Perseide 2023. Noaptea în care românii pot vedea zeci de „stele căzătoare”

Perseide 2023. Este considerat cel mai spectaculos fenomen astronomic al verii și are loc în fiecare an.

Anul acesta, fenomenul a început pe 17 iulie și poate fi observat până pe 24 august, însă intensitatea maximă a stelelor căzătoare va putea fi observată în România chiar în noaptea aceasta, 12 spre 13 august, la ora 04:00.

Ȋn tradiția populară, perseidele sunt cunoscute și sub numele de „lacrimile lui Laurențiu”. Este vorba despre Sfântul Laurențiu, ultimul dintre șapte diaconi ai bisericii romane care a fost chinuit de împăratul Valerian în august 258.

Perseidele sunt de fapt resturi lăsate în urmă de cometa 109P/Swift-Tuttle, e care Pământul le întâlnește în acelaşi punct al orbitei sale, pe unde trece în perioada iulie-august.

Aceste resturi aprind aerul atunci când intră în atmosfera Pământului. Mai exact, frecarea cu aerul face ca aceste particule să emită lumină, prin ionizare.

Aceste particule sunt, în general, mai mici decât un bob de mazăre, însă viteza foarte mare cu care se deplasează le dă o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează, lăsând o lungă coadă de lumină în drumul lor.

Ȋn condiții perfecte, se pot observa cel mult 100 de meteori pe oră, însă în mod normal o persoană va putea vedea cam jumătate din numărul estimat. În timpul maximului perseidelor, se poate vedea cam un meteor pe minut.

De unde se pot observa cel mai bine perseidele?

Pentru a observa acest spectacol de pe cer în condiții ideale, specialiștii recomandă găsirea unui loc cât mai puțin poluat luminos, departe de luminile localităților. De asemenea, după începerea observațiilor trebuie folosite doar lanterne cu lumina roșie și mai puțin intense.

Observațiile pot începe chiar de la lăsarea serii și trebuie continuate până la ivirea zorilor. În fiecare noapte activitatea meteorilor se intensifică înspre dimineață.

Observațiile la meteori se fac cu ochiul liber, nefiind nevoie de instrumente pentru acest tip de observații. Observatorul trebuie să cunoască poziția radiantului și să își aleagă o zonă de cer situată la 20°-40° distanța de radiant pe care să o observe pentru un interval mai lung, potrivit astro-info.ro.