UNICEF: Peste 700 de copii au murit în centrele de nutriţie din Somalia

Data actualizării: Data publicării:
somalia
Peste 700 de copii au murit în centrele de nutriţie din Somalia. Foto: Profimedia Images

Sute de copii au murit în centre de nutriţie din Somalia, a anunţat marţi UNICEF, a doua zi după ce organismul ONU a avertizat că anumite zone ale ţării vor fi lovite de foamete în următoarele luni, relatează Reuters.

Un oficial dintr-o regiune somaleză a declarat că oameni înfometaţi merg pe distanţe lungi cu copiii pe umeri pentru a scăpa de secetă şi de violenţele comise de militanţii Al Shabaab. Unii copii au murit pe drum.

"Circa 730 de copii au murit în centre de nutriţie din toată ţara între ianuarie şi iulie anul acesta, însă cifrele ar putea fi mai mari în condiţiile în care numeroase decese nu sunt raportate", a declarat reprezentantul UNICEF pentru Somalia, Wafaa Saeed, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Centrele sunt destinate copiilor cu malnutriţie acută severă, precum şi cu boli precum rujeolă, holeră sau malaria şi oferă o imagine a situaţiei din ţară.

Ahmed Shire, ministrul Informaţiilor pentru statul Glamudug, la nord de capitala Mogadiscio, a declarat că 210 persoane au murit din cauza malnutriţiei în ultimele luni.

"Al Shabaab a incendiat complet cinci oraşe, chiar şi fântânile le-au transformat în cenuşă", a afirmat el pentru Reuters, potrivit Agerpres.

"Aceşti oameni se luptau cu seceta care a ucis jumătate dintre animalele lor. Al Shabaab a furat animalele rămase", a mai spus el.

Shire a afirmat că aproximativ 1.000 de familii, fiecare cu cel puţin şapte copii, au fugit din zonă pe jos şi nu au putut fi salvate din cauza ameninţării atacurilor.

Al Shabaab, un grup islamist având legături cu Al-Qaida, atacă ţinte militare şi civile de mai bine de un deceniu.

UNICEF a afirmat că focarele de boală au crescut în rândul copiilor, circa 13.000 de cazuri suspecte de rujeolă fiind raportate în ultimele luni, dintre care 78% la copii cu vârste sub cinci ani.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...