Ce mai faceți și la ce lucrați zilele acestea?
Răzvan: Încep eu? Sunt într-o perioadă foarte bună acum, după câteva reușite personale și după o vacanță binemeritată.
Analia: Am recuperat, practic, două sărbători, am fost prin țară, la munte, am vizitat și familia, am făcut un revelion frumos în zona Făgărașului cu prietenii, a fost încântător. În ceea ce mă privește, sunt proaspăt întoarsă din trei concerte importante. A fost un ianuarie foarte frumos! Am fost în țară cu un proiect care se numește Tango Simfonic, unde cânt tango în cadrul filarmonicilor.
Anul acesta am avut un concert în Satu Mare și două concerte în Târgu Mureș, ambele sold out. Urmează o pauză în luna februarie, unde ne întoarcem la birou și ne ocupăm de organizare, iar în luna martie pregătim turneul ArgEnTango.
Ce ne puteți povesti despre turneul ArgEnTango și concertele pe care le susțineți în martie?
Răzvan: Turneul din martie înseamnă cvintetul ArgEnTango (Analia Selis – voce, Răzvan Suma – violoncel, Mariano Castro – pian, Omar Massa – bandoneon, Rafael Butaru – vioară) și e un produs creat de noi și cântat de noi.
Numai în public nu suntem să și aplaudăm (râde). Este un ansamblu special și pentru că există un triplet argentinian format din Analia Selis, Mariano Castro și Omar Massa, bandoneonistul nostru (bandoneonul e un instrument cu burduf, care seamănă, însă nu este acordeon). Pe Omar l-am adus din Argentina și este printre cei mai buni instrumentiști din lume și un apropiat al familiei Piazzola.
Analia: ArgEnTango are aproape doi ani. Prima dată am avut turneul „Piazzola, o poveste autentică“, turneu care a avut foarte mare succes și pentru care am făcut și o a doua ediție, urmată de turneul „Tango în Cetate“, în care am cântat tango în cetățile din țară (Hunedoara, Alba Iulia).
În martie urmează „ArgEnTango Tradițional“, pentru că ne dorim să arătăm tangoul așa cum sună acasă la el. În România nu mai există cineva care să cânte tango așa cum o facem noi, un tango tradițional, care se duce chiar la rădăcini.
Turneul începe oficial pe 3 martie și se termină pe 27 martie, în Dumbrăveni, Călărași, Ploiești, Satu Mare, Baia Mare, Lugoj, Timișoara, Zalău, Alba iulia, Cluj și București. Pe 14 martie plecăm în Germania, la Barth Music Festival, pentru prima dată în această formulă, într-un festival privat, dedicat muzicii de cameră, cu o tradiție de cel puțin 13 ani.
Să fiu sinceră, din punctul meu de vedere, este un produs pentru afară. Am ascultat foarte mult tango și nu sună așa cum sunăm noi. Chiar cred cu tărie că suntem foarte buni.
Răzvan: Istoria turneelor, e important de menționat, pornește undeva în 2006 când, împreună cu colegii mei din Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu și Horia Mihail), am început să facem turnee naționale pentru promovarea muzicii culte, de bună calitate. Iar acum, trebuie să recunosc, o parte din publicul pe care l-am accesat atunci îl regăsim în sălile de concerte. Îmi place să cred că împreună creștem și îmbătrânim.
Analia: Am uitat ceva foarte important! În cadrul „ArgEnTango Tradițional“ prezentăm și trei piese interbelice din România: Zaraza, pe care în concerte o prezentam în ambele ei variante, română și spaniolă, deoarece e de origine argentiniană, alături de „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?“ și „Mână, birjar“.
În plus, anul acesta vom avea și câte o pereche de dansatori, în fiecare zonă unde concertăm (pentru spectacolul din București, colaborăm cu o pereche de dansatori care în 2015 au fost campioni europeni la Tango Salon, Csongor Kicsi și Laura Iaru). Și, tot în București, pe 27 martie vom avea și un invitat special: Radu Almășan de la Bosquito.
Care e cea mai mare bucurie a voastră într-un astfel de turneu?
Răzvan: Multă lume cred că s-ar aștepta să ne bucure numerele mari, concertele susținute pe marile scene, dar cred că cel mai important este că, în locuri mici sau mai puțin cunoscute, publicul te așteaptă cu o poftă extraordinară.
Analia: De exemplu, acum mulți ani am fost pentru prima oară în Dumbrăveni (Sibiu) și până de curând uitasem că am fost acolo. Când ne-am reîntors, am recunoscut restaurantul unde am cântat și am fost primiți foarte călduros. De obicei, este plin la concertele noastre, iar atmosfera este incredibilă.
Răzvan: Dumbrăveni e un exemplu foarte bun, având și o istorie specială: a fost un târg aflat la răscruce de drumuri, fiind un loc cu șapte biserici de rituri diferite (inclusiv cea mai importantă catedrală armenească din România se află aici).
CITEȘTE ȘI La cafea cu…Andrei Pitiș
Era foarte pestriț peisajul și astăzi și-a păstrat farmecul local. Revenind la turnee: dacă anul trecut am organizat patru, anul acesta ne vom concentra doar pe două: în martie – „ArgEnTango Tradițional“ și în octombrie – „Vă plaCello?“, unde voi cânta alături de un foarte bun prieten care trăiește în Irlanda, Adrian Mantu, un violoncelist extraordinar.
Așadar, aduceți tango peste tot și ne molipsiți cu frumusețea lui. Însă, în afara turneelor, aveți și o viață foarte frumoasă de familie. Cum se desfășoară o zi obișnuită în casa voastră?
Răzvan: O zi normală începe cu organizarea pentru școală și grădiniță a celor doi copii frumoși pe care îi avem. După aceea ne organizăm să vedem dacă mergem la sală, dacă răspundem la mailuri, dacă stabilim întâlniri. Singurul lucru de care suntem siguri este dependența față de studiu și cel puțin două-trei ore ne antrenăm zilnic.
Analia: La mine este mai „grav“: sunt sportholică, iar dacă nu merg la sport, nu mă simt bine. Fac crossfit de trei ani de zile și negociez cu Răzvan cine să-i ducă pe copii la școală, pentru că îmi place să-mi fac antrenamentul dimineața. Ziua perfectă așa începe: cu sport.
Apoi vin acasă și studiez, merg după Noa la școală, o duc la balet, venim acasă și în timp ce ea face teme, eu deschid calculatorul și rezolv chestiuni organizatorice. Am învățat să fiu foarte eficientă. Dacă înainte aveam un întreg protocol pentru a mă apuca de muncă, acum deschid laptopul sau telefonul și lucrez oriunde.
Noa și Tiago sunt atrași de muzică, vă „calcă pe urme“, cum se spune?
Analia: Se întâmplă în mod natural, da. Noa merge la școala „George Enescu“. Și-a dorit foarte mult să facă violoncel, pentru că tata face violoncel și a primit un violoncel în dar de la nașul ei. Nu forțăm nimic, lăsăm lucrurile să se desfășoare firesc. Tiago nu este încă foarte hotărât, însă îl vom încuraja să facă pian, păstrându-ne în același timp obiectivitatea: dacă nu vor dori să facă o carieră în muzică, nu vom insista.
Răzvan: Cred cu tărie în două lucruri: la cinci-șase ani nu îți poți da seama de potențialul pe care îl ai sau de plăcerea pe care ți-o oferă un instrument decât după ce studiezi patru-cinci ani.
Iar dacă vrei performanță, trebuie să începi de mic. Al doilea lucru pe care îl cred cu tărie este că generațiile s-au schimbat fundamental, că cei mici sunt educați cu mult mai mare libertate, deciziile lor sunt mai puternice și mai mature.
Ce vă place să faceți împreună?
Analia: Să călătorim. Ne place să ne întâlnim cu prietenii, ne place să mergem la Brașov, unde sunt nașii și prietenii noștri cei mai buni. Ne place să dansăm împreună, pentru că în Argentina se dansează foarte mult.
Răzvan: Și ne place mâncarea bună, vinul bun, o cafea bună sau o băutură rafinată.
Cine gătește în casă?
Răzvan: Haide, spune. (se uită la Analia zâmbind)
Analia: El, el, nu ai vrea să mănânci ceva gătit de mine. (râd amândoi)
Dacă tot suntem la capitolul culinar, vă mai aduceți aminte de cel mai frumos moment petrecut împreună, la cafea?
Răzvan: Cafeaua este pentru noi un început de zi. Cine se trezește primul face cafeaua. Îmi amintesc conflictul pe care l-a avut Analia, venind în România anului 2003 (unde cafeaua era praf), iar ea nu avea flexibilitatea cafelelor de aici.
Țin minte că pentru a bea o cafea cu lapte, trebuia să ceri un cappuccino. Între timp, vremurile s-au schimbat și acum poți bea o cafea bună cam în orice cafenea. Acasă avem un espressor din acela de aragaz pe care îl luăm cu noi și în vacanțe sau facem la ibric cafea armenească.
Analia: Eu beau foarte multă cafea. Asta e a patra pe ziua de azi. Ador cafeaua și pot bea oricâte cafele pe zi!
Cum vă place să beți cafeaua?
Răzvan: Espresso scurt cu lapte. Analia bea cu zahăr.
Analia: Da, e un obicei din Argentina. Eu vin specific din Tucumán, unde e cea mai mare producție de trestie-de-zahăr. În Argentina, cafenelele sunt mereu pline, iar ieșitul la o cafea înseamnă, mai mult decât orice, socializare. Tradiția în Argentina e că întotdeauna cafeaua vine însoțită de ceva dulce ca un minicroasant cu dulce de leche sau un alfajor (un biscuit cu dulce de leche) și de un pahar de apă minerală sau suc de portocale.
Vorbiți cu multă dragoste despre Argentina, așa că mi-e imposibil să nu vă întreb cum ați ales să vă stabiliți în România?
Răzvan: Analia e „vinovata“.
Analia: Mi-a plăcut România din prima pentru că îl iubeam pe Răzvan. Am adorat România și pentru că i-am cunoscut familia, prietenii. Țin minte când am venit prima dată și era vară. Totul era mult mai firesc decât în America.
Pe urmă am venit în iarnă și am văzut tradițiile de sărbători. M-am mutat definitiv pe 3 septembrie 2003 și am primit viza de turist doar pentru o lună, așa că pe 18 septembrie ne-am căsătorit, pentru acte. Ne iubeam, însă nu știam ce va fi, dacă o să ne înțelegem, dacă o să ne fie bine. Și iată-ne aici, la cafea, după 14 ani de căsătorie!
CITEȘTE ȘI Afaceri de familie și flori
Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv ‘La cafea cu…’ se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.
Adresa: SkyBar Dorobanți, Calea Dorobanți 155, etajul 5
