Asa spune si Sfantul Ioan Damaschin: ca in om sunt puteri ingeresti spirituale si puteri omenesti materiale. Omul are misiunea divina sa se inalte neincetat peste hotarele firii sale, peste nevoile cele pamantesti, ca sa se faca un inger intrupat. Acest lucru nu este usor daca nu va intrebuinta rugaciunile curate, virtutile si toate faptele bune.

Rugaciunea s-a nascut in mintea si in inima lui Adam, chiar din momentul cand a fost izgonit afara din rai. Rugaciunea i-a devenit atat de necesara, caci toata fiinta lui simtea nevoia de rugaciune atunci cand a fost instrainat, izgonit de la fata Ziditorului sau, caci a inceput a suspina si a se ruga cu siroaie de lacrimi, plangand dupa raiul cel pierdut. Vedem ca toate vietatile de pe pamant sunt multumite cu mediul lor, numai omul nu afla mangaiere si odihna pe pamant. Pasarile canta vesele in codri, fluturii zboara liberi in aer, pestii salta in ape limpezi, oile se indestuleaza cu iarba campului, numai omul, acest calator fara patrie, nu-si afla odihna sufletul sau.

El stie ca nu pe pamant este tara lui, el simte ca in alta parte este casa lui. Pentru aceasta nimic nu-l multumeste in aceasta viata, ca aducandu-si aminte de raiul cel pierdut, de fericirea cea nemuritoare, incepe a suspina si a se ruga. Asa s-a nascut rugaciunea in om, asa a ajuns ea pe pamant impreuna cu dansul; ca un dar dumnezeiesc s-a revarsat peste spinii pamantului, ca o necesitate.

Ce este deci sfanta rugaciune?

Mai intai este o datorie. Cand toate zidirile slavesc pe Dumnezeu cum ar putea omul sa taca? Cum ar putea sa asculte cantecul pasarilor, murmurul apelor, adierea vanturilor si freamatul marilor, iar el sa stea nepasator?! Daca tot universul ceresc formeaza o cantare vesnica inchinata dumnezeirii, dator este si omul sa se inroleze in acest univers, la maretul cor al zidirilor si al naturii, caci afara de om, toate celelalte zidiri, de la astrii cei de sus pana la firele de iarba, nu au alta grija decat sa-L slaveasca pe DUMNEZEU.

Crestinii adevarati s-au trezit cu rugaciunea in bratele maicii lor; cu rugaciunea au crescut in viata, cu rugaciunea in inima au pornit la lupta ptr a-si castiga painea cea de toate zilele. Cu rugaciunea se culcau crestinii, cu ea pe buze se sculau, cu ea mergeau pe drum, cu rugaciunea imbatraneau și tot cu ea se duceau in mormant. Cu rugaciunea omul se inalta spre cer, prin ea se inalta cu DUMNEZEUL SAU SI SE AMESTECA CU INGERII.

Rugaciunea este viata lumii, pacea familiilor, bucuria sotilor, apararea copiilor, alinarea bolnavilor, mangaierea vaduvelor si intarirea batranilor. Veniti la sfanta biserica cu inima infranta si smerita, cu candela credintei aprinsa, cu RUGACIUNE si post, inflacarati ,cu multa putere si bucurati-va! Bucurati-va, cei ce ati aflat calea cea luminata!

Multumiti-I lui Dumnezeu si Stapanului Hristos ca v-a luminat si v-a deschis ochii si nu va luati dupa intunecatii intunericului din lume si rugati-va la Dumnezeu si multumiti-I ca n-a ingaduit pana acum sa fim pierduti cu faradelegile si cu pacatele noastre si ne asteapta din totdeauna pentru totdeauna, sa ne intoarcem la EL cu inima curata.

Florentina

• Nomocanoanele
  Publicat in : Drept bisericesc
• Codicii legilor de stat cu aplicare in viata Bisericii
  Publicat in : Drept bisericesc
• Codicii si colectiile legiuirilor Bisericii Ortodoxe Romane
  Publicat in : Drept bisericesc