Infofinanciar > Esential > România explicată (39). Vidraru: un baraj, un lac, o bijuterie istorică
Esential

România explicată (39). Vidraru: un baraj, un lac, o bijuterie istorică

Vidraru_Dam

Nu cunosc nici un român sau vreun străin care să fi făcut Transfăgărășanul și să nu fi fost deosebit de impresionat de lacul și Barajul Vidraru. Construcției, uriașă dovadă a puterii de inovare a omului, nu i-a păsat de sinistrul din 1977 și specialiștii spun că o asemenea antrepriză ar costa azi multe miliarde.

Long story short, Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat de Barajul Vidraru în judeţul Argeş, pe râul Argeş, pentru producţia de energie electrică.

Situat între Munţii Frunţii şi Masivul Ghitu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda şi ale câtorva afluenţi direcţi (Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 mł /s.

Gigantul

Construit între ani 1960-1966 în scopul producerii de energie electrică, pentru irigații și pentru a evita inundațiile, complexul hidroenergetic amenajat pe râul Argeș este reprezentat de centrala hidroelectrică (denumită “Gheorghe Gheorghiu-Dej” până în 1989) și un ansamblu de 14 microhidrocentrale în aval ce dezvoltă o producție de energie de 350 milioane kWh.

Hidrocentrala Vidraru

Hidrocentrala Vidraru

Suprafaţa totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lăţimea maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugăriţa şi o circumferinţă de 28 km.

Adâncimea maximă a apei este de 155 m lângă barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane mł. Nivelul normal de retenţie este de 830,00 metri deasupra nivelului mării (mdM).

Centrala principală se află într-o galerie săpată la 130 m sub albia râului Argeș și a fost proiectată astfel încât să se poată controla hidrocentrala de la distanță, din București. Prezintă o putere de 220MW și capacitate de producție energie de 400 milioane kWh pe an, în condiții de precipitații medii.

Barajul Vidraru prezintă o înălțime de 166,6 metri, o lungime a coronamentului de 307m și o grosime a coronamentului de 6 m. Arcul barajului cuprinde 22 de coloane verticale îmbinate prin rosturi de dilatație, iar fiecare coloană este secționată în lamele de 2 m înălțime. Pentru construcție au fost necesari 480 000 metri cubi de beton nearmat, impermeabil, marca B600.

La momentul finalizării construcției, barajul Vidraru se clasa pe locul 5 în Europa și pe locul 9 în lume. Poziția în Europa a rămas aceeași, însă la nivel mondial barajul a ajuns pe locul 27.

Șantierul Vidraru

Șantierul Vidraru

Muncă de Sisif

Puțină lume știe cu ce eforturi s-a realizat colosul de la Vidraru și ce a presupus efectiv punerea în aplicare a visul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, care voia cu orice preţ o hidrocentrală uriaşă pe râul Argeș. A ieșit o construcție irepetabilă.

La construcția barajului s-au excavat trei sferturi de milion de metri cubi de pământ!

Dacă ne referim doar la pregătirea terenului  pentru fundație, printr-o procedură de suprafață realizată prin curățarea, spălarea și suflarea cu aer a rocii și plombarea fisurilor, și o alta de adâncime, cu  injecții de legătură și consolidare, abia ne putem facem o mică  idee despre ce a însemnat această lucrare în timpul căreia s-au excavat aproape trei sferturi de milion de metri cubi de pământ. Au fost ani de muncă titanică.

Iată ce scria ziarul Scânteia din 10 aprilie 1965,  la  5 ani de la demararea lucrărilor la acest proiect de pionierat – cel mai mare baraj în arc din România: “Turnarea betoanelor se face în cofraje metalice, ceea ce contribuie la obținerea unei productivități superioare cu 20%  față de metoda clasică. Constructorii intensifică întrecerea socialistă pentru a realiza acest important obiectiv hidroenergetic la termenele prevăzute și chiar mai devreme”.

Ridicarea impresionantului edificiu s-a făcut în 5 ani şi jumătate, timp în care s-au efectuat volume colosale de lucrări: s-au excavat 1.77 milioane mc de rocă, s-au forat peste 42 de  km de galerii subterane, s-au turnat 930 de mii de mc de beton şi au fost montate peste 6.000 tone de echipamente electromecanice. Lucrarea a costat 1,47 miliarde lei la acea vreme, iar investiţia a fost amortizată în 28 de ani.

Un baraj gigantic

Un baraj gigantic

Lacul și hidrocentrala

Odată cu umplerea la capacitate a barajului, în luna decembrie 1965, a luat naştere Lacul de Acumulare Vidraru. Un an mai târziu, în 1966, era gata şi hidrocentrala (cu o stație subterană la 103-104 metri sub nivelul răului), denumită până în 1989 Gheorghe Gheorghiu-Dej, obiectiv pe care  liderul comunist ce i-a dat numele n-a mai apucat să-l şi vadă în funcţiune, pentru că a murit cu un an  înainte de inaugurarea  făcută, la 9 decembrie 1966, de Nicolae Ceauşescu.

Pe teritoriul ţării noastre există un număr mare de lacuri. De acumulare sau naturale, aceste ochiuri de apă dau un aspect aparte fiecărui peisaj, reprezentând un potenţial turistic deosebit de important. Dintre toate însă, doar trei lacuri sunt cel mai des amintite când vine vorba despre indicarea celor mai adânci lacuri din ţara noastră: Lacul Zănoaga Mare din judeţul Hunedoara, Lacul Vidraru din Argeş şi Lacul Avram Iancu sau Ocna Mare din judeţul Sibiu. Despre lacul Zănoaga Mare se spune că este cel mai adânc lac glaciar din ţara noastră, cu o adâncime de 29 metri.

Dacă Zănoaga Mare este cel mai adânc lac glaciar din România, Vidraru este cel mai adânc lac de acumulare.

În 1965, după finalizarea barajului Vidraru, a urmat umplerea cu apă a acumulării, un proces despre care puţini ştiu că a  durat aproape un an. Să nu uităm că vorbim de un lac ce se întinde pe o lungime de 14 km, ocupa 870 ha şi înmagazinează 320 milioane metri cubi de apă – volumul sau util, dar care poate ajunge până la un total de 465 milioane metri cubi!

Tragedia

Mai mereu, construcțiile impozante ale românilor au câte ceva în comun cu Legenda Meșterului Manole. Cu o ofrandă. În acest caz, sub milioanele de metri cubi de apă ai lacului Vidraru, gem umbrele întregii comunități argeşene Arefu.

În zonă umblă povești îngrozitoare despre oameni ce-au pierit sub ape şi cruci de cimitir ce ies, din când în când, la suprafaţă. Aceasta ar fi tragica legendă a oamenilor satului Cumpănă, care au refuzat să-şi abandoneze casele şi au preferat să moară în odăile lor, sub puhoaiele de apă, la inundarea cotrolată a zonei ce avea să devină lacul Vidraru.