Fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu revine în prim-plan. Elena Băsescu apare acum pe micile ecrane, la postul TV Aleph News, al lui Adrian Sîrbu.

Elena Băsescu, vedetă de televiziune la postul Aleph News

„EBA” a semnat cu Aleph News la începutul anului. Elena Băsescu va aborda diverse teme, concentrate în special pe zona de politică internă, dar și politica externă.

De curând, Elena Băsescu a vorbit într-un jurnal de ştiri despre implicaţiile pentru România, ca urmare a deciziei preşedintelui rus Vladmir Putin de a rupe acordul privind transportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră, informează paginademedia.ro.

Fata cea mică a lui Traian Băsescu, EBA, figurează pe lista creditorilor companiei intrate recent în insolvență, cu o creanță salarială în cuantum de 4.506 lei.

Elena Băsescu s-a înscris la masa credală, alături de alți salariați ai SC Aleph Media SRL, compania care administrează postul de televiziune Aleph News, patronat de Adrian Sârbu.

Informația reiese dintr-un document publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 10786 din data de 22 iunie 2023, unde a fost transcris tabloul preliminar al creanțelor, aprobat în dosarul de insolvență 7014/3.2023 privind debitoarea SC Aleph Media.

Fiica cea mică a lui Traian Băsescu a fost europarlamentar între anii 2009 şi 2014. În 2020, a candidat – fără succes – la Camera Deputaţilor, din partea PMP. Ulterior, a fost angajată consilier parlamentar la Comisia de Afaceri Europene din Camera Deputaţilor.

Adrian Sârbu vrea Aleph News mai în față în grilă

Adrian Sârbu, fondatorul Aleph News, s-a plâns în fața membrilor CNA de faptul că în grila Digi, posturile de sport sunt pe primele poziţii, iar abia apoi urmează celelalte calupuri tematice (generaliste, filme etc). El a apreciat că acest lucru este „un abuz de nivelul Parlamentului”.

Potrivit lui Adrian Sârbu, Digi a pus canalele de sport la început, apoi cele generale şi apoi cele de news, abuz nesesizat de nimeni şi neamendat, abuz pe care îl consideră ca fiind de nivelul Parlamentului.

În plus, el a atras atenția CNA faptul că RCS&RDS nu retransmite şi pe satelit (DTH) semnalul postului TV Aleph News.Trebuie spus că Adrian Sârbu s-a plâns și în trecut de atitudinea celor de la RCS&RDS.

În urmă cu doi ani, când a înființat postul său de televiziune, el a susținut că, deşi noua lege a audiovizualului prevedea ca operatorii să organizeze posturile pe „grupuri tematice unice”, Digi a amânat foarte mult timp să facă acest lucru, invocând în faţa CNA motive „tehnice”. Această situaţie a afectat inclusiv Aleph News. Ulterior, în octombrie 2022, Aleph a fost introdus în grupul tematic canale de ştiri.