Peștera Polovragi, casa poveștilor incredibile cu Zamolxe

Din legende, despre peștera din localitatea Polovragi se știe că ar fi fost casa zeului Zamolxis, sfătuitorul și îndrumătorul geto-dacilor. Sătenii au aflat de la înaintașii lor și cred și acum că peștera ar fi fost folosită pentru a ajunge de pe Cheile Oltețului, prin tuneluri nevăzute și neștiute, direct pe Platoul Padeș, la Cetatea Sarmizegetusa.

Peștera Polovragi, un punct atractiv din punct de vedere turistic din Nordul Gorjului de Est, se încadrează în grupa peşterilor mari, cu o lungime de circa 11.000 de metri. Este alcătuită dintr-o galerie principală, orizontală în cea mai mare parte, din care se desprind, în special în prima şi ultima porţiune a ei, culoare laterale mici.

Dovezi ale intrării dacilor în galeriile peșterii s-au găsit în urmă cu un secol, de către primii speologi care au inspectat zona. Cercetătorii au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de aproximativ 2.000 de ani.

Multe generații de localnici au lăsat amprente

Primul sector al galeriei, care are în jur de patru sute de metri lungime, a fost și este cea mai accesibilă porțiune, fiindu-le, pe rând, dacilor, vracilor, călugărilor, loc de adăpost. Fiecare grup de localnici care s-a ascuns aici a marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, „Scaunului lui Zamolxe” îi corespunde la suprafață, după circa trei sute de metri de rocă, fosta cetate dacică Arcinna, legătura dintre cele două fiind galeriile secrete. Cuptorului de ardere a plantei polovraga îi corespunde rădăcina uriașă a plantei care a rămas împietrită în tavanul peșterii. Vracii prelucrau planta rară numită polovraga (povraga, polvraga), întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. Locul ascezei călugărilor (1505 – 1968) este marcat de o pictură realizată de către călugărul Pahomie, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranțelor, un gur care nu seacă niciodata, în spatele căruia se zărește Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Fecioara Maria ne duce cu gândul la mânăstirea vecină, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’.

De la Sectorul Ogivelor, peștera devine tot mai spectaculoasă. Pot fi văzute forme calcaroase impresionante: dantelării de țurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ș.a.

Legendele zonei, atracția principală

Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Printre săteni circulă vorba că dacii ar fi ascuns comori neprețuite în grote, care încă nu au fost descoperite și care vor rămâne, mai mult ca sigur, ascunse pe veci. Toți cei care au încercat să caute bogățiile au declanșat blestemul aurului, rostit de însuși Zalmoxis, și rămas pentru totdeauna în peșteră. Și unii ciobani din zonă s-au plâns că le-au dispărut animale chiar de sub nas, în timp ce mulți nuntași au luat parte la dispariția bucatelor și băuturii de pe mese, în timpul ospățului.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul portal despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți. În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi. Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-­au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune. Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă. Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.