14 ani de blog și 41 de viață să învăț un lucru atât de simplu

Citeam ieri un lucru interesant, pe care cred că l-am intuit dintotdeauna, dar abia ieri l-am citit și l-am primit cu atât de multă claritate. Stima de sine de la maturitate este un lucru greu de obținut. Reușești să ajungi să ai stimă de sine ca adult când îți cunoști și îți accepți calitățile și defectele, când reușești să contribui în viețile celor din jur, când ai relații conștiente și când reușești să-ți înțelegi povestea și trăirile.

Când te compari cu alții și te simți superior sau inferior lor, anxietatea ta e semnificativă. La asta trebuie să te uiți, ce anume din tine sau din afară a pornit alarmele instinctului, e ceva rațional sau irațional acolo? Pentru că nu suntem superiori sau inferiori nimănui, suntem doar oameni cu bune și cu rele. (ambele idei sunt din cartea Dansul fricii, de Harriet Lerner)

Sunt departe de a avea stimă de sine, dar lucrez la asta.

Când mă enervează replica unui necunoscut, mă uit să văd de ce. Nu răspund niciodată la mânie, am învățat să pun timp și spațiu între reacția mea și sursa enervării.

Reușesc aproape de fiecare dată să văd zona din mine care este speriată, îndurerată sau nevăzută. Am învățat să fac asta în terapie și cu copiii și omul meu.

De asta nu mă mai supăr când cineva-mi scrie că arăt de 50 de ani. Știu că e doar o răutate.

Sau când cineva-mi spune că mint cu cine știe ce. Eu știu că nu-i adevărat.

Cred că asta arată un oarecare dram de maturitate care a sosit cu vârsta și cu toate crizele de identitate provocate de zeci de străini de pe internet care mi-au spus nasoale, iar eu m-am lăsat îndoită de mine de spusele lor.

Din fericire, am depășit acest moment.

Sunt în continuare atentă la cum îmi fac treaba, la impactul pe care-l am asupra oamenilor cu vorbele mele, la relațiile mele apropiate, la nevoile mele.

Sunt curioasă ce-mi vor aduce următorii ani.

Deocamdată e bine la 41, îmi păstrez umorul, curiozitatea și blândețea față de mine și față de (cât mai mulți dintre) ceilalți.

La mulți ani Ioanelor, Ionilor, Ionelelelor, Oanelor și fiului nostru, Ivan!

Vă mulțumesc că suntem încă împreună. Peste trei zile se fac 14 ani de când scriu aici. 14 ani. Mai mult de o treime din viața mea și probabil jumătate din cea a multor cititori de pe-aici.

Asta e o poză de zilele trecute.

ionouka

Și una de acum 14 ani. Să nu uit cum eram. Un copil. 🙂

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

20 comentarii

    • La multi ani Ioana!Minunata,dulce,determinata,calda,om frumos!Va urmaresc si va citesc cu drag!Ganduri bune,pozitivitate,creativitate,pretuire!❤??

  1. La multi ani, sa faci cel putin inca 14 ani, noi te citim cu placere si cu inimile pline! Ca o paranteza, cand realizezi ca ceea ce simti acum depinde foarte mult de tine, incepe sa nu mai doara absenta sau trecutul in totalitatea lui, deci iti doresc zile senine, pline de constientizarea calitatilor minunate pe care le ai! Iar in zilele mai putin senine, hraneste-te cu dragostea celor dragi.

  2. La multi ani cu sanatate si bucurie! Multumiri pentru cei 14 ani de scrieri- sa mai fie inca multi, multi si buni!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *