17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiElena Udrea, de negăsit. Polițiștii o caută -Update

Elena Udrea, de negăsit. Polițiștii o caută -Update

Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea, la casa din Corbeanca, unde s-au deplasat în cursul după-amiezei de joi pentru a pune în executare sentința Înaltei Curți de condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute.

Poliția română a dat-o deja în urmărire

Avocatul Elenei Udrea a declarat după condamnare, potrivit televiziunilor de știri, că Elena Udrea se află în țară.

Udrea va executa 6 ani de închisoare

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul “Gala Bute”, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare.

A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.

La închisoare va ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

Ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare: Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.

Pe de altă parte, prin respingerea contestaţiei DNA a fost menţinută decizia de achitare primită de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, scrie Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...
Ultima oră
Pe aceeași temă