13 August în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Bătălia de la Călugăreni 1595 – pictură de Theodor Aman

 

1391 – Prima atestare documentară a Mănăstirii Peri

Nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail. Tomosul din 13 august 1391, emis de patriarhul ecumenic Antonie al IV-lea, oferea Mănăstirii Sf. Arhanghel Mihail din Peri, Maramureș, titlul de stavropighie patriarhală. Documentul amintea și de „arhiereii locali“, ceea ce demonstrează că exista aici o viață bisericească organizată. Egumenul Pahomie a devenit atunci exarh peste opt ținuturi, din care amintim Maramureș, Ugocea, Bărcău, Arva, Sălaj, Almaș, Ciceu, Valea Bistrei și Unguraș. Din 1391, la Mănăstirea Peri, pentru 312 ani, cu mici intermitențe, și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. De la Peri se păstrează cel mai vechi text în limba română, Legenda Duminicii, din 1391, aici fiind traduse și copiate în română pentru prima dată Psaltirea, Evanghelia, Codicele Voroțean și Faptele Apostolilor. Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783. Mănăstirea Săpânța Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Peri, Maramureș, astăzi pe teritoriul Ucrainei.

1595 – Bătălia de la Călugăreni

Oastea munteană, condusă de Mihai Viteazul, formată din 10.000 de oameni, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărui obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc. Raportul de forțe net defavorabil aliaților, explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, străbătut de râul Neajlov, care era împădurit, mlăștinos, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.

În dimineața zilei de 13/23 august 1595 au fost atacuri de tatonare, cavaleria română atacând prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de 12.000 de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov, prima fază a bătăliei fiind încheiată în favoarea românilor.

La prânz. Sinan Pașa a început un atac cu toate forțele: ienicerii au atacat frontal peste pod, o grupare comandată de Mehmet Satârgi Pașa a efectuat o manevră de învăluire prin est, Hassan Pașa a trecut Neajlovul pe podul din Singureni. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină. Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul, dar spahiii din flancul drept au trecut râul printr-un vad, amenințând întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, fiind nevoiți să abandoneze tunurile. După retragere și reunirea trupelor române, înaintarea turcilor a fost oprită. Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat după-amiază, Mihai Viteazul executând un puternic contraatac – o lovitură frontală combinată cu o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins, otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere. Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate, iar focul artileriștilor și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Sinan Pașa a a intrat în luptă în fruntea trupelor de elită, dar retragerea turcilor s-a transformat în panică, atunci când a fost atacat spatele armatei otomane. Valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta impetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.

Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni, Mihai a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și a întârziat înaintarea turcilor, câștigând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate acestea, înaintarea turcilor către București nu a fost oprită, fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, în octombrie 1595.

1595 – Bătălia de la Cetatea Făget

La începutul celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea, în urma expansiunii Imperiului Otoman, Banatul a fost scindat în Pașalâcul de Timișoara, ocupat de turci și Banatul de Caransebeș–Lugoj, rămas sub jurisdicția Principelui Transilvaniei. Populația românească aflată sub stăpânire otomană s-a revoltat în mai multe rânduri împotriva cotropitorilor, declanșând o serie de răscoale. Lor li s-a alăturat, în nenumărate rânduri și populația sârbească din Banatul ocupat de turci, care trăia aceeași dramă. Cetățile bănățene au fost atacate, din primăvara anului 1595, de către noul ban al Caransebeșului, Gheorghe Borbely, fost conducător de cete libere. A ocupat în iulie 1595, cetățile Bocșa și Vârșeț; drept represalii turcii au distrus localitatea Dobra și încă șapte sate românești din împrejurimi. Aflând că turcii pătrunseseră pe teritoriul lor, ardelenii au trimis din tabăra de la Sebeș-Alba 1500 de călăreți împotriva acestora, au cucerit cetatea Varădia, masacrând garnizoana turcească. Declanșând lupta antiotomană în întreg Banatul, în luna august 1595, Borbely a asediat cetatea Făget. Deși în sprijinul garnizoanei de aici a venit o armată otomană numărând 8.000 de soldați și condusă de beiul Timișoarei, în zilele de 13–14 august cetatea a fost învinsă și capturată în întregime de viteazul ban. Au fost luați prizonieri begul Mehmed din Lipova și begul Ineului, iar trupele turcești de la Chelmac și Șoimoș au abandonat în grabă apărarea cetăților.

1787 – A început Războiul Ruso-Austro–Turc

Războiul dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Austria pe de alta, a durat între 13/24 august 1787– 9/20 ianuarie 1792. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete pământurile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului Ruso-Turc din 1768–1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași. Țările Române au devenit teatrul operațiunilor militare, fiind ocupate mănăstirile Sinaia, Cozia și Tismana.

1849 – Pacea de la Șiria

După ce rușii au intervenit în conflictul austro-ungar din timpul Revoluției de la 1848, înfrângerea ungurilor a devenit doar o chestiune de timp, deoarece austro-rușii aveau acum o forță militară mult mai mare. În aceste condiții, generalul Bem a fost nevoit să transmită generalului Gorgey Arthur toate atribuțiile, căutând refugiu înspre Orșova, însoțit de numai câteva trupe credincioase. La 1/13 august 1849, armata maghiară de sub comanda noului general a capitulat depunând armele pe câmpul de la Șiria, lângă Arad, în fața armatei ruse, comandate de generalul Ivan Fiodorovici Paskevici. Capitularea a pus capăt Revoluției Maghiare. Tratatul de pace a fost semnat de generalul maghiar Artúr Görgey (reprezentantul revoluționarilor maghiari) și de contele Theodor von Rüdiger (reprezentatul Armatei Imperiale Ruse). În urma capitulării, generalul austriac Julius Jacob von Haynau a fost numit guvernator imperial plenipotențiar al Ungariei și a supus-o cu brutalitate. În ciuda solicitării țarului rus pentru clemență, austriecii au realizat represalii dure împotriva Ungariei. Ei au condamnat la moarte sute de soldați și civili și au arestat mulți unguri. Prizonierii au fost încorporați în armata austriacă.

1859 – S-a născut Ion C. Constantineanu

13 august 1859, Siminicea–Călinești, Botoșani – 4 decembrie 1931, Iași

Biolog specializat în micologie, considerat întemeietorul acestei ramuri a fiziologiei vegetale în România, frate cu renumitul fiziolog Emanoil C. Teodorescu (1866–1949). A urmat studii superioare la Universitatea din Iași, după care s-a specializat în Micologie în Germania, la Halle. A fost profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, desfășurând o vastă activitate didactică și științifică. A făcut muncă de pionierat în organizarea învățământului ieșean de fiziologie vegetală și cercetare științifică de micologie. A înființat primul laborator de fiziologie vegetală la Iași, pe lângă Universitatea din Iași.

1864 – S-a născut Spiridon Popescu

13 august 1864, Rogojeni–Suceveni, Covurlui/Galați – 8 mai 1933

Scriitor poporanist și publicist. A urmat Seminarul Teologic din Galați, timp de un an cursurile Școlii Politehnice din București, Facultatea de Științe, secția Matematică a Universității din Iași, cu licență în științele matematice (1898). A fost profesor și director la Liceul „Mihai Viteazu” din București, profesor și subdirector la Liceul „Gheorghe Lazăr”, director al învățământului primar și normal din Ministerul Instrucțiunii Publice. A fost implicat și în politică, ajungând senator și deputat. A debutat publicistic în revista Arhiva, cu nuvela Din viața satului meu (1890) și editorial cu volumul Considerațiuni psihologice din viața poporului român (1893). A colaborat la revistele Avântul, Viața românească, Adevărul literar și artistic etc. A făcut parte din colectivul de redacție al revistei Evenimentul literar, a fondat revistele Comoara tineretului și Liga Deșteptarea, a întemeiat publicații pentru săteni, printre care se numără revista Avântul tinerimii. Seria sa Scrisori către vărul meu, publicată în Evenimentul literar, a ilustrat artistic ideile poporaniste ale revistei. În nuvela Moș Gheorghe la expoziție (1907) a zugrăvit „mascarada” expoziției jubiliare din 1906 în contrast cu viața de mizerie a țărănimii iar Rătăcirea de la Stoborani (1909) este o altă lucrare importantă, un tablou realist al răscoalelor din 1907, alterat însă de influența poporanismului.

1880 – S-a născut Dionisie Linția

13 august 1880, Grădinari, Caraș-Severin – 29 august 1952, Timișoara

Ornitolog, considerat și recunoscut ca părintele școlii ornitologice românești. A studiat la Școala Normală din Timișoara (astăzi Liceul „Carmen Sylva”), devenind învățător. Majoritatea timpului său liber l-a dedicat vânătorii, observării și colectării păsărilor din sudul Banatului. A fost primul director al Muzeului Bănățean din Timișoara (1918–1922), fiind promotorul muzeotehnicii moderne, prin crearea de diorame și biogrupuri. A înființat prima Stațiune Ornitologică din România, la Jurilovca-Timișoara și a participat la organizarea Primului Congres al Naturaliștilor din România, a creat Asociația Bănățeană de Protecție a Naturei, unde a inițiat „Crăciunul Păsărilor”, o manifestare care se dorea a fi o campanie de hrănire a păsărilor pe timp de iarnă, pentru a le „lega” de un anumit loc.În perioada interbelică a expus la Muzeul Banatului din Timișoara o colecție de păsări împăiate, cea mai mare și completă colecție de păsări din România, în prezent, „Colecția ornitologică Dionisie Linția”. O colecție similară, alcătuită tot de Dionisie Linția, dar mai mică, se găsește la muzeul orășenesc din orașul Vârșeț (Voivodina, Serbia).. A întocmit primul nomenclator al păsărilor din România și a întocmit și publicat primul catalog sistematic al păsărilor din țara noastră. A fost autorul primei sistematici a păsărilor autohtone, prin lucrarea Catalogul Sistematic al fainei Ornitologice Române, în care din 380 de specii de păsări, 60 de specii și subspecii noi au fost descrise pentru prima dată. A fost autorul lucării enciclopedice Păsările României și Păsările din R.P.R (trei volume).

1884 – S-a născut Hans Mattis-Teutsch

13 august 1884, Brașov – 17 martie 1960, Brașov

Pictor expresionist, sculptor și grafician român de origine germană. A studiat timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul József Rippl-Rónai, apoi, din 1903, la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann și Baltasar Schmitt, oscilând în arta sa între art nouveau, post-impresionism și fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism. Din 1908 a început activitatea didactică la Liceul Industrial din Brașov, unde a lucrat, cu mici întreruperi, toată viața. Prima sa expoziție personală a avut loc în 1920, la București, unde a expus pictură, sculptură și linogravură, fiind bine primită de criticii de artă. Ca reprezentant al avangardei în România, a fost activ în grupul format în jurul revistei de avangardă Contimporanul, în 1922, alături de Victor Brauner, M.H. Maxy și Marcel Iancu, precum și în grupul Das Ziel din Brașov. A participat la revista literară avangardistă Integral și la revista de limbă maghiară MA. S-a orientat spre arta figurativă, definindu-și un nou stil, mai aproape de suprarealism, numit realism constructivism. În pictură, a creat două cicluri expresionist abstracte, cu modulații muzicale, Empfindungen (Senzații) și Seelenblumen (Flori sufletești), inițiate în jurul anului 1918 și care s-au încheiat în 1924. A fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia.

Biografie ilustrată [Artindex]

1886 – Primul experiment al unui motor cu reacție

La expoziția aviatică de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu și Just Buisson au propus ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacție și chiar au obținut un prim brevet în Franța, prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacție. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat și construit un motor bazat pe forța de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporții. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10–15 atmosfere. Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experții Ministerului de Război al Franței cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat prima dată motorul în public montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experți ai acestui minister au participat la această primă experiență a motorului. Această experiență este considerată a fi prima dată când o ambarcațiune a fost propulsată de un motor cu reacție. Inventatorii și-au brevetat invenția, obținând brevetul francez cu nr. 17.9001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție. Ulterior invenția a fost brevetată și în Germania (1886), Regatul Unit (1887), Belgia (1887), Italia (1887) și SUA (1888).

1893 – S-a născut Alcibiade Diamandi

Alcibiadi Diamandi/Alcibiades Diamandi/Alkiviadis Diamandi; 13 august 1893, Samarina Grevenon, Macedonia de Vest, Grecia – 9 iulie 1948, București

Om politic aromân din Grecia, activ în timpul celui de al doilea război mondial și în conexiune cu forțele militare italiene și România. A fost un susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani și un adversar a elenizării comunității aromâne din regiune, dar poziția sa de împotrivire contra statului grec și de colaborare cu ocupanții Italieni a fost o piedică în concretizarea planurilor sale. În ajunul războaielor balcanice din 1912 a plecat în România, unde a urmat Academia Comercială din București. Când România a intrat în primul război mondial, în 1916, s-a oferit voluntar în serviciul militar, servind ca ofițer. A devenit consul al României la Saranda (Albania) în 1926, iar de acolo a plecat la Roma, unde s-a implicat în mișcarea politică fascistă a lui Benito Mussolini. Cu pașaport românesc a călătorit în Grecia ca străin, în timp ce serviciile elene de contraspionaj îl anchetau, reușind să fie amnistiat. Ulterior, a derulat afaceri în Grecia ca om de afaceri român, fiind din nou bănuit că ar fi fost de fapt un agent fascist italian. În anul 1942 a plecat în România și după terminarea celui de-al doilea război mondial, a fost condamnat de către Curtea Specială din Grecia la moarte ca trădător. A fost încarcerat în România de noul guvern comunist și a murit în anul 1948.

1893 – S-a născut Constantin Brăiloiu

13 august 1893, București – 20 decembrie 1958, Geneva

Compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor universitar, membru corespondent (din 1946) al Academiei Române. Studiile muzicale le-a început în București (1901–1907) cu Dumitru Georgescu-Kiriac (Teorie-solfegiu), continuându-le la Viena și Vevey, Lausanne la Institutul cantonal Thelin, și Paris cu Andre Gedalge (Contrapunct, Compoziție). În 1918 a înființat, împreună cu Ernest Ansermet, Societatea independentă a Compozitorilor de Muzică din Geneva. În țară, a fost un animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală, considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne. În 1920 a inițiat și organizat împreună cu George Enescu, D.G. Kiriac, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora etc. Societatea Compozitorilor Români, în cadrul căreia a devenit secretar (1920–1926), apoi secretar general (1926–1943). A fost profesor la Conservatorul din București, catedra de Istoria și estetica muzicii, a instituit premiul pentru stimularea colecționării de muzică populară. A întemeiat Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români (1928), fiind conducătorul ei până în 1943, culegând muzică din diferite zone ale țării, alături de sociologul Dimitrie Gusti. A fost fondator și conducător al Arhivei Internaționale de Muzică Populară de la Geneva (1944–1958). A lansat 40 volume (discuri de vinil) în seria Collection universelle de musique populaire enregistrée, înregistrate la gramofon (1951–1958). A colaborat la enciclopedii, dicționare și lexicoane străine printre care Die musik in Geschichte und Gegenwart, Encyclopedie de la Musique. A pus bazele școlii românești de folclor și etnomuzicologie. A fost distins cu Ordinul național al Legiunii de Onoare franceze în gradul de cavaler, Ordinul Odradznie Polski în grad de cavaler, Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler cl.I, acordat prin decretul regelui Carol al II-lea (1940), Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, acordat prin decretul Regelui Mihai I (1943).

Trece mândra pe colnic Ioana Zlătaru (voce, chitară) și taraful Nicolae Zlătaru (vioară, braci, contrabas) din Runcu, Gorj

1906 – A încetat din viață Ioan Axente Sever (3/15 aprilie 1821, Frâua/Axente Sever, Sibiu – 13 august 1906, Brașov)

Profesor la Colegiul Sf. Sava din București; revoluționar, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848

1910 – S-a născut Vasile Chiroiu

13 august 1910, Comloșu Mare, Austro-Ungaria/Timiș – 9 mai 1976

Fotbalist, care a jucat în postul de fundaș. A jucat în echipele FC Politehnica Timișoara, CFR București, Ripensia, Metalurgistul Cugir și pentru echipa națională de fotbal a României (1931–1938). A participat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 din Franța.

1913 – S-a născut Ion Barnea

13 august 1913, Stănești-Lunca–Lungești, Vâlcea – 30 ianuarie 2004, București

Istoric de artă bisericească și arheolog, membru de onoare (din 2002) al Academiei Române. Prin studiile universitare la București apoi, în 1940, doctoratul la Atena sub conducerea marelui savant G.A. Sotiriou, în limba greacă, cu tema altarului paleocreștin, Ion Barnea a devenit cel mai mare specialist în arheologie creștină din România și din sud-estul Europei. S-a adăugat experiența câștigată la Roma ca bursier al Academia di Romania și apoi specializarea la Berlin. Revenit în țară, a devenit membru al Muzeului Național de Antichități (MNA), cu cercetări arheologice la fortificația romano-bizantină Dinogetia (din 1946). I s-a incredințat conducerea cercetărilor arheologice de la complexul roman Tropaeum Traiani (Adamclisi, Constanța, 1968–1987), a condus cercetările arheologice de salvare la complexul de biserici bizantine săpate în cretă de la Murfatlar (Basarabi, 1957–1962). Singur sau în colaborare a publicat 11 cărți, cca 200 studii, 70 recenzii, cronici, în țară sau în străinătate: Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Arta creștină în România.

1914 – S-a născut Arsenie Papacioc

Anghel Papacioc; 13 august 1914, Mihoreni, Herța, Cernăuți – 19 iulie 2011, Techirghiol, Constanța

Duhovnic ortodox. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară și internat lagărul de la Miercurea Ciuc, încarcerat la Aiud. În 1947 a plecat la mănăstirea Cozia, unde a fost primit ca frate. A trecut pe la schitul Cioclovina, care aparținea de mănăstirea Tismana, la mănăstirea Sihăstria, la mănăstirea Antim – Institutul Biblic, la atelierul de sculptură. A fost rânduit călugăr, sub numele de Arsenie și a slujit aici până în iunie 1950, când a plecat la mănăstirea Slatina. De aici a fost arestat în 1958 și condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, pentru că făcea parte din grupul Rugul Aprins. A trecut prin închisorile din Brașov, Aiud și Jilava, fiind eliberat în 1964. Din 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

1917 – S-a născut Ovidiu Bîrlea

13 august 1917, Mogoș, Alba – 7 ianuarie 1990, Cluj-Napoca

Etnolog, folclorist, prozator și cercetător. Între 1937–1942 a studiat Literatura (Filologie modernă) la universitățile din Cluj și București. A devenit funcționar în Departamentul naționalităților, cercetător la nou-înființatul Institut de Folclor din București, unde între 1950–1969 a îndeplinit funcția de șef al sectorului literar. A colaborat cu mai multe publicații periodice, printre care Analele Universității din Timișoara, Anuarul de Folclor, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Ateneu, Orizont, Revista de Etnografie și Folclor, Revista Fundațiilor regale, România literară, Steaua, Tribuna etc. Din lucrările sale: Poveștile lui Creangă, Metoda de cercetare a folclorului, Problemele tipologiei folclorice, Horea și Iancu în tradiția și cântecele poporului, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Folclorul românesc (2 vol.), Se face ziuă: romanul anului 1848.

Ovidiu Bîrlea Partea I

1919 – S-a născut Nicolae Popa

13 august 1919, Târpești–Petricani, Neamț – 20 octombrie 2010, Târpești–Petricani

Meșter popular și poet. A urmat între anii 1934–1938 Școala de cântăreți bisericești din orașul Piatra Neamț, unde era director preotul Constantin Matasă (arheolog amator, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamț), cel care probabil îl va inspira mai târziu. În 1937 a făcut primele sondaje arheologice în satul Târpești. S-a înscris voluntar în armată în 1938 și a luat parte la cel de-al doilea război mondial, pentru ca în august 1944 să fie rănit și lăsat la vatră. A fost arestat și condamnat în perioada 1952–1957, din cauza apartenenței sale la Partidul Țărănesc și a faptului că a susținut rezistența împotriva comunismului bolșevic. Eliberat din închisoare, a fost consemnat cu domiciliu forțat în satul natal. În 1958 a avut loc debutul său ca sculptor naiv. Capetele de daci și romani create de acesta de-a lungul timpului au făcut furori și în exteriorul țării, mai ales prin stilul abordat, asemănător cu cel al statuilor din Insula Paștelui. A participat la numeroase expoziții personale, de grup, zonale și naționale, concursuri de artă naivă și festivaluri de folclor, din țară și străinătate. Este renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale. Măștile populare create de către Nicolae Popa sunt cunoscute în întreaga lume.

Muzeul Mesterului Popular Nicolae Popa

1923 – S-a născut Ioanichie Olteanu

13 august 1923, Vaideiu-Ogra, Mureș – 1997, București

Poet, traducător, editor și conducător de reviste literare. A urmat studii universitare, începute la Sibiu, la Facultatea de Litere și Filosofie, secția Filosofie (1941–1945, neterminate). În acest răstimp a fost pedagog la o școala tehnică, redactor la ziarul România viitoare, apoi, la Cluj, redactor la Tribuna nouă, Ardealul nou și Lupta Ardealului; mutat la București, redactor la Contemporanul; din nou la Cluj, readactor-șef la Tribuna; secretar al Uniunii Scriitorilor și, concomitent, redactor-șef al revistei Tomis, director al Editurii „Eminescu”, redactor-șef al revistei Viața Românească. A debutat cu versuri în Revista Cercului literar (1945) și editorial în culegerea colectivă 20 poezii (1948). A colaborat la Viața Românească, Tribuna, Gazeta literară, Steaua, România literară, Luceafărul, Contemporanul etc. Opera sa poetică se rezumă la câteva balade, niciodată adunate într-un volum: Balada insucceselor, Balada soțului înșelat, Pățania teologului cu arborele, Balada sinucigașului, Balada înecaților, etc. A tradus din Bagritki, Baklanov, Brodele, Bikov, Esenin, Guliaski, Horvath Imre, Marsak, Aliser Navo’i, D. Rendis, Veress Zoltan etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1981).

1928 – S-a născut Ion Lăncrănjan

13 august 1928, Oarda de Sus, Alba – 6 martie 1991, București

Prozator. Din 1951 a fost elev al Școlii de literatură „Mihai Eminescu”, după absolvirea căreia a lucrat ca redactor la Tînărul scriitor (din 1953), apoi la Luceafărul, Gazeta literară, Viața Românească până în 1967, când s-a dedicat numai literaturii și unor activități obștesti. A debutat ca prozator în Tînărul scriitor (1954) cu nuvela Cordovanii, nucleul viitorului roman cu același titlu. A mai publicat în Tribuna, Ramuri, Steaua, Ateneu, Manuscriptum etc. A debutat editorial cu romanul Cordovanii (1963). Alte romane: Caloianul, Suferința urmașilor, Fiul secetei, Drumul câinelui. A fost profund legat de satul natal, fapt dovedit de încercarea neobosită de a construi, prin intermediul operelor sale, o monografie a spațiului transilvănean. A fost laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proză (1963).

1932 – S-a născut Theodor Rădulescu

13 august 1932 – 12 ianuarie 2011

Unul dintre cei mai titrați antrenori români de rugby, Maestru al Sportului și Antrenor Emerit. A urmat cursurile SMTCF timp de doi ani (1948–1950), debutând în rugby în 1948, la Campionatul Școlar la SMTCF. A jucat rugby la juniori la Clubul Locomotiva PTT, apoi rugby și handbal în cadrul unităților militare de muncă Șantierul din Brașov, rugby la Constructorul București și la Grivița Roșie, cu care a cucerit patru titluri de campion național și un titlu de campion european (1964), devenind un jucător consacrat. A fost selecționat în echipa națională în 1955, timp de noua ani jucând în 18 meciuri internaționale. În 1968 s-a retras din activitatea competițională, devenind antrenor al echipei de juniori a Clubului Grivița Roșie, al echipelor Știința Petroșani, Sportul Studențesc din București, Clubului Sportiv al Armatei Steaua (șase titluri naționale). A fost antrenor al echipei naționale: la juniori (locul III în Cupa FIRA 1969); la seniori în perioadele (două victorii împotriva Franței, la București și la Auch; doua victorii împotriva Țării Galilor, la București și la Cardiff, și o victorie împotriva Scoției, la București). Din 1991 a fost numit Antrenor Federal al FRR pentru seniori. În 1995 s-a retras din activitatea interna, dar a avut o importantă contribuție în calificarea echipei noastre naționale la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1991 și 1995, din Franța și din Africa de Sud. A organizat cursuri de perfecționare și avansare a antrenorilor, membru în Biroul Federal si președinte al Comisiei Tehnice a Antrenorilor.

1943 – S-a născut Marga Moldovan

13 august 1943, Deagurile, Argeș – 15 iulie 1993, București

Scenografă, costumieră. A fost absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București (promoția 1970) și a Institutului de Arte Plastice, secția Scenografie (promoția 1974). A realizat decorurile pentru filmele: Septembrie, De ce are vulpea coadă?, Divorț… din dragoste, Liceenii în alertă și costumele pentru: Revanșa, Mihail, câine de circ, Capcana mercenarilor.

Mihail, câine de circ (1979)

1946 – Discursul lui Gheorghe Tătărăscu la Conferința de Pace de la Paris

Ministrul Afacerilor Străine Gheorghe Tătărăscu, șeful delegației române, a expus în cadrul Conferinței de Pace de la Paris punctul de vedere al României asupra proiectului de Tratat de pace, cerând recunoașterea statutului de țară co-beligerantă și modificarea unor clauze economice, exprimând, totodată, adeziunea României la principiile Cartei ONU. Din păcate, țării noastre i s-a impus plata unor despăgubiri de război înrobitoare.

1947 – Societatea Română de Cardiologie

Înființată la Spitalul Colțea, Societatea Română de Cardiologie avea scopul de a contribui la dezvoltarea cardiologiei în România, având următoarea conducere: Președinte: Prof. Dr. Daniel Danielopolu; Vicepreședinti: Prof. Dr. Ion Enescu; Prof. Dr. Daniel Dumitrescu Manta; Secretar general: Prof. Dr. Basil Teodorescu; Secretari: Dr. Nicolae Vișineanu, Dr. Emil Viciu; Trezorier: Dr. M. Ilie. Societatea a editat Revista Română de Cardiologie, care s-a publicat în limba franceză.

1948 – A fost înființată Filiala Iași a Academiei Române

În cadrul reorganizării generate de Decretul nr. 76/9 iunie 1948, Academia Română a fost desființată și în locul ei s-a înființat Academia Republicii Populare Române. Înființarea Filialei Iași a Academiei RPR a avut loc prin Decretul nr. 198/13 august 1948. Și-a început efectiv activitatea la 24 ianuarie 1949, sediul ei fiind situat în clădirea vechii Academii Mihăilene, sub conducerea academicianului Radu Cernătescu.

1953 – S-a născut Micaela Caracaș

13 august 1953, București

Actriță de teatru și film. Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (promoția 1978). Își desfășoară activitatea teatrală la Teatrul „Bulandra” din București. A fost soția actorului Ion Caramitru.

Filme: Anotimpul mireselor, Singurătatea florilor, Din nou împreună, Mitică Popescu, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Hacker.

Singurătatea florilor (1976) • Radu Beligan, Toma Caragiu, Valeria Gagialov, Micaela Caracaș, Colea Răutu, George Constantin etc.

1954 – A încetat din viață Gábor Gaál (8 martie 1891, Budapesta – 13 august 1954, Cluj)

Publicist, estetician, critic literar, teoretician al realismului socialist; membru titular al Academiei Române

1957 – S-a născut Adina Kenereș

Adriana Romoșan; 13 august 1957, București – 18 noiembrie 2022

Prozatoare, eseistă și editoare. A absolvit în 1980 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, secția Limba și literatura română – Limba și literatura hindi. S-a căsătorit cu scriitorul Petru Romoșan. A fost profesoară de Limba engleză la Ploiești, redactor și bibliotecară la Uniunea Artiștilor Plastici din București. A debutat publicistic în 1981 în revista Vatra din Târgu-Mureș, cu proză și editorial în 1983 cu romanul îngereasa cu pălărie verde. A colaborat cu proză scurtă, fragmente de roman, traduceri, articole de opinie și articole de critică de artă în Vatra, Viața studențească, Amfiteatru, Convorbiri literare etc. și cu traduceri și texte originale, cronici plastice, portrete de artiști în revistele Arta, Secolul 20, în cataloage de expoziție. A publicat romanul Rochia de crin, a alcătuit și tradus (în colaborare cu Ioana Rotaru) culegerea de nuvele indiene A mai trecut o zi. Din 1987 s-a stabilit în Franța, unde a obținut DEA în Semiologie du texte et de l’image și a lucrat ca assistante de direction la o galerie de artă, redactor și responsabil editorial la editurile Belin, Flammarion, Larousse, Selection du Reader’s Digest, Errance, Eclectis, ATP. Din 1997 a revenit în țară, stabilindu-se la București, a fost director al Editurii Compania.

1969 – A încetat din viață George Oprescu (27 noiembrie 1881, Câmpulung – 13 august 1969, București)

Istoric, critic și colecționar de artă; profesor al Academiei de Belle-Arte; fondator al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române; membru de onoare al Academiei Române

1977 – S-a născut Adrian Ghenie

13 august 1977, Baia Mare

Pictor român contemporan care locuiește în Berlin. În anul 2001 a absolvit Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, și a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, Galeria Plan B, care a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneția din 2007, iar în 2008 a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. Și-a împărțit până în 2013 viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat unul dintre reprezentanții noului val al artei vizuale românești. În 10 februarie 2016, tabloul The Sunflowers in 1937, pictură inspirată de lucrarea celebrului pictor Vincent van Gogh Floarea Soarelui, a fost vândută prin celebra casa londoneză de licitații Sotheby’s la prețul de 3.117.000 de lire sterline, stabilind un record pentru artistul român.

Imagini: Adrian Ghenie – Darwin’s Room Catalogul Bienalei de la Venetia, editia a 56-a, Pavilionul Romaniei [Artindex]

1982 – S-a născut Sebastian Stan

13 august 1982, Constanța

Actor american de film de origine română. Când avea opt ani, Sebastian împreună cu mama sa, pianista Georgeta Orlovschi, s-a stabilit pentru o vreme în Viena; la zece ani, a jucat primul său rol în filmul: 71 Fragments of a Chronology of Chance, al regizorului austriac Michael Haneke. După patru ani, s-au mutat în New York, Statele Unite. A urmat cursurile Facultății de Arte Mason Gross a Universității Rutgers din New Jersey. A studiat un an la Shakespeare’s Globe Theatre din Londra. După multe roluri în televiziune și film, incluzând și The Covenant și Gossip Girl, a primit un rol principal în 2009 în seria Kings fiind Prințul Jack Benjamin. În 2010 a apărut în baletul-thriller al lui Darren Aronofsky, Black Swan și a început să filmeze și pentru filmul horror The Apparition. L-a interpretat pe Blaine, principalul antagonist în Hot Tub Time Machine, pe Bucky Barnes în Captain America: The First Avenger, bazat pe personajul din Marvel Comics. A mai jucat în: The Education of Charlie Banks, Rachel Getting Married, Ricki and the Flash, I’m Not Here, We Have Always Lived in the Castel, Endings, Beginnings etc.

Monday: Mickey tells Chloe he has a son • Sebastian Stan & Denise Gough

1999 – A încetat din viață Ion Pacea (7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – 13 august 1999, București)

Pictor, considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne; membru de onoare al Academiei Române

2004 – Deschiderea Jocurilor Olimpice din 2004 de la Atena

Cea de-a XXVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară din 2004 s-a desfășurat la Atena (Grecia) între 13–29 august 2004. Au participat 10.625 de sportivi din 201 țări, în cadrul a 28 de sporturi diferite. România s-a prezentat la această ediție a Jocurile Olimpice cu o delegație restrânsă, formată din 112 sportivi și s-a clasat pe locul 14, cu 19 medalii (8 de aur, 5 de argint și 6 de bronz). Portdrapel a fost Elisabeta Lipă.

2006 – A încetat din viață Paul Mircea Cosmovici (30 octombrie 1921, Iași – 13 august 2006, București)

Jurist, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române; membru titular al Academiei Române

2007 – A încetat din viață Tudor Jarda (11 februarie 1922, Cluj – 13 august 2007)

Compozitor, dirijor și muzician cu mare dragoste pentru folclor; profesor de Armonie la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca; secretar al Filialei clujene a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

2013 – A încetat din viață Ion Gherman (19 ianuarie 1920 – 13 august 2013)

Medic epidemiolog, specialist în parazitologia clinică; profesor universitar, scriitor; a desfășurat o bogată activitate editorială, în direcția stabilirii adevărului istoric privind soarta românilor din Bucovina, Basarabia și Ținutul Herța

2018 – A încetat din viață Aurelian Segărceanu (16 ianuarie 1934 – 13 August 2018)

Antrenor emerit de tenis, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria tenisului românesc; a contribuit la formarea unor nume importante pentru tenisul din țara noastră

 

#istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită