Continuând plimbarea prin centrul orașului, am ajuns la Muzeul Național de Istorie, însă nu am putut să îl vizitez în interior pentru că nu aveam unde să las bicicleta. Așa că am făcut câteva poze din exterior, de asemenea am fotografiat și clădirea C.E.C. situată vizavi, după care am pedalat pe Calea Victoriei, cu direcția Piața Victoriei.

Nu am apucat bine să mă urc pe bicicletă și deja încă o frumoasă bisericuță, Zlătari, fix la bulevard, pierdută printre blocuri, mai să o ratez…repede-repede câteva poze din afară (cerșetorii strânși în fața bisericii nu mi-au dat încredere să intru) după care am oprit la pauza de hidratare la una din cafenelele din Pasajul Villacrosse, sau Valea Regilor așa cum mulți îl cunosc.

Amănunte despre toate acestea în articole viitoare, acum vreau să dau skip câtorva kilometri pe Calea Victoriei și să ajung direct la apogeul plimbării, unde am petrecut cel mai mult timp, la Calea Victoriei, nr.141, Palatul Cantacuzino – Muzeul George Enescu.

Palatul Cantacuzino – Muzeul George Enescu

Clădire somptuoasă, impunătoare, într-un frumos stil art nouveau, este imposibil să nu îți atragă atenția când treci pe lângă ea și este probabil una dintre cele mai frumoase clădiri din București.

Palatul a fost construit la începutul secolului XX, 1901-1903 pentru unul dintre cei mai bogați români ai vremii, Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit și Nababul, a fost de două ori primar al capitalei și tot de două ori prim-ministru.

Acesta era atât de bogat încât se spune că a dorit să își paveze curtea Castelului Cantacuzino din Bușteni cu monede de aur. Prin averea sa cât și prin istoria familiei sale era singurul român care îl putea rivaliza pe Regele Carol I.

Intrare palat-  Muzeul George Enescu

După moartea acestuia, palatul îi rămâne fiului său Mihail Cantacuzino și soției sale Maria, însă în 1927 decedează și fiul, iar văduva Maria rămâne unica proprietară a palatului. După 10 ani, în 1937, aceasta se recăsătorește cu faimosul muzician George Enescu.

Cei doi au locuit timp de un an, între 1945-1946 în casa din spatele palatului, destinată inițial administrației clădirii. După ce și marele compozitor decedează, în 1955, din nou proaspăta văduvă cedează palatul și anexele acestuia statului român, pentru înființarea unui muzeu dedicat marelui muzician, lucru înfăptuit anul următor.

Este unul dintre cele trei muzee dedicate lui George Enescu, alături de cele din Sinaia și din Liveni, Jud.Botoșani, locul de naștere al artistului.

Am intrat astfel în curtea palatului, mi-am ”parcat” bicicleta într-un loc mai retras și am intrat pe ușa încadrată de doi lei impozanți din piatră și acoperită de o marchiză de sticlă, aducând aminte de o scoică uriașă.

Fiind în transă cu pozele din exterior, intru și un nene paznic îmi atrage atenția că fotografiatul în incinta muzeului este interzis..ușor ofticat intru pe o ușă și ajung într-o micuță cameră unde părea că se vând biletele de acces.

Când am fost eu prima dată aici, prin anul II de facultate cred, clădirea se afla probabil în consolidare, nu m-a oprit nimeni la intrare și am ajuns într-o încăpere uriașă, foarte înaltă..unde acum nu am mai avut acces.

Totuși doamna de la bilete mi-a dat o veste bună, intrarea este gratuită (abia apoi am aflat că în zilele de 26 a fiecărei luni este intrarea gratuită) – ce noroc pe mine… norocul mi-a întors spatele după câteva secunde când am aflat că taxa foto este 30RON!!! extraordinar de mult ținând cont că în interiorul palatului se pot vizita doar 3 camere, și încă 3 camere în casa memorială din spatele palatului. În fine, am plătit taxa și am ajuns în prima sală. 

Cele trei săli sunt amenajate cronologic, urmărind viața marelui compozitor. Acestea cuprind fotografii, manuscrise, diplome și medalii naționale cât și multe internaționale, busturi, statui, bineînțeles și instrumente muzicale etc.

Prima sală se axează pe prima parte a vieții și a carierei artistului, care a început să cânte la vioară de la vârsta de 4ani. Aici sunt expuse poze din copilăria artistului, diplome diverse, printre care diploma de absolvire a Conservatorului din Viena, un pian etc.

Cea de-a doua sală se axează pe epoca maturității creatoare și a consacrării mondiale a artistului, cât și pe evenimente muzicale majore din Europa și de peste Ocean. Ultima sală este cea mai frumoasă din punct de vedere estetic și al arhitecturii, și impresionează prin plafonul excepțional decorat și prin îngerii muzicieni care se desprind din tavan. Aici găsim alte două piane cât și masca mortuară și mulajul mâinilor lui George Enescu.

Îngerii muzicieni (Muzeul George Enescu)

Prima vioară a maestrului

Medalii și decorații naționale și internaționale

Pentru a continua vizita se iese din palat, cu grijă să nu sară leii pe voi, se înconjoară clădirea și ajungem la casa memorială, ultima locuință din București a compozitorului și a soției acestuia. Mică și oarecum modestă în interior, interiorul este nemodificat încă de la moartea maestrului, în 1955.

Un hol cu 3 camere, două dormitoare pe partea stângă și un salon de muzică pe dreapta este tot ce puteți vedea în casa memorială, o vizită de maxim 10 minute. Intrarea se face cu același bilet cumpărat la palat (gratuit în cazul meu), la fel și tichetul pentru foto.

Salonul de muzică (Muzeul George Enescu)

Clădire inclusă în Patrimoniul European, muzeu și casa memorială a celui mai celebru muzician român din toate timpurile și unul dintre cei mai mari ai sec.XX, fiind numit ”noul Mozart”, amplasat pe cel mai important bulevard al Bucureștiului, cel puțin din punct de vedere turistic, este imposibil să vizitezi orașul fără să faci un scurt popas aici.

Primul dormitor

Al doilea dormitor – probabil al soției

Programul Muzeului Național ”George Enescu” – http://www.georgeenescu.ro/
Luni: Închis
Marți – 10:00 – 17:00, însă Casa Memorială este închisă
Miercuri – Duminică – 10:00 – 17:00

Taxa de intrare:
Adulți: 6 RON
Pensionari: 3RON
Studenți și elevi: 1,5 RO

*În data de 26 a fiecărei luni este acces gratuit.
*Taxa foto: 30 RON.