Mixandre amestec (0,5 g), seminte plante ornamentale anuale Matthiola incana, flori parfumate, inflorire pana toamna tarziu, Kertimag

4,90 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
Disponibil in stoc

Descriere

Mixandre amestec, semințe plante ornamentale anuale Matthiola incana, flori parfumate, înflorire până toamna târziu, Kertimag

Cantitate plic: 0,5 g.

Mixandra (Matthiola incana) se află printre preferatele grădinarilor. O recomandă florile cu un parfum discret, colorate în nuanțe diferite de roz, roșu, alb, violet, galben. Înflorește mult, de la începutul verii, până toamna târziu. Se îndepărtează florile trecute pentru a stimula înflorirea.

Tulpina, care ajunge până la 80 de cm înălțime, este acoperită cu puf cenușiu. La bază este lignificată, iar în partea de sus se ramifică. La fel și frunzele, colorate în verde, sunt pubescente.

Deși sunt cultivate cu precădere în grădină, mixandrele pot crește foarte bine și în jardiniere. Dacă se cultivă în ghiveci ar trebui să se mențină pământul mereu umed, dar să nu băltească apa.

Sunt plante perene, însă în regiunile reci se cultivă ca și plante anuale. Deși s-au adaptat în diverse zone, cu condiții climatice de la secetă la frig, mixandrele vor muri la geruri puternice.

Mixandrele se plantează într-un sol fertil, bogat în humus, bine drenat. Se alege un loc însorit, dar se ține cont de faptul că planta nu suportă căldurile excesive. Ea crește și înflorește frumos în condiții de temperaturi moderate.

Mixandra se înmulțește prin semințe. Ele se seamănă în februarie-martie în locuri adăpostite. În condiții optime de temperatură, în jur de 20 de grade, germinează în 10 zile de la semănat. După o lună și jumătate răsadurile se repică. Începând cu sfârșitul lunii aprilie răsadurile se pot planta în grădină.

Specialiștii au creat hibrizi, unii dintre ei având o creștere foarte rapidă. Alții au flori involte, foarte decorative. Totuși, semințe vor face doar plantele cu flori simple.


Caracteristicile plantelor pot varia în funcție de expunerea la soare, de perioada în care sunt cultivate, de nivelul de umiditate, fertilizanți, tipul solului, lucrările solului efectuate, dăunători și alți factori. De aceea, rezultatele obținute pot să difere față de pozele prezentate și caracteristicile descrise.


Detalii

Categorii
Brand