Situată în centrul Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi, Roșia Montană este o localitate minieră veche de mai bine de 2.000 de ani.

Muzeul Mineritului, aflat în apropierea fostei exploatări miniere, este un punct de atracție pentru turiști, dornici să viziteze fostele Galerii Romane. Aici au fost săpate tuneluri lungi de zeci de kilometri. Acestea adăpostesc unelte pentru minerit, așa numitele „șteampuri“, care erau niște construcții folosite pentru separarea aurului de piatră. Galeriile erau alimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tăuri“. Au fost săpate prin metode tradiționale, iar lungimea lor nu e cunoscută deoarece rețeaua construită timp de aproape 2.000 de ani nu a fost cercetată integral până în prezent. Ele se remarcă în cadrul sistemului prin forma trapezoidală perfectă, ce le-a făcut să reziste mii de ani. Aceste construcții sunt unice în lume prin lungime și gradul de păstrare.

Muzeul a fost creat la inițiativa unor oameni care au lucrat la Roşiamin, societatea de stat care a operat vechea exploatare minieră din Roşia Montană. Aceștia, pasionați de istorie, au amenajat galeriile săpate cu dalta şi ciocanul de strămoșii de acum 2.000 de ani, pentru vizitare. Practic, au realizat un muzeu în aer liber în care sunt utilaje folosite de-a lungul timpului pentru extragerea aurului. Tot aici găsim şi o expoziţie de fotografii vechi ce au imortalizat activitatea minerilor în secolul al XIX-lea.

Tradiție în exploatarea metalelor prețioase

Vizitarea acestui circuit durează aproximativ o oră și jumătate. În acest timp, o întreagă istorie a minerirului, precum și exploatarea auriferă din secolul al II-lea d.Hr, din perioada romanilor, ni se dezvăluie în toată complexitatea ei. Roșia Montană rămâne astfel una dintre cele mai vechi localități din Europa cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase.

Romanii au înființat prima așezare permanentă pentru sclavii și coloniștii care lucrau în minerit. Aici au realizat și primele mari exploatări de aur și argint din zonă.

S-au amenajat primele galerii pentru extracție, unde foloseau cele mai eficiente tehnici miniere la vremea respectivă. Săpate cu ciocanul, dalta și târnăcopul, construcția galeriilor este încununarea unei munci colosale a oamenilor din comunitate. Pentru a ciopli bucățile de rocă dură, pereții stâncii se încălzeau cu foc, iar apoi erau stropiți cu apă și oțet pentru a o răci brusc. Prin diferența termică creată, roca se crăpa. Cu târnăcopul, erau desfăcute bucățile de rocă din care era separat aurul.

O mare parte din galerii au fost complet distruse în anul 1970, când în zona Cetate a fost amenajată o carieră chiar în locul unde se afla un întreg sistem de galerii, denumit „Cetățile Romane“.

Zona a fost în continuă dezvoltare

La începutul secolului al XX-lea, Roșia Montană era un orășel cochet, cu un centru cu străzi pietruite și iluminate, cazino, cinematograf, teatru și sală de bal cu oglinzi vene- țiene, case mari, adesea cu două niveluri, inspirate de cele ale sașilor din Transilvania.

„Febra aurului“ a atras oameni din diferite părți ale Europei. Roșia Montană a fost populată cu români, maghiari, germani, slovaci, evrei, pentru care s-au construit biserici și s-au înființat școli. Pe atunci, întreaga populație era implicată în activitățile miniere, chiar și femeile și copiii. Extracția metalelor prețioase a continuat în mina de stat, iar mineritul a rămas ocupația de bază a roșienilor.

Din anul 1970, la Roșia Montană se desfășurau doar etapele miniere primare, cianurarea se facea la Baia de Arieș, iar procesarea finală la Baia Mare. În perioada comunistă și, mai apoi, după anul 1989, mina de stat din Roșia Montană a suferit pierderi. Tehnologia învechită, lipsa investițiilor necesare și a unui plan clar de dezvoltare au dus la închiderea minei în anul 2006.

Anca Lăpușneanu