Am avut pentru prima oara de a face cu producatorii de vin acum vreo 15 ani. Lucram la Alexandrion, ma ocupam de exporturi si ma intalneam la tot felul de expozitii si intalniri cu producatorii de vin. Majoritatea erau in plin proces de investitii pentru a creste calitatea vinului. Decenii intregi de comunism distrusesera vinul romanesc care devenise o posirca dulce, iar in anii 90 consumul de vin fusese puternic lovit de aparitia companiilor multinationale de bere – acestea cumparasera cateva fabrici de bere, le retehnologizasera, bagasera bani in cresterea spectaculoasa a calitatii si milioane de dolari in marketing si distributie. Sectorul de vin fusese lasat de izbeliste, companiile de stat erau in moarte clinica si investitii zero. Mai aparusera ici si colo cativa antreprenori straini care credeau in vinul romanesc si investeau bani, pasiune si efort pentru a aduce vinul romanesc la o calitate de varf, dar numarul lor era mic. Majoritatea se bazau pe export. Mi-aduc aminte ca am intrebat de turism de vinuri – toti au ras ca de o gluma buna. In Romania ? Noi speram sa facem vin ca lumea, ce turism ?

Fast forward, 15 ani mai tarziu. Intre timp, am devenit blogger de calatorii si am inceput sa cutreier lumea mai abitir ca inainte. Am fost intr-o expeditie la cramele din Basarabia unde am descoperit nu numai niste vinuri excelente, ci si niste crame spectaculoase (de altfel cramele de la Cricova si Milestii Mici se numara printre cele mai mari atractii turistice ale Moldovei de peste Prut, desi as zice ca si Purcari sau Chateau Vartely Orhei au investit in turismul oenologic cu mult gust), am fost in Georgia unde am descoperit ca vinul georgian a fost lovit de comunism inca si mai abitir ca vinul romanesc, dar ca s-a refacut si a crescut calitatea in mod spectaculos. In plus, am descoperit niste crame absolut spectaculoase. Si incet, incet, in peregrinarile mele am ajuns la crame superbe din Moldova, Georgia, Thailanda si Franta. Dar nu si in Romania. Fusesem la un moment data acum vreo 10 ani la Murfatlar, dar nimic iesit din comun. Uneori ma intrebam daca exista ceva turism viticol in Romania. Si am descoperit ca este, in stadii incipiente, dar este, iar unele crame arata “ca afara”.

Saptamanile trecute am fost invitat insa de Cezar (da, tizul meu) de la vinul.ro unul dintre cei mai aprigi promotori si cunoscatori ai vinului romanesc. Inainte de pandemie, m-a tot invitat din cand in cand la unul din evenimentele sale obisnuite de degustare, dar s-a intamplat sa fiu plecat si apoi n-am mai primit nici o invitatie. Pana la invitatia sa fac o tura impreuna cu un grup de jurnalisti pe la cramele de la Dealu Mare de acum cateva zile. Si am aflat ca voi avea parte de surprize – nu numai cu privire la vinuri, dar si la turismul oenologic.

Dupa ce producatorii de vinuri romani si-au crescut serios calitatea (vinurile romanesti de azi se pot bate linistit cu multe vinuri din intreaga lume), multe crame au inceput sa investeasca si in facilitati turistice – sa vizitezi, sa degusti niste vin, sa si cumperi cate ceva de la crama. Unele din cate stiu au si facilitati de cazare, dar nu si zona Dealul Mare. Prima pensiune aflata intr-o crama din Dealu Mare urma sa fie deschisa la cateva zile dupa vizita mea la APOGEUM (Domeniile Tohani), probabil s-a deschis deja, dar pe la toate cramele gazdele noastre spuneau ca una din problemele turismului in zona este lipsa locurilor de cazare. Da, Sarata Monteoru nu e departe si sunt ceva locuri de cazare, nici Ploiestiul nu e departe, sa nu zic de Bucuresti care e la vreo ora si un pic de Dealu Mare. Dar daca vii intr-un tur cu masina proprie, cel putin un ocupant al masinii ramane extrem de frustrat pentru ca trebuie sa inghita in sec si sa deguste apa in loc de vin. Asa ca cei de la vinul.ro in colaborare cu 12 crame din Dealu Mare ofera tururi in zilele de 26 – 27 iunie 2021 sub numele de Evadare in Dealu Mare. Practic, sunt tururi de o zi si se viziteaza cate 3 crame. Sunt 4 circuite posibile (a cate 3 crame) cu plecare si intoarcere in aceeasi zi la Bucuresti. Tinand cont ca sunt doua zile de tururi, puteti sa faceti 2 tururi, deci sa descoperiti 6 crame – se degusta cel putin 4 vinuri in fiecare crama, asa ca iti vei face o parere destul de buna de ce-i poate pielea Dealului Mare.

In drum spre Dealu Mare, Cezar, dar si editorul sau au povestit despre vinuri. Cu ocazia asta am aflat ca Dealu Mare are supranumele de Toscana Romaniei. Este tot o zona verde, o zona deluroasa (ici si colo, sunt niste dealuri spectaculoase) si plina de crame. Parca sunt 20 de creame, nu mai stiu exact numarul, dar 12 dintre ele au decis sa colaboreze in a crea vinuri de o calitate de clasa mondiala – asa ca urmand exemplul altor zone viticole din lume sa creeze standardul DOCG (Denumire de Origine Controlata Garantata) – o stampila cu DOCG Dealu Mare va exista doar pe cele mai bune vinuri de la cramele care jura cu mana pe vita-de-vie ca produc dupa niste criterii extrem de dure si exista si un mecanism de control transparent. As scrie probabil un articol intreg numai despre DOCG, dar mai degraba va recomand sa cititi mai multe aici

Un alt lucru care l-am aflat pe autocar este faptul ca Dealu Mare este patria soiului national Feteasca Neagra – datorita solului si climei, zona Dealu Mare este perfecta pentru vinurile rosii, iar Feteasca Neagra este mandria nationala a vinului romanesc. Prin secolul XIX o insecta adusa din America de Nord numita filoxera a facut ravagii prin podgoriile romanesti (dar si din alte tari din zona), distrugand o gramada de soiuri traditionale romanesti. Nu stiu cum Feteasca (neagra, regala, alba) a supravietuit, de asemenea Rara in Basarabia, Zghihara, Tamaioasa sau Grasa, viile din Romania renascand cu ajutorul soiurilor frantuzesti – Cabernet, Merlot, Sauvignon, etc, dar si cate ceva din Italia si Germania. Din pacate, vinurile de soi romanesti care au fost apreciate si consumate timp de secole din Egipt si Constantinopole pana la Viena si Liov au disparut sub lovitura acestei insecte.

Prima oprire la Lacerta. Drumul este spectaculos – merita sa mergi chiar si daca nu te duci la crama, dealurile acelea sunt absolut superbe, iar privelistea de sus, de la Lacerta, de vis. Pacat ca am prins o ploaie torentiala, dar cel putin ne-a “obligat” sa ne concentram pe vinuri. Lacerta este o podgorie relativ noua, o investitie austriaca facuta cam acum vreo doua decenii. Investitorul austriac fiind diplomat in post in Romania in timpul Revolutiei din 1989, iar 10 ani mai tarziu a revenit cu ideea de a face vin – a ajuns in zona Dealu Mare, i-a placut zona (e greu sa nu-ti placa, orb sa fi) si a deschis podgoria. Lacerta inseamna “soparla” in latina si numele vine de la faptul ca atunci cand au venit investitorii au vazut in zona soparle si au concluzionat ca este o zona vie cu potential. Asa ca soparla a devenit brand (ma rog, sub nume latinesc) si acum este pe toate sticlele si paharele, dar si prin podgorie. Am fost si prin crama – vinul se face dupa model clasic, invechit in butoaie aduse din toata lumea – Franta, SUA, Ungaria, dar si Romania (exista un producator roman de butoaie de stejar in Transilvania ale carui butoaie le-am vazut prin mai multe crame din Dealu Mare).

Lacerta este o promotoare a turismului viticol, primeste cu drag oaspeti la degustare (exista chiar si un magazin cu produse branduite – de la mingi de golf la tricouri, nu am mai vazut asa ceva in celelalte podgorii), dar pana una alta, nu va deschide vreun hotel sau pensiune. In schimb, exista o cladire noua super-moderna, un simbol al Lacerta –care se doreste un varf de lance a asa-numitei “lumi noi a vinului”. Langa cladire moderna unde se afla facilitatea de productie (producatorii se bazeaza pe puterea de zdrobire a bobului de strugure a gravitatiei si nu pe prea multe utilaje mecanice), se afla si un vechi conac boieresc de la 1901 frumos refacut (ca orice cladire frumoasa, comunistii au lasat-o in paragina).

Urmatoarea oprire m fost la o alta proprietate deosebita – domeniile Tohani  sau Apogeum, sau Valahorum sau … nici eu nu am inteles exact cum. Este o proprietate cu o traditie de vreo 200 ani si care desi nu are parte de privelistea lui Lacerta (e la campie), verdele acela al viilor care parca inunda zona construita face din Tohani un loc magic.

Dar vinul nu inseamna doar struguri, sticle, modalitati de productie sau cupaje facute de oenologi mai mult sau mai putin faimosi. Inseamna si povesti, povesti frumoase, povesti de oameni pasionati, povesti de tinut minte. Iar povestea Tohani are o poveste speciala, o poveste regala. Povestea mai putin cunoscutului print Nicolae, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea si unchiul Regelui Mihai. Acesta la fel de zvapaiat ca si fratele sau i-a cazut cu tronc o tanara casatorita – doamna Ioana Savescu – fiica proprietarului viilor de la Tohani si sotia unui politician liberal din Focsani (trei generatii Savescu si-a lasat amprenta asupra judetului Vrancea construind scoli, spitale, cladiri administrative, cai ferate, etc). Ioana era sotia lui Radu Savescu, cel de-al treilea din dinastie (avea sa moara torturat de comunisti dupa multi ani de puscarie). Printul Nicolae s-a cunoscut cu Ioana la un club din Bucuresti, iar pasiunea a fost fulgeratoare si rapida – Ioana a plecat literalmente de la club cu Nicolae lasandu-l pe Radu Savescu cu gura cascata.

A urmat un divort rapid, Radu Savescu a primit rapid un post consular la Bruxelles (mai bine ar fi ramas acolo decat sa se chinuiasca la Canal), iar proaspata divortata Ioana si-a luat numele Doletti sa sune mai strainez (membrii familiei regale a Romaniei nu aveau voie sa se casatoreasca cu romani) si s-a casatorit cu printul Nicolae la Tohani, avand o nunta ca-n povesti. Povestea a fost franta de fratele mai mare, Regele Carol al II-lea care desi era cu musca (adica Lupeasca) pe caciula s-a facut rosu de furie si a anulat pur si simplu nunta – registrul de stare civila a fost dus de la Tohani la Bucuresti, a fost copiat cuvant cu cuvant exceptand casatoria lui Nicolae de Romania cu domnisoara (vorba vine) Ioana Doletti.

Parintii Ioanei, oameni cu stare si de familie buna au facut tot ce se putea face pentru a-si introduce odrasla in familia regala. Am citit pe undeva (nu stiu daca e adevarat), ca parintii ar fi divortat, mama s-ar fi casatorit in viteza cu un nobil rus scapatat (fugit din Rusia bolsevica) care a adoptat-o pe Ioana ca sa devina … printesa rusoaica si deci eligibila pentru casatorie. Nimic n-a fost acceptat. Pana la urma, printul Nicolae si-a dat demisia din familia regala, si-a luat numele de Nicolae Brana (de la castelul Bran pe care il iubea mult) si a plecat cu Ioana in exil in 1937. A mai venit odata in 1938 la inmormantarea mamei sale, Regina Maria si apoi a ramas in occident cu Ioana. Ioana Dumitrescu-Dolletti a murit in 1963, printul supravietuind pana in 1978 cand a murit la Madrid, in exil.

Tohaniul detinut dupa nunta cvasi-regala de tinerii insuratei Nicolae si Ioana a fost vandut Familiei Regale, iar comunistii au nationalizat proprietatea, facand-o evident praf. A fost privatizata in jurul anului 2000, fiind cumparata de un investitor roman care a hotarat sa faca din Tohani o culme a viticulturii romanesti. Si aici am vazut niste lucruri wow – in primul rand niste premii internationale de la cele mai mari concursuri de vin din SUA (si stiu ca in domeniul asta al vinului sau al bauturilor alcoolice exista concursuri in care castiga toti sau aproape toti si unele pe bune – se pare ca cele castigate de Tohani sunt pe bune) si un proiect interesant cu brandul Apogeum facut in colaborare cu cateva crame-boutique din Romania cu ambitia de a face vinul cel mai bun. Tohani are si o colectie de vinuri vechi, dar ceea ce este realmente iesit din comun este procesul de productie – vinificarea are loc in niste amfore imense (zici ca vin direct din Grecia Antica) din ceramica. Am baut Feteasca neagra direct din amfore. Este incredibila. Nu am eu un gust de vin cine stie ce, dar este pur si simplu WOW.

Legatura cu Familia Regala continua si acum. Domeniile Tohani sunt furnizor oficial al Familiei Regale Romane, iar unele din branduri poarta numele unor reprezentanti ai familiei regale, inclusiv al Printului Nicolae.

De asemenea, Tohani se implica masiv in promovare si dezvoltarea turismului viticol. Vis-à-vis de vila in care se afla amforele, a fost construit un mic hotel care urma sa fie deschis la cateva zile dupa vizita mea. Dar asta nu e nimic. In vila principala unde exista un mini-muzeu al Printului Nicolae, se afla un apartament de lux – nu pentru ca exista un jacuzzi in camera, ci pentru ca atunci cand tragi perdeaua, ai la picioare verdele acela exploziv al podgoriei Tohani. Absolut superb !

Urmatorul stop a fost la SERVE, o podgorie cu traditie post-decembrista, practic prima investitie straina in vinul romanesc. Daca retin bine anul, a fost 1994. Atunci cand un francez dintr-o familie cu traditie viticola a decis sa faca vin de calitate in Romania. Prin Franta nu mai gasea podgorii de vanzare, iar cele care erau disponibile, costau imens, asa ca a decis sa scoata vinul romanesc din marasm. Numele SERVE este un acronim reflectand perioada anilor 90 – Societatea Euro-Romana de Vinuri de Exceptie. Era o ambitie cam mare la inceputul anilor 90 in marasmul de dupa distrugerea comunista. Dar Guy Tyrel de Poix (din pacate, a decedat intre timp) a pus bazele industriei vinurilor de calitate romanesti. Toate vinurile poarta numele copiilor lui (s-a casatorit cu o romanca) si mai nou si a nepotilor, dar vinul de capatai al podgoriei ii poarta numele – Feteasca Neagra Guy de Poix care a primit unele dintre cele mai mari onoruri ale industriei mondiale de vinuri – si e soiul national in care Guy de Poix a avut o incredere deplina si care de fapt l-a atras in Romania.

SERVE a fost primul producator care a lansat un vin premium romanesc – Cuvee Charlotte (numele unei fiice) care la inceput a fost primit cu mare retinere in Romania. Vin romanesc premium ? Glumiti ! Vinul romanesc e d-ala cu hora pe eticheta si cam atat. Nu exista vin premium romanesc. A trebuit sa mai vina un alt producator – investitor strain, Vinarte cu un vin premium inca si mai scump ca Charlotte sa inceapa sa se vanda. Si incet, incet, atat romanii, cat si strainii au descoperit ca si in Romania se poate face vin de cea mai buna calitate.

Dupa poveste si degustare (multumim si de mancare, eram lihniti cand am ajuns la SERVE) am facut tura de rigoare pe la productie – vinificatia clasica in containere metalice si invechirea in butoaie de stejar. Si atentia extrem de minutioasa la productie – liniile ne-au fost prezentate ca fiind cele mai high tech posibil, cu mii de senzori si lucrand la milimetru.

Ultima oprire – Dagon Clan. Daca pana acum am avut parte de podgorii high tech, cu premii sau cu povesti regale, aici am dat peste niste as zice hipsteri. Vorba cuiva din delegatia de presa – “podgorie de caterinca”.

Iar povestile sunt chiar misto – numele a fost creat de o agentie din Londra si este a unui zeu al fertilitatii. Habar n-am din ce religie, nici n-am putut sa aflu, asa, parca ar fi ceva zoroastrian, dar nu bag mana in foc. Oamenii nu vor sa produca mult, ci cu atentie – este o crama artizanala si au decis sa nu produca mai mult de 50.000 sticle pe an, dar alea sa le produca cu atentie absoluta. Daca la SERVE, liniile de imbuteliere sunt o minune a tehnicii moderne (in cativa ani probabil, vom discuta si despre AI), la Dagon, lipirea etichetelor se fac aproape manual. In schimb atmosfera este relaxata, iar oamenii sunt pusi pe party-uri. Daca la alte podgorii ajungi si parca ti-ai pune botosei in picioare si sa mergi pe poante, la Dagon, parca iti vine s-o pui de un party. Si da, chiar pun de party-uri, am vazut deasupra intrarii in hala de productie niste boxe ascunse in niste butoaie care au inceput sa functioneze inca de la ridicarea primelor restrictii anti-COVID.

Pe langa hala, trecand prin iarba inalta pana dincolo de genunchi, am descoperit un soi de crama imensa pregatita si ea pentru party-uri. Initial am crezut ca e un bunker anti-atomic, dar e un loc excelent pentru DJ, lasere, trance si imnuri gotice.

Numele brandurilor probabil nu va sunt prea cunoscute – Jar, Har. Pe fiecare eticheta scrie cate sticle s-au produs in anul respectiv si e vorba doar de mii. Vinurile le gasesti doar prin restaurante si baruri (inclusive in niste wine baruri din Londra) – productia nu este destul de mare pentru a putea multumi vreo retea cat de cat de supermarketuri, dar cateva vinuri le gasesti in acele locatii speciale de vin a Mega Image (unul e sau era in venerabilul Bucuresti Mall). Va dati seama ca pandemia i-a lovit destul de zdravan pe dagoni, dar cum necum, au supravietuit si se pregatesc de party-uri udate din belsug de vinuri. Si evident, bucurosi de oaspeti undeva in the middle of nowhere pe o sosea care iese din Urlati si duce habar n-am unde. A fost oprirea ideala pentru turul de forta de 4 podgorii (in tururile “obisnuite” vor fi doar 3). Pentru ca totul a fost chill si firesc.

Am scris cam mult, recunosc. A fost o zi lunga si vesela (degusti, degusti, dar vinul se strange). Daca vreti sa descoperiti povestile vinurilor de Dealu Mare, sa vedeti ca cel putin in vinuri am atins o clasa mondiala si sa veniti super-veseli la Bucuresti, puteti cumpara turul (sau tururile, repet e un weekend) de aici ––> Ia Bilet

Si savurati ca aveti ce – peisaj, vin, povesti, ghizi atoate stiutori in ceea ce priveste vinul :).

Imagini Dealu Mare

Spre Dealu Mare, imagini „Windows”

Dealu Mare – Toscana Romaniei

Conacul Lacerta

Moderna fabrica de la Lacerta

Cate ceva despre vinificare

Crama

Butoaie romanesti de stejar – Transilvania Bois

Soparla de la Lacerta

Probabil unica crama care vinde si suveniruri

Varful de lance Lacerta – Cuvee IX

Podgoria Lacerta, Dealu Mare

Domeniile Tohani

Aici se vinifica

Colectii pentru pasionatii de vin

Vinuri de Dealu Mare de la Tohani

Vinificare speciala in amfore de ceramica

Am gustat o Feteasca Neagra de neuitat

Noul hotel de la Tohani

Crama de la Tohani

Si in interior

Colectia de vinuri vechi

Printul Nicolae

Si dovada casatoriei

Apartamentul de lux de la Tohani

Si ce priveliste !

Degustare la Tohani

SERVE

Si simpaticii nostrii ghizi

O sticla de vin speciala pentru un vin special

Fabrica serioasa la SERVE

Crama SERVE

Fabricuta Dagon Clan

Crama

Linia de imbuteliere – departe de a fi high tech

Vinul Har – produs in doar 6200 sticle

Initial am crezut ca e intrarea intr-o toaleta

Dar crama asta are super potential