05 mart. 2021 | 13:54

Ce a făcut Elena Udrea la nici 48 de ore de la condamnare. Fostul ministru nu a avut niciun stres

Știri generale
Ce a făcut Elena Udrea la nici 48 de ore de la condamnare. Fostul ministru nu a avut niciun stres
Elena Udrea la plimbare prin București

În urmă cu două zile Curtea de Apel București dădea o decizie dură împotriva politicianului Elena Udrea. Acuzată în dosarul de fraudă din 2009, miercuri Elena Udrea primea o condamnare de 8 ani de închisoare. Imediat după decizie au apărut zvonurile că Udrea și-ar pregăti fuga din țară. Astfel că i s-a pregătit o nouă decizie. Este vorba de cea a controlului judiciar, până la noua înfâțișare în instanță, prin care avocații Elenei Udrea atacă decizia de miercuri.

Elena Udrea la plimbare prin București

La nici 48 de ore de la decizie, fostul politician a fost surprins în București, alături de fiica și soțul său. Paparazzi Cacan.ro au reușit să o surprindă pe Elena Udrea, relativ relaxată, alături de fiica sa și de soț.

Decizia Curții, atât în cazul ei, cât și în cel al Ioanei Băsescu, a venit ca un trăznet. Amândouă se așteptau, conform declarațiilor date, să fie achitate în deja celebrul dosar al campaniei electorale din 2009. Presiunea este mare  asupra politicianului, iar faptul că a decis să iasă la o plimbare, dovedește încă odată faptul că nu a primit bine decizia de acum două zile.

Fostul politician se consideră o victimă

În urma deciziei de acum două zile, Elena Udrea ar trebui să stea în spatele gratiilor timp de 8 ani. Decizia Curții de Apel nu este una definitivă, deci poate fi atacată în instanță, la  o nouă înfățișare. Imediat după aflararea deciziei, fostul politician declara că se consideră o victimă a unui sistem abuziv, acuzând-o pe Kovesi de implicare direct în această decizie de 8 ani de închisoare.

“Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar.

Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a declarat fosta șefă a Cancelariei Prezidențiale, în cadrul unui interviu oferit la Antena 3.

Dosarul, unul greu, a mai primit miercuri și alte sentințe. Una dintre ele, la care nu se mai aștepta nimeni, este cea a fiicei fostului președinte, Traian Băsescu. Ioana Băsescu a primit o sentință de cinci ani de închisoare, în condițiile în care DNA ceruse o pedeapsă de cel puțin 15 ani de închisoare.

Alte decizii de 4, respectiv 6 ani, au fost date altor persoane implicate în dosar. Jurnalistul Dan Andronic, conform Curții, a fost achitat pentru acuzațiile pe care le instrumentase DNA împotriva lui.

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi pasagerii în avion dacă nu o respectă
Click.ro
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
Digi24
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
Digi24
Cum arată Tania Budi în realitate, fără machiaj, la 56 de ani. 'Eu la 75 voi fi la fel. În cluburi, dansând'
Unica.ro
Fraude la cumpărăturile online. Cum trebuie să ne protejăm datele
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Capital.ro
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor. Simona Bucura Oprescu: ”Reducerea vârstei este de 10 sau de 20 de ani!”
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
Apare o nouă TAXĂ . Ce vor plăti românii
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro