14 nov. 2021 | 14:17

Lavanda englezească sau lavanda franțuzească? Care are un miros mai puternic și care rezistă vara pe căldură

Utile
Lavanda englezească sau lavanda franțuzească? Care are un miros mai puternic și care rezistă vara pe căldură
Lavanda, una dintre plantele apreciate pentru parfumul său

Lavanda este una dintre plantele pe care mulți le apreciază datorită parfumului său care inundă casa și pentru beneficiile pe care le are asupra invaziilor de molii. Deși mulți ar crede că există doar un singur soi de lavandă, specialiștii au descoperit că planta are mai multe variante. Cele mai cunoscute, lavanda englezească și lavanda franțuzească, se deosebesc în funcție de mirosul puternic și de rezistența la caldură. Iată cum se prezintă fiecare dintre cele două soiuri.

Scurt istoric al lavandei. Pentru ce era utilizată inițial

Lavanda, cunoscută și drept levănțică, este o plantă care a apărut în Africa de Nord, dar și în zonele montane din regiunea Mării Mediterane. Descoperitorii săi i-au dat acest nume, care provine din latinescul „lavare” și care înseamnă „a spăla”. Prima oară când lavanda a fost utilizată datează din perioada Egiptului Antic, când uleiul obținut din această plantă se folosea în procesul de mumificare.

Mai târziu, lavanda a devenit un ingredient folosit adesea în produsele de îngrijire corporală în regiuni precum Persia, Roma și Grecia Antică. Locuitorii din aceste zone considerau că planta poate să ajute la purificarea trupului și a minții. Utilizările lavandei sunt astăzi unele nenumărate, unii specialiști considerând-o benefică pentru mai multe aspecte.

Care este soiul de lavandă care miroase cel mai puternic. Lavanda englezească sau lavanda franțuzească?

Din punct de vedere științific, lavanda, denumită Lavandula angustifolia, reprezintă o plantă care face parte din familia Lamiaceae, utilizată încă din cele mai vechi timpuri. Oamenii de știință au descoperit peste 40 de plante din familia mentei care, din punct de vedere tehnic, sunt considerate levănțică.

Cu toate acestea, Lavandula angustifolia este varianta cea mai cunoscută, și poate fi recunoscută cel mai simplu după parfum și culoare. Aceasta are însă o multitudine de soiuri, printre care cele mai celebre sunt lavanda englezească și lavanda franțuzească, care sunt cunoscute pentru parfumul îmbietor și rezistența la căldură, în timpul verii.

Lavanda englezească (Lavandula angustifolia)

Acest soi de lavandă înflorește în lunile iunie-august și poate să dezvolte la o înălțime care este cuprinsă între 60 și 90 de centimetri. Lavanda englezească este și cel mai apreciat soi, prezentând frunze în nuanțe de gri-verzui, în timp ce florile sunt extrem de parfumate, având nuanțe de violet, albastru închis spre violet, roz deschis sau alb.

Un aspect neașteptat este legat de originea sa mediteraneeană, în ciuda denumirii de lavandă englezească. Aceasta s-a adaptat la clima rece și este așadar nelipsită din grădinile britanicilor. Un alt soi de lavandă englezească este Lavandula angustifolia („Munstead”), care prezintă o toleranță ridicată la căldură.

Lavanda franțuzească (Lavandula dentata)

În perioada verii timpurii, lavanda franțuzească este înflorită și are o rezistență sporită, până toamna. Aceasta poate atinge o înălțime de 15 cm sau mai mult, iar florile au o culoare violet deschis. Soiul acesta de lavandă mai este cunoscut și sub denumirea de lavandă cu franjuri.

Florile lavandei franțuzești nu sunt la fel de parfumate precum cele ale lavandei englezești. Pe de altă parte, frunzele proaspete au o aromă puternică, asemănătoare rozmarinului.

Ce alte soiuri de lavandă mai există

Lavanda spaniolă (Lavandula stoechas)

Acest soi de lavandă înflorește la jumătatea verii, spre finalul acesteia. Plantele pot atinge o înălțime de până la 60 cm. De asemenea, florile au o culoare violet închis, care au o formă asemănătoare cu un mic ananas, cu două urechi lungi de iepure. Deși florile nu au un parfum intens, frunzele au o culoare verde deschisă și sunt adesea extrem de aromate.

Lavandine

Acesta este un soi de lavandă hibrid, care a fost obținut prin combinarea lavandei englezești cu cea portugheză (Lavandula latifolia). Lavanda înflorește de la jumătatea verii, spre final, și poate ajunge la o înălțime de 60 cm. Aceste flori pot avea culoarea violet închis sau albă. De asemenea, lavandinele sunt recomandate pentru a parfuma camera.

Lavanda „Grosso”

Soiul „Grosso” de lavandă este unul apreciat pentru florile bogate și parfumul intens, folosit în special în obținerea uleiului esențial folosit în industria parfumurilor. Aceste plante pot atinge o înălțime de 60 până la 90 de centimetri. Există și soiul „White Grosso”, care reprezintă varianta cu flori albe a plantei.

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Click.ro
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear care a marcat omenirea
Digi24
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Digi24
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile Unica
Unica.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Capital.ro
Brunch de post şi secretul ciorbei de miel | Tanti Emilia din Timiş, gospodina care i-a uimit cu mâncarea tradiţională pe turiştii străini
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VESTEA MOMENTULUI! Este vorba de ION ILIESCU
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro