01 iun. 2023 | 01:38

Locul din România care pare din altă lume: de ce este unic și ce ascunde fascinantul Geoagiu Băi

ACTUALITATE
Locul din România care pare din altă lume: de ce este unic și ce ascunde fascinantul Geoagiu Băi

Dacă alegi drept destinație de vacanță stațiunea Geoagiu Băi, nu vei regreta cu siguranță. Este un loc din România care e unic în lume.

Pe lângă bazinele cu apă termală de care te poți bucura, în zonă te așteaptă să le vizitezi și să le admiri câteva zeci de obiective istorice de patrimoniu, obiective turistice, dar și zone protejate și puncte de belvedere.

Obiectivele turistice din stațiunea Geoagiu Băi sunt chiar băile romane situate în apropierea complexului de băi termale de la Geoagiu, apoi drumul roman și Castrul de la Cigmău. Capela romanică din Geoagiu, o biserică rotundă care impresionează prin dimensiunile ei miniaturale este considerată una dintre cele mai vechi biserici din piatră din România, dacă nu chiar cea mai veche.

Așadar, Geoagiu-Băi este un cunoscut centru termal și stațiune balneară situată la 18 kilometri nord de Orăștie și 46 kilometri nord-est de Deva, într-o zonă deluroasă din județul Hunedoara. Se află la o altitudine de 350 de metri, în depresiunea omonimă de la poalele Munților Metaliferi, la confluența râului Geoagiu cu Mureș.

Biserica Rotonda din Geoagiu Bai ce amai veche biserica medievala

Biserica Rotonda din Geoagiu, cel mai vechi lăcaș de cult medieval

În Geoagiu-Băi există cea mai veche biserică de piatră din România

Printre obiectivele turistice din stațiunea Geoagiu Băi, neapărat trece pe listă cascada Clocota, cu o înălțime de 20 de metri) și Grota Haiducilor, din Geoagiu Băi, unde ar fi îngropată o comoară. Pentru drumeții de o zi ai putea să incluzi în traseu Peștera Prăbușită din Cigmău (80 la sută din peșteră s-a prăbușit în anul 1977) și Peștera Zidită, din satul Mada.

Istoria orașului Geoagiu-Băi datează din timpuri foarte vechi, specialiștii descoperind dovezi ale locuințelor umane în regiune, dar nu numai. Se pare că apele termale din regiune erau folosite încă din epoca romană. Romanii au recunoscut proprietățile curative ale izvoarelor bogate în minerale, înființând aici un complex denumit „Thermae Germisarae”.

Românii care ajung la Geoagiu-Băi se pot bucura de o gamă variată de tratamente, printre care se numără băile minerale, băile cu nămol, hidroterapia, fizioterapia și masajele. Stațiunea balneară oferă facilități moderne și opțiuni de cazare la diverse hoteluri și pensiuni, astfel încât turiștii pot organiza și mini-vacanțe aici.

Clima este continentală moderată, fără vânturi și geruri mari. Temperatura medie anuală 9,8 grade C. Factorii naturali de cură constau în ape minerale alcaline, ușor sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, mezotermale și termale (29 – 32 grade C); nămol de turbă, feruginos, climat sedativ.

Printre indicațiile terapeutice, putem enumera: afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatism, nevralgii); afecțiuni ginecologice, boli de nuriție și metabolice; afecțiuni dermatologice hepatită, colicistită cronică. Aerul ozonat și mereu împrospătat de brizele montane recomandă stațiunea și pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii, nevroze.

În anul 2008, Geoagiu-Băi a fost clasificată ca stațiune turistică de interes național. La 27 septembrie 2010, stațiunea Geoagiu-Băi a primit, la Bruxelles, titlul de Destinație turistică de excelență a României, în cadrul Galei Premiilor EDEN 2010, organizată cu ocazia Zilei Europene a Turismului.

Pe vremea romanilor, Băile Geoagiu erau cunoscute sub denumirea de „Thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“. Băile termale romane (Germisara) se păstrează aproape în aceeași formă ca și în antichitate, fiind construite în actuala localitate Geoagiu Băi, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Băile au funcționat în două faze (Germisara și ulterior Termele Dodonei). În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), care stau mărturie vieții intense din acele timpuri. Aici este atestat și un templu dedicat Nymphaelor, dar și depuneri de altare, statui, monede și obiecte din metal prețios (șapte plăcuțe votive din aur).

Astfel, stațiunea Geoagiu-Băi reprezintă locul ideal dacă vrei o combinație de tradiții termale străvechi și facilități moderne, oferind românilor care ajung în regiune o experiență cu adevărat unică. Dacă vrei să îți planifici o mini-vacanță în viitorul apropiat, îți recomandăm să notezi locația pe listă.