Astăzi a venit rândul să cunoaștem câteva aspecte din viața unuia din cei 7 episcopi ce vor fi beatificați duminica viitoare la Blaj de către Papa Francisc, și anume pe cea a Cardinalului Iuliu Hossu, după cum ne-am propus, ca toți cei din Eparhia de Oradea să îi cunoaștem mai îndeaproape pe cei șapte episcopi, prezentând șapte predici, timp de șapte duminici, ce preced marea sărbătoare a beatificării acestora.
Pr. Coriololan Mureșan, parohul comunității românilor greco-catolici din Dublin – Irlanda, cel care ne-a pregătit acest cuvânt de învățătură, ne împărtășește următoarele:

Una din primele amintiri ale copilăriei mele la bunici este cea legată de tabloul care domina sufrageria noastră, tablou ce-l reprezenta pe episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu. Multă lume întreba și pe vremea comunismului cine era în acel tablou și bunicii vorbeau de fiecare dată despre cel care a citit Declarația Unirii la 1 Decembrie 1918. M-am mirat întotdeauna că au avut curajul să țină tabloul într-un loc atât de vizibil, în ciuda faptului că pentru regimul comunist, cu siguranță, Cardinalul Hossu nu era deloc o figură “acceptabilă”. Imi aduc aminte că bunicii îmi povesteau despre extraordinara figură a Cardinalului, dar și despre anii mulți de închisoare și domiciliu forțat pe care i-a îndurat acesta, pentru simplul motiv că nu a acceptat să renunțe la comuniunea strămoșească de credință cu Scaunul Apostolic al Romei. In sufragerie, tabloul era lângă ușa care dădea în acea parte a casei în care bunicul meu celebra în fiecare dimineață, în mod clandestin, Sf. Liturghie greco-catolică, răspunsurile fiind date de bunica mea. Acel tablou reprezenta mai mult decât o figuraă emblematică…; pentru noi, ardelenii greco-catolici, era de fapt simbolul identității noastre de credință și ne încuraja să nu uităm că suntem catolici și să fim mândri de istoria greco-catolicismului. Astăzi pot să spun cât de mult m-a inspirat exemplul său de viață…

Dragi credincioși,

Cardinalul Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria. În 1904 îşi începe studiile teologice, fiind trimis la Colegiul “De Propaganda Fide” din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de Episcopul Vasile Hossu. Revine în Lugoj unde activează pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi Vicar şi secretar episcopesc. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei de Gherla, numirea găsindu-l preot militar. La 1 decembrie 1918 Episcopul Iuliu Hossu citeşte Declaraţia Unirii de la Alba Iulia iar apoi face parte din Delegatia ce va duce Regelui Ferdinand aceasta Declarație. Va fi senator de drept apărând drepturile Bisericii noastre în Parlament în perioada complicată de la sfârșitul domniei Regelui Ferdinand și prima domnie a Regelui Mihai, perioada în care sunt atât de multe încercări de a îngrădi drepturile catolicilor dar se realizează și Concordatul cu Sf. Scaun. În 1930 Eparhia de Gherla devine de Cluj-Gherla, mutându-şi centrul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupaţie (1940-1944) şi începutul regimului communist. Dupa simulacrul “congresului de la Cluj”, la 28 octombrie 1948 Episcopul Iuliu Hossu este arestat şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. În 1955 este dus la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal „in pectore” de Papa Paul VI. Se reîntoarce la Casa Tatălui ceresc la 28 mai 1970, în Spitalul Colentina din Bucureşti.

Iubiți frați și surori în Cristos Domnul,

Ne povestește în continuare, pr. Coriolan:
Un alt tablou aflat în casa bunicilor de la Șomcuta Mare era cel al Reuniunii preoților din Tractul protopopial Buciumi (Sălaj) din 1943. În mijloc, în tablou, era Episcopul Hossu, iar bunicul era printre preoții mai tineri ce erau în picioare. Cred că a fost ultima vizită canonică însemnată a Episcopului în acest Tract protopopesc. Bunicul îmi povestea despre atitudinea părintească pe care o avea față de toți preoții și despre apropierea sa față de credincioși. In același timp, preoții erau încurajați în viața de rugăciune personală, punându-se mult accent pe recitarea orelor canonice din Orologhion. Si acum mi-l aduc aminte pe bunicul cum se retrăgea în sufragerie pentru a se ruga din Orologhion. Câteodată, îl deranjam, insistând că bunica ne cheamă la masă, dar, de fiecare dată, bunicul ,,insista” și el să-mi reamintească datoria de a-și termina rugăciunea și datoria noastră de a aștepta. Disciplina spirituală insuflată de Episcopul Hossu a rămas, cu siguranță, în viața bunicului până la sfârșitul vieții sale, la frumoasa vârstă de 93 de ani. Reuniunea tractului Buciumi din 1943 a fost, fără-ndoială, o întărire în credință, dar și o încurajare în vremuri când zona se afla sub ocupație și viața multor credincioși nu era ușoară. Ori de câte ori privesc acel tablou, văd nu doar un crâmpei din viața bunicului, dar și un moment din viața greco-catolicismului din acea zonă a Sălajului.

Pentru a întări credința și a da frumusețe vieții creștine, Mitropolia Română Unită a introdus pe întreg cuprinsul ei în perioada interbelică Misiunile populare. Datorită Episcopului Hossu, în Episcopia de Cluj-Gherla au fost deosebit de bine organizate. Pentru toate parohiile – mici sau mari – au fost aleși preoți predicatori cu viață sfântă, culți și talentați oratori. La Cuzaplac, unde trăia familia mea, ceea ce s-a sădit atunci în suflete a rămas și peste ani. Bunicul, la îndemnul Episcopului Hossu, a continuat să întărească ce s-a primit și să dea mai mult loc rugăciunii: a introdus Binecuvântarea Euharistică, a încurajat consființirea familiilor la Preasfânta Inimă al lui Isus, Rugăciunea Rozariului și Calea Crucii în Postul Mare. Cartea “Ora de adorație” era o mare mângâiere spirituală, conținea și multe cântece religioase care erau extrem de îndrăgite de credincioși; și pe aceasta a făcut-o cunoscută oamenilor. Paraclisul Maicii Domnului era știut pe de rost de mulți, de aproape toată Parohia, fiind cântat în Postul Adormirii Maicii Domnului. Era o viață spirituală extrem de intensă… Și totul se datora Pastoralelor, îndrumărilor și cărților editate sub îndemnul Episcopului Hossu, a Asociației Sf. Niceta de Remesiana, a Călugarilor Bazilieni… și a preoților formați de PS. Iuliu Hossu, după modelul lui Isus.

Pelerinajele de la Nicula au rămas în memoria credincioșilor prin predicile Episcopului Hossu care a întărit în credință atâtea generații de credincioși dornici să aprofundeze Cuvântul lui Dumnezeu în viața lor.

Dupa ce a păstorit 31 de ani, Episcopul a pornit pe un Drum al Crucii refuzând să-și abandoneze credința și ramânând fidel credinței strămoșești. «Credința noastră este viața noastră», spunea Ierarhul clujean marturisitor al Adevărului.
Peste doar puține zile, La Liturghia de pe Câmpia Libertății de la Blaj, Papa Francisc îl va ridica la cinstea altarelor ca și Fericit, recunoscând exemplul de viață al Cardinalului născut în Milașul Mare.

«Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă», cuvintele ultime ale Cardinalului ne invită și pe noi să aprofundăm credința noastră, să trăim în iertare și iubire și să nu ne pierdem speranța nici chiar când totul pare pierdut.

Eu pot doar să afirm, conclude pr. Coriolan, că am crescut cu amintirile membrilor familiei și a celor apropiați mie despre Cardinalul Iuliu Hossu. Era ca și cum l-aș fi cunoscut personal. Sunt convins de un singur lucru: că avea dreptate în 1970, când spunea că lupta noastră continuă… A fost și rămâne un Sfânt al Ardealului, un model pentru noi toți. Pentru mine, și omul care l-a salvat pe bunicul de la moarte, care a îndrăgit mâncarea făcută de bunica și care l-a inspirat așa de mult pe tata… Pentru noi toți un model, un exemplu, un nou mijlocitor în fața Tronului Ceresc.

Pr. Dr. Coriolan Muresan
Dublin – Irlanda