Andreea Bănică și Lucian Mitrea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc. Sunt împreună încă din liceu, iar relația lor se apropie de trei decenii. Aceștia s-au căsătorit în anul 2008. Au familia pe care și-au dorit-o întotdeauna, iar căsnicia lor a rezistat în pofida speculațiilor apărute de-a lungul timpului.

Între ei doi e o diferență de vârstă de câteva luni. Lucian Mitrea era în clasa a IX-a, iar Andreea Bănică tot în clasa a IX-a atunci când s-au îndrăgostit iremediabil. S-au cunoscut la Balul Bobocilor, însă nu seara cu pricina a fost cea în care și-au început relația, pentru că Andreea dansase toată noaptea cu vărul lui Lucian.

„Chiar dacă ne certăm acum, peste ceva timp ne împăcăm”

Mulți se întreabă care este secretul căsniciei lor, iar în cadrul unui interviu pentru Fanatik, Andreea Bănică a vorbit despre relația cu Lucian Mitrea.

„Am văzut că deja este o modă, gata, nu ne mai înţelegem astăzi, mâine ne despărţim. Nu e chiar aşa, trebuie să cântăreşti foarte bine lucrurile astea şi să pui practic pe foaie care sunt lucrurile cele mai importante, care sunt lucrurile bune şi care cele rele, şi dacă lucrurile bune primează nu are sens să faci un astfel de pas. Doar că sunt oameni care nu acceptă să aibă nici certuri, să aibă nişte contraziceri, noi ne înţelegem din multe puncte de vedere, chiar dacă ne certăm acum, peste ceva timp ne împăcăm.

Încă un bloc evacuat la Slănic Prahova, în zona afectată de surparea unei străzi. A fost emis și un mesaj Ro-Alert. Noi imagini cu craterul
Recomandări
Încă un bloc evacuat la Slănic Prahova, în zona afectată de surparea unei străzi. A fost emis și un mesaj Ro-Alert. Noi imagini cu craterul

Nu ştiu cum am reuşit, aşa a fost să fie la noi, fiecare om are un destin, aşa a fost să fie pentru noi până acum. Nu există un secret, că toată lumea ne întreabă. Noi ne iubim, ne pupăm în fiecare zi, nu există zi să treacă fără să ne pupăm şi dacă nu ne-am pupat într-o zi înseamnă că e ceva. Am văzut foarte multe relaţii care s-au destrămat în urma apariţiei unui copil. Un copil nu trebuie să te despartă, ci din contră, trebuie să te unească.

„Nu pot să zic că la noi e totul roz, ne contrazicem zilnic pe aceleaşi teme”

Nu pot să zic că la noi e totul roz, ne contrazicem zilnic pe aceleaşi teme, cele cu şi despre copii, însă ajungem la un consens la un moment dat, pentru că ne dăm seama că asta este cel mai important, ca noi să fim sănătoşi şi să ne creştem copiii în continuare”.

Ca în orice cuplu mai există discuții în contradictoriu, însă cântăreața susține că aceste episoade sunt destul de rare în relația lor. Atunci când apar certuri între Andreea Bănică și Lucian Mitrea, acestea sunt din cauza celor doi copii, Sofia și Noah Andrei.

„Să ştii că noi nu prea am avut divergenţe, nu prea am avut certuri. Cele mai multe certuri la noi în familie au fost din cauza copiilor, aici devine un pic frustrant, pentru că tu vrei să faci ceva anume cu copilul tău şi ai nişte păreri, iar el are altele. La capitolul ăsta trebuie să lucrăm noi cu noi şi să ne punem de acord.

„Asta înseamnă un al treilea război mondial.” Reacția Ungariei, după ce Macron a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina
Recomandări
„Asta înseamnă un al treilea război mondial.” Reacția Ungariei, după ce Macron a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina

Dar încercăm să depăşim toate situaţiile astea, ca orice alt cuplu care îşi doreşte asta. În afară de momentele astea, noi nu am avut altele de-a lungul timpului, chiar dacă presa a scris diverse. Am citit atâtea porcării despre noi, încât la un moment dat am zis că nu mai are sens să citesc, chiar şi în prezent mai citesc lucruri neadevărate despre noi”.

andreea-banica-si-lucian-mitrea-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce spune Andreea Bănică despre infidelitate

De-a lungul timpului au apărut zvonuri potrivit cărora Lucian Mitrea nu i-ar fi fost atât de fidel soției sale. Andreea Bănică susține că nu a fost afectată nicio clipă de speculațiile apărute și știe că partenerul ei nu i-a greșit în cei aproape 30 de ani de relație.

„Crede-mă că pe mine nu m-a afectat nici măcar o clipă, o clipă nu am crezut ceva, o clipă soţul meu nu mi-a dat vreun semn. Din moment ce noi am fost mai toată viaţa împreună, când ar putea şi unde să se ducă. Este şi un tip foarte deştept, care ştie foarte bine ce are lângă el, ştie foarte bine că femeie ca mine nu mai găseşte. De când mi-a dat inelul de logodnă, i-am spus «dacă eşti pentru mine, eşti pentru mine şi atât».

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței din Călărași care a murit după ce a mâncat pește congelat
Recomandări
Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței din Călărași care a murit după ce a mâncat pește congelat

„El ştie foarte bine că nu accept să fiu făcută de ruşine”

La mine nu există altfel, dacă mă vrei aşa, bine, dacă nu, nu, trebuie să înţelegi asta din start, eşti pentru mine şi atât. El ştie foarte bine că nu accept să fiu făcută de ruşine, nu accept să fiu înşelată, n-aş putea să stau cu un om să mă înşele, iar eu să fac vreun compromis, nu aş avea de ce. Nu pot să spun niciodată ce îmi rezervă viaţa şi ce poate fi în viitor.

„Când eşti un om înşelat simţi nişte lucruri”

Mi s-a mai pus întrebarea «ce ai face dacă ai fi înşelată», nu am de unde să ştiu, nimeni nu are de unde să ştie, pentru că doar în momentul ăla vei simţi ceva, nu ai cum să prezici. Într-adevăr presa a scris de multe ori, dar ei n-au fost niciodată în locul meu, în viaţa mea, să vadă, să ştie, să simtă. Când eşti un om înşelat simţi nişte lucruri, totul iese la iveală la un moment dat, cât ai fi de bun mincinos”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 15 mai până la finalul anului. Noroc, bogății, relații noi și multe oportunități pentru acești nativi
FANATIK.RO
Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 15 mai până la finalul anului. Noroc, bogății, relații noi și multe oportunități pentru acești nativi
S-a aflat! Ce relație este, de fapt, între Cătălin Botezatu și Laura Giurcanu: ”Chiar dacă nu se întâmplă atât de des pe cât ne-am dori...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație este, de fapt, între Cătălin Botezatu și Laura Giurcanu: ”Chiar dacă nu se întâmplă atât de des pe cât ne-am dori...”
Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție de infarct la Premiile Gopo. Mayra a atras toate privirile cu ținuta. Cine a însoțit-o pe covorul roșu
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție de infarct la Premiile Gopo. Mayra a atras toate privirile cu ținuta. Cine a însoțit-o pe covorul roșu
În Würzburg există un magazin românesc cu produse tradiționale din țară » Cât poate să coste un kilogram de carne de miel pentru Paști
GSP.RO
În Würzburg există un magazin românesc cu produse tradiționale din țară » Cât poate să coste un kilogram de carne de miel pentru Paști
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
FANATIK.RO
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Știrileprotv.ro
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Notă de plată uriaşă pentru o noapte de distracţie la mare. Este cât avansul la un apartament în Bucureşti. Mamaia s-a transformat peste noapte într-un uriaş parc auto de lux
Observatornews.ro
Notă de plată uriaşă pentru o noapte de distracţie la mare. Este cât avansul la un apartament în Bucureşti. Mamaia s-a transformat peste noapte într-un uriaş parc auto de lux
Horoscop 3 mai 2024. Gemenii s-ar putea să observe o neconcordanță între ceea ce le oferă realitatea și ce-și doresc ei în această perioadă
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2024. Gemenii s-ar putea să observe o neconcordanță între ceea ce le oferă realitatea și ce-și doresc ei în această perioadă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI