autovit.ro
B SECTIUNI

În ce orașe din Europa sunt interzise mașinile diesel

Regulile de acces urban devin tot mai restrictive pentru mașinile diesel, în marile orașe ale Europei. Dacă ai un autoturism Euro 6, poți sta liniștit, pentru că vei avea acces oriunde. 

Planurile pe termen lung ale Comisiei Europene sunt, însă, de a avea emisii zero de CO2 până în 2035, iar acest lucru înseamnă oprirea producției de mașini atât diesel, cât și pe benzină. Mai este mult până acolo, dar, dacă ai în plan o călătorie la volan în țări precum Anglia, Germania, Franța, Italia sau Belgia, este bine să știi la ce să te aștepți.

Tot mai multe dintre orașele mari au introdus restricții sau taxe speciale pentru mașinile diesel. Îți explicăm în rândurile următoare care sunt acestea. 

Ce normă de poluare Euro are mașina ta

În primul rând, înainte de a pleca într-o excursie pe patru roți, este bine să știi ce normă de poluare Euro are mașina ta. Cu toate că aceste clasificări există la nivel de continent încă din 1992, pe taloanele autoturismelor din România nu găsești informații pentru a le identifica. Singurul loc în care apar sunt pe cartea de identitate a vehiculului (CIV). 

Potrivit Registrului Auto Român, pe CIV de tip nou, norma de poluare poate fi identificată în două locuri:

  • la punctul 6 – Număr național de registru – în șirul de caractere, ultimele două caractere reprezintă norma Euro;
  • la punctul 17 – Cod național de emisii – aici se regăsesc doar caracterele care indică norma Euro.

Pe CIV-urile de tip vechi, norma de poluare poate fi identificată la punctul 5, acolo unde apar mai multe caractere ce trebuie interpretate. Spre exemplu, E6, R6, T6 sunt echivalente cu Euro 6. Toate detaliile le găsești pe site-ul RAR

În cazul mașinilor second-hand cumpărate din străinătate, lucrurile sunt mai simple, deoarece la acestea norma de poluare Euro este trecută în contractul de vânzare-cumpărare.

Vezi 👉 AICI oferta noastra de AUTOTURISME

Ce sunt zonele de emisii scazute din orase

Ce sunt zonele de emisii scăzute din orașele europene

Normele de poluare sunt aceleași peste tot, dar, pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a reduce poluarea, în peste 200 dintre marile orașe ale Europei au fost introduse zone de emisii scăzute (LEZ). În acestea, accesul mașinilor care poluează cel mai mult este limitat sau chiar restricționat. Șoferii pot conduce în continuare mașini diesel, dar trebuie să plătească anumite taxe. În cazul în care nu se supun regulilor, amenzile sunt usturătoare. 

Și în București s-a încercat introducerea unor astfel de taxe speciale pentru mașinile vechi. La începutul lui 2020, s-a implementat Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în centrul Capitalei, unde era nevoie de achitarea unei viniete numite Oxigen. Această taxă auto nu s-a mai aplicat, în cele din urmă. 

👉 Descopera cum poti verifica istoricul masinii direct de pe Autovit.ro

Taxe si amenzi masini diesel

Care sunt orașele din Europa în care sunt taxate mașinile diesel

Trebuie să știi că Londra, Bruxelles, Paris, Milano, Barcelona, Stuttgart sau Hamburg sunt doar câteva dintre marile orașe din Europa în care se aplică reguli stricte în privința mașinilor poluante. Spre exemplu, zona metropolitană din capitala Angliei (Inner Area) este considerată zonă de emisii ultra scăzute (ULEZ), în care nu pot avea acces decât mașinile diesel Euro 6. În general, autoturismele fabricate începând cu septembrie 2014 îndeplinesc această normă de poluare. Cele mai vechi pot circula pe străzile din centrul Londrei, doar după achitarea unei taxe de 12,5 lire sterline pe zi. 

În Bruxelles, în zona cu emisii scăzute, au acces doar mașinile diesel Euro 4, dar de la începutul lui 2022, restricțiile se vor extinde la cele Euro 5, iar din 2025 vor putea circula doar cele Euro 6. În cazul în care plănuiești să ajungi cu mașina în capitala Belgiei, trebuie să te înregistrezi pe site-ul https://lez.brussels/. În caz contrar, riști să plătești o amendă de 150 de euro. Pentru mașinile mai vechi (minimum Euro 3) este permis accesul pentru cel mult opt zile pe an, în schimbul unei taxe de 35 de euro, pe care, dacă nu o achiți, vei risca o amendă de 350 de euro. 

Vezi categoria noastra de ▶️ PIESE 

Germania – țara cu cele mai multe interdicții în privința mașinilor diesel

La momentul actual, Germania este singura țară care are interdicții totale în privința mașinilor diesel vechi. „Umweltzonen” sau zonele de mediu există deja în foarte multe orașe din Germania. Prin acestea, poți trece cu mașina, indiferent că este diesel sau pe benzină, dacă ai un sticker verde pe parbriz. Acesta se poate ridica de la orice magazin auto, dacă autovehiculul tău îndeplinește normele de poluare Euro. 

În orașe precum Stuttgart și Hamburg, este interzis accesul mașinilor diesel, cu excepția celor cu normele Euro 5 și Euro 6. Amenzile pentru nerespectarea regulilor sunt de 80 de euro în Stuttgart, în timp ce în Hamburg se aplică amenzi de 25 de euro pentru mașinile mici și de 75 de euro pentru camioane. În funcție de nivelul poluării, Berlin, Bonn, Darmstadt, Essen, Frankfurt, Gelsenkirchen, Koln și Mainz ar putea adopta măsuri similare.

Afla de 👉 AICI totul despre Audi skysphere concept

Orar de restricții pentru mașini diesel în Paris, Milano și Barcelona

În alte mari orașe europene se aplică restricții în anumite perioade ale zilei sau ale anului. Spre exemplu, Parisul are o zonă de circulație limitată, în care pot circula mașini diesel de la Euro 4 în sus. În cazul în care ai un autoturism mai vechi și ajungi acolo, nu îl vei putea folosi de luni până vineri, între 08:00-20:00. Încălcarea regulilor duce la amenzi ce pot ajunge până la 375 de euro. 

În Italia, la Milano, dar și în alte mari orașe din Lombardia, există zone cu trafic limitat. Accesul mașinilor diesel Euro 4 și mai vechi nu este permis pe parcursul întregului an, de luni până vineri, între 07:30-19:30. În cazul mașinilor diesel Euro 5 și Euro 6, restricția se aplică în fiecare an, doar între 1 octombrie și 31 martie, în aceleași intervale de zile și ore, cu mențiunea că măsura este suspendată din cauza COVID-19, până la finalul lui 2021. 

În Spania, există anumite restricții în Barcelona. Mașinile Euro 4 sau mai vechi nu pot circula de luni până vineri, între 07:00-20:00. 

Acestea sunt aspectele pe care trebuie să le știi despre interdicțiile care se aplică mașinilor diesel în Europa. Înainte de a pleca într-o călătorie, informează-te în privința regulilor din țara pe care vrei s-o vizitezi. 

Sursa foto: Shutterstock

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ne gasesti pe:
Ai intrebari?

Acceseaza sectiunea Ajutor

(031) 860 90 90 (de Luni pana Vineri intre
09:00 - 18:00)