Elena Băsescu aşteaptă al treilea copil. Cine este tatăl

Data publicării:
elena basescu2

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, aşteaptă al treilea copil, ea spunând că acesta se va naşte în trei luni. Şi fostul şef al statului a scris, pe Facebook, că va fi din nou bunic şi că aşteaptă următorii nepoţi.

„Mare bucurie! Anul acesta, se va naşte cel de-al treilea copil al fiicei mele Elena. Mă bucur enorm că voi fi pentru a patra oară bunic. Aştept următorii nepoţei!”, a scris Traian Băsescu, luni, pe Facebook.

La rândul ei, Elena Băsescu a postat un mesaj în care spune că „vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire” - este însărcinată.

Ea spune că în doar trei luni i se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. 

„Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu”, a scris fiica cea mică a fostului preşedinte.

Elena Băsescu are doi copii - Sofia Anais (4 ani) şi Traian Jr. (2 ani), cu Bogdan Ionescu, de care a divorţat în septembrie 2016, după patru ani de căsnicie.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri