Ştim cu toţii basmul. Aşa e Belgia, Belgia mea…. Belgia „mea” pentru că am ajuns să-i iubesc frumuseţea ieşită din tipare. Discreţia şi distincţia regale, autosuficienţa conştientă de propria-i valoare şi, totuşi, ospitalitatea faţă de cei care-i calcă pragul… De ce „lume adormită”? Pentru că nu ştie să privească. Nu ştie să-i privească frumuseţea ce-i pulsează în artere, gata să năvălească şi să-ţi inunde sufletul, în timp ce tu i te aşterni, recunoscătoare, la picioare.
Sunt îndrăgostită de Belgia. Ţara asta este ca o bijuterie veche, pe care o găseşti misterios şi natural frumoasă, tăcând, într-un colţ uitat de vremuri. Dacă ar fi să compar ţările mult mai populare ca destinaţii turistice (Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie, şa.) cu ea, ar fi ca şi cum aş compara bijuteriile Bvlgari, Omega, Pierre Cardin sau Chanel cu o bijuterie străveche, atent lucrată de meşteşugari subjugaţi de magia propriului meşteşug, pe care o descoperi, printr-un noroc foarte mare, într-un antiques boutique.
Nu este mai puţin frumoasă, nu este mai puţin valoroasă, doar că n-a avut parte de tot acel construct de marketing deştept şi eficient, care s-o propulseze într-un display plin de bling-bling. Ceea ce o face, îmi pare, mult mai specială, căci numai cei care au retina formată pentru a privi şi răbdarea de-a o descoperi îi vor înţelege pe de-a-ntregul farmecul aparte. Farmec pe care-l pot savura în linişte şi solitudine aproape perfectă, nederanjaţi în permanenţă de bliţurile celor mulţi şi grăbiţi să bifeze ţările de mai sus, mult mai populare datorită unei promovări mult mai inspirate.
Dar vina îi aparţine: Belgia se promovează mai mult prin intermediul berii şi specialităţilor… culinare. Categoric, este ţara ciocolatei, a vafelor şi a cartofilor prăjiţi, stereotipuri gastronomice ce-i alcătuiesc constelaţia identitară.
Ţara berii
Belgienii au peste 500 de feluri de bere. Unele dintre ele se găsesc foarte greu şi numai în anumite ma
gazine sau oraşe. Una dintre cele mai scumpe beri este produsă de călugări doar la comandă, iar comanda trebuie dată din timp, căci este atât de apreciată în sferele înalte, încât există liste de aşteptare. Comanda se ridică direct de la mănăstire, nu există serviciu de livrare sau puncte de desfacere.
La polul opus, cea mai ieftină bere costă 0,20 de cenţi. Dar trebuie să bei vreo patru până să simţi că ai băut o bere „adevărată”. Oraşele şi orăşelele de pe tot teritoriul Belgiei sunt împânzite de mici puburi ce scânteiază sub zodia Stela Artois sau Jupiler. Despre Jupiler mi s-a spus că este cea mai bună bere belgiană. Produsă în partea valonă a Belgiei, trebuie să fie într-adevăr cu adevărat bună dacă e atât de populară şi în partea flamandă (tensiunile existente între cele două regiuni marchează o profundă scindare a identităţii naţionale, manifestată prin rivalităţi foarte puternice).
Pentru mine, însă, the One in materie de bere rămâne berea Kasteel Bruin, o brunetă focoasă, cu personalitate puternică: 11% alcool, intrigant-dulceagă, un adevărat regal pentru bolta palatină… mmmm. Din top mai fac parte şi Chimay Bleue şi Leffe Bruin, căci îmi sunt apropiate de suflet brunetele tari, semi-dulci şi puternic aromate. Doamnele şi domnişoarele preferă în general berea Kriek, disponibilă într-o gamă variată de arome fructate. Pe mine însă nu mă inspiră prea mult acel suculeţ carbogazos, ca să fiu sinceră până la capăt. Ah! Şi merită a fi menţionat faptul că fiecare tip de bere este servit într-un pahar caracteristic mărcii sale.
Ţara ciocolatei
Absolut. Îndrăznesc să spun că am văzut mai multe ciocolaterii în Belgia decât în Elveţia, cu toate văcuţele ei mov atât de populare. Ciocolaterii, ca nişte mici perle ale coroanei regale, ce-i îmbogăţesc plaja arhitecturală cu cochetării ludice şi pline de savoare.
O ciocolată echilibrată perfect în combinaţiile-i de cacao şi de condimente plesnind a personalitate pântecoasă, tronând în cutii scoborâte parcă din budoarul galeriilor de artă, încununate cu funde de satin curgând cascade. O bucurie ce aprinde bolta palatină în artificii de plăcere şi îmbată irisul cu simfonii cromatice fermecătoare.
Ţara vafelor
Dulci. Calde. Nori de aluat pufos, căzuţi din Raiul gustului, ce se topesc în oaza limbii ca pâlcurile de-omăt în miez de primăvară. Cel mai adesea îmbăiate în toppinguri hedonist-ispititoare, susurând a plăcere şi păcat. O minunăţie de bunătate!
Ţara cartofilor prăjiţi
Nu sunt o fană a cartofilor prăjiţi, indiferent de „naţionalitate.” Touşi, Belgia este (şi) ţara cartofilor prăjiţi prin excelenţă, aşa că anumite aspecte ale acestei „specialităţi” culinare trebuie menţionate. Punctele Frituur sunt răspândite nu doar prin toate colţurile (şi centrele) Belgiei, ci şi prin cele ale Olandei. Ce sunt ele? Locuri în care se vând tradiţionalii cartofi prăjiţi belgieni, în cornete de hârtie şi cu sosuri ca maioneză, ketchup, curry şi alte variante. Majoritatea tinerilor vizitează aceste temple ale junk-food-ului cu frecvenţa cu care-şi schimbă unele piese de vestimentaţie.
Belgia mea
Belgia mea rămâne cea care m-a adormit pe braţe nopţi de-a rândul. Care mi-a intrat în sânge odată cu ploile ce mi-au penetrat pielea, aducându-mi rafinări şi nuanţări ADN-ului estetic şi cultural. Ea e cea care mi-a arătat cum Frumosul poate fi deopotrivă prietenos şi regal.
Farmecul Belgiei mele stă-n florăriile pitoreşti ce se deschid cu clinchet de zâmbet la fiecare colţ de stradă şi-n care e-atâta frumos, încât zău că mi-aş stabili acolo cartierul general al sufletului. E-n pâlcurile de iarbă verde-zemos din parcurile cutreierate de lebede şi răţuşte, pe care oameni relaxaţi savurează doze energizante de soare. E-n buchetele imense de trandafiri pe care le poţi cumpăra cu 3 euro doar, din Aldi.
E-n toate vitrinele gândite şi îngrijite cu precizia unui ceasornicar elveţian, ce stau, zi de zi, oacheşe şi-nveşmântate de sărbătoare. E-n toate colţurile ce răspândesc miresme de vafe calde şi-n toate cornetele de îngheţată ce se plimbă pe stradă indiferent de anotimp, tocmai pentru că-n Belgia anotimpurile nu diferă mult unele de altele. Şi e-n toate burgurile acelea pitoreşti, construite din cărămidă roşiatică, o turtă dulce vizuală ce merge minunat înmuiată în cafeaua de dimineaţă… în vinul de prânz… şi-n sărutul de seară.
Şi pentru că e final de periplu belgian acum, iar mie-mi plac enorm finalurile deschise când vine vorba despre locuri în care-mi doresc să mă întorc, închei c-un fragment din jurnalul meu de călătorie… despre Anvers.
„În Belgia, Anvers e Oraşul. Restul ţării e locul de parcare.
Belgienii au, evident, glumele lor interne, asezonate cu stereotipii regionale şi condimentate cu ceva sarcasm pe alocuri ranchiunos, cum sugerează şi-această zicală. De ce se spune asta despre Anvers?
Pentru că Anvers ţine, practic, pe umerii săi frumos lucraţi, o mare parte din economia Belgiei. Cel mai important port al ţării, punctul în care se ia pulsul comerţului, deci, şi, totodată, Oraşul Diamantelor, Anvers are cu ce. Să se impună, să se laude. Să înverzească restul Belgiei de invidie.
Eu l-am găsit într-o zi în care vremea era, din păcate, numai bună de aruncat. Şi de tras apa. Dar cu toată vremea cu pricina şi cu oboseala din oase, n-am putut să îmi reţin un “Wow!” în momentul în care am pus piciorul pe peron. Ce gară! Cea mai frumoasă gară pe care-o văzusem vreodată…
Şi-apoi a inceput… descoperirea.
Anvers e primul şi singurul oraş din Belgia care m-a facut sa mă uit în jos, să văd dacă sunt îmbrăcată potrivit, apoi să-mi potrivesc stângaci veşmintele boţite de drumuri şi trenuri şi iar drumuri. Categoric, punctul G al societăţii consumeriste. Orgasmul multiplu al tranzacţiilor comerciale.
Centrul comercial înghite vitrine de-o opulenţă aproape obscenă, iar pungile imprimate cu nume de branduri coborâte din Olimpul brandurilor îşi plimbă oamenii pe stradă. Cumva, am avut senzaţia că, în calitate de brand, daca eşti în Anvers, exişti. Dacă exişti, eşti în Anvers. Shania Twain ar fi trebuit să filmeze Ka-ching aici. Absofuckinglutely, ca s-o citez pe-o altă zeiţă a consumerismului – Carrie Bradshaw. Aşa că mă îndrept înspre piaţa centrală unde…”
Şi-acum… vă invit să vă imaginaţi. Şi să călătoriţi.
Să călătoriţi unde vă imaginaţi.
După cum probabil v-aţi dat seama, Belgia are bifa mea în dreptul categoriei „ţări de neratat într-o viaţă”. Aşa că… bucuraţi-vă cu încredere de ea!
Citiţi şi
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
La passion de Dodin Bouffant / The Taste of Things
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
