Primele cireşe din import au apărut deja în vânzare. Cât costă un kilogram

Cireşele de import și-au făcut apariția prin pieţele din Chişinău. Sunt scumpe, nu doar la vedere, iar pofticioșii și cei cu dare de mână trebuie să plătească cam 300 de lei pentru un kilogram. Puţini se grăbesc, însă, să le guste.

cirese-sau-ciresi-cum-e-corect | Unica.md

Oamenii spun că sunt dispuși să aştepte recolta autohtonă. Din cauza vremii, unele fructe se vor coace ceva mai târziu decât de obicei.

Cireşele de prin piețele din Chișinău sunt aduse din Grecia şi costă 300 de lei kilogramul, scrie tvrmoldova.md.

Sunt aratoase și bune de expus iar mulți oameni recunosc că preţul prea mare îi face să-şi pună pofta în cui.

Primăria Chișinău anunță cum va circula transportul public de Paștele Blajinilor

Transportul public din Chișinău va circula în regim special de Paștele Blajinilor, 12-13 mai, anunță municipalitatea.

Astfel, în perioada menționată, va fi prelungit itinerarul rutei de autobuz nr. 19 până la strada Doina, Cimitirul „Sfântul Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”. Retur – str. Doina, str. Socoleni, str. Studenților și în continuare pe traseul stabilit.

Totodată, va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, „C” și „D”.

Ruta suplimentară de autobuz „C”, str. Vasile Alecsandri – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu următorul itinerar: tur – str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexandr Pușkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renașterii Naționale, str. Poștei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renașterii Naționale, str. Albișoara, str. Vasile Alecsandri. Pe traseul rutei „C” se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Ruta suplimentară de autobuz „D”, „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe  traseul rutei în cauză se stabilesc stațiile intermediare după cum urmează: în sens direct – str. Florilor, str. Ceucari și str. Doina 106; în sens opus – str. Doina 106, str. Ceucari, Calea Orheiului și bd. Renașterii Naționale.

Ruta de autobuz nr. 27, „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei în cauză se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Autobuzele de pe ruta „D” va circula între orele 07:00 și 20:00, iar cele de pe rutele „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

De asemenea, potrivit Primăriei, pe 12 și 13 mai, va fi organizată circulația troleibuzelor rutei nr. 26 „bd. Mircea cel Bătrân – str. Ceucari”, iar numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, 25, 28 va fi suplinit după necesitate.

Lotul național de taekwon-do a cucerit șapte medalii la Campionatul European

Lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, a cucerit șapte medalii la Campionatul European, care a avut loc în orașul Koper, Slovenia.

Lotul național de taekwon-do a cucerit 7 medalii la Campionatul European

Foto: Moldpres.md

Sportivii din Republica Moldova au înregistrat cel mai bun rezultat la proba spargeri forță, categoria seniori, acolo unde lotul nostru, compus din Igor Filimon, Filip Petrachii, Ion Ilescu, Nichita Griziuc, Adal Tentiuc și Vasile Panainte, s-a situat pe locul I în clasamentul pe echipe, transmite moldpres.md.

Igor Filimon și Ion Ilescu au cucerit medalia de aur și la proba tehnică Tull. Tot la aceeași probă, Filip Petrachii s-a situat pe locul II, iar Maria Ilescu a intrat în posesia medaliei de aur, în concursul feminin la categoria de vârstă veterani.

În urma acestor rezultate, lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, s-a situat pe locul 11 în clasamentul general din 33 de țări.

O moldoveancă a invitat toți doritorii la ea în livadă să mănânce cireșe

O moldoveancă a publicat pe rețelele de socializare un video în care spune că vinde cireșe cu 300 de lei kilogramul, asta dacă vii în livadă și mănânci cât poți. Dacă vrei ca proprietara să ți le culeagă, prețul se ridică la 500 de lei per kilogram.

Imaginile s-au viralizat rapid, iar internauții au început să comenteze activ. Unii, din start, au spus că este super scump, în timp ce alții au râs și au spus că la sigur este o glumă, transmite realitatea.md.

La scurt timp, moldoveanca, care a publicat video pe TikTok, a confirmat spusele internauților, menționând că totul a fost o ironie la prețul mare al cireșelor vândute în comerț, a făcut o glumă.

În piețele din Chișinău, zilele trecute, un pahar din plastic cu cireșe se vindea cu 30 or 40 de lei.

Autoritățile anunță că, în următorul sezon rece, sistemul de compensare va avea mai multe categorii de vulnerabilitate
Articolul anterior
Premieră medicală mondială: O inimă care s-a oprit timp de 20 de minute, transplantată cu succes în Italia
Articolul următor