Elena Udrea a împlinit 50 de ani în detenție. În direct la Antena 3 CNN, Adrian Alexandrov a povestit cum şi-a aniversat fostul politician ziua onomastică, de ce surprize a avut parte, dar şi ce nemulţumiri are.
Elena Udrea va petrece pentru al doilea an Crăciunul după gratii, fiind privată de libertate și de prezența oamenilor dragi, iubitul Adrian Alexandrov și fiica lor, Eva Maria în vârstă de 5 ani. Totuși, fostul ministru al Turismului, va avea parte de o surpriză.
Elena Udrea a primit veşti proaste de la judecători, după ce a făcut o cerere prin care credea că îşi va putea petrece sărbătorile acasă, alături de familie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, astăzi, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea și Ioana Băsescu nu scapă de dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, a lui Traian Băsescu. La cererea procurorilor anticorupție, Înalta Curte redeschide procesul împotriva celor două.
ANAF a scos la licitaţie mai multe terenuri aparţinând fostei şefe a Autorităţii Naţionale de Restiture a Proprietăţilor (ANRP) Crinuţa Dumitrean şi un teren al fostului ministru Elena Udrea.
Elena Udrea a anunţat, într-o postare pe Facebook, că pentru al doilea an la rând nu a primit dreptul la o permise de 24 de ore pentru a merge acasă de ziua de naştere a fiicei sale.
Trofeul turistic pe care Elena Udrea a vrut să pună mâna prin intermediul consilierei sale personale pe vremea când era ministru face obiectul unei tranzacţii interesante în zilele noastre.
Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de procesul de corupție în care primiseră cinci ani de detenție cu executare, respectiv opt ani, prin prescrierea faptelor.
Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de procesul de corupție în care primiseră cinci ani de detenție cu executare, respectiv opt ani, prin prescrierea faptelor. Decizia este definitivă.
Mergem la mare, la munte, la Bulgari, la Greci, în #myDubai, fiecare după posibilităţi. Dar când eşti cu adevărat şmecher, ai propriul resort turistic, aşa cum unii politicieni de la noi au reuşit. Să vedem şi cum.
Nimeni nu se mai aştepta să fie adus în ţară Cristian Rizea. De peste patru ani, de când era plecat la Chişinău şi condamnat în România, era zilnic în direct, inclusiv la televiziuni româneşti lăudându-se că face dezvăluiri.
Elena Udrea a reacţionat la scandalul din coaliţie legat de reducerea cheltuielilor şi a oferit o soluţie prin care statul ar putea să aducă bani la buget.
Este vorba despre dosarul Hidroelectrica, în care Curtea de Apel București a decis, marţi, încetarea procesului penal în cazul Elenei Udrea, din cauza acelei decizii CCR referitoare la prescripție.
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a mers astăzi la Curtea Supremă. Aceasta a fost scoasă din arest pentru judecarea contestației la executarea pedepsei în dosarul Gala Bute.