Antena Meniu Search
x

Când este Izvorul Tămăduirii în 2023. Sărbătoarea închinată Maicii Domnului nu are dată fixă

La doar câteva zile după ce sărbătoresc Paştele Ortodox, pe 16 aprilie 2023, românii sărbătoresc o nouă mare sărbătoare religioasă, Izvorul Tămăduirii 2023. 

de Redactia Observator

la 05.04.2023, 13:13

Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în prima zi de după Paşti
Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în prima zi de după Paşti
  • Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în prima vineri de după Paşte.

Asta pentru că vineri, 21 aprilie 2023, sărbătorim Izvorul Tămăduirii 2023, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, sărbătoare prin care creştinii îşi amintesc de minunile făcute de Fecioara Maria.

Există numeroase tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii, iar noi amintim două dintre acestea, care ţin în special de zona populară. Astfel, gospodinele nu spală, nu calcă şi nu croiesc, pentru că se spune că este o acţiune care nu o să se termine niciodată.

Pe de altă parte, gospodarii aruncă apă sfinţită peste animalele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor terenurile agricole.

Când este sărbătorit Izvorul Tămăduirii în 2023

Pe acelaşi subiect

Există informaţii conform cărora Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în Săptămâna Luminată, respectiv în prima vineri de după Paşti. Şi cum Sfintele Sărbători Pascale nu au dată fixă, pentru că aceasta se stabileşte în funcţie de echinocţiul de primăvară şi de luna plină următoare, din aceste motive, practic, nici Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă.

Iar cum, în 2023, Paştele Ortodox pică pe 16 aprilie, duminică, Izvorul Tămăduirii pică în prima vineri de după, respectiv vineri, 21 aprilie. Se poate spune şi că Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în prima vineri de după Vinerea Mare.

Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea închinată Maicii Domnului

După cum ştiu tot creştinii, Izvorul Tămăduirii este sărbătosarea închinată Maicii Domnului, creştinii profitând de ocazie pentru a-şi aminti de minunile făcute de Fecioara Maria.

Tradiţia spune că Izvorul Tămăduirii are la bază o legendă conform căreia un orb şi-a recăpătat vederea după ce a băut apă dintr-un izvor din apropiere de Constantinopol. Orbul a ajuns la izvorul respectiv la sfatul lui Leon I, viitor împărat al Bizanţului, acesta din urmă fiind călăuzit de glasul Maicii Domnului.

Ulterior, ajuns împărat al Bizanţului, Leon I a ridicat în zona respectivă o biserică. 

De Izvorul Tămăduirii se obişnuieşte ca cei credincioşi să ia apă sfinţită de la biserică, agheasmă mică, ce ne ajută să scăpăm de boli şi duhuri rele şi să ne recăpătăm forţele. Pe de altă parte, se obişnuieşte inclusiv ca preoţii să facă stropirea caselor enoriaşilor cu agheasmă mică.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri sociale » Când este Izvorul Tămăduirii în 2023. Sărbătoarea închinată Maicii Domnului nu are dată fixă