Institutia casatoriei si implicatiile ei canonice si juridice in societatea zilelor noastre
Importanta unei astfel de tratari astazi este de netagaduit, observand problemele aparute in societatea secularizara din tara noastra, o societate aflata pe calea integrarii depline in marea familie europeana (Uniunea Europeana), raspunsurile asteptate de la Biserica pentru rezolvarea crizei morale netrebuind sa intarzie. Este de datoria teologilor si a canonistilor Bisericii sa afirme cu tarie, alaturi de juristi, ca institutia familiei trebuie sa se bazeze intotdeauna pe unirea libera si plina de iubire a barbatului cu femeia in comuniunea matrimoniala, promovand in armonie conditiile pentru incheierea casatoriei, eventualele impedimente care pot aparea din lipsa conditiilor, dar si reglementarea desfacerii casatoriei si a motivelor de divort intr-o perspectiva religios-morala. Astfel, familia crestina devenind "celula vie a Trupului Tainic al lui Hristos, in care este integrata prin Taina Cununiei" [1] , asa cum afirma Inalt Prea Sfintitul Profesor Doctor Laurentiu Streza, responsabilizeaza si ne determina sa readucem in lumina caracterul sau de taina, subliniind bazele sale religios-morale, dar si temeiurile canonice si juridice pentru inlaturarea confuziilor, pentru afirmarea cu tarie a pozitiei Bisericii in fata incertitudinilor actuale si pentru tragerea unui semnal de alarma cu privire la coliziunile legislative existente in Romania si posibilitatea gandirii unor perspective de armonizare in spiritul traditiei bisericesti, uneori invocata si de legiuitorul roman sau sustinerea casatoriei religioase cu efecte civile, asa cum exista in Grecia sistemul pluralist. In noile imprejurari in care societatea moderna trece printr-o criza morala caracterizata de libertinaj, indiferentism, necredinta si ignorarea dimensiunii religioase a unirii in casatorie, Biserica trebuie sa intervina si sa intareasca propria sa disciplina canonica, normele ei de conducere putand sa contribuie decisiv la intarirea familiei crestine, bazata pe casatorie, prin ferirea sa de neajunsurile actuale, ramanand "rai pamantesc care sa adaposteasca si fericeasca generatiile viitoare" .[2] Normele canonice ale Bisericii, intemeiate pe Revelatia divina si care reglementeaza legatura omului cu Dumnezeu, precum si raporturile intre credinciosii Bisericii, in vederea implinirii scopului existential al omului, mostenirea Imparatiei cerurilor, constituie chiar temelia importantei si a necesitatii abordarii acestui subiect cu atentia cuvenita. Canoanele Bisericii Ortodoxe, ca reguli care ne conduc in viata dupa vointa lui Dumnezeu, nu sunt opera subiectiva a gandirii unei persoane ca in Biserica Apusului, ci sunt emise de organe colegiale sau individuale competente, intarite de sinoadele ecumenice ale primelor opt secole, fiind pastrate spre "tamaduirea sufletelor si vindecarea suferintelor" (can. 2 Trulan) [3] , "bucurandu-ne de ele ca si cand cineva ar gasi comori multe, cu bucurie (ne insusim), primim in inimile noastre sfintele canoane, si intarim intreaga si nestramutata oranduire a lor, a celor ce sunt asezate de catre sfintele trambite ale Duhului, ale preaslavitilor apostoli, ale celor sase sfinte sinoade ecumenice, si ale celor ce s-au intrunit local pentru asezarea unor astfel de randuieli, si ale sfintilor nostri parinti" (can. 1 sin. VII ec.) [4]. Parintele Constantin Dron a afirmat taria de nezdruncinat a "Sfintelor Canoane", ca si Parintele Profesor Liviu Stan [5] , afirmand ca hotararile dogmatice si morale ale sinoadelor ecumenice nu pot fi puse niciodata la indoiala si contrazise, "canoanele fiind pana la desfiintarea lor, cu totul sau in parte de alt sinod ecumenic, obligatorii pentru toata lumea" [6], in ciuda unei eventuale legislatii ostile din partea puterii seculare.
1. Casatoria-taina si casatoria-contract
In Biserica Ortodoxa, unirea barbatului cu femeia in casatorie este definita ca taina a Bisericii.[7] Dar, " aceasta definitie poate sa para bizara, casatoria fiind contractata (sic, incheiata) [8] de crestini, precum si de necrestini, de atei si de generatii de fiinte umane pentru care cuvantul "sacrament" este vid de sens "[9].Totusi, casatoria ocupa un loc important in Biserica, iar binecuvantarea lui Dumnezeu pentru femeile si pentru barbatii care se casatoresc este numita " taina "[10]. "Taina Nuntii este un act sfant, de origine dumnezeiasca, in care, prin preot, se impartaseste harul Sfantului Duh, unui barbat si unei femei ce se unesc liber in casatorie, care sfinteste si inalta legatura naturala a casatoriei la demnitatea reprezentarii unirii duhovnicesti dintre Hristos si Biserica"[11] . Astfel, putem afirma inca de la inceput ca maniera in care Biserica Ortodoxa intelege Sfanta Taina a Cununiei este singura atitudine posibila astazi, diferita atat de traditia Bisericii Romano-Catolice [12] , precum si de Protestantismul Occidentului [13].
Casatoria ca taina presupune ca omul [14] este cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu, nu numai o fiinta cu simple functiuni fiziologice, psihologice s.a., adica viata omului antreneaza valori vesnice, pe Dumnezeu Insusi [15]. "Cand barbatul si femeia se unesc in casatorie - afirma Sfantul Ioan Hrisostom (PG 61, 215; 62, 387) - ei nu formeaza o imagine a ceva terestru, ci a lui Dumnezeu Insusi", barbatul si femeia unindu-se in Dumnezeu, asa cum cele doua firi, divina si umana, se unesc in ipostasul unic al lui Hristos, asa cum Tatal si Fiul se unesc in Duhul Sfant [16]. Prin unirea cu Dumnezeu si cunoasterea Lui, omul poate sa actualizeze darul sau divin, chipul lui Dumnezeu, care poate fi definit si prin capacitatea de cunoastere, asa cum arata Sfantul Atanasie cel Mare [17], o cunoastere a modului de curatire a pacatelor prin virtute [18] , el tinzand spre asemanarea cu Hristos, "pentru ca omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, poate deveni dumnezeu prin libera alegere si prin har"[19] , prin Duhul Sfant [20] Cel care-i uneste pe oameni cu Hristos. Tocmai prin chipul lui Dumnezeu din el, "chip care nu este intinat prin faptul ca natura umana este impartita in doua sexe sau intr-o multime de individualitati"[21], adica prin functiile sale spirituale care-l diferentiaza de celelalte creaturi, omul poate sa ajunga la implinirea scopului existential, indumnezeirea, prin iubire si manifestarea acesteia in relatia personala cu aproapele sau si cu Dumnezeu, dar si prin comuniunea euharistica, pentru ca "numai prin impartasire se restaureaza chipul lui Dumnezeu din noi si numai aceasta ne face sa devenim asemenea Lui"[22] . Astfel, omul tinde prin impartasirea iubirii spre modelul sau, spre Dumnezeu [23].
Daca in Biserica Ortodoxa unirea barbatului cu femeia in casatorie este o taina, fiind recunoscuta sub aspect juridic drept un act juridic bilateral si nu casatorie-contract pentru legislatia de stat din Romania, in Biserica Romano-Catolica o astfel de unire, "alianta matrimoniala", este privita nu numai ca sacrament, recunoscut in Ortodoxie prin iconomie bisericeasca, ci si drept contract (can. 1055). Constatam accentuarea aspectului juridic, formal, al casatoriei si astfel s-a ajuns, cu numeroase argumentari, unele mai putin teologice, nu numai la sustinerea casatoriei ca un contract incheiat intre doua parti pe baza de consimtamant mutual liber, ba mai mult, la identificarea casatoriei-taina cu casatoria-contract [24].
Capitolele [25] Codului de drept canonic actual al Bisericii Romano-Catolice din 1983 privind casatoria sunt foarte importante, intalnindu-se trei curente diferite: legislatia existenta dupa codificarea din 1917 ; doctrina Conciliului II Vatican ; precum si aprofundarea problemei matrimoniale prin jurisprudenta ultimilor ani [26]. Canoanele preliminarii privind casatoria expun principiile teoretice si doctrinare asupra carora se va pune un accent deosebit in noul Cod canonic: natura casatoriei; proprietatile esentiale ale casatoriei; competenta Bisericii in domeniul matrimonial [27].
In timp ce Codul de drept canonic din 1917 afirma ca " Hristos Domnul a ridicat la demnitatea de sacrament contractul matrimonial intre botezati " (can. 1012 cap.1), actualul Cod canonic din 1983 defineste casatoria ca alianta intre barbat si femeie, prin aceasta constituindu-se o comuniune pentru toata viata randuita prin natura ei spre binele sotilor si spre nasterea si educarea copiilor (cf. can. 1055 cap.1) [28]. In acelasi paragraf al canonului 1055 se face precizarea ca aceasta alianta matrimoniala a fost ridicata de Domnul Hristos la demnitatea de sacrament, dar numai intre botezati [29], continuandu-se in al doilea paragraf, identic celui din vechiul Cod canonic din 1917, cu urmatoarea precizare: " De aceea, intre botezati, nu poate sa existe contract matrimonial valid care sa nu fie, prin insusi acest fapt, un sacrament " [30] . Astfel, Biserica Romano-Catolica a sustinut in timp doctrina conform careia nu poate sa existe o separatie intre casatoria ca sacrament si casatoria-contract, consolidandu-si aceasta pozitie la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand se intensificasera casatoriile civile, casatorii sustinute de legislatiile civile ale statelor [31] .
Asadar, canonul 1055 cap.1 face mentiunea ca "alianta matrimoniala [...] a fost ridicata intre botezati prin Hristos Domnul la demnitatea de sacrament". Aceasta alianta umana si naturala primeste, ca sacrament al Bisericii, harul lui Hristos care-i confera demnitate si un spirit supranatural [32]. Casatoria - sacramentum magnum [33] - este o unire intima de viata si de dragoste conjugala intre barbat si femeie, simbolizand prin angajamentul sau continuu unirea lui Hristos cu Biserica Sa. Notiunea de sacrament pentru casatorie a inceput sa se dezvolte in secolul al XII-lea, spre 1140, in aceeasi perioada cu impunerea termenului de contract pentru unirea matrimoniala. In aceasta perioada, mijlocul secolului al XII-lea, casatoria a fost definita ca sacrament, iar la Conciliul Tridentin s-a oficializat aceasta notiune.
Asa cum mentionam mai sus, primul paragraf al canonului 1055 numeste aceasta Sfanta Taina drept o alianta, termenul definind just [34] natura unirii dintre soti. Conceptul biblic de "alianta" este aplicat de teologie casatoriei, fara a raspunde exigentelor de precizie tehnica cerute de terminologia juridica. In consecinta, Codex Iuris Canonici (CIC) prefera conceptul de "contract" [35], mai putin bogat sub aspect semantic (can. 1055 cap. 2). Astfel, comisia care a lucrat pentru innoirea Codului canonic din 1917 a dorit sa arate ca cei doi termeni "contract" (contractus) si "alianta matrimoniala" (foedus matrimoniale) pot fi utilizati in acelasi sens, dorindu-se sa se mentioneze foarte clar ca un pact matrimonial [36] nu poate fi incheiat intre doua persoane botezate decat printr-un contract asa-zis special.
Remarcam faptul ca Biserica Romano-Catolica pastreaza si astazi prin noul Cod canonic notiunea de contract pentru casatorie, incercand sa o apropie de casatoria-sacrament, chiar sa identifice cele doua notiuni distincte. Notiunea de contract pentru casatorie provine din dreptul roman, desi la romani nu intalnim casatoria definita ca un contract [37]. Acest drept a cunoscut doua forme de casatorie, casatoria cu manus si casatoria fara manus, Gaius, in Institutiile sale, mentionand cele trei formalitati de realizare a casatoriei cu manus: confarreatio, usus si coemptio [38] .
Daca spre secolul al X-lea s-a format in Biserica Occidentului doctrina juridica privind casatoria, numai in secolul al XII-lea s-a afirmat si s-a impus notiunea de contract pentru casatorie [39], acum fiind pentru prima data cand casatoria este definita ca un contract [40] cu toate consecintele juridice pe care aceasta notiune le implica [41].
Astazi, in legislatiile civile [42] ale unor state, casatoria nu mai este definita drept un contract, ci ca un act juridic, asa cum este cazul Italiei (negozio giuridico, iar in limba germana Rechtsgeschaft) sau al Romaniei. Cu toate acestea, legea si doctrina canonica au stabilit aceeasi identitate terminologica intre contract si sacrament (cf. can. 1055 cap. 2) pe care o afirmase Codul canonic din 1917 (cf. can. 1012 cap. 2). Noul Cod canonic din 1983 a pastrat aceiasi termeni si a mentinut specificatia eo ipso prin care se doreste sublinierea absolutei necesitati de identitate in plan juridic intre contract si sacrament pentru casatoria celor botezati.
O explicatie pentru care Biserica Romano-Catolica pastreaza si astazi notiunea de contract pentru casatorie, sustinand necesitatea identificarii cu notiunea de sacrament in plan juridic, o gasim la Profesorul Emmanuel Tawil de la Institutul de drept canonic de la Strasbourg, acesta invocand in sprijinul pozitiei canonice catolice actuale numeroasele revendicari de competenta in materie matrimoniala intre Biserica si Stat [43]. Aceste revendicari sunt relativ recente, neexistand in primele secole crestine o diferenta de natura sau de forma intre casatoria crestina si cea civila, dar nici o supunere fata de forme speciale de a caror respectare sa depinda validitatea insasi a casatoriei [44]. La Conciliul Tridentin s-a hotarat impunerea respectarii formei canonice a casatoriei pentru validitatea acesteia si astfel, existand posibilitatea ca unele casatorii recunoscute ca valide de catre dreptul de Stat sa fie invalide dupa dreptul bisericesc [45] .
Prin consacrarea casatoriei civile in Franta prin Codul civil din 1804, deosebirea conceptuala intre casatoria religioasa si civila a stat chiar la baza dreptului matrimonial francez, aceasta din urma nefiind recunoscuta de Biserica Romano-Catolica drept o adevarata casatorie. Acest conflict s-a nascut tocmai din autonomia celor doua institutii, diferite ca natura si scop, de a legifera in materie matrimoniala.
Daca Biserica Romano-Catolica justifica propria competenta in materie matrimoniala prin faptul ca aceasta este dupa vointa divina de la Mantuitorul Hristos, ca Intemeietor Divin al ei si nu provine din vreun drept pozitiv bisericesc, in acelasi timp Statul este suveran determinandu-si singur propria competenta, stabilind unde este competent si unde nu, existand totusi posibilitatea de a accepta consecintele civile ale deciziilor bisericesti [46].
Privind dreptul canonic actual catolic, observam importanta acordata competentei bisericesti in domeniul matrimonial in raport cu jurisdictia proprie Statului in acest domeniu. Biserica Romano-Catolica are o competenta proprie si exclusiva in materie matrimoniala, recunoscandu-se si Statului un anumit domeniu de competenta [47]. Competenta proprie si exclusiva a Bisericii este numai pentru cei botezati catolici [48] , nu si pentru cei nebotezati sau care fac parte din alte Biserici crestine. In sprijinul acestei competente, Biserica Apusului invoca sacramentalitatea casatoriei, acesta fiind un puternic argument impotriva pretentiei Statului de a legifera in acest domeniu pe care Biserica dorea sa si-l rezerve [49].
2. Secularizarea institutiei casatoriei in unele tari. Situatia actuala in Romania
Revolutia franceza din 1789 a marcat triumful secularizarii casatoriei, legislatia revolutionara franceza inscriindu-se de fapt intr-o vasta miscare de secularizare care, incepand cu secolul al XIV-lea, a castigat tot mai mult teren in Europa, asa cum afirma Profesorul Jean Gaudemet [50]. Revolutia franceza din 1789 a adus un nou spirit, laic, ostil Bisericii si ideilor religioase. Un astfel de spirit rationalist, sustinut si de Renastere, a dus la laicizarea tuturor institutiilor, inclusiv a institutiilor traditionale ale Bisericii intre care si casatoria [51]. Lucrand "in numele progresului", al democratiei, al stiintei, al pacii sociale si al fraternitatii umane" [52], dorindu-se eliberarea de toate regulile si de toate confesiunile crestine, s-a ajuns la alterarea esentei divine a casatoriei, indisolubilitatea, promovandu-se divortul [53], in acelasi timp fiind restranse si impedimentele la casatorie. Astfel, in Franta, inca din anul 1787 spiritul rationalist care incepuse sa domine acele vremuri, a condus la legiferarea casatoriei civile pentru protestanti, dar si a divortului care era acceptat cu mult mai mare usurinta. De fapt, in Franta, incepand cu secolul al XVI-lea, statul a legiferat in materie matrimoniala, incalcand, astfel, dreptul traditional al Bisericii, iar tribunalele civile s-au implicat in cauze matrimoniale din secolul al XIV-lea [54], casatoria devenind contract civil pentru prima data in Franta. In timp, Biserica Romano-Catolica a actionat tot mai restrans in materie matrimoniala, pronuntandu-se numai cu privire la anularea casatoriilor [55].
Influenta franceza s-a facut prezenta si in alte tari occidentale, precum Elvetia, Spania, Belgia, Olanda, Anglia, Austria s.a. Astfel, in Elvetia, casatoria-contract s-a introdus pentru prima data in cantonul Geneva pe 24 decembrie 1874, pentru cei ce nu apartineau confesiunilor recunoscute de stat. In 1653 in
Spre deosebire de situatia matrimoniala din tarile mentionate mai sus, in Italia,
In Spania,
Casatoria civila a fost introdusa nu numai in vestul catolic al Europei, ci si in Europa de Est ortodoxa, in tari precum: Rusia (numai pentru cei ce apartineau sectelor rationaliste si mistice - 1874);
In Romania, tara majoritar ortodoxa [65], casatoria civila a fost introdusa prin Codul civil din 1864, intrat in vigoare la 1 decembrie 1865, ca efect al actiunii protestante, dorindu-se sa se legifereze libertatea de constiinta protestanta [66]. Casatoria civila din
Asadar in
Prin urmare, in prezent, gasim in unele tari, atat casatoria religioasa, cat si casatoria civila, intelegand prin aceasta din urma acea casatorie reglementata de legile de Stat si incheiata inaintea autoritatii civile. Institutia casatoriei civile a fost consecinta laicismului de Stat. Intr-o lume secularizata, Statele moderne "se declara straine de ordinea supranaturala si nu pot recunoaste notiunea de sacrament" . Statele si-au supus cetatenii, fara distinctie de religie, la obligatia casatoriei civile, crestinii putand celebra casatoria religioasa dupa propria vointa, fiind numai facultativa [73]. In
3. Prevederi ale dreptului familiei privind casatoria [74]
Dreptul familiei din Romania este "acea ramura a sistemului national de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile personale si patrimoniale care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul ocrotirii si intaririi familiei" [75].
In literatura de specialitate din
In prezent, ne aflam in fata unei ramuri de drept de sine statatoare, contribuind la aceasta vointa legiuitorului care, printr-o serie de acte normative, a reusit desprinderea dreptului familiei de dreptul civil. O astfel de desprindere se poate explica prin complexitatea relatiilor de familie care se cereau a fi reglementate distinct si nu pentru a se promova o reglementare de tip sovietic [79], ramanand si in continuare o stransa legatura intre dreptul familiei si dreptul civil. Privind obiectul de reglementare al normelor de dreptul familiei, observam ca acesta este format din " raporturile de familie "[80] , delimitate de relatiile de drept civil, punandu-se accent pe relatiile de natura afectiv-morala si mai apoi pe cele de natura juridica [81].
a. Institutia juridica a familiei in legislatia civila
Notiunea de familie este folosita in mod curent in limbajul cotidian. Desi aflata in uzul cotidian, din perspectiva juridica notiunea de familie este greu de definit [82], ea aflandu-se in cercetarea multor stiinte precum sociologia, psihologia, medicina, stiintele istorice, dreptul, etc., fiecare punand in lumina aspectele caracteristice fiecarei stiinte.
Casatoria constituie izvorul de capetenie al legaturilor dintre membrii unei familii [83], sub aspect juridic, notiunea de familie putand fi definita ca o forma de relatii sociale intre persoane apropiate prin legaturi bazate, in principal, pe casatorie sau rudenie [84](inclusiv adoptia). Familiile sunt constituite din soti, parinti si copii, precum si din alte persoane intre care exista relatii de rudenie [85]. Dar, in sens restrans, notiunea de familie desemneaza sotii si copiii lor minori cat timp acestia se afla sub ocrotirea parinteasca (notiunea de drept comun), in sens larg, potrivit doctrinei [86], pe langa parinti si copii alaturandu-se si alte categorii de persoane [87]. Dreptul familiei din
Ne-am propus sa punem in evidenta in cele de mai jos unele din aspectele juridice privind familia si casatoria in legislatia din Romania [90], importante si pentru dreptul bisericesc, avand in vedere obligativitatea casatoriei civile pentru primirea Sfintei Taine a Cununiei, pentru a ne contura cu o mai mare usurinta imaginea familiei si casatoriei crestine in acest context, retinand si faptul ca legislatia in domeniu este determinanta in viata comuniunii familiale crestine.
Familia, fiind un mod de viata in societate, este in egala masura atat un fenomen social, cat si o institutie juridica. In societate, familia se manifesta ca un grup natural, ca realitate sociologica, economica si juridica [91]. Pe parcursul istoriei, unitatea familiei este regasita in toate societatile, chiar daca grupul familial a fost mai putin structurat. Astazi, in societatile moderne, importanta familiei ramane considerabila. Sub aspect sociologic, familia se afirma ca o forma specifica de comunitate umana, ea unind persoane prin casatorie, filiatie sau rudenie, constituind o comunitate de viata, interese si intrajutorare [92]. Importanta familiei reiese si din aspectul vietii economice, constituind o unitate de productie, dupa doctrina juridica. Desi aceasta unitate economica (puternica in societatile primitive) este mai putin vizibila, totusi ea nu a disparut in contextul profesiilor salarizate, ajutorul familial ramanand in continuare de prima importanta [93]. Colaborarea in sanul familiei este un fapt real, des intalnit sub aspect economic [94].
Desi grupul familial este recunoscut, totusi nu i s-a acordat personalitate juridica, familia [95] nefiind un subiect de drept, legea conferind familiei diferite drepturi, fara sa i se recunoasca in acelasi timp si personalitatea juridica autonoma. Impedimentul principal reiese tocmai din schimbarile frecvente care apar in componenta familiei [96].
Doctrina juridica subliniaza importanta familiei, intemeind pe aceasta nevoia unei reglementari speciale. O astfel de reglementare riguroasa s-a impus datorita importantei si complexitatii relatiilor de familie care fac obiect de cercetare pentru multe stiinte. Retinem in doctrina [97]trei functii ale familiei: functia de perpetuare a speciei, functia educativa si cea economica [98], formularea acestora fiind influentata de conceptiile celorlalte stiinte (sociologia, pedagogia, psihologia, etc.) [99] .
b. Actul juridic bilateral al casatoriei [100] si conditii canonice pentru cununie
Jurisconsultul roman Herenius Modestinus a dat o definitie completa casatoriei [101] , ea fiind citata ulterior de numerosi specialisti in drept: "Nuptiae sunt conjunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, individuae vitae consuetudo, divini et humani juris comunicatio" [102]. Putem observa in aceasta definitie cele doua dimensiuni ale legaturii dintre barbat si femeie, atat cea civila, punandu-se bazele institutiei familiei bazata pe casatoria civila, cat si cea divina, prin celebrarea religioasa a casatoriei. Modestinus a subliniat sensul moral religios al casatoriei, vizibil influentat de crestinism, aceasta observandu-se si la Justinian, mai tarziu, care a definit astfel casatoria: "Nuptiae sive matrimonium est viri et mulieris conjuctio individuam, vitae consuetudinem continens" [103]. Astfel, atat Modestinus, cat si Justinian definisc casatoria ca unire a barbatului cu femeia pentru toata viata, ceea ce intareste conceptia crestina despre casatorie, facandu-ne sa acceptam teza conform careia nu numai Justinian, dar si Modestinus ar fi cunoscut Noul Testament si disciplina bisericeasca [104].
In decursul vremii, casatoria a fost definita in chip diferit, plecandu-se de la conceptii diferite [105]. In vechile noastre legiuiri, Pravila lui Matei Basarab si a lui Vasile Lupu definesc unirea barbatului cu femeia in casatorie cu caracter religios crestin, iar Codul Calimach exprima mult mai concret legatura de iubire a sotilor in casatorie, acestia unindu-se prin vointa libera, traind in comuniunea dragostei familiale cu frica de Dumnezeu si cu cinste, implinind scopurile casatoriei (art. 63) [106].
Actualmente, Codul familiei din
In secolul al XX-lea, unii autori au definit casatoria [115] ca fiind "un contract solemn, prin care barbatul si femeia stabilesc intre ei o uniune sanctionata de lege, cu scopul de a trai impreuna", definitie care a fost acceptata drept completa prin generalitatea termenilor folositi [116]. Dar, privind natura juridica a casatoriei, putem afirma ca actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi numit contract civil, ci este un act juridic bilateral prin care viitorii soti consimt liber si deplin egali sa se supuna statutului legal al casatoriei, in acelasi timp existand deosebiri intre contract si actul juridic al casatoriei [117], mentionate de Profesorul Ion Filipescu. Dupa acest autor, al carui Tratat de dreptul familiei este de referinta in literatura de specialitate din Romania, deosebirile intre contract si actul juridic al casatoriei sunt urmatoarele: 1. daca in cazul contractului cele doua parti au scopuri diferite, in cazul casatoriei ambele parti au un scop comun, adica intemeierea unei familii; 2. efectele contractului sunt determinate de parti, in anumite limite legale, pe cand efectele casatoriei sunt prestabilite de lege; 3. in principiu, un contract poate fi susceptibil de modalitati, casatoria nefiind afectata de astfel de modalitati; 4. contractul fiind stabilit mutuus consensus, poate inceta prin vointa comuna a contractantilor, pe cand casatoria nu poate inceta prin acordul de vointa al sotilor; 5. in cazul contractului, daca una dintre parti nu-si executa obligatiile, cealalta parte poate cere rezolutiunea, pe cand casatoria poate fi desfacuta prin divort in conditii legale; 6. diferentele sunt vizibile si in ceea ce priveste nulitatile [118].
Studiind aceste aspecte ale dreptului familiei din Romania privind actul juridic al casatoriei, putem constata neimplicarea factorului religios [119], laicismul fiind bine determinat intr-o lume secularizata, iar contradictiile sunt vizibile mai ales cu privire la dimensiunea morala a familiei [120], sustinuta numai formal in legea de stat, precum si privind modalitatea de procedura a reglementarii incheierii casatoriei si a vietii de familie. Astfel, vom pune in evidenta unele dintre slabiciunile actualei legislatii privind dreptul familiei din
Facem mentiunea inca de la inceput ca in dreptul familiei se vorbeste foarte putin de iubire, ca prima conditie pentru incheierea casatoriei si cu atat mai putin de obligatia de fidelitate a sotilor. De aici si lipsa de precizare in chip pozitiv a obligatiei de coabitare pentru soti, toate acestea avand ca efect incurajarea concubinajului care nu este incriminat de legea penala, actualul cod penal nemaiincriminand adulterul. Astfel, infidelitatea sotilor sta la baza destramarii familiei si a sporirii divorturilor. Este de apreciat faptul ca exista si specialisti in domeniul dreptului care, observand lipsa acestor prevederi in Codul familiei, au subliniat importanta obligatiei de coabitare, de fidelitate si de sprijin moral si material, sustinand in acelasi timp ca lipsa sau ignorarea lor de catre soti "genereaza imprejurarile ce se vor circumscrie institutiei divortului [121]. Daca sotii, pe baza iubirii reciproce si a consimtamantului liber au dorit intemeierea unei familii bazate pe casatorie, acestia in mod obligatoriu trebuie sa convietuiasca, altfel ar fi in contradictie cu scopurile casatoriei si cu caracterul ei de uniune intre soti, mentionate chiar de legea civila. Cu toate acestea, Codul familiei nu are o prevedere expresa pentru aceasta, invocandu-se ca acest fapt se desprinde indirect din dispozitiile articolului 26: "Sotii hotarasc de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria", implicit asupra locuintei [122]. Asadar, sotii au obligatia de coabitare, cu exceptia cazurilor speciale [123], numai asa se pot implini indatoririle reciproce intre soti.
Legat de obligatia de coabitare se afla si obligatia sotilor la fidelitate reciproca, obligatie care asigura consolidarea familiei. Codul familiei actual nu face vreo mentiune expresa privind fidelitatea, asa cum se gasea in Codul civil din 1865: "sotii isi datoresc unul altuia credinta" (art. 194, C. civ.). Dar, caracteristicile casatoriei sustin obligatia de fidelitate, insa aceasta se deduce, nu se si reglementeaza pozitiv, explicatia fiind ca este o obligatie morala a sotilor si aceasta tine de propria constiinta a lor.
Constitutia Romaniei din 2003 a consacrat egalitatea deplina intre barbat si femeie (art. 48, alin. 1), aceasta implicand si obligatia la fidelitate, atat pentru barbat, cat si pentru femeie. O consecinta fireasca era articolul 304 din Codul penal care incrimina adulterul sotilor: "Fapta persoanei casatorite de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoare de la o luna la sase luni, sau cu amenda". In noul Cod penal acest articol a fost abrogat, in contradictie cu reglementarea constitutionala in materie, fiind inca un motiv in plus pentru divort si pentru distrugerea familiei, omul aflandu-se intr-o societate romaneasca in deruta sub aspectul moralitatii ei si care sta cu ochii indreptati spre "imbelsugarea" lumii occidentale, de fapt prospera material, dar saracita spiritual. In plus, Codul familiei face unele precizari importante: "copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei" (art. 53, alin. 1) si "copilul conceput in timpul casatoriei, are ca tata pe fostul sot al mamei, daca nasterea sa a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie" (art. 53, alin. 2). Asadar, prezumtiile legale de paternitate isi au originea in obligatia de fidelitate, presupunandu-se ca sotii si-au indeplinit datoriile fizice in timpul casatoriei, in timpul legal de conceptie a copilului si ca sotia a fost fidela sotului sau [124].
Influentele occidentale sunt vizibile, mai ales acum cand Romania este membra cu drepturi depline a Uniunii Europene, profilandu-se si la noi cu tarie institutia concubinajului si uniunile de lesbiene si de homosexuali care-si cer in mod inevitabil drepturile la casatorie si aceasta ca o urmare "fireasca" a abrogarii articolului 200 din Codul penal, acum prezenta acestor cupluri fiind licita.
Facem aici unele precizari privind concubinajul, institutie consolidata astazi prin indiferentismul religios al omului aflat intr-o societate secularizata, dar si din cauza unei legislatii ingaduitoare din ratiuni politice, precizari deosebit de importante in contextul incercarii noastre de a reconsidera institutia casatoriei din perspectiva legislatiei bisericesti intemeiate pe normele religios-morale. Astfel, uniunea liberala sau concubinajul [125] se intalneste frecvent in societatea contemporana, acesta asemanandu-se in anumite aspecte statutului legal al casatoriei (existenta sentimentelor, a iubirii reciproce si a solidaritatii morale si materiale), fara sa i se aplice prin analogie normele juridice care guverneaza casatoria. Desi concubinajul se deosebeste esential de casatoria reglementata legal, totusi el se infatiseaza aparent apropiat de casatorie, fiind prezentat uneori chiar ca o alternativa cu efecte similare [126]. Din pacate, o astfel de uniune liberala nu este interzisa de lege, dezvoltandu-se chiar unele curente care incurajeaza un statut juridic pentru aceasta stare de fapt si recunoasterea unor anumite efecte juridice. Statisticile actuale arata o amploare a concubinajului in dauna institutiei casatoriei, generand o modificare a raportului concubinajului cu ordinea publica. Importanta acordata concubinajului in unele state a determinat aparitia unor modificari legislative, cum ar fi asa-zisele pacte de solidaritate sau clauza de acrescamant [127], care au dus la o liberalizare a moravurilor cu consecinte grave nebanuite la nivelul moralitatii in societate.
In prezent, in
Biserica Ortodoxa, precum si Biserica Romano-Catolica, nu accepta starea de imoralitate, de pacat a concubinajului, caci "pentru Biserica, orice legatura in afara celei binecuvantate de ea, in vederea intemeierii unei familii si a nasterii de prunci este faradelege, pacat sau traire in faradelege si nu este acceptata de invatatura si de morala crestina" [131]. Biserica nu poate binecuvanta o astfel de desfranare [132], iar cei ce traiesc intr-o astfel de legatura, care nu este nunta, mai bine sa se desparta asa cum prevad canoanele Bisericii Ortodoxe. Sfantul Vasile cel Mare are in vedere concubinatul, un fel de concubinaj al lumii moderne, convietuirea unui barbat liber cu o femeie libera caracterizata prin stabilitate si lipsa intentiei partenerilor de a se considera soti, considerandu-l desfrau in canonul 26: "Desfraul nu este nunta, si nici inceput de nunta; drept aceea, de-ar fi cu putinta sa se desparta cei ce se impreuna prin desfrau, aceasta este mai bine. Iar daca cu tot dinadinsul le va placea impreuna vietuirea, apoi sa cunoasca epitimia pentru desfrau, dar sa se permita ca sa vietuiasca laolalta ca sa nu se intample ceva mai rau" (can. 4, 21, 22, 34, 37, 38, 48, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile cel Mare) [133]. Vadita toleranta a Parintelui capadocian fata de convietuirea in concubinat, ca o exceptie de la doctrina canonica a Bisericii, si aceasta numai daca cei doi nici nu se despart, nici nu se casatoresc, se poate explica prin contextul istoric al secolului al IV-lea in cadrul Imperiului roman. Legislatia romana permitea pe langa casatoria legala si institutia concubinatului care este specifica dreptului roman, fara corespondent in dreptul modern si fara sa fie asimilat cu termenul de "concubinaj" [134]. In timp, aceasta stare de pacat a concubinatului roman (prin comparatie, putem afirma intr-o oarecare masura concubinajul actual) si-a pierdut din importanta spre sfarsitul secolului al VIII-lea, cand imparatii Leon Isaurul si Constantin Copronimul, in Ecloga lor, iar mai tarziu, imparatul Vasile I Macedoneanul (sec. IX), in Prohiron, au hotarat ca nimeni nu poate tine concubina in casa sa, unii ca acestia trebuind ori sa se casatoreasca, ori sa se desparta. Imparatul Leon al VI-lea, prin novela 89, a randuit numai casatoria binecuvantata de Biserica drept casatorie legala [135]. Astfel, prin legislatia civila, exceptia canonului 26 al Sfantului Vasile cel Mare si-a pierdut valabilitatea, incat concubinatul a fost interzis.
In zilele noastre, prin actuala legislatie din
Biserica Ortodoxa Romana, pe baza invataturii sale religios-morale si a prevederilor canonice, nu poate accepta starea de desfrau a concubinilor, ei neputand fi cununati, nu numai pentru starea lor de pacat, dar si pentru faptul ca numai cei casatoriti civil pot fi cununati in Biserica [136] si daca indeplinesc conditiile impuse de legislatia bisericeasca. Biserica recunoaste efectele civile ale casatoriei, aceasta fiind tot concubinaj fara a primi binecuvantarea Bisericii prin Sfanta Taina a Cununiei [137]. Asadar, Sfanta Taina a Cununiei urmeaza casatoriei civile, concubinajul fiind combatut de invatatura crestina, prin acesta alterandu-se adevaratul sens al familiei care este bazata pe casatorie. Sub aspect juridic, casatoria nu este un act juridic obisnuit, ci el are o natura juridica deosebita, iar pentru ca o casatorie sa fie valida trebuie sa fie indeplinite conditiile legale, atat cele de fond, cat si cele de forma. Conditiile de fond sunt: diferenta de sex, varsta legala pentru casatorie, consimtamantul si comunicarea reciproca a starii de sanatate a celor doi viitori soti. Lipsa acestor conditii impiedica incheierea casatoriei, impedimentele [138] la casatorie fiind: existenta unei casatorii nedesfacute a unuia din viitorii soti, rudenia, adoptia, tutela, alienatia si debilitatea mintala. Prin conditii de forma intelegem formalitatile premergatoare sau anterioare casatoriei si formalitatile privind insasi incheierea casatoriei, care trebuie sa fie indeplinite in momentul incheierii casatoriei.
Vom mentiona aici unele aspecte privind diferenta de sex si varsta legala - conditii de fond la casatorie, pentru a pune in evidenta diferentierile existente intre cele doua legislatii, de stat si a Bisericii Ortodoxe.
Diferenta de sex
Pentru faptul ca aceasta conditie este evidenta din reglementarea relatiilor de familie intre persoane de sex diferit (art. 1, 4, 5, 25, 47-52, 53-60, C. fam.), legea civila nu o mai prevede expres [139]. Daca unul dintre scopurile casatoriei este nasterea de prunci, casatoriile intre persoane de acelasi sex nici nu pot fi concepute [140]. Conditia diferentei de sex intereseaza mai mult in situatia persoanelor al caror sex nu este suficient diferentiat, adica in situatia intersexualizarii [141] si a transsexualismului [142] , acestea fiind probleme de ordin medical.
Ofiterul de stare civila este dator sa verifice, pe baza certificatului de nastere, diferenta de sex a viitorilor soti, delegatul starii civile putand oficia casatoria numai daca va constata indicatii precise ca sotii sunt de sex diferit. Aceasta problema, a diferentierii sexuale, s-a relansat in zilele noastre cand medicina a facut progrese remarcabile. Daca in urma unei casatorii heterosexuale, unul dintre soti a apelat la o operatie de schimbare de sex, o astfel de casatorie nu poate fi mentinuta, chiar daca actul de stare civila nu a fost schimbat. La fel, daca se face o astfel de operatie inainte de casatorie, aceasta nu se mai poate incheia legal [143]. In cazul in care unul dintre soti ascunde operatia de schimbare de sex celuilalt sot, atunci se permite divortul. In schimb, lucrurile se complica daca acesta din urma consimte la interventia chirurgicala, in acest caz nemaifiind vorba de vreo vina. Totusi, in acest din urma caz, "ar trebui admisa o caducitate sau o reziliere" [144].
In vremea noastra, in unele tari din Europa de Vest exista numeroase discutii cu privire la drepturile matrimoniale ale homosexualilor [145]. Aceasta problema a ajuns si la Curtea europeana a drepturilor omului care a hotarat pe 17 octombrie 1986 ca dreptul de casatorie consacrat prin art. 12 al Conventiei europene a drepturilor omului se refera numai la "casatoria traditionala intre doua persoane de sex biologic diferit" [146]. Numeroase discutii cu privire la drepturile lor s-au nascut si in
In Biserica Ortodoxa, diferenta de sex este o conditie fizica pe care trebuie sa o indeplineasca cei carora li se administreaza Sfanta Taina a Cununiei [149], insasi traditia aratandu-ne ca "deosebirea sexuala este un dar facut de Dumnezeu creatiei si, mai cu seama, fiintei umane" [150], cum afirma Parintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, iar "toate faptele homosexuale sunt inacceptabile din punct de vedere moral: ele denatureaza scopul si functiunea fireasca a organelor trupesti, nu au nici o valoare procreatoare si reprezinta o parodie a unirii "intr-un singur trup" [151]. Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, "l-a facut barbat si femeie" (Facerea I, 27), inca de la inceput deosebirea sexelor, o deosebire in ordinea firii intre masculin si feminin, subliniind o deosebire in ordinea persoanelor create, insasi heterosexualitatea aparand, astfel, o realitate ontologica. Urmand referatul biblic al creatiei, nu se constata doua creatii succesive, ci o singura creatie, Dumnezeu creand omul, a despartit cele doua sexe, femininul de masculin, natura umana ramanand una si unica. Binecuvantarea divina "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti..." (Facerea I, 28) a urmat firesc crearii omului, barbat si femeie, modalitatea de procreatie [152] fiind binecuvantata si ordonand sexualitatea umana pentru deplinatate, scopul acestei sexuatii nefiind numai cel de a procrea, ci si iubirea eshatologica, pentru ca in final "miza erosului heterosexual este biruinta asupra mortii" [153]. Dar, daca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, aceasta nu inseamna ca Insusi Dumnezeu este sexuat, ci Dumnezeu asexuat fiind, ca si ingerii, a luat sexuatia din regnul vegetal si animal, create mai inainte de om, imbogatind natura umana care este masculina-feminina [154], deosebirea sexuala fiind "unul dintre factorii esentiali ai constitutiei chipului lui Dumnezeu, care este omenitatea"[155] . Insusi Dumnezeu asexuat fiind, asexualitatea celor ce au depasit firea apartine Imparatiei lui Dumnezeu, in Biserica anticipandu-se, prin Taina Sfantului Botez si prin credinta, lumea viitoare in care "nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus" (Galateni III, 28), "caci la inviere, nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu in cer" (Matei XXII, 30).
Heterosexualitatea este semnul deosebirii in unitate, al distinctiei ipostatice, contribuind esential la izbavirea omului de singuratate, ca "nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el!" (Facerea II, 18), dupa chipul lui Dumnezeu care nu e solitar, ci in comuniunea desavarsita intratrinitara, astfel, putandu-se afirma ca "miza heterosexualitatii este comuniunea si convietuirea, mai mult decat procreatia... comuniunea in diversitate, un mod de unire care sa nu fie fuzional: nu unire homosexuala a unuia cu altul la fel, ci unirea unuia cu altul de alt fel" [156]. Dumnezeu a randuit prin ordinea creatiei comuniunea barbatului cu femeia, ca doua persoane distincte care se impartasesc de aceeasi fiinta, asezand iubirea numai la temelia deosebirii ipostatice in unitate, asadar, neexistand iubire intr-o unitate fara distinctie. In acelasi timp, heterosexualitatea fiind chipul relatiilor dintre uman si divin, comuniunea barbatului cu femeia in familia bazata pe casatorie si randuita de Dumnezeu, poate fi privita ca si legatura dintre Dumnezeu si om sau dintre necreat si creat. Barbatul si femeia sunt aceiasi prin natura, dar diferiti prin accidentii specifici fiecarei persoane, dupa ipostas, asa cum Dumnezeu si omul sunt aceiasi dupa chip, dar se disting prin naturi diferite, omul tinzand ontologic prin actualizarea chipului lui Dumnezeu spre asemanarea cu El. Barbatul nu este femeie si nici femeia barbat, asa cum nici Dumnezeu nu se confunda cu omul si nici omul nu este Dumnezeu: "A fi barbat inseamna a fi ingradit de a nu fi femeie, si reciproca" [157]. Afinitatea dintre masculin si feminin, complementaritatea sexelor, fac din heterosexualitate o implinire a umanului prin iubirea ce se revarsa spre altul diferit, dar care impartasesc aceeasi natura.
In consecinta, homosexualitatea este contrara revelatiei divine [158], Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, comportand pericolul mortii: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie; aceasta este spurcaciune" (Leviticul XVIII, 22), o asemenea spurcaciune fiind pedepsita cu pedeapsa capitala: "De se va culca cineva cu barbat ca si cu femeie, amandoi au facut nelegiuire si sa se omoare, ca sangele lor asupra lor este" (Leviticul XX, 13). Actele homosexuale sunt chiar mai grave decat prostitutia, asa cum reiese din referatul biblic despre "pieirea Sodomei", atunci cand barbatii Sodomei au incercat sa-i violeze pe musafirii lui Lot, in ciuda faptului ca el le oferise "doua fete, care n-au cunoscut inca barbat" (Facerea XIX, 4-11). Fiind o forma de idolatrie, homosexualitatea aduce cu sine moartea, Apostolul neamurilor afirmand: "Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei, ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin!" (Romani I, 23-25), idolatria ducand spre necunoasterea lui Dumnezeu duce implicit spre pacat, unele contra naturii prin simptomele patologice de ordin comportamental, respectiv prin legaturile homosexuale. Astfel, inversiunea sexuala exprima dezordinea existenta in sanul creatiei, in chipul cel dumnezeiesc din om, impiedicand fiinta umana sa implineasca scopul sau existential, sa se poata realiza ca ipostas creat dupa chipul lui Dumnezeu, ea slujind idolatriei de sine si dispretului fata de randuiala divina si fata de natura umana: "Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii; Asemenea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand in ei rasplata cuvenita ratacirii lor" (Romani I, 26-27). Actele homosexuale sunt incompatibile cu viata cea dupa Dumnezeu, cu implinirea scopului existential al omului si prin urmare acestea au drept consecinta osanda vesnica, Sfantul Apostol Pavel scriind corintenilor in prima sa scrisoare: "nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni VI, 9-10). Toate aceste texte biblice, citite si interpretate in context, avandu-se totodata in vedere intreaga invatatura a Mantuitorului Hristos despre casatorie, duc spre o singura concluzie: homosexualitatea este condamnata, fara sa poata corespunde moralei crestine.
Numerosi Sfinti Parinti au condamnat acest pacat trupesc, insa Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur s-au pronuntat categoric in privinta unirilor homosexuale, fara nici o ambiguitate [159]. Astfel, in canonul 7, Sfantul Vasile cel Mare precizeaza: "Stricatorii de parte barbateasca, si stricatorii de animale, si ucigasii, si fermecatorii, si adulterii si idolatrii, sunt vrednici de aceeasi pedeapsa; drept aceea aplica si la acestia dispozitia ce o ai in privinta celorlalti..."[160] , combatand pacatul trupesc al homosexualitatii si prevazand un timp de pocainta de 15 ani ca pentru adulter (can. 58), caci "cel ce a aratat imoralitate in cele barbatesti, i se va hotari timpul de penitenta ca celui ce nelegiuieste intru adulter" (can. 62)[161]. Cei ce cad in patima inversiunii sexuale, aderand la astfel de acte imorale, nu pot intra nici in preotie, candidatii la hirotonie trebuind sa aiba o buna marturie (I Timotei III, 7), fiind de o tinuta morala ireprosabila. In acest sens, canonul 61 apostolic dispune: "Daca impotriva unui credincios, se face vreo invinuire de desfranare sau de adulter sau de o alta oarecare fapta oprita, si s-ar dovedi, acela sa nu se inainteze in cler" [162]. Dispozitiile bisericesti sunt justificabile, actele homosexuale fiind numite de Sfantul Ioan Gura de Aur "o nebunie monstruoasa" a celor care l-au parasit pe Dumnezeu si care, mai grave decat desfranarea fiind, il dezumanizeaza pe om ducandu-l pana la starea animalica. Ele sunt de condamnat in Ortodoxie, fara a lasa loc de interpretare precum in Catolicismul Roman [163], intotdeauna ortodocsii, bazandu-se pe principiile morale, au privit faptele ca avand valoare morala "independent de imprejurari". Prin urmare, omul care tinde spre asemanarea cu Creatorul sau, slavindu-L pentru marea Sa iubire cu care l-a iubit, trebuie sa imbratiseze principiul care se afla la temelia poruncii Mantuitorului Hristos: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei V, 48) si sa asculte de indemnul Sfantului Apostol Pavel: "Slaviti pe Dumnezeu in trupul vostru" (I Corinteni VI, 20). Cert este faptul ca a fi homosexual inseamna a incalca aceste principii morale, scopul propriei existente, nefacand altceva decat sa devieze functiunea naturala a organelor sexuale spre satisfacerea propriei pofte egoiste si aceasta tocmai pentru a compensa patologic lipsa unei identitati din copilarie (cu parintele de acelasi sex), asa cum afirma Elisabeth Moberly [164].
In ciuda unei posibile afectiuni intre homosexuali, insotirile acestora sunt de neacceptat, cu atat mai mult casatoria acestora neputand fi ingaduita, actele sexuale savarsite de acestia perpetuand boala care se cronicizeaza si pastrand disfunctia existenta, toate bazandu-se pe un "erotism narcisist" [165] care, de fapt, impiedica oferirea unei iubiri sincere. Cu toate acestea, sub aspect moral si pastoral, nu trebuie neglijata distinctia dintre act si orientare.
In lumea romano-catolica au existat in trecut, dar cu o intensitate din ce in ce mai mare in prezent, numeroase discutii la nivel stiintific cu privire la homosexualitate, studii interdisciplinare care au incercat sa constate cauza actelor homosexuale, teologii Bisericii Romano-Catolice pronuntandu-se in chip diferit si incercand sa lamureasca statutul pe care unii ca acestia il detin in Biserica. Congregatia Sacra pentru Doctrina Credintei a cerut asistenta pastorala pentru cei de orientare homosexuala, considerand aceasta conditie ca fiind in sine "disfunctionala" sau incompleta, starnind numeroase comentarii ale moralistilor catolici care, in marea lor majoritate, au privit problema homosexualitatii ca pe o "acceptare prudenta"[166] intelegand-o ca un rau ontic, acceptand totusi relatiile stabile bazate pe iubire ca fiind permise si chiar demne. Unii dintre moralistii conservatori au condamnat aceasta pozitie, considerand actele homosexuale ca o disfunctie cu condamnarea pacatului, nu si a pacatosului, despartind astfel fapta in sine de persoana care a savarsit-o.
Desi condamnate de Biserica, in Occidentul catolic casatoriile persoanelor de acelasi sex au fost admise de puterea seculara in tari precum Olanda (2001) si Belgia (2003), acestea devenind cu adevarat o problema si pentru alte state ale Uniunii Europene, dar si in Statele Unite si Canada. In Spania,
Situatia din Spania poate fi extinsa si in alte tari [172], inclusiv in
Varsta legala la casatorie (varsta matrimoniala)
Prin varsta legala la casatorie sau varsta matrimoniala se intelege varsta minima de la care se poate incheia o casatorie in mod valid [173]. In toate legislatiile, din trecut [174] si din prezent, se constata existenta unor dispozitii prohibitive, care impiedica incheierea unei casatorii inaintea implinirii unei anumite varste si aceasta pe baza unor considerente de ordin biologic, psihic, moral etc [175].
Din punct de vedere biologic, viitorii soti trebuie sa aiba capacitatea fizica de a se casatori, ei trebuind sa ajunga la varsta pubertatii. Numai persoanele pubere au dreptul de a incheia o casatorie legal, considerandu-se ca la aceasta varsta ele pot procrea copii sanatosi si normali, in acelasi timp avandu-se in vedere si sanatatea personala a sotilor [176]. Pentru faptul ca varsta pubertatii difera intre persoane, s-a stabilit o varsta minima pentru casatorie, superioara varstei pubertatii reale [177]. In dreptul roman [178], daca pentru fata s-a stabilit varsta de 12 ani, pentru stabilirea varstei barbatului au existat controverse intre sabinieni si proculieni, primii avand in vedere dezvoltarea fizica a tanarului, iar ultimii stabilind-o la 14 ani, aceasta varsta impunandu-se si in dreptul lui Justinian.
In
Prin urmare, legea civila din Romania a stabilit varsta de 18 ani impliniti pentru barbat si de 16 ani impliniti [181] pentru femeie: "barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de optsprezece ani, iar femeia numai daca a implinit saisprezece ani" (art. 4 alin. 1, C. fam.), existand astazi propuneri la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii de a se scadea varsta casatoriei pana la 16 ani pentru minori in noul Cod al familiei, dar numai cu aprobari si pentru "motive temeinice". De fapt, Conventia O.N.U. privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriilor, adoptata de Adunarea generala a Organizatiei Natiunilor Unite la New York in data de 10 decembrie 1962 si ratificata de Romania prin Legea nr. 116/1992 [182] mentioneaza in articolul 2 ca: "Statele-parti la prezenta conventie vor lua masurile legislative necesare, spre a specifica o varsta minima pentru casatorie. Nu vor putea incheia legal casatoria persoanele care nu vor fi implinit aceasta varsta, in afara unei dispense de varsta, incuviintata de autoritatea competenta, si anume pentru motive grave si in interesul viitorilor soti" [183]. In tarile in care s-a introdus sistemul casatoriei civile, aceasta varsta variaza mai mult in functie de natura, decat de legislatia civila, adica in raport cu locul,
In Romania, femeia care nu a implinit varsta de 16 ani poate obtine dispensa pentru incheierea casatoriei (art. 4 alin. 2, C. fam.), fie de la primarul general al municipiului Bucuresti, fie de la presedintele consiliului judetean unde locuieste femeia, bineinteles daca sunt indeplinite anumite conditii, cum ar fi: varsta de 15 ani impliniti; existenta unor motive temeinice (ex. graviditatea, boala) sau prezentarea unui aviz din partea medicului oficial. Daca aceasta casatorie ar urma sa se incheie intre cetateni romani pe o nava romana in afara granitelor, dispensa este acordata de comandantul navei [185].
De remarcat este faptul ca legea civila nu impune o varsta maxima pana la care sa se poata incheia casatorii. Astfel, se pot incheia casatorii pana la extrema batranete, chiar in extremis vitae, in cele mai multe cazuri pentru a se legaliza o stare de fapt preexistenta. Se poate observa aici o contradictie intre scopurile casatoriei mentionate de legea civila si lipsa unei mentiuni privind varsta maxima la casatorie, fiind de le sine inteles ca o persoana aflata la o varsta foarte inaintata nu mai poate sa implineasca toate conditiile cerute pentru incheierea valida a unei casatorii. Cu privire la diferenta de varsta maxima intre viitorii soti, legea nu stabileste o astfel de diferenta, putandu-se incheia casatorii civile indiferent de existenta unei diferente foarte mari de varsta. Totusi, existenta unei astfel de diferente poate fi un indiciu ca se doreste incheierea unei casatorii fictive, pentru anumite interese, bineinteles total straine de scopurile casatoriei. Iata si aici o noua contradictie intre cele doua realitati (scopurile casatoriei in legislatia civila si inexistenta unei diferente de varsta maxima la casatorie in legea de stat).
In Biserica Ortodoxa se respecta varsta impusa de legea civila pentru administrarea Sfintei Taine a Cununiei [186] si pentru faptul ca urmeaza casatoriei civile, majoratul matrimonial fiind o conditie fizica [187]. Insa, atunci cand logodna, ca prima parte a casatoriei, se savarsea independent de cununie, se ajunsese pana la acceptarea varstei de 7 ani si chiar sub aceasta varsta, considerandu-se ca de la aceasta varsta se dezvolta facultatile spirituale ale copilului. In dreptul bizantin primitiv, logodna se putea incheia cu consimtamantul parintilor, dupa constientizarea importantei actului, iar Ecloga stabilea posibilitatea desfacerii logodnei tinerilor pana la varsta de 15 ani pentru baieti si 13 ani pentru fete, fara sa se supuna pedepselor. Ulterior, imparatul Leon al VI-lea Filosoful a abrogat aceasta dispozitie, impunand si pentru logodna varsta casatoriei [188]. Varsta legala a logodnei a fost ridicata la 14 ani pentru baieti si 12 ani pentru fete, atat prin decizia sinodala din timpul patriarhului Alexie al Constantinopolului, cat si prin novela imparatului Alexie Comneanul din 1092. Aceasta varsta legala fiind stabilita si de sinoade, atat pentru logodna, cat si pentru casatorie, a fost acceptata de dreptul bisericesc, cat si de dreptul roman si bizantin. Imparatul Justinian a mentinut hotararile lui Octavian August, adica varsta pubertatii, 12 ani impliniti pentru fete ("puelae usque ad duodecem annos non nubant") si pentru baieti 14 ani ("pubertas in masculis post decimum quartum annum complectum") [189], aceasta varsta mentinandu-se si dupa domnia lui Leon Isaurul, care ridicase cu un an varsta minima legala pentru casatorie impusa prin cele doua texte din Digeste ale lui Justinian, adica 15 ani pentru tanar si 13 ani impliniti pentru tanara. In schimb, Pravila de la Targoviste prevedea: "Nunta ce nu e de varsta, acea fara de nici o socoteala sa se disparta, si nevarsta se cheama cand nu este barbatul de patrusprezece ani si muierea de doisprezece ani cel putin" [190] . In timp, Biserica a respectat legislatia civila a statelor privind varsta minima legala, prevazand pedepse bisericesti [191] atat pentru clericii care nu respectau dispozitiile civile in materie, cat si tinerilor in cauza.
Asadar, Biserica, in acest sens, respecta legislatia civila, lipsa conditiei de varsta fiind considerata un impediment absolut pentru cununie, pentru faptul ca nu se poate atinge scopul fizic si moral al casatoriei. Dar, spre deosebire de legislatiile civile actuale din numeroase tari europene si nu numai, prin care nu se prevede diferenta de varsta maxima pentru incheierea casatoriei, precum si inexistenta varstei maxime pana la care se poate incheia o casatorie [192], canoanele Bisericii Ortodoxe prevad o astfel de diferenta maxima, precum si varsta maxima pentru casatorie, prevederi necunoscute in Biserica Occidentului. In acest sens, Clement Alexandrinul afirma: "Sa aiba varsta dispusa spre reproducere, ca si animalele necuvantatoare. Iar a se casatori nu pentru castigarea de prunci este a insulta natura, care trebuie sa ne invete a pazi pedagogia cea inteleapta a timpului, vorbesc de varsta batrana si tanara a celor ce se casatoresc. Celor dintai niciodata nu li s-a ingaduit, iar pe cei tineri nu-i lasa inca a se casatori"[193] , iar canoanele 24 si 88 ale Sfantului Vasile cel Mare prevad ca barbatul ajuns la varsta de 70 de ani si femeia vaduva ajunsa la 60 de ani n-ar mai trebui sa aiba dreptul de a incheia o casatorie [194] .
Iata textul canonului 24: "Apostolul a hotarat ca daca vaduva, cea socotita in numarul vaduvelor, adica cea primita in slujba de Biserica, se casatoreste, sa se treaca cu vederea. Iar in privinta barbatului vaduv nu este pusa nici o lege, ci pentru unul ca acesta este de ajuns epitimia celor care se casatoresc de doua ori. Insa vaduva care a ajuns saizeci de ani, de ar voi iarasi sa vietuiasca cu barbat, nu se va invrednici de impartasirea celui Bun, pana ce nu va inceta de patima necuratiei. Iar daca o vom primi pe ea inainte de saizeci de ani, vina va fi a noastra, nu a femeii" [195]. Sfantul Vasile cel Mare prevede prin canonul mentionat interzicerea vaduvei de peste 60 de ani de a se casatori, oprind-o pe aceasta de la impartasanie pana cand nu paraseste "nebunia sa" si pana cand "nu se vindeca de patima sa necurata" [196] . Cu privire la partea barbateasca, marele Parinte capadocian, mentiona intr-o scrisoare adresata unui oarecare episcop Grigorie: "...Caci nu cred nici ca cel ce a ajuns de 70 de ani sa vietuiasca in patimi cu o femeie, nici nu am poruncit, cele ce le-am poruncit, ca si cum s-ar fi intamplat vreo fapta necuviincioasa... si stim ca ceea ce la unii este folositor, pentru altii devine prilej de pacat, din care cauza am poruncit, urmand randuielii Sfintilor Parinti, sa te desparti de femeie... Alung-o deci pe ea din casa ta si aseaz-o in manastire..." (can. 88) [197], intelegandu-se aici atitudinea ferma a Sfantului Vasile cel Mare fata de episcopul de 70 de ani care era invinuit ca avea relatii cu o femeie introdusa pe furis in casa sa pe motiv ca-l ingrijeste. In acest caz, Sfantul Parinte invoca autoritatea Sfintilor Parinti ai primului Sinod ecumenic de la Niceea (325), care prin canonul 3 au interzis prezenta femeilor introduse pe furis in casa clericilor si in consecinta, il sfatuieste pe batranul episcop s-o trimita la manastire si sa fie servit de barbati pentru a nu fi sminteala pentru pastoritii sai. Cu toate acestea, persoanele ajunse la astfel de varste inaintate nu mai pot ajunge la scopul fizic al casatoriei in conditii normale si cu atat mai putin apare ca justificata casatoria sub aspect moral [198], iar existand incapacitati la o varsta prea frageda, asa pot aparea si la o varsta prea inaintata unele incapacitati. Aceasta limita canonica superioara de varsta nu a fost respectata si de legislatiile civile, chiar incepand cu Justinian, asa cum nici azi nu se impune de catre state o limita maxima de varsta pentru casatorie. Dispozitiile canonice ale Sfantului Vasile cel Mare au fost aplicate diferit in Bisericile Ortodoxe locale. Astfel, in Biserica de Constantinopol nu au existat restrictii legate de varsta maxima la casatorie, in timp ce Biserica Rusiei a ramas fidela restrictiei canonice, iar in Biserica din Serbia s-a impus regula ca barbatii peste 60 de ani si femeile peste 50 de ani aveau nevoie de binecuvantarea episcopului local competent pentru incheierea casatoriei.
La fel, Biserica Ortodoxa, conform Nomocanonului in XIV titluri [199] , spre deosebire de legea civila, nu administreaza Sfanta Taina a Cununiei persoanelor intre care exista o mare diferenta de varsta [200], Profesorul Constantin Erbiceanu neconsiderand astfel de uniri drept casatorii, "ci o specula rusinoasa, de interes, iar viata lor casnica este un iad pentru una din parti"[201] .
Oare se poate ingadui o casatorie intre o tanara fata si un barbat in varsta intre care iubirea si consimtamantul sincer sunt discutabile? Astfel de casatorii sunt bazate de cele mai multe ori pe anumite calcule materiale, pe interes, fiind adesea reprobate de societate. In acest sens, Pravila Mare, in Glava 198, precizeaza: "Graieste Pravila, ca pre la nunte sa cautam nu numai caci se cade; ci sa cautam de se si cuvine... sa nu fie barbatul de 50 de ani si muierea de 12 sau de 15, sau muierea de 50 si barbatul de 20; deci bine cum se cade si cinstit iaste asa, ca sa fie barbatul si muierea in varsta ce e pre lege cum graiesc dumnezeiestile pravile, iar cum nu se cade si afara de dreptate iaste cum e mai sus sa fie barbatul batran si muierea tanara, sau muierea batrana si barbatul tanar; care lucru nu iaste cum nu se cade, ci inca e rusine, dosada, imputare si batjocura... sa se pazeasca cum se cade de varsta, sa nu fie barbatul batran si muierea tanara, nici muierea batrana si barbatul tanar; ci sa fie amandoua partile deopotriva de ani (apropiati ca varsta, n.n.)..." [202]. Din pacate, constatam ca aceasta regula se aplica foarte rar, astfel de casatorii incheiate intre persoane diferite mult ca varsta fiind destul de numeroase astazi in contextul socio-economic in care traim, iar Biserica este pusa in situatia de a binecuvanta aceste uniri pentru ca cei doi casatoriti civil sa nu traiasca in concubinaj pentru viata bisericeasca. Introducerea in legislatia de stat a unor astfel de prevederi (varsta maxima si diferenta maxima de varsta la casatorie) ar pune in lumina aspectul moral al institutiei casatoriei, contribuind esential la intarirea moralitatii in relatiile de familie, iar Biserica nemaifiind pusa in situatia de a accepta prin iconomie bisericeasca astfel de insotiri susceptibile de imoralitate.
Asadar, consideram ca astfel de impedimente, impuse de Sfintele Canoane ale Bisericii noastre (este de dorit sa se aiba in vedere si rudenia spirituala, afinitatea sau cuscria, precum si celelalte impedimente canonice), ar trebui sa fie recunoscute si de legislatia civila pentru intarirea societatii prin casatorii trainice [203]. Daca se nasc incapacitati legate de o varsta frageda, asemenea incapacitati pot sa apara si atunci cand cineva se casatoreste la o varsta prea inaintata [204]. Asa cum s-a prevazut o varsta minima la care se poate incheia o casatorie din ratiuni de ordin biologic si moral [205], din aceleasi ratiuni se poate prevedea si o varsta maxima, precum si diferenta maxima de varsta la casatorie in legislatia civila, avandu-se in vedere si dispozitiile Bisericii.
4. Raportul dintre cununie si casatoria civila
Pana in secolul al IX-lea casatoria a fost recunoscuta pentru oamenii liberi, iar pentru sclavi pana in secolul al XI-lea, acestia din urma neavand dreptul la casatorie religioasa [206]. Prin introducerea casatoriei civile ca obligatorie, cununia ramanand numai facultativa, de constiinta dupa spiritul laic al rationalistilor, Biserica a luat pozitie fata de aceasta situatie, casatoria civila nefiind recunoascuta fara binecuvantarea Bisericii, ci numai efectele sale civile. Fundamentul acestei pozitii este biblic, casatoria fiind instituita de Dumnezeu in rai [207], Mantuitorul Hristos intarind prin participarea Sa la nunta din
In Romania, Constitutia din 2003 [210] nu impune casatoria religioasa pentru validitatea unirii barbatului cu femeia, fiind suficienta casatoria civila care produce efecte juridice, garantandu-se in acelasi timp libertatea de constiinta [211] si libertatea religioasa [212], fiecare fiind liber sa opteze pentru casatoria religioasa, dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei civile. Articolul 48 din Constitutie precizeaza: "Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti (casatoria civila, n.n.), pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor (alin. 1). Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila (alin. 2)". Putem observa cu usurinta caracterul facultativ al casatoriei religioase in legea fundamentala a tarii noastre si aceasta dupa incheierea actului juridic al casatoriei civile. Cu toate acestea, pentru Biserica, nu legiuitorul secular stabileste adevarata legislatie pentru casatorie, ci Dumnezeu Insusi care a creat prima pereche de oameni si a intarit legatura casatoriei dintre ei [213]. Casatoria binecuvantata de Dumnezeu este inceputul adevaratei vieti de familie, este taina unirii barbatului cu femeia, avand ca icoana unirea lui Hristos cu Biserica Sa, pentru acest motiv Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Pavel, numind-o "taina mare" [214], caci "prin casatorie (casatoria religioasa, n.n.) vin la viata urmasii Imparatiei lui Dumnezeu, ai Cerului. Casatoria este creatia. Parintii sunt impreuna creatori. Casatoria, prin Iisus Hristos, este bucurie, viata, iubire, inceputul vietii vesnice. Ea este, totusi, pentru un mare numar de oameni, nu bucurie, ci interes; nu sarbatoare, ci o viata fara organizare; nu inceputul vietii vesnice, ci al sterilitatii" [215]. Astfel, toate pasiunile omului contemporan, instrainarea sa de adevaratul sens al casatoriei, pot sa dispara daca el primeste, constient de importanta si de impartasirea harului divin, Sfanta Taina a Cununiei, unirea barbatului cu femeia nemaifiind privita ca o placere, "ci ca dragoste, bucurie, organizare, inceput al vesniciei" [216]. Prin Sfanta Taina a Cununiei, ca mijloc obiectiv de prezenta harica, se impartaseste primitorilor, sotilor, harul divin, prin mijlocirea preotului ca savarsitor. Invocarea faptului ca unii preoti, prin pacatele lor, nu sunt capabili sa savarseasca aceasta Sfanta Taina si ca nu exista, astfel, efecte harice, determinandu-i pe unii sa renunte la casatoria religioasa dupa casatoria civila, este de neacceptat. Preotul este un organ vazut al lui Dumnezeu si mijlocitor al tainei, efectele tainei producandu-se independent de vrednicia preotului, adevaratul Savarsitor si Izvor al harului fiind Insusi Domnul nostru Iisus Hristos [217].
Deci, casatoriile care nu sunt binecuvantate de Biserica prin Sfanta Taina a Cununiei, prin care se sfinteste legatura de iubire dintre barbat si femeie, nu sunt considerate valide conform dreptului canonic [218], pentru ca "orice legatura in afara celei binecuvantate de ea (de Biserica, n.n.), in vederea intemeierii unei familii si a nasterii de prunci este faradelege" [219]. Biserica trebuie sa tina cont de legislatia de Stat [220] privind dreptul matrimonial, dar si Statul trebuie sa respecte dispozitiile bisericesti care se refera la casatorie, ca Taina a Bisericii. Bunele relatii existente intre Stat si Biserica, armonia intre canoanele bisericesti si legile civile au servit de-a lungul timpului ca regula. In istorie au existat perioade in care imparatii sau conducatorii diferitelor popoare au dat caracter de legi civile anumitor canoane bisericesti, punandu-le in slujba interesului comun al statelor respective [221]. Si astazi se impune cu necesitate armonizarea celor doua legislatii, existand doua casatorii, a Statului si a Bisericii. In contextul actual, in Biserica Ortodoxa, in ceea ce priveste conditiile si impedimentele la casatorie, practica bisericeasca trebuie sa respecte dispozitiile civile in materie, dar fara sa depaseasca limitele extreme ale iconomiei bisericesti [222].
Privind situatia din Occident, putem spune ca in Franta, in sanul Catolicismului, Codul napoleonian a impus obligativitatea incheierii formalitatilor civile ale casatoriei, ceremoniile religioase fiind facultative si fara implicatii in viata publica. Asadar, legea civila nu considera casatoria decat un contract civil [223], cum era precizat in acesti termeni in Constitutia franceza din 1791. Separarea intre cele doua casatorii, civila si religioasa, avea sa duca la o adevarata "ignoranta si indiferenta fata de celebrarile religioase" [224]. Conform articolelor organice (nr. 54), adaugate la concordatul din 1801: "Preotii nu vor da binecuvantarea nuptiala decat acelora care vor justifica contractarea casatoriei inaintea oficialului civil" [225]. Pentru preotii care nu respectau reglementarile civile cu privire la obligativitatea casatoriei civile inaintea celei religioase, Codul penal din 1810 s-a aratat foarte sever atat pentru sotii care acceptau casatoria religioasa fara incheierea celei civile, cat si pentru preoti. Se prevedeau amenzi, iar pentru cei ce recidivau erau prevazute chiar pedepse privative de libertate (cf. art. 200), pentru prima recidiva inchisoarea era de la doi la cinci ani, iar pentru a doua recidiva inchisoare de la zece la douazeci de ani. Separarea dintre Biserica si Stat prin legea din 9 decembrie 1905, i-a facut pe unii sa se intrebe asupra validitatii articolelor din Codul penal, 199 si 200, cerand chiar o abrogare tacita. Au existat voci care au cerut public abrogarea celor doua articole din Codul penal, cum ar fi deputatul Alain Madelin (29 iulie 1981), acesta sustinand ca prezenta celor doua articole in Codul penal al unui stat laic este nedemna, trebuind totusi sa se permita celor ce vietuiesc in uniuni libere, recunoscute legal in Franta, si care doresc evitarea consecintelor patrimoniale prin casatorie, sa celebreze casatoria religioasa pentru pacea constiintei lor [226]. Emil Poulat a subliniat ambiguitatea acestui punct al dreptului francez, intrebandu-se cum se poate impune casatoria civila celor care doresc sa primeasca doar ceremonia religioasa, cand Statul nu poate impune casatoria acelor persoane care traiesc in concubinaj notoriu. Aceasta situatie duce la existenta casatoriilor clandestine, prevazute de Biserica Romano-Catolica pentru cazuri extraordinare (La Croix, 26/27 august 1990). Precizam ca pentru cazurile in care casatoriile religioase nu pot fi celebrate public, dreptul canonic catolic prevede forme discrete, secrete sau extraordinare pentru validitatea casatoriei religioase care nu poate beneficia de prezenta publica a preotului competent (can. 1116 si 1130-1133). Codul penal din 1994 a adus o modificare, tinand cont de contestarea celor doua articole (199 si 200), inlocuindu-le cu articolul 433.21 care prevede inchisoare de sase luni si o amenda de 50.000 franci pentru preotii care "de o maniera obisnuita" celebrau casatoriile religioase fara justificarea primirii actului de casatorie civila. Prin introducerea expresiei "de maničre habituelle" (de maniera obisnuita), se observa un compromis al legislatiei penale la reactiile existente, presupunandu-se posibilitatea celebrarii religioase a casatoriei inaintea celei civile, dar pentru a se evita consecintele penale ale legii, nu trebuie ca preotul sa celebreze deliberat si aceasta pentru inaplicarea regulei privind anterioritatea casatoriei civile, ci din ratiuni serioase [227].
Prin urmare, Biserica nu dicteaza si nu blocheaza aplicarea legislatiei civile, asemenea unui "grup de presiune" [228], ea accepta legislatia civila in masura in care aceasta nu vine in contradictie cu normele sale religios-morale, iar Statul trebuie sa accepte legislatia bisericeasca in materie matrimoniala, avandu-se in vedere faptul ca Biserica este o institutie care se organizeaza si functioneaza in cadrul Statului, ca institutie recunoscuta de Stat, dar, in acelasi timp, nu trebuie ignorat de Stat si caracterul Bisericii de institutie divino-umana care se deosebeste fiintial de celelalte institutii laice ale Statului. In final, precizam ca sustinem si in
Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU
Universitatea din Craiova
Facultatea de Teologie Ortodoxa
Disciplina Drept canonic
Note:
-
+ P.S. Prof. Univ. Dr. Liviu (Laurentiu) STREZA (actualmente Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolit al Ardealului) in Prefata la lucrarea Parintelui Dr. Vasile GAVRILA, Cununia - viata intru Imparatie, Fundatia "Traditia Romaneasca", Bucuresti, 2004, p. 2.
-
Pr. Stefan SLEVOACA, Casatoria crestina, in rev. MMS, XVIII (1967), nr. 9-10, p. 612.
-
Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note si comentarii, Bucuresti, 1991, p. 95.
-
Ibidem, p. 153.
-
Pr. Prof. Liviu STAN, Taria nezdruncinata a sfintelor canoane, in rev. O, XXII (1970), nr. 2.
-
Pr. Constantin DRON, Valoarea actuala a canoanelor, teza de doctorat, Bucuresti, 1928, p. 30.
-
Casatoria este taina (mysterion) a Bisericii, "Taina aceasta mare este; iar eu zic: in Hristos si in Biserica" (Efeseni V, 32), Al. Schmemann afirmand: "Atata timp cat privim casatoria numai in legatura cu aceia care se casatoresc si nu o raportam la Biserica intreaga, si prin aceasta la lumea intreaga, nu vom intelege niciodata caracterul sacramental al ei, acea mare Taina de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel...", apud Razvan CODRESCU, Teologia sexelor si taina nuntii, Editura Christiana, Bucuresti, 2002, pp. 160-161. In toate Marturisirile Ortodoxe, Cununia este considerata Taina (cu exceptia Marturisirii lui Lucaris), a se vedea Pr. Magistrand Mihai COLOTELO, Importanta Marturisirilor Ortodoxe pentru studiul dreptului bisericesc, in rev. O, XI (1959), nr. 2, p. 260. In Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, Cununia este numita Taina, nu o simpla invoire intre cei doi soti, Taina care are ca scop: "a) evitarea pacatului desfranarii, prin legatura legiuita dintre cei doi soti; b) nasterea de prunci si c) intrajutorarea reciproca", cf. Pr. Prof. Constantin CORNITESCU, Sfintele Taine in Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, in rev. ST, XXXII (1980), nr. 7-10, p. 718; Mgr J. TOMKO, Quelques aspects de la theologie du mariage ŕ partir de la vision paulinienne, in vol. " Laďcs aujourd'hui ", Bulletin du " Consilium de Laďcs ", (1974), nr. 17-18, p. 12.
-
Vezi detalii in paginile urmatoare.
-
Jean MEYENDORFF, Le Mariage dans la perspective orthodoxe, trad. din limba engleza de Lucette Marçais, Paris, 1986, p. 7.
-
Ibidem.
-
H. ANDRUTSOS, Dogmatica, trad. rom., p. 420, apud Pr. Prof. Dr. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, EIBMBOR, Bucuresti, 1997, p. 118.
-
Vezi Catechisme de l'Eglise Catholique, Libreria Editrice Vaticana, Vatican, 1992, pp. 340-353. Sublinierea aspectului strict juridic, identificarea casatoriei-taina cu casatoria-contract, pastrata in mod neasteptat in CIC din 1983 si gasirea unui compromis casatoria-alianta (a se vedea aici numeroasele curente de doctrina), accentuarea extrema a consimtamantului mutual suficient (contractul matrimonial) pentru a face casatoria, interesul pentru formalism si mai putin pentru fond, sustinut si de actualul Cod de drept canonic din 1983, fac din conceptia romano-catolica despre casatorie, o conceptie straina de sensul autentic al unirii barbatului cu femeia in comuniunea dragostei familiale. Biserica Romano-Catolica s-a indepartat de traditia autentica, in ciuda preocuparilor intense ale teologilor si canonistilor catolici actuali (vezi de ex. " Revue de droit canonique " de la Strasbourg, revista foarte bogata in literatura de specialitate, in drept matrimonial ) de a reface adevaratul sens al casatoriei si aceasta din cauza permanentei lupte de jurisdictie pentru casatorie cu Statul. Preocuparile canonico-juridice vadite ale Bisericii Romano-Catolice, de remarcat interesul sau pentru cele doua codificari (1917 ; 1983) in urma celor doua Concilii de la Vatican (1870 ; 1962-1965), n-au avut numai un aspect pozitiv de cristalizare a diverselor aspecte canonice in domeniul matrimonial, dar si unul negativ, dand nastere la confuzii si dispute neintrerupte, facandu-i pe canonistii catolici sa se intrebe daca nu cumva cea de-a doua codificare nu a complicat mai mult lucrurile decat le-a lamurit, fiind izvor nesecat de discutii si pozitii contrare in acest domeniu (vezi lucrarea lui Jean-Pierre BAUD, L'Affaire de la main volee. Une histoire juridique du corps, Seuil, Paris, 1993, pp. 120-121, referindu-se la definirea dreptului sotului asupra corpului celuilalt si combaterea sa de catre Profesorul Eduardo DIENI de la Universitatea Insubria, Come (Italia) in art. Apories persistantes dans le droit matrimonial canonique, in RDC, 50/1, 2000, pp. 171-196). Asadar, caracterul juridic al casatoriei in Biserica Apusului se legitimeaza in usurinta de justificare a competentei in domeniul matrimonial a Bisericii, Biserica Romano-Catolica sustinand fervent casatoria religioasa cu efecte civile si preluarea acesteia din competenta Statului.
-
Pentru detalii vezi Henry LEENHARDT, Le mariage chretien, Delachaux & Niestle, Neuchatel, 1946, p. 37.
-
Omul, coroana creatiei, este o "taina", atat pentru a se cunoaste pe sine, cat si pentru intregul univers, el trebuind sa-si depaseasca propria conditie si sa se indrepte spre Creatorul si Mantuitorul sau. Numai prin cunoasterea Omului desavarsit, prin raportare la El, poate omenirea sa descopere ce este omul, asa cum afirma ieromonahul Rafail NOICA in Cultura Duhului, Ed. Renasterea, Alba-Iulia, 2002, p. 148. Parintii Bisericii noastre au dezvoltat o antropologie precisa asupra naturii si persoanei umane, deosebita de antropologiile filosofilor, omul fiind privit numai in relatia sa ontologica cu Dumnezeu. In Hristos omul se cunoaste pe sine, tinzand prin viata sa spirituala, prin efort duhovnicesc, prin credinta lucratoare prin iubire, spre implinirea propriului scop existential, indumnezeirea sa dupa har. Insa, caderea in pacat a omului i-a adus acestuia o adevarata boala, necunoasterea lui Dumnezeu, el avand posibilitatea, inaintand pe urcusul sau duhovnicesc, sa ajunga la adevarata cunoastere a lui Dumnezeu, singura capabila de a-l elibera pe om din cercul stramt al mortii sale. Posibilitatea cunoasterii rezida in cultivarea iubirii, unirea a doua persoane in Hristos si in Biserica: "Unirea mistica dintre doua persoane este conditia cunoasterii - cum mentioneaza Pavel FLORENSKI - deci a manifestarii Celui care da aceasta cunoastere, Duhul Adevarului. Impreuna cu subordonarea fapturii fata de legile interne, date ei de Dumnezeu, si cu deplinatatea neprihanirii, aceasta unire corespunde venirii Imparatiei lui Dumnezeu (adica a Duhului Sfant) si spiritualizarii intregii fapturi", in Stalpul si Temelia Adevarului. Incercare de teodicee ortodoxa in 12 scrisori, trad. rom. de Emil Iordache, Pr. Iulian Friptu si Pr. Dimitrie Popescu, Ed. Polirom, Iasi, 1999, p. 272.
-
Jean MEYENDORFF, op. cit., p. 8.
-
Paul EVDOKIMOV, L'Orthodoxie, Delachaux et Niestle, Paris, 1959, p. 295.
-
Sfantul ATANASIE cel Mare, Tratat despre Intruparea Cuvantului, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, in PSB, vol. 15, Bucuresti, 1987, p. 92.
-
Sfantul MAXIM Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, in "Filocalia", vol. III, editia a II-a, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999, p. 142.
-
Dr. Irineu SLATINEANUL, In Duhul sfinteniei lui Hristos, Editura Universitaria, Craiova, 2001, p. 15.
-
Rolul atribuit Duhului Sfant in Noul Testament ocupa un loc important, prin El cei ce cred putand sa devina copii ai lui Dumnezeu, nascuti din Dumnezeu pentru a vedea Imparatia lui Dumnezeu. Vezi detalii in lucrarea colectiva C'est par la grace que vous ętes sauves, WCC Publications, Genčve, 2005; Pr. Drd. Alexandru JOITA, Lucrarea Sfantului Duh in Biserica, in ST, XXXII (1980), nr. 7-10, pp. 638-648.
-
Cf. Preot Dr. Vasile RADUCA, Antropologia Sfantului Grigore de Nyssa, EIBMBOR, Bucuresti, 1996, p. 78.
-
Arhimandrit Hristofor STAVROPULOS, Dumnezeiasca Euharistie. Taina Tainelor, trad. rom. de Pr. Dr. Constantin I. Bajau, Ed. Apostoliki Diakonia, Atena, f.a., p. 149.
-
Pr. Prof. Dr. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, ed. a III-a, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 411.
-
Conciliul Tridentin a definit sacramentum ca un semn vazut al harului nevazut: "Sacramentum est invisibilis gratiae visible signum ad nostram justificationem institutum". Teologia catolica apreciaza ca formula de binecuvantare a sotilor nu are valoare sacramentala, iar preotul nu este administrator al tainei, ci numai un martor calificat. Astfel, Biserica Romano-Catolica identifica, deci, contractul matrimonial mutual dintre soti cu taina unirii barbatului cu femeia in casatorie, cf. Henry LEENHARDT, op. cit., pp. 38-39.
-
Cap. I-X, Cartea a IV-a, Partea I, Titlul VII.
-
Roger PARALIEU, Guide pratique du Code de Droit canonique - notes pastorales -, Ed. Tardy, Bourges, 1985, p. 315.
-
Ibidem.
-
Cf. Codex Iuris Canonici, Auctoritate Ioannis Pauli PP. II, promulgatus, Libreria Editrice Vaticana, 1983, p. 186 : " Matrimoniale foedus, quo vir et mulier inter se totius vitae consortium, constituunt, indole sua naturali ad bonum coniugum atque ad prolis generationem et educationem ordinatum, a Christo Domino ad sacramenti dignitatem inter baptizatos evectum est "; J. VERNAY, Le droit canonique du mariage, in " Droit canonique " (lucrare colectiva : VALDRINI, Patrick, DURAND, Jean-Paul, ECHAPPE, Olivier, VERNAY, Jacques, ed. IIe, Dalloz, Paris, 1999, p. 312.
-
Mauro RIVELLA, Il matrimonio solo canonico, in "Quaderni di diritto ecclesiale", XVII (2004), nr. 4, p. 341.
-
" Quare inter baptizatos nequit matrimonialis contractus validus consistere, quin sit eo ipso sacramentum ", cf. Codex Iuris Canonici..., p. 186.
-
Astazi, in Biserica Romano-Catolica exista o problema pastorala a celor care doresc casatoria religioasa, logoditi fiind, dar care nu cred sau nu mai cred (casatoriile necredinciosilor).
-
Ibidem, p. 5.
-
Casatoria - sacrament in sens propriu.
-
Prof. Pier V. AIMONE, Le droit des sacrements, cours universitaire, Fribourg, 2002, p. 5.
-
Spre deosebire de CIC, Codul Canonic al Bisericilor Orientale nu foloseste termenul de contract.
-
Acest pact matrimonial este sui generis o conventie juridica avand un caracter contractual intre un barbat si o femeie care doresc sa traiasca in comun.
-
Christine JEEGERS, L'engagement matrimonial des epoux. Une nouvelle approche des causes de nullite de mariage communes en droit canon aux droits civils français et belge, Louvain-La-Neuve, 1985, p. 19.
-
Teodor SAMBRIAN, Drept roman, Editura Helios, Craiova, 2001, p. 80. " Olim itaque tribus modis in manum conveniebant : usu, farreo, coemptione ", cf. GAIUS, Institutes 2, 110.
-
Jean WERCKMEISTER, L'apparition de la doctrine du mariage contrat dans le droit canonique du 12e sičcle, in RDC, 53/1, 2003, p. 5. Facem aici precizarea ca secolul al XII-lea a fost numit de unii ca un secol al renasterii (a se vedea aici Charles H. HASKINS, The Renaissance of the 12th Century, Cambridge, 1927 sau Jacques VERGER, La Renaissance du 12e sičcle, Paris, 1996). Este evident sub aspect juridic, daca avem in vedere utilizarea frecventa a Digestelor, dezvoltarea studiilor de drept la Bologna si redactarea Decretului lui Gratian in prima jumatate a secolului.
-
Expresia "a contracta o casatorie", intalnita frecvent in dreptul canonic catolic actual, intrase in uzul canonic prin Decretul lui Gratian.
-
Ibidem.
-
Privind legislatiile civile, casatoria civila - contract civil a fost introdusa mai intai in Statele protestante supuse lui Iosif al II-lea si apoi in Franta dupa revolutie, in 1792. Prin Codul civil francez din 1804 casatoria civila a fost definitiv consacrata, acest Cod civil napoleonian stand la baza altor coduri civile ale statelor din Europa, cum este si cazul Romaniei.
-
Cf. Emmanuel TAWIL, Les revendications concurrentes de competence de l'Eglise et de l'Etat en matičre matrimoniale : perspective canonique, in RDC, 53/1, 2003, pp. 135-157. Cele doua sisteme juridice de stat si bisericesc sunt inevitabil concurente, amandoua prevazand obligatii in materie matrimoniala si astfel exista concurenta si conflict privind dreptul casatoriei si al familiei. A se vedea aici pe larg Ulrich SPELLENBERG, Les droits religieux devant les tribunaux allemand, in "La Religion en droit compare ŕ l'aube du 21čme sičcle", (Al 15-lea Congres international al Academiei internationale de drept comparat), Bruylant, Bruxelles, 2000, p. 388.
-
Richard Joseph RYAN, The Canonical Status of marriages attempted before civil authorities, The Catholic University of America, Washington, 1989, p. 10 (Lucrare foarte importanta privind revendicarile jurisdictionale in materie matrimoniala intre Biserica si Stat. Acest autor, R. Ryan, este citat de numerosi canonisti catolici actuali, cum este si cazul Profesorului Emmanuel Tawil de la Strasbourg).
-
Ibidem, pp. 160-165.
-
Cf. Emmanuel TAWIL, Les revendications concurrentes de competence de l'Eglise et de l'Etat en matičre matrimoniale : perspective canonique, pp. 136-137.
-
Ibidem, p. 137.
-
Prin noul Cod canonic din 1983, forma canonica pentru validitatea casatoriei se impune numai celor botezati catolici, care n-au parasit Biserica Catolica printr-un act formal, nemaifiind prevazuti aici cei nebotezati sau membrii celorlalte Biserici crestine.
-
Cf. explicatiei Profesorului Jean WERCKMEISTER de la Institutul de drept canonic din Strasbourg si director al RDC, in Droit matrimonial, cours I.D.C, Strasbourg, 2000, pp. 22-23.
-
Jean GAUDEMET, Le mariage en Occident. Les mśurs et le droit, Cerf, Paris, 1987, p. 375.
-
Pr. Traian COSTEA, Casatoria din punct de vedere : istoric, dogmatic si canonic, teza de doctorat, Bucuresti, 1935, p. 28.
-
Ibidem.
-
Motivele pentru desfacerea casatoriei s-au inmultit.
-
A. ESMEIN, Le mariage en droit canonique, vol. I, Paris, 1891, p. 38.
-
Conferintele bisericesti de la Paris expun aceasta doctrina in amploarea sa: "Exista unele cauze de casatorie, care dupa practicile din Franta se judeca pe fond in prima instanta de catre judecatorii imparatesti subalterni si definitiv in curtile Parlamentului. Acestea sunt chestiuni de fapt; de exemplu clandestinitatea, rapirea si poligamia, pentru ca sunt crime condamnate prin ordonantele regilor nostri, de care ei pot lua cunostinta si pe care ei trebuie sa le judece. Edictul de la Melun, prin articolul 23, le atribuie cunoasterea crimei rapirii. Astfel in Franta, cand exista o contestatie asupra unei casatorii in materie de rapire, care e privita ca o crima capitala, aceasta priveste mai mult pe judecatorii imparatesti decat pe judecatorii Bisericii, pentru ca este vorba de a urma numeroase proceduri si informatii pentru a proba si pedepsi aceasta crima, ceea ce este mai potrivit judecatorului imparatesc decat judecatorului bisericesc. In plus, dupa ce s-a probat adevarul despre rapire (si este acelasi lucru pentru clandestinitate si poligamie), urmeaza ca fara alta judecata a Bisericii, nulitatea acestei casatorii sa fie constanta " in A. ESMEIN, Le mariage..., vol. I, p. 65.
-
Jean GAUDEMET, Le mariage en Occident..., p. 376.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 29.
-
Prin legea imparatului Iosif al II-lea, numai tribunalele de stat dispuneau in materie matrimoniala. "Casatoria in sine, considerata un contract civil, precum si drepturile si obligatiile care se nasc din acest contract si apartin contractantilor unul catre celalalt, primesc esenta lor, forta lor si determinarea lor prin legi ale Statului nostru: judecarea contestatiilor care pot sa se nasca pe acest subiect, apartine tribunalelor Statului nostru ", FRIEDBERG, Das Recht der Eheschliessung in seiner geschichtlichen Entwickelung, p. 482 si urm. apud ESMEIN, Le mariage..., vol. I, pp. 45-46. " Casatoria civila, dupa proclamarile prealabile pe locul pietei, trebuia sa fie celebrata inaintea magistratului municipal ", in ESMEIN, Le mariage..., vol. I, p. 46.
-
Jean GAUDEMET, Le mariage en Occident..., p. 377.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 30, "Raportul dintre Biserica si Stat a fost din nou reglementat printr-un concordat incheiat la 11 februarie 1929".
-
Jean GAUDEMET, Le mariage en Occident..., p. 377.
-
Cf. Valeriu MOLDOVAN, Curs elementar de drept bisericesc comparat, Cluj, 1930, pp. 121-122.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 30.
-
Ibidem, p. 31.
-
"In Romania Biserica Ortodoxa este nationala si majoritara", art. 2, alin. 3 (introdus prin Decizia ANB nr. 300/14 ian. 1994) al Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, in "Legiuirile Bisericii Ortodoxe Romane" -extras-, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 9. In urma recensamantului populatiei din 1992, s-a constatat existenta a 19,8 milioane de ortodocsi (86,8 % din populatia tarii), situand Biserica Ortodoxa Romana, sub aspect numeric, pe locul al II-lea intre Bisericile Ortodoxe locale, dupa Biserica Ortodoxa a Rusiei (50 milioane de credinciosi) - date preluate din lucrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, coordonata de Gh. F. ANGHELESCU si Stefan IONITA, Viata religioasa din Romania, -studiu documentar- , Ed. Paideia, Bucuresti, 1999, p. 19.
-
Paul GIDE, etude sur la condition privee de femme, Paris, 1885, p. 127. Facem aici unele aprecieri. Casatoria civila nu poate da familiei forta morala si religioasa a coeziunii, data numai prin Sacramentul Casatoriei. In consecinta, in cadrul casatoriei secularizate actuale, se promoveaza fara incetare placerea sexuala si libertinajul, ibidem, p. 125. In lumea occidentala, fara sa se constientizeze necesitatea si efectele casatoriei religioase, ca Taina a Bisericii, sub influenta protestanta, sunt tratate numeroasele probleme ce tin de sexualitate, reducandu-se simtitor sensul casatoriei doar la relatiile sexuale intre soti. Marie C. STOPES, doctor in stiinte si in filosofie, in lucrarea sa L’amour et le mariage. Contribution nouvelle ŕ la solution des difficultes sexuelles, Neuchatel, 1917, aprecia ca problematica sexualitatii, cunoasterea "problemelor generale privind relatiile sexuale" (p. 17), este de reala importanta, fiind suficienta pentru "barbatul si femeia dornici de a da casatoriei lor toata frumusetea" (p. 15) si ca cei doi soti sa traiasca fericiti. Astfel, putem vorbi de o decadere morala in cadrul casatoriei atunci cand functia sexuala este folosita numai pentru obtinerea placerii, in de Jean-Claude LARCHET, Terapeutica bolilor spirituale, trad. rom. de Marinela Bojin, Ed. Sophia, Bucuresti, 2001, p. 137; Vezi si Pr. Prof. John BRECK, Darul sacru al vietii, Patmos, Cluj-Napoca, 2001, pp. 95-108; Pr. Prof. Dr. Ilie MOLDOVAN, Valori crestine ale familiei in Romania si practici contrare acestora, in vol. "Familia si viata la inceputul unui nou mileniu crestin", EIBMBOR, Bucuresti, 2001, p. 152; Asist. Univ. Drd. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, Institutiile familiei si casatoriei crestine in societatea de tranzitie romaneasca, -aspecte juridice si morale- , in "Buletinul Centrului pentru dialog intre stiinte si teologie", Sitech, Craiova, 2004, pp. 109-127.
-
Cf. Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente de dreptul familiei, Themis, Craiova, 2001, pp. 17-47.
-
Mihai BARBULESCU, Dennis DELETANT, Keith HITCHINS, Serban PAPACOSTEA, Pompiliu TEODOR, Istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 382; Constantin C. GIURESCU, Viata si opera lui Cuza Voda, Bucuresti, 1966; Constantin DRAGUSIN, Legile bisericesti ale lui Cuza Voda si lupta pentru canonicitate, in rev. ST, IX (1957), nr. 1-2, pp. 86-103.
-
Pr. Prof. Dr. Mircea PACURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol. 3, EIBMBOR, Bucuresti, 1997, p. 118.
-
Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. FLOCA, Prof. Dr. Sorin JOANTA, Administratie bisericeasca parohiala si legislatie, ed. a II-a, Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 2002, p. 201.
-
Ibidem.
-
R. NAZ, Dictionnaire de droit canonique, t. VI, Paris, 1957, p. 731.
-
Marcel Ioan RUSU, Procedura divortului in dreptul romanesc, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 6.
-
Vezi I. ALBU, Casatoria in dreptul roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988.
-
I. DOGARU, S. CERCEL, Elemente de dreptul familiei, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 8.
-
C. STATESCU, Drept civil, EDP, Bucuresti, 1970, pp. 281-362.
-
Prin institutie de drept civil se intelege o grupare de norme juridice apartinand dreptului civil care reglementeaza o anumita relatie sociala.
-
Doctorand Diac. Miron MIHUT, Legislatia romana cu privire la casatorie si familie in ultimii douazeci de ani, in rev. BOR, LXXXV (1967), nr. 1-2, p. 212.
-
V. D. ZLATESCU, Consideratii cu privire la institutia prescriptiei, in rev. Dreptul, (1999), nr. 2, p. 15.
-
Raporturile de familie includ urmatoarele categorii de raporturi juridice: raporturile de casatorie, raporturile rezultate din rudenie, raporturile privitoare la ocrotirea parinteasca, raporturile asimilate de lege sub unele aspecte raporturilor de familie.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, p. 16.
-
Ibidem, p. 7.
-
Cf. Dictionar enciclopedic roman, vol. 2, Editura politica, Bucuresti, 1964, p. 345, familia era definita si ca nucleu elementar al societatii, "celula sociala", care uneste pe soti si pe descendentii lor.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Edit. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 1.
-
Si sotii fara copii alcatuiesc o familie.
-
I. ALBU, Dreptul familiei, EDP, Bucuresti, 1975, p. 7.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 8; vezi si Emese FLORIAN, Veaceslav PINZARI, Casatoria in legislatia Romaniei si a Republicii Moldova, Editura Sfera, Cluj-Napoca, 2006, p. 5; I. P. FILIPESCU, P. ANCA, O. CALMUSCHI, M. I. EREMIA, Incheierea casatoriei si efectele ei, Editura Academiei Republicii Socialiste Romane, Bucuresti, 1981, p. 11.
-
Cf. Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 5.
-
Legatura de filiatie, prin prezenta unui copil, nu legitimeaza existenta unei veritabile familii.
-
Pentru o cunoastere aprofundata, sub aspect juridic, a familiei si casatoriei, recomandam lucrarea Tratat de dreptul familiei de Ion P. FILIPESCU si Andrei I. FILIPESCU, Edit. All Beck, Bucuresti, 2002, precum si Legislatia familiei, editia a III-a revizuita, de Marieta AVRAM si Flavius BAIAS, Edit. All Beck, Bucuresti, 2001.
-
Stefan COCOS, Dreptul familiei, Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 4.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 1.
-
Alain BENABENT, Droit civil. La Famille, Litec, Paris, 2000, p. 4.
-
Prin legea nr. 31/1990 (legea societatilor comerciale) s-au infiintat numeroase asociatii de familie, aceste asociatii devenind afaceri de familie. Relatiile de familie, bazandu-se pe incredere reciproca, constituie o puternica temelie pentru afacerile in familie.
-
Prin lege, familia este o realitate universal recunoscuta, ea producand efecte importante.
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 7; Alain BENABENT, Droit civil, p. 4.
-
T. R. POPESCU, Dreptul familiei, tratat, vol. I, EDP, Bucuresti, 1965; I. ALBU, Dreptul familiei, p. 9.
-
I. ALBU, Dreptul familiei, p. 9.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 10; I. ALBU, Casatoria in dreptul roman, ed. cit.
-
Notiunea de casatorie este intrebuintata in literatura de specialitate pentru a desemna si institutia juridica ce reuneste ansamblul normelor legale privitoare la actul juridic al casatoriei si statutul juridic al sotilor, asa cum se trateaza in lucrarea de fata. Vezi aici I. REGHINI, Dreptul familiei, vol. I, Universitatea Ecologica "Dimitrie Cantemir", Facultatea de Drept, Targu Mures, 1994, p. 1.
-
Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislatie si administratie bisericeasca, vol. II, EIBMBOR, Bucuresti, 1990, p. 67.
-
Modestinus, L.1, Dig., De ritu nuptiarum, 23.2.1 apud Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 17 - Unirea barbatului cu femeia, o comunitate pentru intreaga viata, impartasirea dreptului divin si uman.
-
VAQUETTE, De Instit. apud Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 36.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 37.
-
A se vedea definitiile avansate de Mourlon, Pothier, Hegel, Hering sau Portalis care ignora total prezenta divina in casatorie.
-
Ibidem, p. 38.
-
Codul familiei din Romania, precum si legislatia civila din alte tari (ex. Republica Moldova, Federatia Rusa), nu definesc casatoria, asa cum n-au definit-o nici Codul civil francez din 1804 si nici Codul civil roman din 1865. Juristii au considerat ca incercarile de a gasi o definitie completa casatoriei, risca sa duca la cautari fara sfarsit. Emese FLORIAN, Veaceslav PINZARI, Casatoria..., p. 7; I. CHELARU, Casatoria si divortul. Aspecte juridice civile, religioase si de drept comparat, Editura A92 Acteon, Iasi, 1992, pp. 45-51.
-
Unii autori precum Marcel Ioan Rusu, in lucrarea sa Procedura divortului in dreptul romanesc, p. 6, mentioneaza inca doua acceptiuni sau intelesuri ale casatoriei. Pe langa casatoria ca act juridic si situatie juridica, se face mentiunea casatoriei ca institutie juridica a dreptului familiei (intelegand aici totalitatea normelor juridice care reglementeaza actul juridic si situatia juridica a casatoriei) si casatoria ca ceremonie (aceasta avand loc cu ocazia incheierii casatoriei); G. LUPSAN, Dreptul familiei, Editura Junimea, Iasi, 2001, p. 21.
-
Actul juridic bilateral prin care se incheie casatoria nu poate fi considerat un contract sinalagmatic. Prin act juridic se intelege "manifestarea de vointa a uneia sau a mai multor persoane cu scopul de a crea, de a modifica, de a transmite sau de a stinge drepturi si obligatii", cf. Emil DERSIDAN, Dictionar de termeni juridici, Editura Proteus, Bucuresti, 2006, p. 19; Camelia TOADER, Marian NICOLAE, Romeo POPESCU, Bogdan DUMITRACHE, (coordonatori: Corneliu BIRSAN, Gheorghe BELEIU, Francisc DEAK), Institutii de drept civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 7; Ion DOGARU, Drept civil roman, Tratat, vol. I, Themis, Craiova, 2000, p. 181; Actul juridic al casatoriei poate fi inteles si ca "acea manifestare de vointa, prin care viitorii soti consimt sa se casatoreasca in conditiile si forma prevazute de lege", cf. Emese FLORIAN, Veaceslav PINZARI, Casatoria..., p. 6.
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 18. Situatia juridica a celor doi casatoriti este aplicabila de la inceputul casatoriei si dureaza pe tot timpul casatoriei, existand efecte juridice cu privire la bunurile comune dobandite "in timpul casatoriei" (art. 30, C. fam.).
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 14.
-
Ghe. TOMSA, G. GRIGORE, C. PARLEA, D. SERBAN, Dictionar de dreptul familiei, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, p. 34.
-
Ibidem, pp. 14-15.
-
Potrivit prevederilor constitutionale, dupa incheierea casatoriei in fata autoritatii de stat, sotii pot celebra religios casatoria (art. 48, art. 3). Uniunea incheiata numai religios nu are valoare juridica. Asadar, casatoria civila trebuie sa fie incheiata anterior casatoriei religioase, Biserica Ortodoxa, ca si cea Romano-Catolica, nerecunoscand casatoria civila, ci numai efectele sale juridice.
-
Iata cateva dintre definitii : 1. "Casatoria este actul juridic cu caracter civil, incheiat pe viata intre un barbat si o femeie (celibatari, vaduvi, divortati), prin liberul lor consimtamant, manifestat - in conditiile cerute de lege - personal si neconditionat, in scopul intemeierii unei familii de tip nou, in care se infaptuieste si deplina egalitate in raporturile juridice dintre soti", cf. Tr. IONASCU, s. a., Casatoria in dreptul R.P.R., Editura Academiei, Bucuresti, 1964, p. 18; 2. "Casatoria este uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii", cf. T. R. POPESCU, Dreptul familiei, tratat, vol. I, p. 83; 3. "Casatoria este uniunea - incheiata in principiu pe viata, in forma solemna prevazuta de lege - intre un barbat si o femeie, in scopul crearii unei familii", cf. V. URSA, Casatoria, baza juridica a familiei, in A. IONASCU, s. a., Familia si rolul ei in societatea socialista, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 23; 4. "Casatoria este uniunea dintre un barbat si o femeie, incheiata potrivit legii, in scopul de a intemeia o familie", cf. I. ALBU, Dreptul familiei, p. 27; 5. "Casatoria constituie o juxtapunere de acte juridice unilaterale, care da nastere raporturilor de casatorie, in conditiile legii", cf. M. TOMESCU, Calificarea casatoriei in dreptul international privat roman, in Analele Universitatii Bucuresti, XLIV, 1995, pp. 71-78; 6. "Casatoria reprezinta actul juridic solemn, prin care un barbat si o femeie incheie intre ei o uniune, in scopul crearii unei familii, uniune careia legea ii reglementeaza imperativ conditiile, efectele si desfacerea", cf. G. LUPSAN, Dreptul familiei, p. 15; 7. "Casatoria este o uniune liber consimtita dintre un barbat si o femeie incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii", cf. E. FLORIAN, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 11. Se poate constata din definitiile casatoriei mentionate, ca sintagma "uniune" a barbatului cu femeia arata starea juridica a casatoriei, iar sintagma "incheiata potrivit legii" indica actul juridic si celebrarea casatoriei, sintagma "in scopul de a intemeia o familie" indicand scopul juridic al casatoriei. A. R. IONASCU, Curs de drept civil roman, partea I, vol. II, Dreptul familiei, Libraria Cartea romaneasca, Sibiu, 1941, pp. 9-11; Emese FLORIAN, Veaceslav PINZARI, Casatoria..., p. 10.
-
C. HAMANGIU, I. ROSETTI-BALANESCU, Al. BAICOIANU, Tratat de drept civil roman, vol. I, Editura All, Bucuresti, 1998, p. 183.
-
Vezi Emese FLORIAN, Veaceslav PINZARI, Casatoria..., pp. 12-16; L. POP, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pp. 33-45; D. CHIRICA, Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare, in rev. Studia, Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca, (2000), nr. 1, p. 14; V. STOICA, Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile, Editura All, Bucuresti, 1997, pp. 78-92; In doctrina exista autori care sustin teza casatoriei-contract, printre care M. Cantacuzino, D. Alexandresco, dar si V. Georgescu si Prof. V. M. Ciobanu, acestia invocand fie argumente istorice, fie punand accent pe acordul mutual al sotilor care da nastere la obligatiuni cu caracter juridic traduse in actiuni.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 14.
-
Casatoria, fiind privita ca institutie civila, se considera ca trebuie sa faca abstractie de orice consideratie de ordin religios, tinandu-se seama numai de caracterele juridice ale casatoriei.
-
A se vedea conditiile de fond pentru casatorie, cu precadere varsta legala.
-
Cf. Marcel Ioan RUSU, Procedura..., p. 8.
-
Ibidem.
-
Exercitarea unei profesiuni; indeplinirea sarcinilor obstesti; necesitatea unei pregatiri de specialitate; ingrijirea sanatatii.
-
Ibidem, p. 9.
-
Termenul concubinaj pune accent pe elementul material (lat. cum cubare), pe cand cel de uniune libera pune mai mult accentul pe elementul intentional, fara formalism, susceptibila de a se desface in mod liber.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 39.
-
Fr. TERRE, D. FENOUILLET, Droit civil. Les Personnes. La famille. Les incapacites, Dalloz, Paris, 1996, p. 533.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 43.
-
Aceasta conventie, elaborata in cadrul Consiliului Europei, a fost semnata la 4 noiembrie 1950 si este intrata in vigoare din 3 septembrie 1953.
-
Cf. Vincent BERGER, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, trad. rom. de I. Olteanu, C. Atanasiu, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Regia Autonoma "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1998, p. 328. In Franta, concubinajul a fost reglementat prin asa-numitul pact civil de solidaritate, acesta oferind concubinului drept de mostenire si locatiune, ajutor reciproc, etc.
-
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Poate fi de acord Biserica Ortodoxa Romana cu legalizarea prostitutiei ?, in "Traditie si innoire in slujirea liturgica", vol. 3, EIBMBOR, Bucuresti, 2004, p. 323.
-
Idem, Care este sensul cuvintelor "desfranare" si "prea desfranare" si ce consecinte pastorale decurg de aici?, in "Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. I, Galati, 1996, pp. 338-342; Jean-Claude LARCHET, Terapeutica..., pp. 136-145.
-
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note si comentarii, Bucuresti, 1991, p. 339.
-
Este o eroare a se confunda cei doi termeni. Initial, concubinatul era o uniune de fapt, tolerata de dreptul penal, dar nerecunoscuta de dreptul civil. Crestinismul a influentat legislatia romana si concubinatul nu a mai fost o uniune de fapt, fiind considerat o casatorie de rang inferior care producea unele efecte de drept civil (obligatia de sprijin si fidelitate; copiii nascuti dintr-o astfel de relatie au devenit liberi naturalis, stare superioara celor nascuti din relatii interzise, dar inferioara statutului copiilor nascuti in casatorie (liberi legitimi); tatal avea o obligatie de intretinere fata de copii, intre tata si copii stabilindu-se, in proportii reduse, un drept de succesiune ab intestat) ; vezi Teodor SAMBRIAN, Drept roman, pp. 85-86.
-
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele..., ed. cit., p. 340.
-
Cf. art. 48, alin. 2, Constitutia Romaniei, 2003; art. 45, Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane , in "Legiuirile Bisericii Ortodoxe Romane" - extras -, 2003, p. 66.
-
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Poate fi de acord Biserica Ortodoxa Romana cu legalizarea prostitutiei ?, in "Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. 3, ed. cit., p. 323.
-
Impedimentele sunt piedici legale la casatorie - art. 13; 14 C. fam. Ele pot fi clasificate, din punct de vedere al sanctiunii incalcarii impedimentului, in: impedimente dirimante, atunci cand prin incalcarea lor se atrage nulitatea radicala a casatoriei si impedimente prohibitive, cand se atrage nulitatea relativa sau doar sanctionarea delegatului de stare civila. Din punct de vedere al persoanelor intre care exista impedimentul, acestea pot fi: absolute si relative.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18; Consideram necesar a discuta cateva aspecte privind aceasta conditie la casatorie si cununie, mai ales in contextul actual national si international. Sustinem faptul ca aceasta conditie trebuia sa fie mentionata in mod expres in legislatia civila actuala pentru evitarea discutiilor interminabile cu privire la "minoritatile sexuale", homosexuali si lesbiene, carora permitandu-li-se existenta licita, dupa modelul numeroaselor tari din Uniunea Europeana, prin abrogarea mult discutatului art. 200 din Codul penal, oricand pot cere drepturi la casatorie civila si religioasa, ba chiar mai mult, infiere de copii si preotie. Razvan Codrescu, in lucrarea sa Teologia sexelor si taina nuntii, publicata la Ed. Christiana, Bucuresti, 2002, spunea in cuvantul introductiv: "Dintr-un dat firesc si dintr-o problema intre altele, sexualitatea a devenit o obsesie a lumii contemporane. Politicieni, juristi, filosofi, antropologi, sociologi, medici, psihologi, ba chiar si teologi (mai ales din aria protestanta) - toti se simt datori sa-i faca un loc din ce in ce mai mare in preocuparile lor... Liberalismul sexual, atat in teorie cat si in practica, devine astfel criteriu al "modernitatii", indiferent de formele lui de manifestare", p. 7. Acest modernism actual, cultura secularizata, de origine luminista, a transferat centrul de gravitatie al lumii de la Dumnezeu la om, acesta din urma simtindu-se autonom in fata lui Dumnezeu si considerand vointa divina o limitare a propriei libertati, cum scria Pr. Prof. Dumitru Popescu in studiul Omul fara radacini, in lucrarea colectiva Stiinta si Teologie, Bucuresti, 2001, p. 291. Secularizarea si ideologia autonoma actuala l-au impins pe omul contemporan la operatii de preschimbare a sexului si la casatorii legale, ba chiar la celebrarea lor religioasa in tari precum Anglia, Olanda si in unele state americane, intre homosexuali si intre lesbiene, luandu-se chiar in discutie la cel mai inalt nivel international (sub egida O.N.U) o noua taxinomie a sexelor, cea traditionala fiind considerata ca demodata si neridicandu-se la exigentele actuale. Am facut aceste mentiuni pentru a sublinia contextul actual international si pericolul extinderii lui si in Romania, membra a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, fiind astfel foarte importanta includerea in chip pozitiv si in Codul familiei si in Constitutie a conditiei "diferentei de sex" pentru casatorie, mai ales intr-o tara crestin-ortodoxa prin excelenta. Biserica Ortodoxa nu poate accepta niciodata uniunile de homosexuali si de lesbiene, in ciuda presiunilor mediatice ale diferitelor organizatii nationale (de ex. Accept) si internationale. Biserica Ortodoxa nu accepta unirile intre persoane de acelasi sex, intrucat sunt impotriva creatiei divine, necorespunzand normelor religios-morale, nemodificabile pana in veci, in comparatie cu cele de ordin administrativ care sunt supuse modificarii. Pentru detalii vezi si Pr. Prof. John BRECK, Darul sacru al vietii, pp. 142-162 si Prof. Theophile KAMMERER, Homosexualite dans le mariage et le celibat, in "Mariage et celibat", Cerf, Paris,1965, p. 208.
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 21. In art. 48, alin. 1 din Constitutia Romaniei (2003) se arata numai dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor, fara sa se mentioneze expres garantarea numai a casatoriei heterosexuale pe baza faptului ca unul dintre scopurile fundamentale ale casatoriei este procrearea, asa cum de fapt arata doctrina civila. Cu toate acestea, in Constitutie si in legea civila, conditia casatoriei heterosexuale este evidenta, dar nementionata explicit... Mai mult, in alin. 2 al aceluiasi articol 48, se arata ca toate conditiile de incheiere a casatoriei sunt stabilite prin lege, de fapt, Codul familiei, asa cum spuneam, nearatand expres acest lucru, conditia fiind evidenta. Vezi si L. HECSER, Homosexualitate: determinism biologic si intoleranta socio-juridica, in rev. Dreptul, (2001), nr. 4, pp. 110-121.
-
Intersexualizarea este o forma a tulburarilor de sexualizare; Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18 (nota 2).
-
Pentru cazuri in care noua identitate sexuala a transsexualilor nu a fost recunoscuta juridic, vezi Vicent BERGER, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1998, p. 372 (cazurile Van Oosterwijck contra Belgiei, B. contra Frantei s.a.).
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 21.
-
Alain BENABENT, Droit civil, p. 62.
-
Vezi aici cazul Dudgeon contra Regatului Unit, in Vicent BERGER, op. cit., p. 368 s.u., cu privire la legislatia penala a Irlandei de Nord care interzice relatiile homosexuale.
-
Alain BENABENT, Droit civil, p. 61.
-
A se vedea ziarul Adevarul din 29 iulie 2001, nr. 3457.
-
Cf. Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 22.
-
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox..., vol. II, p. 70.
-
Preot Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD, Teologia sexualitatii. Heterosexualitatea si homosexualitatea din perspectiva crestina, trad. rom. de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucuresti, 2004, p. 11.
-
Preot Prof. Dr. John BRECK, Darul..., p. 144.
-
A se vedea aici Jean-Claude LARCHET, Pour une ethique de la procreation. Elements d’anthropologie patristique, Cerf, Paris, 1998, pp. 13-30.
-
Preot Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD, op. cit., p. 13.
-
Ibidem, p. 15.
-
Cf. Xavier THeVENOT, Homosexualite masculines et morale chretienne, Cerf, Paris, 1988, p. 207.
-
Preot Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD, op. cit., p. 20.
-
Xavier THeVENOT, op. cit., p. 199.
-
Vezi si Deuteronom XXIII, 17; I Regi XIV, 24; XXII, 46; I Timotei I, 8-11; Iuda 7.
-
Preot Prof. Dr. John BRECK, Darul..., p. 146.
-
Arhidiacon Ioan N. FLOCA, Canoanele..., p. 325.
-
Ibidem, p. 355.
-
Ibidem, p. 37.
-
Vezi aici Richard McCORMICK, Homosexuality as a Moral and Pastoral Problem, in "The Critical Calling. Reflections on Moral Dilemmas Since Vatican II", Georgetown University Press, Washington DC, 1989, pp. 289-314; Elisabeth MOBERLY, Homosexuality. A New Christian Ethic, Cambridge, 1983.
-
Elisabeth MOBERLY, The Early Development of Gender Identity, London, 1982 apud Preot Prof. Dr. John BRECK, Darul..., p. 150.
-
Preot Prof. Dr. John BRECK, Darul..., p. 151.
-
Ibidem, p. 148.
-
A se vedea Le mariage, union d’un homme et d’une femme, in DC, nr. 2332/20 martie 2005, p. 271.
-
Ibidem, pp. 274-277.
-
Ibidem, p. 274.
-
Ibidem, p. 275.
-
Ibidem, p. 276.
-
In Canada, puterea seculara a promovat un proiect de lege privind conditiile la casatoria civila care permit accesul la casatoriile homosexuale. Biserica Romano-Catolica a reactionat considerand ca propunerea unei redefiniri a casatoriei aduce o ofensa nu numai credintei catolice si numerosilor canadieni, dar are si numeroase consecinte civile si sociale; Vezi Les consequences civiles et sociales d’une redefinition du mariage (Scrisoare pastorala a Conferintei episcopale din Canada, 9 februarie 2005), in DC, nr. 2332, pp. 277-278.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 46; T. BODOASCA, Dreptul familiei, Editura Burg, Sibiu, 2003.
-
Dreptul roman, bizantin si bisericesc erau de acord cu privire la varsta minima pentru casatorie, 14 ani pentru barbati si 12 ani pentru femei, fiind varsta socotita ca matura (pubertas) pentru a se putea incheia o casatorie legala si canonica. Astazi, Biserica respecta legislatia civila in acest sens.
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., pp. 22-23; G. BOROI, Drept civil. Persoanele, Editura All, Bucuresti, 2001; Pr. Traian COSTEA, Casatoria..., p. 59.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18; Sfantul Sinod al Bisericii de Constantinopol a precizat in 1882 varsta casatoriei, hotarand 18 ani pentru barbat si 14 ani pentru femeie; cf. Paul EVDOKIMOV, Sacrement de l’amour, p. 256.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18; I. ALBU, Dreptul familiei, p. 59.
-
C. St. TOMULESCU, Varsta minima ceruta, in dreptul roman, pentru casatoria fetelor, in Analele Universitatii Bucuresti, Stiinte Juridice, XVIII (1969), nr. 1.
-
Ion DOGARU, Sevastian CERCEL, Elemente..., p. 23.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18.
-
Jurisprudenta acceptase in acest sens o solutie contrara, considerand ca varsta este implinita din momentul in care persoana intra in anul respectiv. Astazi legea cere in mod explicit ca varsta sa fie implinita.
-
Legea nr. 116/1992 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 330 din 24 decembrie 1992.
-
Marieta AVRAM, Flavius BAIAS, op. cit., p. 594.
-
Prof. Constantin ERBICEANU, Casatoria in Biserica noastra nationala din timpurile vechi pana in prezent in raport cu canoanele si legile civile, Tipo-Litografia "Cartilor bisericesti", Bucuresti, 1899, p. 19.
-
Legea nr. 119/1996, art. 8, cu privire la actele de stare civila.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 59.
-
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox..., vol. II, p. 70.
-
Jean DAUVILLIER, Carlo DE CLERCQ, Le mariage..., p. 158.
-
Pr. Traian COSTEA, Casatoria..., p. 61; Prof. Constantin ERBICEANU, Casatoria..., p. 18; Jean DAUVILLIER, Carlo DE CLERCQ, Le mariage..., p. 158.
-
Prof. Constantin ERBICEANU, Casatoria..., p. 19.
-
Clericii care savarseau cununia cu incalcarea prescriptiilor legale, adica celor care nu implinisera varsta prescrisa de codul civil, erau destituiti, iar cei doi tineri se supuneau excomunicarii. Vezi aici D. G. BOROIANU, Dreptul bisericesc, vol. II, p. 215.
-
Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 48.
-
Pedagogul, cart. a II-a, cap. X, apud Prof. Constantin ERBICEANU, Casatoria..., p. 20.
-
Nicodim MILAS, Dreptul bisericesc oriental, trad. de D. I. Cornilescu si Vasile S. Radu, Bucuresti, 1915, p. 479; Paul EVDOKIMOV, Sacrement de l’amour, p. 256; Pr. Traian COSTEA, Casatoria..., p. 61; Jean DAUVILLIER, Carlo DE CLERCQ, Le mariage..., p. 159.
-
Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele..., p. 338. Vezi si canoanele 3 IV ec.; 40 Trul.; 38 Cartagina; 11 Teof. Alex.; 4, 41 Vasile cel Mare.
-
Ibidem, p. 339.
-
Ibidem, p. 365.
-
Nicodim MILAS, Dreptul..., p. 479. Canonistul Nicodim Milas sustine ca in secolul al XIX-lea, in Serbia, barbatii trecuti de varsta de 50 de ani si femeile trecute de 40 de ani trebuiau sa obtina aprobarea autoritatii bisericesti competente pentru a incheia prima casatorie. O hotarare asemanatoare, privind persoanele batrane, era prevazuta si in Codul civil din Rusia.
-
Jean DAUVILLIER, Carlo DE CLERCQ, Le mariage..., p. p. 159.
-
Nicodim MILAS, Dreptul..., p. 479. Vezi si Pr. Dr. Gheorghe SOARE, Impedimente la casatorie. Necesitatea asigurarii unei practici uniforme in toata Biserica Ortodoxa, in rev. O, XIII (1961), nr. 4, p. 577.
-
Prof. Constantin ERBICEANU, Casatoria..., p. 20.
-
Pravila Mare, Glava 198, apud Ioan M. BUJOREANU, Colectiune de legiuirile Rominiei, vol. III, Bucuresti, 1885, p. 209; Marieta Maria SOREATA, Dreptul familiei, p. 48 (nota 111).
-
Pr. Dr. Gheorghe SOARE, Impedimente la casatorie. Necesitatea asigurarii unei practici uniforme in toata Biserica Ortodoxa, in rev. O, XIII (1961), nr. 4, p. 578.
-
Pr. Traian COSTEA, Casatoria..., p. 61.
-
Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat..., p. 18.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 81.
-
Facerea II, 18, 22-24, 28; Matei XIX, 3-9; Marcu X, 2-12; Luca XVI, 18; I Corinteni VII, 2-16, 27-28.
-
Pr. Prof. Dr. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, p. 123.
-
"Concubinajul este coabitarea naturala intre doua persoane de sex diferit, fara binecuvantarea Bisericii si fara formalitatea ceruta de casatoria civila prin Codul civil (actualmente, prin Codul familiei, n.n.)" - cf. Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 83.
-
Constitutia Romaniei din 2003 este forma republicata a Constitutiei Romaniei din 1991, cu actualizarea articolelor, revazuta prin Legea nr. 429/2003, aprobata prin referendum national in 18-19 octombrie 2003 si confirmata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003.
-
"Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc", art. 29, alin. 2, CR.
-
Vezi Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 11/8 ianuarie 2007, art. 2, alin. 1.
-
Irineu MIHALCESCU, Mitropolitul Moldovei, Catehismul crestin ortodox, republicat, "Credinta Noastra", Bucuresti, 1990, p. 30.
-
Ibidem.
-
Vezi aici Marturie ortodoxa iubitoare de Dumnezeu, Anul 13, caiet 53, Ed. "Orthodoxos Kipseli", Tesalonic, 1993, p. 11.
-
Ibidem, p. 12.
-
Ibidem.
-
V. J. ZHISHMAN, Das Eherecht der orientalischen Kirche, Wien, 1864, p. 164.
-
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Poate fi de acord Biserica Ortodoxa Romana cu legalizarea prostitutiei ?, p. 323; Henry LEENHARDT, op. cit., p. 122.
-
Precizam cateva aspecte importante privind relatiile Bisericii cu Statul. Intre principiile cu fond dogmatic si canonic pentru organizarea si functionarea Bisericii, doua vizeaza direct raportul Bisericii cu Statul, principii care implica si subiectul prezentei lucrari: principiul autonomiei externe si principiul loialitatii fata de stat. Principiul autonomiei externe se refera la organizarea canonica a Bisericii conform careia Biserica este autonoma, independenta in problemele sale religioase fata de alte organizatii in afara ei. Biserica se conduce independent, pe baza principiilor ierarhic si sinodal, fiind supusa supravegherii si controlului de stat. Legislatia actuala a Bisericii Ortodoxe Romane da expresie acestor principii, inclusiv principiilor autonomiei externe si loialitatii fata de stat. Astfel, in art. 3 al Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, se mentioneaza: "Biserica Ortodoxa Romana... se administreaza autonom, prin organe proprii, reprezentative...", iar art. 4 al aceluiasi Statut, articol modificat prin Decizia ANB nr. 1058/6 martie 2003, precizeaza: "Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul se exercita in lumina prevederilor Constitutiei Romaniei si a legilor care reglementeaza raporturile intre Stat si Cultele religioase legal recunoscute". Astfel, ultimul articol mentionat arata ca lucrarea autonoma a Bisericii este supusa controlului de stat si se exercita prin Ministerul Culturii si Cultelor (respectiv prin Secretariatul de Stat pentru Culte). Relatiile cu Statul ale Bisericii Ortodoxe si ale celorlalte culte legal constituite si recunoscute de organele de stat prin statutele de organizare si functionare, sunt reglementate prin art. 29 din Constitutia Romaniei privind libertatea constiintei si prin Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 11/8 ianuarie 2007. Principiul loialitatii fata de Stat exprima legalitatea, atitudinea de corectitudine a Bisericii fata de Stat, respectand suveranitatea Statului. Statutul si Regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane dau expresie acestor principii. A se vedea Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislatie si administratie bisericeasca, vol. I, EIBMBOR, Bucuresti, 1990, pp. 191-205; Constantin RUS, Caracterul national in Biserica Ortodoxa, in "Ortodoxie si globalizare. Relevanta relatiei local-universal in Europa de astazi", Arad, 2006, pp. 462-481.
-
Pr. Traian COSTEA, op. cit., p. 82.
-
Dr. Damaskinos PAPANDREOU, Mitropolitul Elvetiei, Sfantul si Marele Sinod al Ortodoxiei: Tematica si lucrari pregatitoare, traducere rom. de Pr. Nicolae Dascalu, Ed. Trinitas, Iasi, 1998, p. 84. Printre deciziile propuse Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la a II-a Conferinta Panortodoxa Presinodala, reunita la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy - Geneva (3-12 septembrie 1982), gasim : "... practica bisericeasca trebuie sa ia in consideratie prescriptiile legislatiei civile pe acest subiect (impedimentele la casatorie, n.n.), fara sa depaseasca limitele extreme ale iconomiei bisericesti ", vezi si Syn, VIII (revista Secretariatului pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe), Les editions du Centre Orthodoxe, Chambesy - Genčve, 1994, p. 190.
-
Michel LEGRAIN, Mariage civil et mariage religieux. Se marier ŕ l’Eglise sans passer par la mairie ?, in RDC, 50/1, 2000, p. 164.
-
Ibidem.
-
Ibidem.
-
Ibidem, p. 165.
-
Ibidem, p. 167.
-
Mgr. STEPHANOS, Ministeres et charismes dans l'eglise Orthodoxe, Paris, 1988, p. 109.
-
Moartea spirituala a societatii consumiste
Publicat in : Editoriale -
Sinuciderea si eutanasia
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev - Recenzie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.