150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc

Proiect editorial apărut sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Traducere de George Coșbuc. Ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz
Ediție anastatică – Prefață de Irina Papahagi
(Ediția a II-a, vol. I: 426 p.; vol. II: 286 p.; vol. III: 300 p.​)

Colecţia „Cărți care au fost” (ediții anastatice) – Coordonator: Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Ediţie anastatică (apărută în trei volume) după versiunea românească a Divinei comedii semnată de George Coşbuc şi publicată de Editura Cartea Românească din Bucureşti între anii 1924 și 1932 (sub îngrijirea şi cu comentariile lui Ramiro Ortiz). Proiect editorial însoţit de prefaţa Irinei Papahagi, specialistă în traducerile din Dante Alighieri în România.

* * *

Ajunşi la capătul acestei incursiuni în tehnica, arta şi concepția traducerii coşbuciene, putem afirma că poetul a surprins adesea, cu finețe de filolog şi hermeneut, trama intelectuală şi structurală descrisă de rimele lui Dante. Traducătorul-comentator şi-a îndreptat atenţia cu precădere asupra acelor pasaje din poem a căror tematică sau ale căror elemente veneau în sprijinul tezelor susţinute de Comentariul său la Divina Comedie. Este vorba despre un dublu mecanism de abordare a poemului dantesc: pe de o parte, traducerea precedă cronologic comentariul şi prin urmare îl generează, pe de altă parte, cu un parcurs în oglindă, comentariul duce la o ulterioară revizitare a anumitor pasaje din traducere. Merită reluată, în încheiere, observaţia Luisei Valmarin: „în cazul lui Coşbuc, traducerea dantescă transformă poetul în filolog”. După cum s-a văzut, însă, vocea distinctă a poetului nu dispare în spatele erudiției filologului, ci, alături de acesta, construieşte acel „suflet dantesc” al lui Coșbuc, care face ca traducerea să fie cu adevărat remarcabilă. (Irina Papahagi)

* * *

Iată, o, prietene cititor, cele ce trebuiai să știi, mai înainte de a urca treptele măreței catedrale romanice, care-ți răsare înainte severă, tainică și solemnă, în misterul simbolurilor sale, și totuși minunat de armonioasă în proporțiile sale desăvârșite, în admirabila concordanță a celor mai mici amănunte cu planul general al edificiului; mistic de fermecătoare în recea adâncime a navelor întunecoase, luminată ici-colo de viile culori ale frescelor, ale vitraliilor, ale auriturilor discrete; înveselită de albul de marmoră al grupurilor demne de Michelangelo, risipite prin capelele împodobite de basoreliefuri foarte delicate, care amintesc arta rafinată a lui Donatello. Intră: ești inițiat și marele spirit dantesc, marea artă severă, creștină și catolică a Evului Mediu italian se va arăta în întregime sufletului tău latin și creștin, nobilului tău suflet de străjer latin la hotarele lumii slave și bizantine. Dar intră cu fruntea nobil de îngândurată și creștinește cucernică, ca toate sufletele mari înaintea misterului lumii de-apoi! Ești demn să intri. Veacurile de suferință te-au purificat. Sub vreun amănunt slav sau bizantin a vestmântului tău, inima ți-a rămas adânc latină și nu poate fi nepăsătoare înaintea celui mai mare poem al latinității. Nu a rămas nepăsătoare inima lui Coșbuc, cel mai român dintre poeții români, care a simțit tot farmecul artei lui Dante și a lucrat timp de 15 ani la opera uriașă! Intră; mulțumită lui, tu intri acasă la tine; primește cu recunoștință darul pe care cu mărinimie regească a voit să ți-l facă din această capodoperă a omenirii! (Ramiro Ortiz, București, 10 martie 1925)