G4Media.ro

VIDEO Incendiu într-o zonă împădurită izolată din apropierea barajului Paltinu, în Valea…

Sursa foto: ISU Prahova

VIDEO Incendiu într-o zonă împădurită izolată din apropierea barajului Paltinu, în Valea Doftanei. Intervenția pompierilor este extrem de dificilă

Pompierii din judeţul Prahova intervin, marţi după-amiază, pentru lichidarea unui incendiu care se manifestă într-o zonă împădurită şi izolată, în apropierea barajului Paltinu. Acţiunea este una dificilă, pompierii intervenind inclusiv pe calea apei pentru a ajunge în zona afectată, relatează News.ro.

Primele date de la faţa locului arată că incendiul a izbucnit pe un fond forestier în comuna Valea Doftanei, în zona barajului Paltinu, care asigură alimentarea cu apă a unei mari părţi din judeţul Prahova.

Flăcările au cuprins, la litieră, doborâturi şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 de metri pătraţi. Intervenţia este una dificilă, la faţa locului fiind trimişi 14 pompieri care acţionează pentru localizarea incendiului.

Deplasarea a fost una extrem de anevoioasă. Echipajele de salvatori intervin cu două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi cu o autospecială de stingere, dar şi pe calea apei, cu o barcă.

incendiu valea doftanei platinu, incendiu pădure, incendiu vegetație
Sursa foto: ISU Prahova
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...