Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Varianta finală a machetei noului stadion Dinamo a fost dezvăluită + când intră începe demolarea în Ștefan cel Mare

Ion Alexandru

Actualizat 17/05/2023 la 08:45 GMT+3

Noul stadion Dinamo va fi inaugurat în 2026! În cadrul galei în care s-au sărbătorit 75 de ani de la înființarea clubului Dinamo, de la Ateneul Român, au fost prezentate imagini cu noua arenă din Ștefan cel Mare și a fost anunțați următorii pași necesari pentru realizarea acestui stadion la care fanii speră de peste 2 decenii.

Macheta noului stadion Dinamo

Credit imagine: Eurosport

Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit, marţi seara, 75 de ani de la înfiinţare în cadrul unei gale organizate la Ateneul Român din Capitală, ocazie cu care a fost prezentată în premieră macheta noului Stadion Dinamo a cărei valoare se ridică la peste 700 de milioane de lei.
Arena multifuncţională va avea 25.059 de locuri, va fi încadrată conform clasificărilor UEFA în categoria 4 Elite, şi va conţine şi alte spaţii precum un muzeu, un amfiteatru, un hotel, un restaurant şi chiar şi un helioport.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că speră ca noul Stadion Dinamo să fie cel mai frumos din România, el subliniind faptul că acesta va respecta cele mai înalte standarde UEFA.
"Ne dorim şi sperăm să fie cel mai frumos stadion din România. Arhitectul a finalizat în urmă cu doar câteva zile proiectul şi am putut să prezentăm azi pentru prima oară macheta, această proiecţie 3D. Acum suntem în linie dreaptă pentru a înainta documentele către Guvern. Urmează apoi Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, apoi licitaţia pentru demolare pentru că ne dorim ca în luna septembrie să înceapă lucrările de demolare", a precizat Bode la finalul galei organizate la Ateneul Român din Capitală cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţare a CS Dinamo.
Cum vedeți viitorul lui Dinamo?
Ministrul şi-ar dori ca noul Stadion Dinamo să fie inaugurat de formaţia alb-roşie cu un meci cu Universitatea Craiova.
"Iar pentru inaugurare mi-aş dori un meci cu Craiova. Eu am mai spus că din 1984 ţin cu Universitatea Craiova. Ştiu că e atipic ca în Bucureşti un ardelean să ţină cu Universitatea... dar nu mai contează", a spus zâmbind ministrul
Lucian Bode speră ca Dinamo să promoveze în Superligă la finalul actualului sezon, să iasă din insolvenţă şi în 2026 să poată juca pe noua arenă în cupele europene.
"Este important ca Dinamo să ajungă în acest an în Liga I. Pentru că în cursul zilei de azi am avut o discuţie foarte bună cu unul dintre cei care s-au angajat să susţină financiar echipa de fotbal Dinamo, cea care acum e în Liga a II-a. I-am felicitat pentru rezultatul de aseară. Iar în condiţiile în care vor reuşi să ajungă pe prima scenă a fotbalului românesc, ne-am angajat ca împreună cu cei din conducerea clubului Dinamo să găsim soluţii pentru ca echipa care azi e în Liga a III-a, adică echipa CS Dinamo, să devină pepinieră pentru echipa Dinamo care sper eu că va evolua din acest an în Liga I. Noi avem academia de fotbal CS Dinamo, avem echipa CS Dinamo în Liga a III-a... şi nu cred că e sănătos să avem 7-8 echipe Dinamo. E foarte important ca Dinamo să iasă din insolvenţă, să îşi rezolve problemele, şi mai târziu să asigurăm pepiniera clubului prin academia cde fotbal şi să fim parteneri în acest proiect Dinamo 2026 când sperăm noi să avem şi echipă de cupe europene şi stadion la cele mai înalte standarde", a spus Bode.
Citește și:
Ionuț Lupescu abia așteaptă primul meci pe noul stadion Dinamo
„În Parcul Sportiv Dinamo, fiind toată ziua acolo, am reuşit să înţeleg ceea ce înseamnă celelalte sporturi. Întotdeauna când intri pe scena Ştefan cel Mare primeşti un sentiment de campion. Cred că asta a fost ceea ce a dăinuit foarte mulţi ani. Din păcate, în ultimii ani asta cred că s-a cam dus şi cei care sunt la conducere ar trebui să refacă acest lucru. Eu cred că este foarte important ca Ministerul de Interne, împreună cu CNI, să reuşească să refacă acest parc sportiv, nu numai noul stadion. Şi celelalte secţii sportive au nevoie de lucruri noi”, a spus Ionuț Lupescu, pe 16 mai, la sărbătoarea implinirii a 75 de la înființarea clubului Dinamo.
Până la finalizarea lucrărilor de construire a stadionului din Ștefan cel Mare, preconizată în 2026, Dinamo va juca pe arena Arcul de Triumf.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo