 octombrie 1926, înaltul arhiereu a vizitat peste 746 de comunități ecleziale. Cu ocazia vizitei ad limina apostolorum la Roma, la 12 mai 1930, a participat, alături de ceilalți ierarhi, la binecuvântarea pietrei de temelie pentru Colegiul Pontifical Pio Romeno.

În 5 iunie 1930, prin Constituția Apostolică Sollemni Conventione a Papei Pius al XI-lea, Episcopul Iuliu Hossu a fost numit Episcop de Cluj-Gherla, sediul episcopal fiind transferat la Cluj, Eparhia devenind de Cluj-Gherla iar Catedrala episcopală, biserica Schimbarea la Față (donată de Papa Bisericii Greco-Catolice în anul 1924). Instalarea în Catedrala din Cluj a avut loc în 4-5 octombrie 1930. La 19 iulie 1930, Episcopul Iuliu Hossu a fost numit administrator apostolic al Eparhiei nou-înființate a Maramureșului, misiune pe care o va avea până în 19 iulie 1931. Calitățile deosebite i-au fost recunoscute și prin faptul că, la 13 decembrie 1931, a fost decorat cu Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer.

Din 26 august 1931, până în 14 septembrie 1934, a făcut vizite canonice în 989 de parohii, filii și mănăstiri, fiind supranumit „Episcopul vizitațiilor canonice„. Între 1932-1936, a înființat instituții de învățământ preșcolare, primare și gimnaziale. Pentru a impulsiona viața parohiilor, în 1933, a dispus înființarea reuniunilor mariane în toate comunitățile ecleziastice. Între 1933-1934 a achiziționat și extins clădirea destinată Academiei de Teologie din Cluj-Napoca. La 8 iunie 1935 i-a fost decernată o nouă decorație: Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Cruce. În 25 februarie 1936, a trecut Mănăstirea Nicula în administrarea Ordinului Sf. Vasile cel Mare. S-a preocupat, de asemenea, de reînvierea tradiției pelerinajelor la toate mănăstirile eparhiale (Nicula, Bixad, Moisei, Lupșa, Strâmba sau Mănăstirea Calvaria – Cluj-Mănăștur).

În 16 septembrie 1936 a primit, din partea Papei Pius al XI-lea, numirea de Asistent al tronului pontifical, Conte roman și Prelat papal. Împreună cu alți Ierarhi greco-catolici, între 16 februarie – 8 martie 1940, s-a aflat la Roma, solicitând intervenția Papei Pius al XII-lea în favoarea Transilvaniei a cărei integritate teritorială era amenințată. Perioada 1940-1944 cu cedarea Ardealului, l-a găsit pe Arhiereul Iuliu Hossu „ca singur mentor spiritual al românilor din zonă” (pr. ierom. S.A. Prunduș). PS Iuliu Hossu a ales să rămână alături de turma sa punându-și în pericol viața, cel puțin de trei ori, când au fost organizate atentate de care a trecut cu bine. Este numit, la 25 iulie 1941, administrator apostolic al Eparhiei de Oradea Mare, misiune pe care o îndeplinește până în 21 noiembrie 1945. Se preocupa de soarta orfanilor, a văduvelor, de ajutorarea săracilor, fiecare sâmbătă era dedicată celor lipsiți cărora le oferea ajutor financiar, hrană, locuințe.

Colabora, în spiritul iubirii creștine, cu reprezentanții altor culte și religii. În mod particular, relația sa cu Episcopii ortodocși Nicolae Ivan și apoi cu Nicolae Colan al Clujului, a fost foarte bună. Spre exemplu, în 1942, când Episcopul Hossu era aniversat la 25 de ani de episcopat, Episcopul Nicolae Colan a venit în Catedrala „Schimbarea la Față” și i-a spus: Acesta este mesajul meu frățesc pentru aniversare: «eu ți-s frate, tu-mi ești frate, în noi doi un suflet bate». De asemenea, în anii ocupării Ardealului, pentru că biserica catedrală ortodoxă din Cluj avea foarte puțini credincioși ca urmare a plecării românilor dincolo de hotarele impuse, Episcopul Iuliu Hossu cerea, la încheierea Liturghiei, credincioșilor: mergeți și la biserica arhiepiscopală ortodoxă, pentru ca nu cumva guvernul maghiar să ia această biserică din lipsă de credincioși.

A fost respectat și prețuit ca om al timpului său. La 2 iunie 1945 era ales membru de onoare al Academiei Române. În datele statistice din 1947, Eparhia de Cluj-Gherla avea peste 426.000 de credincioși, fiind cea mai numeroasă Eparhie din cadrul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Înflorirea deosebită pe care a cunoscut-o Eparhia în timpul păstoririi sale, dovedește munca pastorală extraordinară pe care arhiereul Iuliu Hossu a prestat-o de-a lungul anilor, la Gherla și apoi la Cluj.

Anul 1948, a marcat suprimarea Bisericii Greco-Catolice: la 1 decembrie 1948 se emitea Decretul nr. 358, prin care Biserica Română Unită era scoasă în afara legii, iar bunurile ei împărțite între diferite ministere și Biserica Ortodoxă Română. Începea Calea Crucii pentru Biserica Greco-Catolică. La data de 16 septembrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu vorbea canonicilor adunați în Consistoriul eparhial despre „suprema noastră datorie de a apăra [Biserica], cu ajutorul Domnului, cu orice jertfă, până la sfârșit […] Să fim pildă de statornicie în primejdie și stâlpi de tărie pentru toți […] Acesta-i ceasul supremei datorii„. În noaptea de 28/29 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat la locuința fratelui său Traian din București și dus la Ministerul de Interne. În memoriile sale, își amintește rugăciunea făcută la prima încarcerare: „Atunci am coborât scările la subsolul ușilor ferecate, și ele de fier, și am intrat în celulă. Îndată după intrare, căzând zăvorul, m-am așezat în genunchi și, cu fruntea la pământ, am dat mărire Domnului Isus, care m-a învrednicit pe mine nevrednicul de această mare cinste a temniței pentru credință.”

La Ministerul de Interne a avut o scurtă întâlnire cu ministrul cultelor, Stanciu Stoian, și apoi, mai târziu, a avut o întrevedere și cu primul ministru comunist, Petru Groza, amândouă însă fără nici un rezultat. Împreună cu ceilalți Episcopi, arestați și ei în 28 și 29 octombrie 1948, au fost duși la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde au rămas închiși în perioada: 31 octombrie 1948 – 26 februarie 1949. Aici, atât Patriarhul Iustinian Marina, cât și vicarul său, Teoctist Arăpașu, au venit, însoțiți de securiști, pentru a sta de vorbă cu Episcopii greco-catolici și a le cere să renunțe la unirea cu Scaunul apostolic al Romei. Răspunsul Episcopului Iuliu Hossu a fost: „Nu pot, credința noastră este viața noastră!” Toți Episcopii greco-catolici au rămas perseverenți în credința lor.

A urmat, între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950, arestul preventiv la Mănăstirea Căldărușani. În urma refuzului de a-și abandona credința, Episcopii greco-catolici au fost încarcerați la Penitenciarul din Sighet. Episcopul Iuliu Hossu a fost deținut la Sighet, în regim de exterminare, între 25 mai 1949 – 4 ianuarie 1955. Închisoarea a fost pentru el un drum de sfințire, despre care, ulterior, va scrie în memorii: „Aceasta a fost cea mai înaltă universitate pe care am parcursă o, adevărată universitate în care trebuia să trăiesc tot ceea ce învățasem mai înainte„. Timpul detenției l-a trăit ca pe un timp de exerciții spirituale, celula închisorii a devenit o capelă de rugăciune, transformând timpul vieții sale într-o ofertă liturgică adusă lui Dumnezeu. În 1952, la 11 iulie, murea, la Sighet, Valeriu Traian Frențiu, cel mai în vârstă dintre Episcopii greco-catolici închiși. I-au urmat, trecând în brațele Tatălui ceresc, Episcopul Ioan Suciu, cel mai tânăr (m. 27 iunie 1953), iar în 1955, Episcopul Tit Liviu Chinezu (m. 15 ianuarie 1955). Între 6 ianuarie 1955 – 2 februarie 1955, Episcopii Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan au fost transferați într-o locație secretă a Securității.

Pe tot parcursul perioadelor de detenție în diferitele locații, Episcopii greco-catolici continuau, de câte ori aveau prilejul, să adreseze reprezentanților regimului comunist memorii, prin care cereau repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice. Datorită stării precare de sănătate la care fuseseră aduși prin condițiile aspre de detenție, între 2 februarie – 7 mai 1955, Episcopii Hossu, Rusu și Bălan au fost duși la Spitalul „I.C. Frimu” (Spitalul Floreasca) din București, unde au urmat un regim medical. După acest timp de refacere, prin care comuniștii credeau că îi vor convinge să renunțe la cererile lor, văzând că aceasta nu s-a întâmplat, s-a decis să nu fie eliberați. Urmare a cererilor lor, Episcopii s-au întâlnit și cu Petru Groza, dar întâlnirea nu s-a soldat cu nici un rezultat.

Ca urmare, între 7 mai 1955 – 14 iulie 1956, Episcopii Hossu, Rusu și Bălan au fost duși în domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeș. Văzând că memoriile au continuat și aici, Episcopii au fost separați. Între 14 iulie – 16 august 1956, Episcopii Hossu și Bălan sunt deținuți la Mănăstirea Ciorogârla. Timp de 14 ani, în perioada 16 august 1956 – 13 mai 1970, Episcopul Iuliu Hossu a fost deținut la mănăstirea Căldărușani, cu domiciliu obligatoriu. Aici a început să își aștearnă pe file memoriile timpului detenției. A încheiat aceste memorii în 1962 și le-a dat, pe ascuns, fratelui său, care le-a păstrat în siguranță, și după căderea regimului comunist, în 2003, a putut să fie editată la Cluj prima ediție a volumului Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu.

În 16 aprilie 1968, i-a fost făcută Episcopului Hossu, de către Securitate, propunerea de ridicare a domiciliului obligatoriu, la care a răspuns: „Aceasta este un paliativ. Eu am un singur domiciliu, în Cluj, Calea Moților 26. Oriunde mă va duce în altă parte eu mă consider deținut și, la rândul meu, mă postez pe o poziție protestatară, de permanent protest împotriva crimelor staliniste și a rănirii Constituției prin nerecunoașterea Bisericii mele în toate drepturile dinainte de 1948.”

În 1969, delegatul pontifical, Mons. Giovanni Cheli, trimisul Papei Paul al VI-lea a sosit la Căldărușani, și i-a adus Episcopului Hossu vestea numirii de Cardinal. La aflarea acestei vești, Preasfințitul a spus: „transmiteți că mulțumesc Pontifului Roman pentru această mare onoare pe care o ofer Bisericii, dar eu nu voi merge la Roma – așa cum se obișnuia, ca înalt prelat al Bisericii Romane -, ci voi rămâne aici, cu turma care mi-a fost încredințată„. Delegatul pontifical s-a întors la Roma și a transmis Papei cuvintele Episcopului Hossu. În 28 aprilie 1969, Papa Paul al VI-lea l-a ridicat pe Episcopul Iuliu Hossu la demnitatea de Cardinal in pectore (primul Cardinal al Bisericii Române Unite și al națiunii române!), decizie anunțată public în Vatican la 5 martie 1973.

La 13 mai 1970 Episcopul Iuliu Hossu a fost spitalizat pentru a treia și ultima oară. Ultimele gânduri ale Cardinalului Iuliu Hossu le-a consemnat Episcopul Alexandru Todea (Cardinalul de mai târziu), care își amintea: „Marți, 26 mai, dimineața, la orele 6.30, am intrat la Spitalul Colentina în camera în care se consuma jertfa, sfârșitul vieții marelui ierarh. După ce am rămas numai noi doi m-am așezat pe marginea patului. Preasfinția Sa a început să-mi vorbească. Întreținerea noastră a durat de la orele 6.40 până la orele 9.” În acest interval de timp, Episcopul Iuliu s-a oprit asupra a mai multor puncte, rostindu-și testamentul spiritual. A încheiat, spunând: „Biserica pe care am slujit-o și eu a fost desfigurată, iar ca imagine a desfigurării ei, privește-mă pe mine, dar eu iert din inimă pe toți care au contribuit la o astfel de desfigurare, lucru pentru care și adresez Părintelui Ceresc rugăciunea Fiului Său, de pe cruce: «Părinte, iartă-le lor».

Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită, îi binecuvântez și pe toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală. Sărut băncile din Seminar, în care s-au rugat clericii mei. Binecuvântez pe toți care au contribuit la fondul de ajutorare «Frățiorii Domnului», după cum binecuvântez pe toți care au fost ajutați. Binecuvântez pe toți țăranii, din toate protopopiatele, care, îmbrăcați în haine albe, ca și sufletele lor, m-au ascultat cu bucurie și s-au reîntors fericiți la casele lor. Nu i-am uitat pe cărarea suferințelor mele. Binecuvântez pe substituții mei din Cluj, care m-au suplinit în aceste vremuri grele, dar înălțătoare, și au făcut tot ce au putut ca turma mică să nu fie fără păstor. Și acum, te rog frate Alexandre [Todea] ca deseară să-mi administrezi Sfântul Maslu și să mă împărtășești. După Maslu și împărtășanie, te rog să-mi citești din Evanghelia Sfântului Ioan, de la capitolul 14,27 până la capitolul 20.”

Cardinalul Todea își amintește: „După ce a rostit cuvintele de mai sus, voind să spună și cum începe capitolul 14,27: «Eu vă las pacea, pacea mea vă dau vouă», nu a mai putut vorbi. I-a încetat graiul. Erau orele 9. Din acel moment și până ce s-a săvârșit din viață nu a mai putut vorbi decât, din când în când, câte un cuvânt răzleț. […] Conform dorinței sale, în seara zilei de 26 mai [1970] i-am dat dezlegare, l-am împărtășit și i-am administrat Sfântul Maslu. […] După Maslu am început să îi citesc din Evanghelia Sfântului Ioan. Ascultând, i s-a luminat fața și se vedea pe ea atâta liniște, bucurie și seninătate. La anumite expresii din Evanghelie, muribundul intervenea și alterna ca un refren: Știu cui am crezut! […] În timpul citirii mai rostea din când în când: Lupta mea s-a sfârșit.”

A răspuns ultimei chemări a Domnului, la 28 mai 1970 (ora 9.15), la spitalul Colentina din București și în ziua următoare a fost înhumat la Cimitirul Bellu catolic din capitală. La 7 decembrie 1982 rămășițele pământești i-au fost transferate, fiind depuse într-un cavou subteran concesionat în Cimitirul Bellu catolic. În 7-8 martie 2019 la Cimitirul Bellu catolic din București a avut loc deshumarea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu, arhiereu Iuliu Hossu. O parte dintre acestea, la cererea familiei, au fost reînhumate în același cavou, iar o altă parte a lor au fost transportate la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

Este o mare onoare faptul că Sfântul Părinte, Papa Francisc, a prezidat ceremonia de beatificare a celor 7 Episcopi greco-catolici martiri, uciși pentru credință sub regimul comunist, între care și Cardinalul Iuliu Hossu, în cadrul Sfintei Liturghii din 2 iunie 2019, de pe Câmpia Libertății din Blaj.