Peșteri amenajate, Peșteri amenajate

Peștera Meziadului

Pesteri amenajate Meziad

Peștera Meziadului

iconita administrator Centrul pentru Arii Protejate și
Dezvoltare Durabilă Bihor
iconita telefon 0744426272, 0359410556
iconita email rezervari.pesteri@gmail.com
iconita pagina weg www.pestera-meziad.ro
iconita harta sat Meziad, com. Remetea
jud. Bihor

Ghidare disponibilă în:

ghid Ramana ghid maghiara ghid engleza

Destinaţie emblematică pentru munţii Pădurea Craiului, peştera Meziadului este una din cele mai mari, mai frumoase și mai cunoscute peșteri turistice din România.

Dimensiunile impresionante ale portalului de acces în peșteră (16 metri înălţime şi 10 metri lăţime), precum şi ale interiorului, diversitatea formațiunilor de peșteră alături de coloniile mari de lilieci captează atenţia vizitatorilor pe toată durata vizitării peşterii.  În apropierea podului natural subteran tavanul peșterii se află la 35 de metri înălțime.

Acest loc este, cu siguranță, una din vechile atracții turistice din România. Acum mai bine de o sută de ani, când a fost cercetată de Czaran Gyula, supranumit părintele turismului bihorean, peștera devenea un loc căutat de ”lumea bună” a orașelor din vestul Transilvaniei. Aici aveau loc adevărate expediții, care porneau de la Stâna de Vale și se întindeau adeseori pe mai multe zile și nopți. În sălile mari ale peșterii obișnuiau să fie organizate baluri și petreceri de anul nou.

Peştera Meziadului are statutul de rezervaţie naturală, datorită bogăţiei şi diversităţii formațiunilor de peșteră, precum şi prezenţei unei bogate faune cavernicole (una dintre cele mai mari colonii de lilieci din România). Pe lângă depozitul de oase ce au aparţinut ursului de peşteră, descoperite în Sala Oaselor, în Peştera Meziadului au fost identificate şi urme ale existenţei omului preistoric. Cea mai cunoscută dintre ele este reprezentată de craniul unui tânăr care se presupune că a fost sacrificat în cadrul unei ceremonii rituale.

Localizare & acces

Accesul la peșteră dinspre E 79 (Oradea – Deva)

Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – Meziad

Accesul la pestera dinspre E60 (Oradea –Cluj)

Borod – Bratca – Damiș – Roșia – Remetea – Meziad

Odata ajunși în Meziad, în capătul de sus al localității se ramifică spre stânga un drum asfaltat până la Cabana Meziad. Pentru a se ajunge la peșteră se urcă în continuare per pedes de-a lungul Văii Peșterii aproximativ 1,2 kilometri, traversând o pitorească zonă de chei.

Orar vizitare pestera

Ianuarie - Februarie
Luni-Duminica11.00 - 15.00*
Martie - Aprilie
Luni-Duminica11.00 - 16.00*
Mai - Octombrie
Luni-Duminica10.00 - 17.00*
Noiembrie
Luni-Duminica11.00 - 16.00*
Decembrie
Luni-Duminica11.00 - 15.00*

(*) Ultima intrare în peșteră, pentru care este necesar să fiți prezenți la casa de bilete cu minim 10 minute înainte de ora ultimei intrări.

Notă: Intrările au loc din oră în oră, astfel: 11:00, 12:00, 13:00, 14:00, 15:00…. în funcție de programul zilnic.

  • Durata vizitei: 50 minute
  • Temperatura în interiorul peşterii: 9 – 12 0C. Vă recomandăm să aveți îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată.
  • Marimea grupului : maxim 30 persoane/intrare

Tarife de vizitare & modalitati de plata

Adulți 30 lei
Copii (5-14 ani)
15 lei
Din 1 iunie 2023 tarifele de vizitare vor fi:
Adulți 35 lei
Copii (5-14 ani) 25 lei

Pentru grupurile organizate din partea agențiilor de turism, școlilor, universităților, taberelor școlare ș.a. vă rugăm să ne contactați pentru programarea vizitei și o ofertă personalizată, de Luni până Vineri între orele 09.00 – 13.00 prin e-mail la rezervari.pesteri@gmail.com sau SMS la numărul de telefon 0744426272. Precizați numele peșterii, numărul de persoane, data şi ora la care este preconizată sosirea, un număr de telefon la care puteți fi contactat(ă). În vederea confirmării programării dumneavoastră, veți fi contactați de către un reprezentant al administratorului peșterii.

Membrii Federaţiei Române de Speologie cu legitimaţia vizată pe anul în curs beneficiază de gratuitate.

Modalități de plată:

padurea craiului plata cu cash

Plata cu cash

padurea craiului plata cu card

Plata cu card

Facilități și servicii

  • Parcare
  • Parcare autocare
  • Restaurant
  • Servicii ghidare
  • Cazare
  • Magazin de suveniruri
Reguli de vizitare - Citește mai departe ...

Reguli de vizitare

  • Este interzisă perturbarea exemplarelor sau coloniilor de lilieci existente pe traseul vizitabil;
  • Este interzisă adunarea sau mutarea pietrelor de pe poteca de acces din interiorul peşterii;
  • Este interzisă atingerea formaţiunilor sau pereților din interiorul peşterii;
  • Este interzis fotografiatul cu BLITZ sau LUMINA TELEFON în interiorul peşterii;
  • Respectaţi traseele de acces la peşteră;
  • Respectati cu stricteţe indicaţiile ghizilor în timpul vizitării peşterii;
  • Nu este permis accesul cu animale de companie în interiorul peşterii. Acestea pot însoţi turiştii doar până la intrarea în peşteră;
  • Vă rugăm NU perturbaţi liniştea naturii şi a celorlalţi turişti;
  • Este interzisă aruncarea gunoaielor și deșeurilor în peşteră, folosiți locurile special amenajate din perimetrul parcării.
  • Este interzisă organizarea de grătare, mese, camparea în incinta parcării şi a perimetrului peşterii;
  • Parcarea se va efectua numai în locurile special amenajate în acest sens;
  • Turiştii sunt rugați să parcurgă cu atenţie traseul de acces la peşteră; Personalul NU îşi asumă responsabilitatea pentru accidentele survenite din cauza neatenţiei turiştilor sau a nerespectării indicaţiilor ghizilor şi a administratorului, atât în interiorul peşterii cât şi în exterior!
  • Administratorul sau ghidul poate întrerupe în orice moment vizita și poate solicita vizitatorilor părăsirea peșterii, dacă circumstanțele scot în evidență că securitatea peșterii sau a persoanelor este pusă în pericol.
  • Este interzisă comercializarea și/sau promovarea oricăror servicii sau produse în perimetrul de acces la peșteră fară acceptul prealabil al administratorului peșterii și al Primăriei Roșia.
Reguli COVID - Citește mai departe ...

Reguli COVID-19

Ca urmare a restricţiilor impuse de pandemia de COVID19, există limitări cu privire la numărul maxim de persoane pentru o tură de vizitare, lucru care poate mări timpul de așteptare pentru intrarea în peșteră.

Toţi turiştii trebuie să poarte mască de protecţie, atât în spațiile exterioare adiacente, în casa de bilete, cât și pe durata vizitei în subteran. De asemenea, aceştia trebuie să îşi dezinfecteze mâinile la accesul în casa de bilete și să păstreze distanţa sanitară prevăzută de normele în vigoare, minim 2 metri, pe traseul de vizitare din peşteră, în casa de bilete și în zonele adiacente.

Experiente pe Valea Roșia

Atracții de pe Valea Roșia

Galerie foto din peștera Meziadului