Cununie religioasa in aer liber – Cum sa organizezi o ceremonie de neuitat?

Cununie religioasă în aer liber – Cum să organizezi o ceremonie de neuitat? - nuntapeplaja.ro

Cununia religioasă este un element important în cadrul nunții și, de aceea, trebuie să te asiguri că va decurge exact așa cum îți dorești. Din ce în ce mai mulți miri vor să găsească echilibrul perfect între tradițional și contemporan – așadar, este bine să te gândești cu atenție la modul în care vrei să conturezi acest moment special.

Dacă ai de gând să faci o nuntă în aer liber, poate fi util să aduci laolaltă toate capitolele petreceri (cununia civilă, cununia religioasă și party-ul). Însă, pentru a reuși acest lucru, este necesar să știi care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi, cu scopul de a pune la cale o ceremonie cu adevărat deosebită.

1. Ce reprezintă o cununie religioasă?

Cununia religioasă poate fi diferită în funcție de religie sau cultură. Însă, pretutindeni, ea reprezintă o ceremonie spirituală, care are ca scop celebrarea căsătoriei și a legăturii care se va forma în noua familie. Este un moment important, care marchează începutul unui nou capitol la nivel spiritual. În ceea ce privește obiceiurile și tradițiile, ele variază și depind de mai multe aspecte (religioase, geografice, culturale, etc.).

De exemplu, sunt elemente care se pot regăsi în mai multe credințe, dar și altele care sunt specifice pentru anumite locuri. În tradiția ortodoxă, de pildă,la ceremonia religioasă, mireasa trebuie să stea în stânga mirelui (acest lucru înseamnă că ea se afla, de acum încolo, lângă inima lui), iar nașii vor fi așezați de-o parte și de alta a viitorilor soți. Slujba efectivă cuprinde diverse etape și capitole: precum așezarea coroanelor pe cap, sfințirea verighetelor (care simbolizează iubirea și credința, unitatea și infinitul), împărtășirea mirilor sau alte acțiuni similare.  

Iată câteva obiecte importante pe care le poți remarca în majoritatea religiilor:

  • Verighetele – reprezintă iubirea și promisiunea
  • Lumânări – reprezintă simbolul bucuriei și al luminii (sunt specifice religiei ortodoxe, fiind folosite atât la o cununie religioasă, cât și la botez)
  • Panglica – în anumite regiuni, aceast este folosită pentru a lega mâinile mirilor sau pentru a fi ținută de către nași

De asemenea, obiceiurile pot avea efect și asupra perioadei în care poți organiza o ceremonie religioasă. La ortodocși, cununia religioasă se poate programa doar dacă ziua nu se află în cadrul celor 4 posturi importante, dacă nu este în zi de vineri sau miercuri, pe 14 septembrie sau pe 29 august, în săptămâna luminată, de Rusalii, în perioada cuprinsă între Crăciun și Bobotează sau în ajunul praznicelor împărătești. Însă, aceste reguli nu sunt toate aplicabile catolicilor sau altor religii. În Biserica Catolică, singurele perioade în care nu ai voie să programezi o astfel de cununie sunt zilele de Paști sau cele din postul Paștelui. Totuși, anumite excepții pot fi făcute, în cazul în care te afli într-o situație excepțională. Tot în religia ortodoxă, ambii tineri, dar și nașii, trebuie să fie ortodocși (fapt care va fi demonstrat prin intermediul certificatului de botez).

În religia budistă, de exemplu, cununia religioasă poate debuta cu o meditație ghidată, care are ca scop atragerea unei stări de pace și armonie. Unul dintre invitați poate citi pasaje sau citate celebre în acea credință (precum Sigālovāda Sutta sau altele). Unele cupluri optează pentru scrierea de jurăminte, iar altele repetă anumite replici, urări sau citate pe care le stabilește un înțelept budist. De asemenea, la unele nunți sunt invitați călugări sau călugărițe, care au rolul de invitați speciali și care vin pentru a binecuvânta partenerii. Sunt și nunți în cadrul cărora acest moment al binecuvântării are loc în interiorul unui templu sau într-o mânăstire. Ritualul de cununie este diferit, în funcție de preferințele și credințele mirilor. Sunt cupluri care folosesc verighete, exact ca în tradiția vestică, iar, în Asia de Sud-Est (în țări precum Cambodgia), se utilizează o panglică roșie sau una albă, ce sunt legate de încheieturile sau capetele mirilor. În tradiția Thai, călugării toarnă apă sfințită pe mâinile tinerilor căsătoriți, iar, în Japonia, cuplul trebuie să bea sake din trei recipiente diferite, fiecare având o semnificație proprie (Buddha, Dharma și Sangha).

La musulmani, uneori, ceremonia are loc în moschee, iar cununia religioasă este o etapă extrem de importantă pentru ei, mult mai semnificativă decât cununia civilă. Nikah este o ceremonie simplă, care are loc, de regulă, în prezența unui imam, qazi sau madhun (preot musulman) care oficiază cununia și citește din Coran. Însă, dacă nu există un preot, orice musulman care înțelege și cunoaște tradiția poate oficia căsătoria religioasă. În plus, asemănător cu alte religii, este momentul în care mirii trebuie să spună cuvântul qabul (care înseamnă accept) de trei ori. Apoi, se semnează un contract care legalizează cununia, atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere civil. Cel care oficiază cununia poate adăuga și alte obiceiuri, precum recitarea din Fatihah (primul capitol din Coran) și recitarea unor binecuvântări (numite durud). În general, mirii nu citesc jurăminte, ci doar ascultă ceea ce spune preotul sau cel care este însărcinat cu oficierea. Totuși, există și tineri care doresc să rostească niște jurăminte de bază.

Așadar, o cununie religioasă se poate desfășura într-o multitudine de feluri, în funcție de mai multe aspecte care au legătură cu locația aleasă, cu religia mirilor sau cu alte elemente similare. Pentru a putea pune la punct toți acești factori, este important să ai la îndemână resursele potrivite pentru a stabili tot ceea ce trebuie stabilit. Este recomandat să apelezi la ajutorul unui wedding planner, care să te sprijine pe tot parcursul procesului. Cu ajutorul acestuia, vei putea organiza ceremonia religioasă, așa cum îți dorești. Dacă vrei ca toate aceste etape să aibă loc în același spațiu, nu trebuie să te îngrijorezi. Echipa de profesioniști se va ocupa de acest lucru și îți va pune la dispoziție toate cele necesare pentru a-ți îndeplini visul. Aceștia te vor ajuta să obții documentele de care ai nevoie, să selectezi decorațiunile și serviciile pe care le vrei, dar și să pui la cale fiecare detaliu care, în final, poate face diferența.

Ce reprezintă o cununie religioasă? - nuntapeplaja.ro

2. Cum poți face o cununie religioasă în aer liber?

Dacă îți dorești o cununie în aer liber, este esențial să găsești preoți care să accepte aceste condiții. Spre deosebire de religia catolică, în religia ortodoxă, sunt mai puțini cei care sunt de acord cu un astfel de cadru, deoarece ordinul oficial, dat de către patriarh, interzice oficierea cununiei religioase în afara bisericii. Totuși, din ce în ce mai multe cupluri optează pentru această variantă și din ce în ce mai mulți preoți sunt de acord să vină direct în locația pe care ai ales-o, pentru a ține ceremonia.

Astfel, pentru a organiza o cununie religioasă în aer liber, trebuie să iei în calcul mai multe amănunte esențiale. Iată care sunt acestea:

  • Locație

Pentru a pune la punct o ceremonie de nuntă într-o locație aflată în aer liber, trebuie să iei în considerare și caracteristicile spațiului. Fără îndoială, acest factor este semnificativ, deoarece poate influența atât modul în care te raportezi la respectivul perimetru, cât și serviciile pentru care vei opta. Așadar, în primul rând selectează locul potrivit și gândește-te dacă vrei să organizezi doar o cununie religioasă și o petrecere sau dacă vrei să folosești același loc și pentru cununia civilă. Ia lucrurile pas cu pas și ia în considerare tot ceea ce presupune locația – de exemplu, dacă îți dorești o cununie pe plajă, trebuie să selectezi nu doar o rochie de mireasă potrivită, ci și decoruri pe măsură. De pildă, sunt o mulțime de cupluri, din București sau din țară, care vor să experimenteze ceva special, orientându-se către destinații inedite și originale, precum castelul Bran sau plaje în locuri exotice, ce pot fi amenajate special pentru mult așteptatul eveniment.

  • Acte necesare

Având în vedere că ceremonia în aer liber se desfășoară într-un spațiu neconvențional, care este diferit față de cele clasice, trebuie să ai grijă ca toate cerințele oficiale să fie îndeplinite, chiar dacă locația nu este una obișnuită. Pentru a te asigura că afli ce acte sunt necesare pentru o cununie religioasă, documentează-te în prealabil și cere ajutorul wedding planner-ului tău. Acesta îți va comunica dacă ai nevoie de un anumit certificat, pentru tine sau pentru nași, și îți va spune, de asemenea, care sunt documentele fără de care ceremonia de nuntă nu poate avea loc (așa cum este în cazul în care ai nevoie de o dispensă, un act doveditor sau alte elemente similare).

  • Serviciile suplimentare

Serviciile pe care le alegi sunt, probabil, unele dintre cele mai important lucruri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când vrei să organizezi o cununie religioasă în aer liber. Decorul, aranjamentul scaunelor, catering-ul, muzica, fotografii sau videografii sunt doar câteva dintre elementele esențiale. De pildă, poți colabora cu o echipă care poate inscripționa anumite mesaje în nisip sau în sticluțe cu nisip, ori cu o echipă care să-ți pună la dispoziție un cor de cântăreți, o orchestră sau orice alt detaliu care poate aduce o notă în plus respectivului moment. 

  • Mâncarea

Dacă vrei ca ceremonia religioasă să culmineze cu o petrecere deosebită, trebuie să ai grijă și la tot ceea ce înseamnă catering. În aer liber, lucrurile trebuie abordate în mod specific, pentru a nu exista surprize neplăcute. În cazul în care cununia va avea loc pe timp de vară, echipa care se va ocupa de mâncare va trebui să ia în calcul și acest aspect. Însă, nu doar ei trebuie să fie atenți la acest lucru – este recomandat ca meniul să fie alcătuit în așa fel încât să nu necesite o depozitare specială sau o tehnică de conservare ieșită din comun. Astfel, pentru a te asigura că toate felurile de mâncare vor fi ținute la temperatură optimă, poți discuta aceste detalii cu furnizorii respectivi, cu scopul de a alege, din start, meniul potrivit. Prin urmare, dacă te tentează să te căsătorești pe plajă, la malul mării, este obligatoriu să ai în vedere tot ceea ce implică un astfel de cadru, atât din perspectiva temperaturii și a vremii, cât și în ceea ce privește organizarea propriu-zisă și toate celelalte elemente. 

  • Oficierea ceremoniei și obiectele necesare

În funcție de religia din care faci parte, trebuie să te documentezi cu privire la obiceiurile și tradițiile obligatorii. FIe că este vorba despre cel care va oficia cununia, fie că este vorba despre obiectele de care vei avea nevoie pentru ca totul să decurgă așa cum trebuie, este necesar să te documentezi cu privire la toate aceste amănunte, astfel încât să fii pregătit pentru fiecare etapă a evenimentului. Găsește un preot care să fie dispus să se deplaseze la locația în aer liber pe care ai ales-o și discută cu acesta toate detaliile legate de acte, costuri și alte informații similare. Dacă ai nelămuriri, te poți consulta cu wedding planner-ul tău – acesta are, cu siguranță, experiență în această zonă și te va ajuta cu sfaturile potrivite, pentru a ajunge la rezultatul pe care ți-l dorești.

Cum poți face o cununie religioasă în aer liber? - nuntapeplaja.ro

În concluzie, o cununie religioasă trebuie să reprezinte un echilibru perfect între mistic, sacru, armonie și bucurie – așadar, chiar dacă ții cont de obiceiuri și tradiții străvechi, este bine să selectezi și lucruri moderne și contemporane, care fac parte din stilul tău de viață și, mai ales, care îți aduc mulțumire. Poți asculta sfaturile specialiștilor sau ale persoanelor apropiate, însă, în final, tot ce contează este ca voi, mirii, să fiți mulțumiți de deciziile pe care le luați. Ceremonia religioasă este un capitol important din orice nuntă și, de aceea, trebuie să te asiguri că totul se va desfășura exact așa cum ți-ai imaginat. Având ajutorul ideal, toate lucrurile se vor așeza de la sine și vei vedea că ideile tale vor prinde viață și se vor materializa, fără prea mult efort. Tot ce trebuie să faci este să te gândești foarte bine la preferințele și cerințele tale, iar, apoi, să le comunici celor cu care colaborezi pe partea de organizare, cu scopul de a găsi rețeta perfectă pentru tine și pentru partenerul tău. Cu siguranță vei reuși să planifici o ceremonie de neuitat!

Sursă foto: shutterstock.com