Dac-aș spune că mereu am fost încrezută în sine, că am știut ce să fac și ce să spun. Nu a fost așa. Până la 35 de ani eram o ființă complexată, dependentă de expresiile „așa trebuie” și „așa nu trebuie”. Câteva din aceste trăsături își au originea în copilărie. Acele gânduri pe care le apreciam atunci, refuzând să supărăm părinții, la maturitate au devenit un autopilot care ne duce în direcția greșită.
Confruntându-ne cu insuccesul și durerea formulăm anumite reguli care ne permit să evităm asta pe viitor. Limitând accesul la durere, ne îndepărtăm de viață. Formăm o barieră din cauza căreia ne este greu să înțelegem ce vrem cu adevărat. Pe la 40 de ani am început să privesc dincolo de această barieră și să mă întreb ce vreau cu adevărat. Așa am încetat să fac lucruri nepotrivite în viața mea:
1. Am încetat să gândesc să sexul și corpul sunt subiecte de care trebuie să-ți fie rușine. Am încetat să cred că sexul e subiectul dominat de bărbați. Corpul meu nu este ideal, am celulită și riduri. Am și probleme de sănătate. Însă dacă bărbatul refuză să accepte că există și chestii sensibile specifice femeilor, atunci drumurile noastre nu se intersectează. Vreau sex și știu ce vreau de la acest sex. Dacă bărbatul de lângă mine nu-mi aude dorințele, nu are rost să fim împreună.
2. Am încetat să port tocuri oricând, oriunde. Da, ele adaugă înălțime și lungime picioarelor. Dar pentru o femeie care duce un mod activ de viață sunt un adevărat chin. Atunci când merg la o petrecere vreau să mă distrez, să dansez, să mă bucur de acel eveniment și nu să am grijă de echilibru.
3. Am încetat să comunic cu cei din categoria „poate vor fi de ajutor”, „nu pot să refuz”, „e om bun, nu vreau să-l supăr”. Alături de mine sunt oamenii mei dragi, sunt deschisă pentru noi cunoștințe. Dar dacă comunicarea nu merge și omul îmi este antipatic, întrerup orice legătură. Dacă cel de alături merge pe principiul „singură ești vinovată” – nu am de ales.
4. Am încetat să mă învinovățesc pentru cea ce fac și ceea ce nu fac. Pentru faptul că nu sunt așa cum își doresc alții. Dacă nu vreau să răspund la acel apel, nu răspund. Dacă am greșit, sunt gata să-mi cer iertare, dar nu sunt gata să fac asta doar pentru a satisface dorințele celuilalt.
5. Am încetat să aștept. Am încetat să fac concluzii pripite. Încerc să înțeleg oamenii, acțiunile lor. Chisr și cele mai grave situații pot avea explicația lor. De aia ofer șansă tuturor să explice.
6. Am încetat să-mi fie rușine să amintesc despre o datorie sau o promisiune. Sunt responsabilă de ceea ce spun și ce promit, de aia aștept și de la ceilalți același lucru. Dacă la celălalt s-au schimbat lucrurile, am dreptul să știu despre asta.
7. Am încetat să-mi fie rușine din cauza banilor. Și de faptul că ei sunt importanți pentru mine. Trăim într-o lume materialistă și chiar dacă sufletul contează cel mai mult, banii sunt necesari, doar să-i faci corect.
8. Am incetat să apreciez oamenii după statut. Am încetat să am grijă de asta. Idiotul, nemernicul – nu se incadrează în planurile mele. În rest, profesia, apartenența teritorială și alte momente nu au importanță.
9. Am incetat să trăiesc după regula „e prea devreme” sau „e prea târziu”. Viața nu trebuie să aibă asemenea reguli. Cineva se căsătorește la 18 ani, cineva la 45. Cineva termină o facultate la 20 de ani, cineva la 64. Tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă la timpul potrivit.
10. Am încetat să-mi fie teamă să încerc ceva nou și să greșesc. Autnci când înțelegi că nimeni nimănui nu-i este dator, viața îți oferă tot felul de surprize plăcute.
Nu știu dacă mai poți să fii liber în urma atâtor limitări. Dar e suficient să-ți construiești o lume a ta, să-ți lărgești orizontul, să înțelegi câteva lucruri importante și totul devine mult mai frumos și mai senin.
