Acasă » Știri » Se spune sau nu ”La mulți ani” pe 15 august, când este Sfânta Maria. Mulți români nu știu

Se spune sau nu ”La mulți ani” pe 15 august, când este Sfânta Maria. Mulți români nu știu

De: Irina Vlad 13/08/2023 | 19:24
Se spune sau nu ”La mulți ani” pe 15 august, când este Sfânta Maria. Mulți români nu știu

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este sărbătorită în fiecare an, pe data de 15 august. Este unul dintre cele mai importante evenimente ale creștinătății, iar credincioșii ortodocși și cei catolici țin cont de o serie de tradiții, obiceiuri, dar și superstiții. 

Fiind o sărbătoare atât de importantă, marcată cu cruce roșie în calendarul creștin-ortodox, credincioșii nu ar trebui să muncească, să spele sau să facă alte treburi prin gospodărie. Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare în România, la fel ca şi în alte zece ţări europene – Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania.

Potrivit tradițiilor bisericești în ziua de 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului nu se spune ”La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei. Se vor face urări de ”La mulți ani” pe data de 8 septembrie, când are loc Nașterea Maicii Domnului.

Superstiții, tradiții și obiceiuri de Sfanta Maria

Citește și: MESAJE DE SFÂNTA MARIA. CELE MAI FRUMOASE FELICITĂRI, URĂRI ȘI SMS-URI PE CARE LE POȚI TRIMITE PERSOANELOR DRAGI

Creștinii sunt invitați să meargă la biserică, să împartă pachete pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele.

Fetele nemăritate culeg flori frumos mirositoare, după care merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria pentru găsirea unui ursit bun, pentru gospodărie, iar bărbații cer Divinității recolte bogate tot anul. Femeile măritate merg la biserică, ducând struguri și prune pentru a putea fi sfințite de către preot în timpul slujbei, iar mai apoi le împart copiilor și bătrânilor.

În satele din Transilvania, potrivit tradiției din moși – strămoși, dacă în ziua de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, este semn că toamna va fi călduroasă.

În multe sate românești se ține cont de anumite taine legate de foc. În unele zone se spune că nu este bine să aprinzi focul în sobă. În caz contrat, acest gest ar atrage necazurile și boala.

Totodată, pe data de 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la intrarea în postul Crăciunului.

Cea mai puternică rugăciune de Sfânta Maria

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.” 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Regula pe care să o respecți de Paște că să nu-ți fie rău. Medicul Alin Popescu: „Niciodată nu trebuie….”
Regula pe care să o respecți de Paște că să nu-ți fie rău. Medicul Alin...
Când pică, de fapt, Paştele în 2025. Ce scrie în calendarul ortodox
Când pică, de fapt, Paştele în 2025. Ce scrie în calendarul ortodox
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Eurovision 2024. Trei țări au șanse mari să câștige concursul muzical
Eurovision 2024. Trei țări au șanse mari să câștige concursul muzical
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce înseamnă “asumat”, de fapt
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce înseamnă “asumat”,...