Peştera Polovragi

Peştera Polovragi

Peştera Polovragi


Pe malul Olteţului, în mijlocul naturii, ne priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a trăit odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci.
Numită peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Peştera Polovragi este situată pe malul stâng al Olteţului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălţime faţă de talvegul râului. Ea se află la 6 km nord de DN67 Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea şi 500 m de Sfânta Mănăstire Polovragi. Intrarea în peşteră se află în imediata apropiere a drumului forestier, ce urcă în chei. În jurul peşterii Polovragi se împletesc mai multe legende. Una dintre ele ar fi că cealaltă ieşire din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi încă cercetările continuă.
O altă legendă spune că aici ar fi trăit Zamolxe, zeul dacilor iar stalactitele şi stalagmitele sunt formate din lacrimile lui, după cucerirea Daciei. Această legendă porneşte şi de la faptul că pe platoul de deasupra peşterii s-a descoperit o cetate dacică. Prin Peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei.


Caută cazare în categoria: Cazare Cazanele DunariiCazare Eselnița, Cazare Dubova, Cazare Orșova, Cazare Liubcova, Cazare Coronin

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


Cimitirul-Vesel-de-la-Sapanta-3 Peştera Polovragi

Cimitirul Vesel de la Săpânța

Cimitirul Vesel de la Săpânța – un muzeu unic al artei populare Foto: Monica Burtea Cimitirul Vesel de la Săpânța coordonate GPS: 47.9714 N – 23.6956 E Cimitirul Vesel de la Săpânța din județul Maramureș, este un obiectiv turistic unic atât prin aspectul crucilor albastre și înfrumusețate cu picturi naive, dar mai ales prin mesajele […]

0 comments
Festivalul-Satelor-Dunărene-–-tradiţie-de-peste-trei-decenii Peştera Polovragi

Festivalul Satelor Dunărene – tradiţie de peste trei decenii

Festivalul Satelor Dunărene – ediția a 38-a, 16 iulie 2016  Festivalul Satelor Dunărene are o tradiție de 37 de ani şi se desfășoară în prima săptămână a lunii iulie a fiecărui an în comuna Svința, fiind considerată a fi cea mai longevivă activitate de acest fel din județul Mehedinți. Comuna Sviniţa este situată în vestul extrem […]

0 comments
La-pas-prin-orasul-medieval-Sighisoara-www.DescoperimRomania.ro1_ Peştera Polovragi

La pas prin orașul medieval Sighișoara

La pas prin orașul medieval Sighișoara Motivele pentru a vizita orașul Sighișoara Dacă ați obosit de aglomerație și duceți lipsa unui city break, vă propun spre atenția dumneavoastră orașul Sighișoara – situat în inima Transilvaniei. Acest oraș își are începuturile din mijlocul secolului al 12-lea, atunci când sașii transilvăneni au ajuns în această zonă. Orașul […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *