Cornelia Catanga ar putea să fie exhumată! Familia nu-şi mai găseşte liniştea după decesul cântăreţei

29 martie, 2021
1 cornelia catanga exhumata jpg jpeg

Cunoscuta cântăreaţă de muzică lăutărească Cornelia Catanga s-a stins din viaţă pe 26 martie, infectată cu coronavirus.  Artista se confrunta cu o serie de probleme de sănătate, iar infecţia cu Covid i-a fost fatală.

Familia sa nu este convinsă însă că lucrurile au stat în acest fel, spunând că îndrăgita cântăreaţa îşi făcuse acasă un test care fusese negativ.

Catanga a fost înmormântată, sâmbătă, fiind condusă pe ultimul drum de familie şi de câţiva prieteni apropiaţi. Protocolul în cazul persoanelor decedate infectate cu Covid este foarte strict: familiei nu i se permite să solicite autopsie, iar înmormântarea se va face în scurt timp de la preluarea trupului neînsufleţit de la morgă.

Aurel Pădureanu, soţul cântăreţei, a susţinut până în ultima clipă că marea artistă nu ar fi avut COVID-19, însă ambele teste, atât cel antigen făcut în ambulanţă, cât şi cel RT-PCR au fost pozitive. În aceste condiţii, familia a fost sfătuită să facă o plângere penală, în urmă căreia procurorii ar putea cere exhumarea pentru ca în urma autopsiei să se stabilească cauza exactă a morţii.

S-a demarat o anchetă epidemiologică după moartea Corneliei Catanga

După decesul Corneliei Catanga a fost demarată o anchetă epidemiologică, în rândul apropiaţilor artistei.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti ar trebui să facă această anchetă epidemiologică pentru ca persoanele prezente la inmormântarea Corneliei Catanga şi care au intrat în contact cu familia răposatei, să fie identificate.

Potrivit normelor în vigoare, rudele şi cunoscuţii Corneliei Catanga care au intrat în contact cu ea, ar trebui să stea în izolare, fiind suspecte de COVID-19.



Recente pe Ok! Magazine

George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg