Zile și Nopți București | August 2023

August 2023

Pop Culture Magazine

zilesinopti.ro

10 - 15 august 2023

ediția a XI-a

Piața Sf. Ioan

Piața Brassaï

Parcul Central

Meloman toropit, caut festival cu-n

Căldură mare, monşer! Din cauza valurilor de caniculă din ultima vreme, replica lui Caragiale a devenit aproape un clişeu şi ne înfiorăm la gândul că mai avem în faţă o lună de vară, august, care ne poate aduce suprize la fel de ridicate. În termometre. În situaţia asta, e de înţeles că suntem în căutare de experienţe muzicale live ce se întâmplă unde beneficiem în mod natural de o oarecare protecţie de razele soarelui, departe de încinsele betoane din urbe.

Rockerii încep luna la Rockstadt Extreme Fest (2-6 august, Râşnov), însă îl recomandăm nu doar pentru că e cel mai mare festival de metal de la noi, cu 70 de trupe în lineup, dar şi pentru că e la munte, cu destule obiective de vizitat prin zonă (peşterile Valea Cetăţii şi Râşnoavei, sanctuarul urşilor de la Zărneşti, Cetatea Râşnov). Ca alternativă mai calmă avem Baricada Folk (4-6 august, Brezoi), cu mulţi dintre “greii” Folk-ului pe afiş (Baniciu, Alifantis, Vintilă, Bertzi, Olăraşu), un eveniment ce promite o agreabilă şi liniştită escapadă montană în condiţii moderne (inclusiv WiFi gratuit în camping). Frumuseţea Văii Latoriţei, cu cascadele, peşterile şi lacurile sale, e o valoare adăugată experienţei muzicale în sine, dar sunt mult mai multe chestii de descoperit.

Mai ales că, în ultimii ani, act-urile live, alături de experimente de artă contemporană, au început să-şi facă simtiţă prezenţa în programul acestora, atractivă pentru cei interesaţi de auto-exprimare şi dezvoltare personală poate fi ideea participării la (măcar) unul dintre festivalurile psy, precum Mumush (17-20 august, Adrianu Mare, jud. Mureş) sau Vadoo Chill Fest (18-20 august,

Vadu Oii, jud. Buzău), ce propun seturi inedite de activităţi colaterale muzicii, menite să ne ajute să ne deconectăm prin meditaţie, sport sau joc, de la workshop-uri de yoga şi percuţie până la rafting sau healing. Având ca inspiraţie Ozora, cel mai ofertant dintre aceste festivaluri rămâne Waha (10-14 august, Micfalău, jud. Covasna), mai ales că atelierele din Luminish au devenit la fel de importante ca partyurile sau concertele în definirea vibe-ului specific.

Oarecum la polul opus celor psy se află festivalurile de Jazz, întrucât publicul se agregă aproape exclusiv în baza apetitului pentru această formă de expresie şi performerii săi. Din perspectiva evadării în natură, sigur că The Jazz Cave (16-18 august, Peştera Ialomiţei din Bucegi) şi Jazz at Bran Castle (25-27 august, Castelul Bran) prezintă interes inclusiv prin localizarea în zone turistice, dar ca potenţial de deconectare, Smida Jazz Festival (18-20 august, Smida, jud. Cluj), e magnetul cel mai puternic, mai ales pentru tineri, deopotrivă prin programul dual Jazz contemporan - Electronică şi prin varietatea activităţilor conexe posibile în Munţii Apuseni. Pentru indecişi - atât în privinţa genului muzical de ascultat, cât şi a ruperii complete de mediul urban -, o alegere bună ar putea fi festivalul eco-friendly Codru (25-27 august), din Pădurea Bistra, pentru că e aproape de un oraş mare, Timişoara, dar şi pentru că a anunţat un lineup foarte eclectic, cu artişti precum Tarja Turunen, Ada Milea, Parov Stelar, Subcarpaţi sau Coma. Trăgând linie, un lucru e limpede: oricât de cald s-ar face în august, tot avem cale de scăpare (şi de relaxare) în unele oaze cu verdeaţă în care se aude muzică pe placul nostru.

pic de umbră, verdeaţă şi aer curat

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar.

Nr. 8 (562) - August 2023

Tiraj: 30.000 exemplare

București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI:

Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

4

IOAN BIg PuBLIsHER

ALIN gĂLĂȚEsCu sENIOR EDItOR

gRuIA DRAgOMIR sENIOR EDItOR

HORIA gHIBuȚIu REDACtOR

ALEX MuȘAt REDACtOR

CLAuDIA ALDEA REDACtOR

DELIA MItRACHE REDACtOR

EusEBIu tuDOROIu REDACtOR

tEODORA BRAtu REDACtOR

MĂDĂLINA LEFtER REDACtOR

IuLIANA CIOCÎRLAN REDACtOR

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Ștefan Chirițescu

Ana Consulea

Mădălina Corina Diaconu

Cosmin Dragomir

Ștefan Iancu

Liviu Romanescu

Andrada Dincă

Alexandra Bujeniță

Cezar Deli-Iorga

Maria Martac

Silvia Trașcă

Claudia Vasile

FILM/ pag. 41

EAT&DRINK/ pag. 57

LIFESTYLE/ pag. 75

MUZICĂ/ pag. SUMMER WELL 2023 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13 INDIE STAR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .14 MUZICĂ NOUĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15 ANIVERSARE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17 DIALOGURI FĂRĂ NOTE: JOHN NÉMETH . . . . . . . . . .18 FESTIVAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .20 OMUL CU DISCURILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22 DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .23 FESTIVAL: Interviucu CHEN REISS. . . . . . . . . . . . . . . . . . .24 MUZICĂ CLASICĂ: Interviucu ZUBIN MEHTA . . . . . . . .26 B.D. & B.D. FESTIVAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .28/29 ART EXPO: PICASSO ĂN ROMÂNIA. . . . . . . . . . . . . . . . . .30 ARTE VIZUALE.: INTERVIU CU KASIA MOLGA. . . . . . .32 PERFORMING ARTS: Interviu VLAD UDRESCU . . . . . .36 ARTIȘTI URBANI: KSELEQOQYNQYSHY . . . . . . . . . . .38 Invitație la festival - August, un festin pentru cinefili . . . . 41 PREMIERELE LUNII: AUGUST . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 „GRAN TURISMO”...44/„Teenage Mutant Ninja Turtles”...46/ „STRAYS’”...47/„Les enfants des autres”...49 „Spycies”...53/ „RETRIBUTION”...54 EXCLUSIVInterviu cu VIRGINIE EFIRA. . . . . . . . . . . . . . 50 POINT OF VIEW : „Mission Impossible: Dead Reckoning Part I vs. Indiana Jones and the Dial of Destiny” . . . . . . . . 56 OPINIE: Vinul dulce gust aduce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 GURMAND . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 PRIN LUME: Pizza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 TOP FOOD: Gelaterii artizanale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 CEVA DULCE: Înghețată cu arome năstrușnice . . . . . . . . 66 PE GUSTUL NOSTRU. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 DRINK . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 TOP DRINK: Berării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 NUTRIȚIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 OPINIE: MODA ESTE ARTĂ!. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 AWARDS August . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76/77 DESIGN . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79 EDITORIAL FASHION: „Couture în Alb & Negru la Veneţia” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 DESIGN / ARHITECTURĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 FASHION EVENT: „Soirees de la Mode” - Ediția 32 . . . . . . . 91 BEAUTY & HEALTHCARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 TRAVEL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98

POP-UP STORIEs/ pag. 9

POP-uP stORiEs

Momente legendare din lumea modei care au definit spațiul Pop culture definit

De-a lungul istoriei, în universul Pop culture, piesele vestimentare au avut un rol crucial în crearea unor momente iconice, redefinind tendințe și convenții sociale. Chiar și în prezent, ele continuă să captiveze și să inspire publicul, schimbându-i percepția asupra conceptelor precum frumusețe, stil și individualitate. De la apariția haute couture-ului în saloanele din Paris ale secolului al XIX-lea, la rescrierea tiparului din perioada postbelică și apariția personalităților precum Marilyn Monroe, Lady Diana sau David Bowie, care au devenit sinonime cu stilul, aceste episoade, regăsite în lumea designerilor, cinematografiei, muzicii și celebrităților, demonstrează puterea transformatoare a modei și capacitatea sa de a transcende spațiul și timpul.

La începutul secolului XX, creatorul francez Paul Poiret, considerat unul dintre pionierii stilului contemporan (și descris de Metropolitan Museum of Art ca fiind cel care a transformat moda într-o formă de artă), a revoluționat normele vestimentației feminine, renunțând la corsetul strâmt și la silueta restricționată prin introducerea rochiilor fluide și pantalonilor harem, influențați de estetica orientală. Printre cele mai cunoscute cliente ale sale se numără Sarah Bernhardt, Peggy Guggenheim, Marchesa Luisa Casati și Cora Laparcerie.

POP-UP STORiEs

În octombrie 1926, American Vogue a prezentat pentru prima dată faimoasa Little Black Dress, creată de Coco Chanel, cu scopul de a respinge ideea conform căreia hainele negre sunt potrivite doar pentru uniforme sau înmormântări (într-o perioadă în care ținutele extravagante, bogate în detalii și culori, erau extrem de populare). Piesa a rămas relevantă în moda contemporană, fiind reinventată de Casa Chanel (unde designeri precum Karl Lagerfeld i-au adăugat, în colecții, detalii moderne), și este prezentă în multiple momente legendare din spațiul Pop culture. Ne putem aminti, astfel, de iconica Revenge Dress, semnată de Christina Stambolian și purtată de Prințesa Diana în 1994, alături de celebrul choker format din lanțuri de perle decorate cu un safir primit în dar, sub forma unei broșe, de la Regina Elisabeta a II-a, de Jane Birkin într-o rochie mini și un colier compus din mai multe straturi de monede sau, mai târziu, încercând bijuterii de la brandul Boucheron împreună cu Serge Gainsbourg, la expoziția The Most Beautiful Jewelry in the World, de Audrey Hepburn, în Breakfast at Tiffany’s, purtând ceea ce a devenit unul dintre cele mai recunoscute și faimoase obiecte vestimentare din istoria cinematografiei, datorită lui Hubert de Givenchy, de Brigitte Bardot, purtând LBD fără accesorii, cu părul ei iconic, blond, cu bucle, și un machiaj smokey, sau de Elizabeth Hurley, în Versace Safety Pin Dress, la premiera filmului Four Weddings and a Funeral, din 1994.

După Al Doilea Război Mondial, în cadrul colecției Spring 1947, Christian Dior a introdus în lumea modei ideea de New Look, construind o siluetă complet nouă, caracterizată prin statura înaltă, corsetarea strânsă și fustele ample, care subliniază linia subțire a taliei și conturează o structură cu umeri rotunzi și șolduri accentuate. Acest model a fost vizibil, în anii următori, în stilurile celebrităților precum Marilyn Monroe, fotografiată de Bert Stern la Hotelul Bel-Air din Los Angeles în 1962, într-o rochie cu spatele gol, din colecția Haute Couture Christian Dior, Grace Kelly, care a rămas fidelă Casei Dior pe întreg parcursul vieții sale, un moment iconic având loc în anul 1954, la premiera filmului Rear Window, unde a fost fotografiată alături de Alfred Hitchcock și James Stewart în cunoscuta rochie Caracas, și Prințesa Margaret, care și-a sărbătorit aniversarea de 21 de ani într-o creație CD, pe care a descris-o ani mai târziu ca fiind preferata ei din toate timpurile.

Tot aici, nu putem uita de Elsa Schiaparelli, care a rescris normele vremii prin colaborarea sa cu artiștii suprarealiști, ca Salvador Dalí (alături de care a realizat faimoasa Lobster Dress), și prin inovațiile aduse, precum culoarea Shocking Pink, de Yves Saint Laurent, care s-a jucat cu stereotipurile de gen prin Le Smoking (1966), primul costum special proiectat pentru femei, și de vibrantul roșu Valentino, purtat, la un moment dat, și de Jacqueline Kennedy.

Odată cu perioada Old Hollywood, când vedetele de cinema au început să fie considerate modele de frumusețe și stil pentru milioane de oameni din întreaga lume, costumele din filme au devenit surse de inspirație pentru moda cotidiană.

Printre ținutele legendare din acea epocă se numără: rochia albă William Travilla, purtată de Marilyn Monroe în filmul The Seven Year

Itch, în scena în care personajul său stă pe grila de aerisire a metroului, iar piesa subțire din mătase este ridicată de rafalele de aer, creația designerului american Adrian, îmbrăcată de Greta Garbo în Camille, rochia din muselină albă, din filmul Cat on a Hot Tin Roof, proiectată de Helen Rose pentru Elizabeth Taylor (pe care o amintim și pentru costumele din Cleopatra și A Place in the Sun, unde a lucrat alături de Edith Head), Hedy Lamarr în rochia cu imprimeu de stele din Ziegfeld Girl,Ingrid Bergman

purtând un costum alb și o broșă cu diamante în

Casablanca, look-ul cu denimal lui James Dean din Rebel Without a Cause și jacheta de piele, bocancii negri și blugii rulați cu care Marlon

Brando și-a surprins fanii în The Wild One.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra cinematografiei contemporane, putem numi piese precum rochia galbenă purtată de Kate

Hudson în How To Lose A Guy In 10 Days

costumul de baie alb al Ursulei Andress, din James Bond: Dr. No, uniforma Aliciei

, ,

Silverstone, în carouri, din Clueless rochia verde smarald, făcută de Jacqueline Durran și purtată de Keira

Knightley în Atonement, ținutele lui

Michelle Pfeiffer din Scarface, hainele de balet create de Amy Westcott

pentru Black Swan, rochia roșie

Marilyn Vance, a Juliei Roberts, din Pretty Woman, și paltoanele lungi, din piele, din Matrix, gândite de Kym Barrett.

www.zilesinopti.ro

Mai departe, în lumea muzicală există numeroase look-uri care au rămas în istorie datorită influenței lor asupra universului Pop culture. De exemplu, putem menționa sutienul în formă de con semnat de Jean Paul Gaultier și purtat de Madonna în anii ‚90, jacheta roșie din piele a lui Michael Jackson, din videoclipul piesei Thriller (vândută, în 2011, pentru 1,8 milioane de dolari), cele trei rochii argintii, din paiete, purtate de Supremes în ’67, costumele colorate și evazate din satin și catifea, în care ABBA au câștigat Eurovisionul în ’74, părul roșu-oranj și ținutele strălucitoare, cu culori vibrante, abordate de David Bowie în perioada Ziggy Stardust, completate prin cizmele cu platformă și machiajul dramatic, alături de aparițiile ce amintesc de estetica japoneză kabuki și de designerul Kansai Yamamoto, uniformele de inspirație militară specifice erei Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (The Beatles), piesele mov, reprezentative pentru Prince, jacheta militară galbenă, costumul de rege (cu a sa coroană), pantalonii albi cu dungi roșii și salopetele lui Freddie Mercury, rochia Roberto Cavalli purtată de Beyonce în videoclipul melodiei Hold Up sau ținutele extravagante prezentate de Elton John pe întreg parcursul carierei sale.

pe întreg parcursul carierei sale.

Astăzi, moda continuă să evolueze, iar cultura populară creează în permanență noi momente memorabile. Totuși, parcurgând aceste episoade din istoria sa, putem observa cum personalitățile care le-au făcut posibile nu au redefinit doar conceptul de frumusețe și stil, ci au influențat și societatea în ansamblu, încurajând creativitatea și îmbrățișarea diversității printr-un limbaj universal cu ajutorul căruia artiștii și-au exprimat viziunea și personalitatea timp de generații.

posibile conceptul au încurajând creativitatea

exprimat viziunea și personalitatea timp de generații.

Muzică

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

SUMMER WELL 2023, eleganța Florence + The Machine vs. nonconformismul Yungblud

Ediția Summer Well din acest an va avea loc între 11 și 13 august, pe cunoscutul Domeniu Știrbey din Buftea, sărbătorind 12 ani de existență. Festivalul crește de la an la an, iar anul ăsta n-a fost ușor ca evenimentul să se ridice la așteptările create de ediția precedentă, care a fost sold-out cu două luni înainte. Totuși, lineup-ul de acum e probabil cel mai complex anunțat de SW în istoria sa, incluzând unele dintre cele mai populare nume din industria actuală a muzicii.

Din zecile de nume, printre care se numără Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale, Kid Francescoli, Temples, sau Röyksopp, highlight-urile multașteptate sunt Florence + The Machine, pentru a doua oară în țara noastră, și Yungblud, tânărul controversat și rebel din UK. O combinație care aduce în seara de sâmbătă eleganța unei artiste multi-premiată, iar duminicănonconformismul cântărețului british, căruia nu-i e teamă să se exprime liber și fluid.

Florence Welch e una dintre cele mai apreciate artiste britanice. Alături de trupa pe care a format-o în 2007, la Londra, a uimit prin calitățile sale vocale, estetica și aparițiile ei elegante, cu un aer aproape angelic. Sunetul trupei e o combinație de mai multe genuri, printre care indie-rock și soul. Ea și trupa au câștigat multe dintre cele mai prestigioase premii muzicale din lume, inclusiv un Grammy, unde au fost nominalizați de șase ori. În 2015, Florence a fost cap de afiș la Glastonbury, devenind astfel prima femeie britanică headliner din secolul XXI.

Yungblud e un tânăr care, deși abia a împlinit luna asta 26 de ani și e pe piața muzicală doar din 2018, a devenit foarte de popular, mai ales în rândul tinerilor, pentru extravaganțele și rebeliunea sa. Englezul se joacă cu genurile muzicale și alternează între pop, rock, alternativ, punk sau hip-hop, cum alternează și între diferite stiluri de make-up, între fuste și pantaloni, diferite culori ale părului, ieșiri și declarații controversate. În școală a fost diagnosticat cu ADHD și a decis să-și focuseze toată energia în artă. A ajuns în poziții de vârf ale multor topuri muzicale importante din lume la scurt timp după debut.

astfel prima femeie britanică

Festivalul de la marginea Capitalei e celebru pentru zonele sale de relaxare, în mijlocul naturii, cu instalații de artă, activități outdoor, băutură și mâncare. De 12 ani, evenimentul creează balansul ideal între muzică faină, distracție și relaxare. Pentru mulți iubitori de muzică, Summer Well e an de an un loc de evadare din cotidian în care își văd o parte dintre artiștii preferați și îi descoperă pe alții noi. Ediția de anul ăsta promite, pe lângă scena principală cu lineup-ul ei răsunător, o scenă de hip-hop & trap, una de after-party care va aduce nume din muzica electronică și o scenă dedicată artiștilor emergenți.

de artiștii dedicată artiștilor emergenți.

BLONDSHELL

În galaxia Alternative-Rock s-a născut o stea!

Sabrina Teitelbaum, cantautoarea Indie stabilită încă din adolescenţă în Los Angeles şi devenită populară în 2017 pe SoundCloud, sub pseudonimul BAUM, a debutat discografic în această primăvară ca Blondshell, cu unul dintre cele mai impresionante albume ale anului 2023, surprinzător prin schimbarea ei semnificativă de direcţie, de la tratamentul Pop al unor teme precum propria bisexualitate, feminismul sau pozitivismul corpuluigândiţi-vă la Carly Rae Jepsen sau la Tei Shi - cu care îşi obişnuise fanii, spre un AltRock furios, catalogabil drept “revenge fantasy”, inspirat de sonorităţile anilor ‘90 de tip grunge, care pune în discuţie subiecte direct inspirate din experienţele emoționale ce definesc viaţa de zi cu zi a unui tânăr contemporan.

LP-ul, intitulat simplu Blondshell, a propulsat-o pe Sabrina în foarte scurt timp în postura de figură de prim-plan în circuitul festivalier (SXSW, Primavera Sound, Austin City Limits), turnee (alături, de exemplu, de Suki Waterhouse, Oslo Twins sau Horsegirl) şi de invitată în show-uri TV de largă audienţă, precum cel al lui Jimmy Fallon. Obsedată de Rolling Stones în copilăria petrecută în New York, actuala Blondshell şi-a redefinit subiectele de interes odată ce a ajuns să studieze muzica

Pop la University of Southern California şi astfel s-a născut proiectul BAUM, pe care artista îl cataloghează acum

ca o “arhivă de sentimente şi de gânduri”. A fost o ucenicie extrem de utilă din perspectiva cunoaşterii modului în care se produce muzica, dar aparent nesatisfăcătoare pentru o tânără femeie din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea ei de compozitoare.

Alter ego-ul Blondshell s-a născut în perioada de izolare pandemică, iar debutul său public s-a consumat în iunie 2022, cu single-ul Olympus. După doar câteva săptămâni, al doilea single, Kiss City, avea să înregistreze peste 900.000 de stream-uri pe Spotify şi să atragă atenţia unor publicaţii prestigioase precum Rolling Stone sau The New York Times Albumul final, cu cele nouă compoziţii originale semnate de Teitelbaum şi o interpretare plină de carismă, ce trimite deopotrivă la Courtney Love, PJ Harvey și Lana Del Rey, avea să depăşească însă toate aşteptările, ajungând la un scor de 88 din 100 pe Metacritic.

Blondshell este un album plin de autenticitate despre relaţiile interumane generatoare de amărăciune şi frustrări, pe care autoarea - a cărei viaţă interioară a fost schimbată fundamental de metropola de pe Coasta de Vest pe când avea doar 18 ani - nu le judecă, dar le nuanţează într-un mod captivant din perspectiva propriilor trăiri. Un debut strălucitor, ce anunţă apariţia unei stele a Rock-ului alternativ din acest început de mileniu, cu o existenţă mai lungă decât a unei comete.

Ce ascultăm în luna august

Luna aceasta ascultăm pop și folk, gata de consumat acasă sau în mașină, autocar sau avion, în drum spre destinațiile de vacanță. Fie că vorbim despre cantautori pe care istoria rockului i-a cam uitat, fie că aducem în discuție revival-ul folk-ului din ultimii ani, LP-urile lunii august sunt pline de surprize muzicale, așa că n-ar fi rău să le ascultăm în întregime.

Yusuf / Cat Stevens – King of a Land

Tim Staffell – Wayward Child

În 1969, Tim Staffell, solistul trupei londoneze Smile, lua decizia de a părăsi proiectul. Rămași fără vocalist, ceilalți membri decid să continue proiectul, cooptându-l pe colegul de facultate al lui Tim, tânărul Farrokh Bulsara. Acesta acceptă, cu două condiții: să-și schimbe numele în Freddie Mercury și să transforme numele trupei în Queen. Astăzi, în vârstă de 75 de ani, Tim Staffell, renăscut din cenușa Queen, își lansează un nou album discografic, alcătuit din piese pline de influențe pop, blues sau country. Înregistrat în Barcelona și produs cât se poate de modern, fără însă a neglija aspectul oldschool al pieselor, LP-ul reprezintă o călătorie muzicală de neratat, mai ales dacă luăm în considerare și povestea de viață absolut fabuloasă a lui Tim.

După ce s-a convertit la islam și și-a schimbat numele de scenă, cantautorul britanic ce a revoluționat mișcarea folk a anilor ’70 revine cu primul său material discografic în care cele două nume de scenă sunt prezentate laolaltă. Yusuf nu se abate de la temele cu tente politice și sociale și nici nu renunță la utopia ce îi caracterizează versurile. Militând pentru echilibru, egalitate, bunătate și pace, Yusuf / Cat Stevens oferă încă o porție de folk blând, adesea condimentat simfonic, însă numai bun de ascultat în tihnă. Într-o eră a muzicii brutale, calmul lui Stevens pare extraterestru, iar cântecele sale oferă confort chiar și în mijlocul haosului cotidian.

Graham Nash – Now

Graham Nash și-a petrecut tinerețea în mijlocul exploziei folk-ului de pe coasta de vest a Statelor Unite, revoluționând felul în care genul muzical este perceput de către publicul larg, iar acum revine cu cel de-al șaptelea album de studio al carierei sale solo. Deși materialul discografic nu ne surprinde în mod deosebit, remarcăm livrarea vocală matură a lui Nash, versurile cu tentă autobiografică, dar și orchestrațiile moderne. Ușor de digerat, Now reprezintă o creație a unui cantautor ce nu renunță la stilul său muzical, continuând moștenirea folk-rock pe care a construit-o fie singur, fie alături de trupa britanică The Hollies, fie împreună cu fantasticii mesageri ai folkului, Crosby, Stills & Nash.

TEXT DE ALEX MUŞAT

Războiul formatelor de

stocare audio: întoarcerea... casetei!

De ceva timp, boomerii încearcă să ironizeze milenialii și generația Z printr-o întrebare-experiment: care este legătura dintre o casetă audio și un creion? Desigur, mulți se așteaptă ca tinerii să nu fie în stare să răspundă la întrebare, însă probabil că cei născuți prin anii ’50 ar fi surprinși la auzul veștii că Adele, Taylor Swift sau Billie Eilish își lansează astăzi albumele și pe… casete audio.

Casete audio? Acel format de stocare care își pierde din claritate cu cât asculți mai mult albumul respectiv? De ce am vrea să ne întoarcem la derulatul benzii cu creionul, când am putea asculta nelimitat materialele discografice pe platformele de streaming?

Ei bine, se pare că accesibilitatea crescută a trecutului, ușor de descoperit astăzi cu ajutorul Internetului, i-a făcut pe adolescenți să devină fascinați de vinyl-uri

și casete audio. În plus, chiar dacă nu au pe ce să le asculte, noile generații colecționează casete drept suveniruri de pus în bibliotecă, experimentând, parcă, o bucată dintr-o viață pe care nu au trăit-o niciodată: o așa-zisă fake nostalgia. Tânjim după platforme și pantaloni evazați, deși nu am trăit în anii ’70, folosim filtre VHS pe videoclipuri filmate cu telefonul, deși nu am prins deceniul optzecist, și retrăim magia Friends, chiar dacă nu eram acolo când Jennifer Aniston revoluționa coafura femeilor de pe întreg mapamondul.

În august 1963, atunci când Philips prezenta caseta audio în cadrul expoziției Funkausstellung, la Berlin, probabil că inginerii ce au lucrat la crearea acesteia nu se așteptau ca formatul să rămână popular chiar și 60 de ani mai târziu. Desigur, caseta a avut și ea momentele ei mai puțin bune: nu a reușit să prindă teren decât prin anii ’80, a dominat deceniul cu ajutorul Walkman-ului și aproape că a dispărut complet odată cu intrarea în noul mileniu. Ce-i drept, nu e ca și cum CD-ul ar fi fost cu mult mai bun. Ne amintim cu toții zgârieturile enervante și momentele în care acesta sărea din CD player dacă mașina în care ne aflam trecea peste o groapă. Cu toate acestea, măcar caseta și CD-ul erau ușor de transportat, căci cam greu te deplasezi cu colecția de vinyl-uri.

player dacă mașina în care o groapă. Cu toate greu

Una peste alta, în era platformelor de streaming, casetele, mici și ușor de purtat în stânga și-n dreapta, revin ușor în preferințele publicului. Fenomenul este complex, dar fascinant, mai ales că mulți ținem minte ușurința cu care acestea se demagnetizau. Bine, probabil că nimeni nu le mai ascultă propriu-zis, dar măcar putem spune că arată cool pe-un raft.

ușurința cu care acestea se

JOHN NÉMETH

un copil sărac și n-am avut bani decât de-o muzicuță”

Headliner al celei de-a X-a ediţii a Braşov Jazz & Blues Festival din 2022, în cadrul căreia şi-a aniversat 20 de ani de la debutul discografic printr-un concert absolut memorabil, John Németh rămâne în continuare unul dintre cei mai în vogă entertaineri de pe scena internaţională de Blues electric şi Soul Blues, fiind premiat inclusiv anul acesta cu două Blues Awards (instrumentist: muzicuţă & album de Blues tradiţional: May Be the Last Time) şi nominalizat la Blues Blast Awards, care se vor decerna în luna septembrie, la nu mai puţin de 7 categorii, inclusiv cele de cel mai bun vocalist şi artistul anului 2023. Despre cum a apărut pasiunea pentru Blues a unui american cu ascendenţă maghiară născut în Idaho, departe deci de Deep South, şi cum a ajuns să fie luat constant în considerare pentru ‘B.B. King Entertainer of the Year’, distincţie râvnită de întreaga breaslă a bluesmanilor de peste Ocean, am stat de vorbă cu JOHN NÉMETH, actualmente stabilit în Memphis, unde îşi lucrează în tihnă mixurile între arome retro şi moderne ale Blues-ului cu sonorităţile Soul, prezente apoi cu regularitate în Top 10 Billboard Blues Chart.

John, în ultimii ani ai primit constant numeroase premii şi alte dovezi de recunoaştere. Cât mai sunt acestea de relevante după două decenii de succes la public?

Cred că orice premiu pentru care sunt nominalizat sau pe care îl câştig îşi are importanţa sa. E important faptul că oamenii îmi ascultă muzica şi că ea este considerată demnă de preţuire, inclusiv de cei care nu sunt neapărat fanii mei. Vezi tu, fanii îmi iubesc muzica, mă iubesc pe mine, ei sunt cei care îmi vor cumpăra albumele oricum, dar faptul că un grup de oameni care văd întreg ansamblul muzicii - cea care se lansează peste tot în lume, în fiecare anmă apreciază într-atât încât să mă aşeze într-un grup select al celor mai valoroşi muzicieni ai tuturor timpurilor... aceasta e o realizare grozavă. De asta, de fiecare dată când sunt nominalizat la un premiu, eu sunt fericit, îmi dă un sentiment de împlinire. www.zilesinopti.ro

„Eram

O mulţime de oameni au încă prejudecata că Blues-ul autentic vine din comunităţile de culoare din Sud. Tu ai copilărit în Boise, în nordvestul SUA. Spune-mi cum s-a declanşat la tine pasiunea pentru Blues?

Am ascultat Blues pentru prima dată în şcoală, aveam un bun prieten, coleg cu mine, ascultam muzică împreună şi făceam schimb de discuri. Eu ascultam Rock’n’Roll şi Country, asta aveam acasă, ambele stiluri fiind puternic influenţate de Blues, mai ales că era vorba de Country din anii ’70... de fapt, erau discurile fratelui meu, care e cu 14 ani mai mare decât mine şi mi-a lăsat colecţia lui atunci când a plecat de-acasă. La un moment dat, eram la şcoală şi, la o oră de curs, profesorul ne-a aşezat în ordine alfabetică, iar înaintea mea s-a nimerit un puşti, Tom Moore îl chema, alături de care stăteam şi desenam pe marginea foilor din caiete... schiţam portretele artiştilor noştri favoriţi. Aşa am intrat în vorbă, când am văzut fiecare ce desenase celălalt. Am început să ne împrumutăm unul altuia discuri, iar într-o zi, Tom mi-a adus o casetă pe care pusese mai multe cântece de Blues, iar ăsta a fost, probabil, cel mai bun mod de a face cunoştinţă cu Blues-ul, întrucât aveam acolo Robert Johnson, Blind Blake, Blind Lemon Jefferson, Blind Willie McTell, toţi bluesmanii orbi… erau în principal piese în care chitara era instrumentul principal, pentru că el cânta la chitară, ăsta era visul lui, să fie chitarist. Mai erau acolo, din câte îmi amintesc, Freddie King, Albert King, B.B. King, dar şi Muddy Waters şi Charlie Patton... Blues-ul m-a impresionat profund, l-am înţeles, muzical, din prima. [...]

www.zilesinopti.ro

De ce ai ales muzicuţa ca instrument

complementar vocii?

Pentru că eram un copil sărac şi n-am avut atunci bani decât de-o muzicuţă, deoarece noi am început să cântăm prin diferite locuri... neaşteptat de repede. Participasem la un moment dat la un concurs televizat şi am avut succes aproape instantaneu, pentru că fata care ne-a filmat i-a arătat înregistrarea unui patron de club, iar el ne-a oferit imediat un job. Când au început să se aglomereze concertele, chitaristul nostru a zis că ar fi nevoie de încă un instrument în trupă. Eu cântam la pian, aşa că m-am dus la magazinul de instrumente muzicale să încerc să-mi cumpăr o clapă, dar costa 3.000 de dolari... pe care nu-i aveam. Am ochit însă o muzicuţă pe un raft, iar gândul mi-a fugit la o casetă cu Junior Wells pe care mi-o dăduse prietenul meu, era tot albumul Hoodoo Man Blues pe caseta aceea [albumul de debut al lui Junior Wells din 1965, înregistrat în colaborare cu Buddy Guy - n.r.] şi mi-am amintit cât de mult îmi plăcuse sunetul muzicuţei, aproape mai mult decât pianul... aşa că mi-am cumpărat muzicuţa. Habar n-aveam să cânt la ea, dar m-am dus acasă şi-am început s-o descifrez cumva, folosindu-mă de ce ştiam de la pian. Una peste alta, am ajuns la muzicuţă din rațiuni economice. [...]

Citiţi interviul complet cu JOHN NÉMETH pe www.zilesinopti.ro

PAGINA 19

Motive să nu ratezi concertul Imagine Dragons de la UNTOLD 2023

din ceva cu adevărat special. Calitatea producțiilor e incredibilă

Imagine Dragons vin din SUA și din 2008 au scos o grămadă de hit-uri pop-rock care au cucerit ascultătorii și topurile muzicale din toată lumea. În 2012, piesa Radioactive a fost numită cel mai mare hit rock al anului de către Rolling Stone. Luna asta, vor cânta la UNTOLD 2023, în a doua seară. În cariera lor au cântat în aproape orice colț al lumii, de la cluburi micuțe la arene imense. Ce unește toate show-urile lor, indiferent de amploare, e experiența unică pe care o oferă publicului. Concertele lor sunt speciale pentru pasiunea de care muzicienii dau dovadă în timp ce sunt pe scenă, munca imensă și atenția la detaliile de producție, precum și momentele lor speciale.

Iată trei motive pentru care merită să nu ratezi concertul Imagine Dragons de la Cluj.

Energia și pasiunea pe care trupa le investește în fiecare performance

Imagine Dragons e renumită pentru energia și pasiunea pe care le investește în orice apariție live. Fără să conteze de câte ori au mai cântat un set de piese înainte, formația condusă de solistul Dan Reynolds reușește să își păstreze același entuziasm de parcă ar fi prima oară pe o scenă. Reynolds e genul de artist cu rezerve inimaginabile de energie. Pe cât înaintează într-un concert, pe atât își încarcă mai tare bateriile. Pe lângă faptul că e considerat un sex-simbol de fanele

un sex-simbol de fanele din întreaga lume, e renumit pentru carisma sa. Concertele lor sunt autentice

și e ușor să

te pierzi în vibe-ul lor, simțind că faci parte

Una din cele mai bune părți ale unui concert Imagine Dragons e cantitatea de muncă pe care aceștia și echipa lor o depun pentru a face experiența live alături de ei să se simtă completă. De la vizualurile care se potrivesc mănușă cu fiecare piesă, la luminile mereu bine gândite, set-up-ul scenei minimalist și bine pus la punct, la efectele speciale și pirotehnice. În sine, la ei fiecare element care face parte din show funcționează împreună pentru a întregi atmosfera.

Momentele unice de care ai parte la Imagine Dragons În general, una dintre cele mai frumoase caracteristici ale muzicii e că reușește să unească oamenii, în ciuda oricăror diferențe și să-i aducă împreună în același loc pentru a se bucura de ceva ce au în comun. Doar imaginează-ți cât de frumos va fi stadionul arhiplin din Cluj la o trupă cu atât de multe hit-uri internaționale, când zeci de mii de oameni vor cânta la unison piese precum Believer, Thunder, Radioactive Demons. Asta într-o mare de confetti, flăcări și

Natural, sau artificii. ei

În plus, alături de ei sunt mulți alți artiști faini pe care-i poți vedea în baza aceluiași abonament!

Have Fun, Untolders!

Have Fun, Untolders

ALABAMA MIKE

Un adevarat Bluesman al secolului XXI

În premieră în România, triplul nominalizat la Blues Blast Music Awards - distincţii care se vor decerna în septembrie -, la categoriile Male Blues Artist, Blues Video of the Year (Fat Shame) şi, nu în ultimul rând, Soul Blues Album (Stuff I’ve Been Through), muzicianul american Alabama Mike va concerta luna aceasta în cadrul Braşov Jazz & Blues Festival.

Născut în Talladega, Alabama, dar stabilit de peste 20 de ani în California (unde a fost desemnat în 2010 Best New Blues Artist, de către Bay Area Blues Society), Michael A. Benjamin, a.k.a. Alabama Mike a fost influenţat încă de la o vârstă foarte fragedă de către tatăl său, interpret de Gospel, încurajat fiind să cânte în biserică alături de ceilalţi cinci fraţi ai lui. Chiar şi acum, în faza de maturitate artistică, pe noul album, Stuff I’ve Been Through, produs împreună cu Kid Andersen şi lansat în mai 2023, se simte discret (dar distinct) influenţa Gospel, iar asta nu face decât să mărească intensitatea mesajelor legate de societatea contemporană pe care faimosul muzician le transmite prin cele 11 compoziţii ale

sale, toate profund ancorate în Blues. “My reality might be different, but that doesn’t make it wrong, it just reflects me. As an artist, you have to know what you are, and more importantly, what you are not.”

Revenind la reperele biografice, “ucenicia” paternală a fost urmată de ani buni de

cântat serile prin diverse locuri (ziua lucra ca şofer de camion), în care junele Alabama Mike (n. 1964) s-a îmbibat cu Blues ascultând muzica făcută de veterani ai genului, pe discuri sau live, înainte de a decide să îl adopte ca mod de viaţă şi ca profesie, începând din 1999. De atunci, mai ales după ce şi-a (co)fondat propriul label, Jukehouse, a împărţit scena cu mari bluesmani, precum John Primer, Lurrie Bell, Kim Wilson, Bobby Rush, The Fabulous Thunderbirds, Johnny Rawls, Willie

“Big Eyes Smith”, Anson Funderburgh sau Steve Freund, iar recunoaşterea sa la nivel global drept unul dintre cei mai entertaining, originali şi prolifici cantautori şi performeri de Blues a fost certificată în mod regulat, inclusiv de industria muzicală, fiind nominalizat la prestigioasele Blues Awards încă din 2011 (Best Male Traditional Blues Artist) şi, respectiv, 2014 (Best Acoustic Blues Album pentru Unleashed).

Nu rataţi deci concertul lui Mike din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival

(10-15 august), întrucât va întregi un triptic entertaining de show-uri de Blues, memorabile prin particularitățile fiecăruia dintre frontlineri:

TOMMY CASTRO

– JOHNNY RAWLS –

ALABAMA MIKE

CARLA BLEY / ANDY sHEPPARD / stEVE sWALLOW

„Life Goes On”

La peste 80 de ani, Carla Bley produce muzică nouă cu aceeași inspirație, păstrând aceeași forță cu care a înregistrat primele piese în anii ‘60. Intensitatea constantă, imprimată pe atâtea proiecte devenite esențiale în lumea jazz-ului, nu i-a alterat deloc incredibila

capacitate de a surprinde, de a ne oferi compoziții și medii interpretative emoționante. În 2020 a înregistrat „Life Goes On” în formula de trio nechimbată de 25 de ani, alături de saxofonistul

Andy Sheppard și de basistul Steve Swallow, un album de o aleasă frumusețe venită din

relația muzicală dintre cele trei instrumente, precum și din piesele grupate în trei suite. Pianul ne trimite la Monk și Satie, în timp ce spațiile generoase sunt marcate de basul elegant și de contramelodiile și improvizațiile temperate ale saxofonului. Numai la un asemenea nivel de artă muzicală putem asculta așa o unitate de sunet, un grup atât de bine dozat, o interpretare atât de subtilă și de profundă. Avem parte de multe bucurii muzicale, apar multe albume excepționale, pentru că încă există muzicieni foarte buni, însă o asemenea sursă de delectare rămâne o raritate.

foarte rămâne o raritate.

Artă

În secolul al XIX-lea, criticul francez Théophile Gautier folosea termenul de „divă” pentru a o descrie pe cântăreața de operă italiană

Giulia Grisi prin cuvintele „cântec, pasiune și frumusețe, ea le are pe toate”.

Un secol mai târziu, ziarele începeau să publice relatări despre starurile de cinema de la Hollywood, pe care le numeau „dificile”, „arogante”

și „mult prea exigente”, fiind momentul în care „divă” a devenit o expresie folosită

pentru a limita femeile de succes la stereotipurile negative ale vremii (practică regăsită și în presa din prezent).

Pornind de la acest fenomen, Muzeul Victoria & Albert din Londra găzduiește, până pe 7 aprilie 2024, expoziția DIVA, prin care se propune atât prezentarea evoluției termenului, cât și o redefinire a sa conform spiritului lumii contemporane, printr-o serie de fotografii, piese vestimentare, obiecte și tablouri, împărțite pe două etaje.

Călătoria pornește, simbolic, cu rochia roșie de catifea purtată de soprana Maria Callas (care spunea că va fi întotdeauna „atât de dificilă pe cât este necesar pentru a obține cele mai bune rezultate” la Covent Garden, în 1964, pentru a aminti de începuturile utilizării cuvântului. Apoi, privitorii vor avea în fața lor unul dintre costumele prezentate de Elizabeth Taylor în Cleopatra (1963), ținutele lui Joan Crawford din pelicula Mildred Pierce (1945), rochia împodobită cu modele de frunze din aur, realizată de Travis Banton pentru Mae West, în filmul I’m No Angel (1933), creația lui Christian Dior pentru piesa Duel of Angels, văzută și pe Vivien Leigh în 1958, și una dintre legendarele rochii purtate de Billie Holiday pe scena Albert Hall.

Cel de-al doilea segment al expoziției este dedicat unor staruri precum Cher, Elton John și Diana Ross, care apar împreună într-o imagine

realizată de fotograful Mark Sullivan în 1975, Whitney Houston, amintită pe scena Wembley Arena în ’88, Tina Turner, cu faimoasa sa Flame Dress, și Rihanna, alături de ținutele propuse la Met Gala. Tot aici, vizitatorii vor putea vedea 250 de obiecte împărțite în 12 scene cu teme diferite, precum secțiunea I Want To Break Free, în care se descrie cum divele au devenit, prin activismul lor, simboluri ale comunităților oprimate, reușind să inspire reale schimbări în societate.

Așa cum spune Kate Bailey, o divă poate fi orice: „cântăreață de operă, style icon, o femeie cu convingeri puternice, o ființă divină sau chiar și un coșmar highmaintenance.”

DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului

CHEN REISS

Festivalul George Enescu (27 august-24 septembrie) o are în 2023 printre invitaţii săi de marcă pe posesoarea uneia dintre cele mai strălucitoare voci din spaţiul contemporan al muzicii culte, soprana israeliană Chen Reiss, apreciată în egală măsură pentru rolurile din operă - indiferent că avem în vedere Covent Garden, Teatro alla Scala sau Opera Company of Philadelphia - şi pentru concertele, în special de lieduri şi oratorii, susţinute în întreaga lume, din Wrocław până la Cardiff, dacă luăm ca repere doar cele trecute în agenda ei pentru toamna acestui an. CHEN REISS a mai urcat pe scena Festivalului Enescu în 2017, când a lăsat o impresie memorabilă în compania Royal Concertgebouw Orchestra, dirijată de Daniele Gatti, prin interpretarea ultimei părți a Simfoniei nr. 4 de Mahler, dar a putut fi admirată mult mai recent, în iulie, de către melomanii bănăţeni în The Infernal Comedy, spectacolul crossover avându-l ca protagonist pe celebrul actor John Malkovich, la Opera Naţională din Timişoara. Prin versatilitatea performativă şi varietatea proiectelor muzicale în care se implică, Chen Reiss dovedeşte un remarcabil spirit transfrontalier, care, din dragoste pentru muzică, o face să migreze cu o seducătoare lejeritate între diferite arii stilistice şi, drept urmare, deschiderea ei pentru un dialog mai amplu a fost un real privilegiu, mai ales că va prezenta în festival un program inedit, ce merită unele detalieri, alcătuit din lucrări semnate de Felix Mendelssohn, dar şi de sora acestuia, mai puţin cunoscuta Fanny Hensel, compozitoare talentată care a plătit un greu tribut misoginiei societăţii de început de secol XIX.

Vei susţine concertul de pe 15 septembrie împreună cu Jewish Chamber Orchestra din München, dirijată de cofondatorul său, Daniel Grossmann. Orchestra a fost înfiinţată în 2005, în perioada când erai acolo, deja o stea a Bayerische Staatsoper. Aveţi o istorie împreună?

Este adevărat, e uimitor ce rol important a jucat oraşul München în cariera mea... întotdeauna m-am aflat acolo la nişte răscruci în viaţă. Interesant este că am cântat la München, în Bavarian State Opera, din 2003 până în 2007, dar niciodată nu m-am intersectat cu Daniel sau cu orchestra lui în acea perioadă. Practic, prima

„Timpul este un cadou... ca să ne bucurăm de viaţă”

noastră colaborare a constituit-o tocmai proiectul legat de Fanny Hensel şi Felix Mendelssohn, care a fost un “Corona baby”, pentru că, evident, în timpul pandemiei, nu am putut performa pe scenă pe cât mi-am dorit şi, într-o zi, când eram în Berlin pentru nişte înregistrări, Daniel Grossmann m-a sunat ca să mă întrebe dacă n-aş fi interesată să cânt cu ei într-un concert festiv, de celebrare a 1700 de ani de existenţă a evreilor în Germania, ce urma să se organizeze în vara următoare în München, cu sprijinul a câtorva fundaţii. Majoritatea concertelor mele fiind anulate i-am răspuns imediat că da, voi veni la München, dar am fost curioasă ce anume voi cânta. Iar el mi-a vorbit de o lucrare a lui Fanny Hensel, despre care eu nu ştiam mare lucru... în fapt, nu interpretasem niciodată vreo compoziţie de-a ei.

Să înţeleg că multe dintre lucrările ei sunt rămase încă inedite nu doar la noi?

Ascultasem câteva lieduri scrise de ea, dar nu şi muzică orchestrală sau alte feluri de lucrări pentru voce şi, drept urmare, habar nu aveam că este autoarea şi a unor compoziţii mult mai complexe decât cele doar pentru pian şi, eventual, voce. Daniel este cel care mi-a atras atenţia asupra scenei dramatice Hero und Leander compuse de ea, care se bazează pe celebra poveste de dragoste cu final tragic din antichitate, despre care am aflat că nu fusese niciodată înregistrată pe un disc, aşa că am răsfoit lucrarea şi m-am îndrăgostit de muzică şi de text deopotrivă. Mi-am spus atunci că această compozitoare, Fanny Hensel, merită descoperită şi am început să ascult ce a compus pentru cor şi orchestră, cantate şi oratorii, după care i-am telefonat lui Daniel şi i-am propus să îi aducem un omagiu, pentru că e minunată şi trebuie scoasă la lumină, după ce, în timpul vieţii, a fost oprimată atât de tatăl ei, cât şi de frate. [...]

Să ne întoarcem la Hero und Leander, poem ce se împarte în două recitative şi două arii. Dincolo de ataşamentul tău pentru lucrare, în ce măsură interpretarea ei se constituie într-o provocare?

Este o provocare cel puţin la fel de mare ca interpretarea oricărei scene dramatice compuse de Beethoven sau de Mendelssohn, însă Hero und Leander are o poveste foarte frumoasă, în care trebuie să transmiţi cumva trei emoţii diferite, spre deosebire de Ah! Perfido sau Infelice, să spunem. [...] Infelice este, fără îndoială, o capodoperă şi, ascultând-o în

www.zilesinopti.ro

concert alături de Hero, îţi poţi da seama că Felix avea mult mai multă experienţă în a compune asemenea scene pentru orchestre decât Fanny, doar că mie mi se pare că limbajul armonic al lui Fanny este în fapt mai avansat decât cel al lui Felix. Dintotdeauna, Felix a avut un picior în spaţiul clasic şi unul în cel romantic, pe când Fanny este o compozitoare pur romantică, iar mie, anumite pasaje din Hero und Leander îmi sună aproape de Der fliegende Holländer, este un semnal de început a ce va veni, transformarea operei datorată lui Wagner. În sensul ăsta, cred că Fanny a fost mult mai îndrăzneaţă decât Felix. [...]

ZUBIN

Anul acesta veţi dirija în festival preludiul din opera Œdipe. Continuaţi să fiţi un promotor fervent al lui George Enescu... Nu am ajuns să îl cunosc vreodată personal, ca om, dar îi ştiam sonatele, muzica de cameră şi, bineînţeles, opera Œdipe, iar Enescu mi s-a părut dintotdeauna unul dintre cei mai flexibili şi mai, cum să spun, dibaci compozitori pe care i-am ascultat vreodată, el însuşi fiind un performer minunat... asta e o calitate extrem de rară! De la Mozart încoace, n-a mai existat o altă persoană care să interpreteze şi să compună în felul acesta!

Zubin Mehta revine în vara aceasta în România pentru a dirija două concerte în cadrul Festivalului George Enescu, al cărui preşedinte de onoare este din 2017. O legendă vie în spaţiul artelor performative, ZUBIN

Maestrul

MEHTA (n. 1936) continuă să manifeste o vitalitate excepţională, programul său fiind jalonat de concerte şi spectacole de operă susţinute pe întreg mapamondul, de la Bayerische Staatsoper, LA Phil sau Berliner Philharmoniker până la Teatro alla Scala, National Centre for Performing Arts din Beijing, Opéra Royal de Wallonie şi, nu în ultimul rând, Teatro del Maggio Musicale Fiorentino. Asta dacă ne raportăm doar la anul în curs, pentru că o tentativă de a rezuma în câteva fraze o carieră artistică de o densitate uimitoare, ce acoperă mai mult de şase decenii, ar fi o simplificare nedreaptă. Drept urmare, ni s-a părut mai adecvat un succint dialog cu maestrul Mehta pe marginea reîntâlnirii cu publicul festivalului şi al programului pe care intenţionează să îl ofere acestuia, cu orchestra şi corul Maggio Musicale Fiorentino, în serile de 28 şi 29 august, pe scena Sălii Palatului, mai ales că este, încă din 1985, prim-dirijor al respectatului şi iubitului ansamblu italian.

MEHTA Interviu cu

Vorbiţi-mi despre motivele pentru care aţi selectat celelalte două lucrări din program, Otello, opera lui Verdi, şi Simfonia Nr. 2 a lui Mahler.

La Florenţa [la Teatro del Maggio Fiorentino], funcţionăm şi ca operă, nu suntem dedicaţi doar lucrărilor simfonice. Otello face parte din repertoriul nostru de anul acesta, alături de alte opere, şi dintre propunerile mele către festival, printre care se numărau şi Don Giovanni şi Carmen, s-a ales Otello, deci este o operă care a avut premiera recent, în primăvara asta. În privinţa lui Mahler, a fost alegerea lor.

M-au întrebat dacă aş vrea să interpretez una dintre simfoniile lui Mahler, iar eu am fost de acord şi am ales-o pe a doua, pentru că aveam posibilitatea să utilizez corul, ce trebuie să fie oricum prezent pentru Otello... fiindcă venim cu propriul nostru ansamblu coral. Deci a fost inclusiv o chestiune de fezabilitate să facem în tandem Otello şi Simfonia a 2-a de Mahler.

Otello a reprezentat debutul dumneavoastră

în operă la Covent Garden, în 1977, cu Jon Vickers în rolul principal. Nu cu mulţi ani în urmă v-aţi plâns însă că nu reuşiţi să găsiţi printre tineri un interpret potrivit. Înţeleg că, totuşi, l-aţi descoperit...

Da, absolut! Avem un foarte bun Otello, un băiat din Armenia, cu care am lucrat rolul la Florenţa [Arsen Soghomonyan], la care se adaugă o excelentă soprană rusoaică, Zarina [Zarina Abaeva, în rolul Desdemonei – n.r.], şi Luca Salsi [interpretul lui Iago - n.r.], care este, la ora actuală, cel mai bun bariton din Italia, deci aducem la festival o distribuţie realmente valoroasă. Otello este unul dintre cele mai dificile roluri pentru un tenor, are nişte cerinţe aproape de opera wagneriană de la un tenor şi nu e deloc simplu să găseşti pe cineva care să îl facă aşa cum trebuie. Tânărul acesta care cântă acum cu noi l-a mai interpretat cu Filarmonica din Berlin, cu trei ani în urmă, la Baden-Baden şi Berlin. Atunci l-a cântat pe scenă pentru întâia oară, după ce l-a învăţat cu mine, pentru că m-am ocupat personal să îl pregătesc. De atunci a interpretat Otello în întreaga lume, deci când a venit anul acesta la Florenţa, adecvarea lui în rol era aproape desăvârşită şi, drept urmare, ne-am distrat împreună foarte

bine pe parcursul repetiţiilor. Ca Otello, trebuie să ai forţa dintr-o operă wagneriană plus tehnica bel canto-ului italian, este o mixtură de două calităţi foarte dificil de găsit, iar domnul acesta e ideal pentru rol, din punctul meu de vedere. [...]

În programul pregătit pentru festival aveţi şi Simfonia a 2-a de Mahler. Aţi început anul dirijându-i Simfonia nr. 3 la Los Angeles şi îl veţi încheia tot acolo, cu nr. 1. Traversaţi un an ‘Mahler’?

Ei bine, de când a devenit de notorietate că eu mă simt foarte apropiat de muzica lui Mahler, toate orchestrele mă roagă să dirijez o simfonie sau alta de-a lui şi, dacă aş putea repeta în fiecare oraş ceea ce-şi doresc, aş ajunge să interpretez numai Mahler, dar reuşesc cumva să mă ţin la distanţă de o bună parte din ele. Am făcut-o doar pe a 3-a în Los Angeles şi apoi pe a 2-a la Florenţa, care, precum Otello, a intrat în repertoriu în aprilie anul acesta, deci e proaspătă şi pot să o repet cu entuziasm la Bucureşti. După aceea, mai dirijez doar [Simfonia] nr. 5 în toamnă, la Berlin, până la cea pe care ai menţionat-o din decembrie, deci, dacă stai să le aduni, nu sunt în fond chiar multe pentru atâtea luni. [...]

Citiţi interviul complet cu ZUBIN MEHTA pe www.zilesinopti.ro

Roman grafic interactiv despre Iuliu

Anul acesta marchează 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873) și 70 de ani de la moartea sa, în temnița Sighetului (5 februarie 1953), o aniversare și o comemorare propuse spre studiu prin intermediul unui alt tip de manual de istorie, un proiect educațional ce va fi lansat în luna august, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov și apoi, în luna septembrie, la Bruxelles, Charleroi și Luxemburg, în cadrul proiectului Libertate

și modele – istoria recentă a României prin benzi desenate și interviuri. Este vorba despre romanul grafic interactiv „Momente din Istorie. Vol. III. Iuliu Maniu”, care propune un tur virtual al Casei Memoriale

Iuliu Maniu de la Bădăcin prin intermediul benzilor desenate istorice, precum și o cronologie desenată

în cadre succesive a celor mai importante momente din viața lui Iuliu Maniu. Lucrarea este realizată de

autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.

„Adaptarea romanelor istorice sub formă de benzi desenate a devenit, în ultimii ani, foarte populară pe piața internațională”, spune autorul volumului. „Acest tip de roman grafic interactiv este un concept nou în România şi cred că elevii sunt interesaţi să descopere istoria altfel decât prin intermediul orelor de la şcoală sau din cărţile clasice de istorie. Filmul, la fel ca banda desenată, reprezintă un intermediar pentru a transmite idei, mesaje care să rămână în mintea privitorului sau cititorului. Prin acest nou roman grafic, un fel de educație muzeală prin benzi desenate, îi încurajez pe elevi să contribuie la poveste, să-şi exprime propria opinie. Astfel, bariera de comunicare dintre elev – profesor sau elev – muzeograf cred că dispare şi se poate porni o discuţie constructivă la ora de istorie sau într-un muzeu. Şi totul pe baza unui roman grafic de acest gen.”

„Romanul grafic semnat de Mihai I. Grăjdeanu nuși propune să înlocuiască

manualele de istorie din școlile din România. Nici nu ar putea să o facă. Dar poate fi un material didactic auxiliar de mare ajutor în încercarea de a-i apropia mai mult pe elevi de o materie stufoasă precum istoria.” - Cosmin Budeancă, Editura Fundației Culturale Memoria.

Alexandru Groza, manager interimar la Muzeul Ororilor Comunismului în România: „Cum construim o lume mai bună? Cum facem ca valorile democratice să devină punctul central al preocupării societăţii civile? Răspunsul la ambele întrebări este: prin educaţie. Banda desenată construieşte o comunicare bidimensională în care istoria prinde viaţă şi atinge, prin discurs, tinerele generaţii. Frumuseţea benzii desenate este că permite dezvoltarea unei gândiri critice în spaţiul alb dintre scene, în pauza dintre dialoguri. Acolo este creuzetul ce dă naştere întrebărilor esenţiale care îi vor pregăti pe tineri pentru a deveni activi social în combaterea fenomenului totalitar”.

(B)ună (D)ispoziție la Brașov

După cinci ediții autumnale, Festivalul

Internațional de Benzi Desenate Istorice

Brașov, unul dintre cele mai importante festivaluri BD tematice din Europa, vă așteaptă anul acesta în mijlocul verii, între 11 și 13 august.

Tematica ediției a VI-a, „Istoria contrafactuală”, a fost valorificată prin concursul internațional a cărui expoziție o veți vedea în Piața Sfatului, cu 41 de lucrări originale ale unor artiști din România, Serbia, Polonia, Croația, Macedonia de Nord, Bulgaria, Belgia.

Prima ediție de vară marchează, prin expoziții, dezbateri și prezentări de albume, trei aniversări artistice superbe: Centenarul GOPO, 75 de ani de Pif și 15 ani de Vekovnici.

Astfel, în Casa Sfatului va fi organizată prima expoziție muzeală dedicată maestrului Ion Popescu Gopo, cu piese primite de la Fundația Gopo, Arhiva Națională de Filme, Studioul Cinematografic ANIMAFILM și colecția privată Lucian Oancea.

Artistul român Mircea Arapu, autorul timbrului aniversar Pif, emis de Poșta Franceză în 2023, va prezenta ultimul album cu peripețiile lui Pif și Hercule, „HapPif Birthday Strips”.

Aniversarea celui mai mare proiect editorial de benzi desenate istorice din Balcani va fi sărbătorită prin expoziția „15 Years of VEKOVNICI”, deschisă de autorul Marko Stojanovic.

Festivalul benzii desenate istorice va fi animat și de prezența altor invitați speciali din țară și străinătate: Adrian Cioroianu, Didier Pasamonik, Valentin Tănase, Nicolas Piccato, Vintilă Mihăescu, Radu Oltean.

Pe lângă Piața Sfatului și Casa Sfatului, unde se vor desfășura sesiuni de live drawing și întâlniri cu artiștii BD, în Parcul Eroilor veți descoperi expoziția „Istoria benzii desenate istorice din România” (documentare Dodo Niță).

Copiii cei mai talentați și pasionați de banda desenată istorică au expoziția lor în Casa Sfatului, unde vor fi organizate și ateliere BD. Despre ce înseamnă debutul ca autor de bandă desenată vor povesti trei dintre elevii câștigători ai concursurilor Pif și Minitehnicus, organizate de revista „Cutezătorii” în anul 1970: Radu Marian, Cristian Ciomu și Walter Riess.

Informații actualizate despre programul festivalului

găsiți pe site-ul Muzeului

Județean de Istorie Brașov, organizatorul evenimentului, www.brasovistorie.ro.

(d)Efectul/ Perfectul/ Efectul Picasso

Picasso este singurul nume de artist pomenit de Maxy în manifestul său Cronometrajul pictural. El nu este numit Pablo Picasso, ci doar Picasso: în 1924, numele său era deja brandul artei moderne la nivel mondial. Timp de 20 de ani sub reflectoarele lumii artistice internaționale, Picasso fusese nu doar creatorul cubismului, reperul artistic pozitiv al lui Maxy, ci și un exponent al sentimentalismului, al expresionismului, reperul negativ major al lui Maxy și al avangardei românești și nu numai (expresionismul fiind atacat

ca vetust și delegitimat sistematic în publicațiile avangardei). Acesta este motivul pentru care, la întrebarea despre viitor (problema obsesivă a avangardei, care a trăit mereu în proiect, în utopie și vizionarism), cel care nu trebuia invocat sau ascultat de cei ce scrutau vremurile ce urmau să vină era tocmai numelecheie al modernității - Picasso, cel care definise platforma artistică de pe care chiar întrebarea despre viitor putea fi pusă. Afectul e defectul lui Picasso, din perspectiva lui Maxy – sentimentalitatea exacerbată, impunerea apăsătoare a empatiei. Defectul picassian stă în nevoia impudică de afișare a tulburărilor intime, ajunse materia explicită a actului artistic, receptat ca perpetuu exhibiționism al senzualității și nervilor proprii, proiectați asupra privitorului, pe care îl dezechilibrează, îl impinge spre viața fără de măsură.

(...)

Florin

Lafinalul lui 1973, Florin Mitroi trece printr-o convertire la originalitate și autenticitate fără rest, la o libertate artistică (interioară, căci majoritatea lucrărilor de acest fel nu au fost văzute sau expuse vreodată în timpul vieții sale) fără limite. 1973 este anul în care Mitroi a împlinit 35 de ani. E și anul în care Picasso a murit, la 92 de ani. Mitroi e singurul artist român al acelei vremi care a fost marcat nu de acel Picasso al începuturilor expresioniste, din primii ani ai secolului XX, nici de cubismul picassian, dinainte de Primul Război Mondial, dar nici de neoclasicismul și realismul anilor 20. Asupra lui Florin Mitroi impactul maxim l-a avut acel Picasso final, al graficii anilor 60 (cea care fusese și subiectul expoziției din octombrie 1968), cum este seria celor 347 de gravuri (1968) sau, ulterior, Suita celor 156 (1969-1972). Dincolo de aspectele tehnice prodigioase ale operei grafice a lui Picasso, amprenta majoră pe care o pune aceasta asupra lui Mitroi ține de subiectele alese, de linia acestora și de atitudinea față de viață pe care o manifestau.

(...)

„Viitorul, viitorul, viitorul. Nu-l întrebați pe Picasso. Nu ne întrebați pe noi. Nu întrebați pe nimeni. Picasso, din cînd în cînd jonglează (destindere senzuală, nervoasă).”

Nueste nicio surpriză că pentru muraliștii momentului actual, figurile picassiene, chiar Guernica (la Pandele Pandele) sau tipul de figurație cu alură cubistă desprins tot din aceasta (la Kero sau Pisica Pătrată) constituie elemente ale limbajului plastic curent la nivel universal. Arta care iese în stradă are nevoie să vorbească limba celor care merg pe stradă. Iar în jargonul vizual inteligibil și pietonilor și conducătorilor de mașini de lux, figurile de tip picassian apar ca figuri de stil din fondul general al imaginarului colectiv. Intrat în idiomul zilei și al străzii, Picasso și-a atins efectul maxim posibil – el se confundă cu zgomotul de fond (white noise) cultural, inteligibil la nivel global. Poate fi imaginat un mai profund efect în afara acestei (con)topiri a vocii unui singur creator în limbajul și în pulsația vieții de zi cu zi a vremurilor noastre?

Erwin Kessler, curatorul expoziției EFECTUL PICASSO şi directorul MARe

EFECTUL PICASSO, la MARe

Fragmente

din eseul care va deschide catalogul expoziției de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă București (27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024), alcătuită din 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate Picasso și 60 de lucrări (picturi, sculpturi, ceramică, graffiti) semnate de 33 de artiști români contemporani influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.

„Expoziţia de la MARe va da prilejul reliefării influenţei lui Picasso asupra artei româneşti, prin punerea faţă în faţă a lucrărilor lui Picasso de la muzeul nostru şi a celor semnate de artiştii români selectaţi. Ea va da posibilitatea de a vedea parcursul tehnic al operei lui Picasso, graţie lucrărilor aparţinând patrimoniului Muzeului Picasso.” (Cécile Debray, președintele Muzeului Picasso din Paris)

Printre artiștii români expuși împreună cu Pablo Picasso se numără: Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Victor Man, Dumitru Gorzo, Florin Mitroi, Marin Gherasim, Ștefan Bertalan, Alexandru Țipoia, Alexandru Rădvan, Neculai Păduraru, Alma Redlinger, Pisica Pătrată.

KASIA

MOLGA

Spectrul vizibil al unei artiste inclasi cabile

Intersecting Realities, remarcabila expoziție ARTech de la Palatul Ștefania din Timișoara, organizată de Asociația Marginal la începutul acestei veri, a prezentat publicului în premieră, într-un discurs estetic special creat pentru România, pilotul proiectului artistic Chronicles from In-Between 495 to 570 nm al artistei britanice Kasia Molga, o ferventă promotoare a democrației multi-naturale, calată pe reflectarea de o manieră originală și inclasificabilă a interdependențelor dintre “uman” și “mai mult decât uman” (în sensul entităților care definesc mediul natural) și al impactului evoluției tehnologice explozive asupra percepției noastre curente ale acestora. Prin prototipurile expuse sub un titlu ce trimite la marginile “luminii vizibile” de verde din spectrupentru că verdigris-ul este laitmotivul care le unește -, KASIA MOLGA oferă un prim sketch al unui mediu de reflecție asupra problemelor de mediu, plecând de la picturile unor plante dispărute sau pe cale de dispariție, realizate cu vopsea făcută cu un pigment verdigris extras prin oxidarea componentelor de cupru ale computerelor pe care le folosim zilnic. Acesta e doar începutul, pentru că proiectul va fi prezentat în formă completă în toamna lui 2024, printr-o experiență VR imersivă, care va explora conceptul de landscape amnesia.

De la Cronici am plecat în dialog cu apreciata artistă vizuală și designer de interacțiuni, ce a expus, printre altele, la MoMA, Tate Modern, Centre Pompidou și V&A, însă refuză etichetările sau încadrările stilistice, întrucât estetica interconectării de care continuă să fie atrasă Kasia Molga îi face practica deschisă spre o arie vastă de tehnologii, de la cele de vizualizare a datelor și geo-locare la VR sau AR, pentru ca spectatorul însuși să devină co-creator și participant în procesul artistic.

Kasia, mai întâi spune-mi cum ai ajuns la verdigris ca leitmotiv al noului tău proiect, Chronicles from In-Between 495 to 570 nm? Inspirația vine din obsesia mea pentru culorile verde și albastru, în general. Iubesc aceste culori și le utilizez cât de mult pot, chiar și atunci când îmi aleg articolele de îmbrăcăminte. Pentru mine înseamnă prospețime și viață, apă și natură. E o poveste mai veche, din copilărie, fiindcă am crescut călătorind pe ocean alături de tatăl meu, care lucra în marina comercială, deci nuanțele de verde-albastru au

reprezentat întotdeauna o componentă esențială a ambientului personal, a întregii mele existențe, și sunt atrasă de orice formă de imagistică ce încorporează aceste culori. Într-atât de mult încât, la un moment dat, chiar am început să mă gândesc la cum aș putea gestiona această obsesie, ca să scap de ea sau măcar să o țin sub control. Lucrând însă mult cu tehnologii digitale și creând imagini CGI pe acest tărâm al Media Tech Art, am început să fiu tot mai frustrată, pentru că o mare parte dintre tehnologiile folosite actualmente pentru a crea aceste imagini, dintre

care destule au legătură cu natura, în loc să ne re-conecteze cu biologicul și cu organicul, cu acest minunat verde suculent pe care îl asociem oxigenului care se produce, pentru că e culoarea clorofilei, dimpotrivă, ne deconectează într-o măsură tot mai accelerată, prin intermediul căștilor și ochelarilor VR, a realității augmentate sau a Mixed Media. Mai mult, în același interval de timp în care eu mă apropii de împlininirea visului de a crea în high-resolution imaginile cele mai verzi și albastre din natură, biodiversitatea adevărată, mediul natural real, primește un tratament low-resolution, prin faptul că devine din ce în

ce mai puțin biodivers. Acesta e începutul poveștii proiectului, în care obsesia pentru verde și albastru e ca un fir comun, ce se regăsește în toate formele de expresie ale acestei lucrări și sper că va călăuzi și publicul prin componentele narativului. [...]

În titlu foloseşti pluralul - cronici şi nu cronică -, sugerând că, în final, vor fi mai multe “peisaje”. Vorbeşte-mi un pic despre conceptul de landscape amnesia pe care îl explorezi.

M-am oprit asupra cuvântului cronică pentru că, inclusiv ce am arătat în expoziție ca work in progress, imaginile cu specii pe cale de dispariţie sunt parte a unei cronici, a unui jurnal pe care îl țin referitor la ceva care odinioară, exista din abundență și acum a devenit tot mai rar, până aproape de extincție. Avem ideea de landscape amnesia, susținută de

aceste cronici vizuale, create ca peripluri de imagini CGI prin ambienturi și peisaje care nu mai există, în colaborare cu oameni în vârstă din 7 regiuni din Europa, oameni pe care îi invit să descrie cât mai detaliat aceste peisaje, ce au însemnat pentru ei, cum arătau, unde erau localizate și ce semnificație aveau pentru ei individual sau pe palier emoțional la nivel de comunitate. În esență, în fiecare caz, e vorba de încercarea de a face o cronică a ceva ce nu mai există. [...]

TAKASHI MURAKAMI

vizitatorii vor putea admira pictura Dragon In Clouds - Indigo Blue, creată de artist în 2010, ca răspuns la lucrarea pictorului japonez Soga Shōhaku, intitulată Dragon and Clouds (din 1763), în care a continuat tema dragonului gigantic care se înalță, în nuanțe de indigo și albastru, în mijlocul norilor, oferindu-i un aspect specific esteticii Superflat.

Maestrul japonez al culorilor

În anii ’90, artistul japonez Takashi Murakami, cunoscut astăzi în întreaga lume pentru creațiile sale pline de culoare, pentru florile infinite cu fețe zâmbitoare (numite Flower Balls, simboluri ale inocenței și bucuriei) și pentru figurile inspirate din anime-uri și manga (precum Mr. DOB, creatura rotundă cu ochi mari și dinți ascuțiți, sau Kaikai și Kiki, două spirite care caută frumusețea din univers), definitiva termenul de Superflat, care sugerează, la prima vedere, lipsa de profunzime spațială din lucrările sale, unde obiectele și personajele sunt reprezentate într-un plan bidimensional, fără perspectivă sau adâncime tradițională. Cu ajutorul acestui concept, graficianul și-a conturat un stil personal care combină arta tradițională niponă, fenomenele culturii populare contemporane și estetica kawaii, dând naștere unui nou curent, menit să critice societatea de consum și modul în care arta este comercializată și percepută în prezent.

Până pe data de22 decembrie, Galeria Gagosian din Paris găzduiește expoziția Understanding the New Cognitive Domain, în cadrul căreia sunt prezentate cinci lucrări monumentale ale lui Takashi Murakami, alături de o colecție de sculpturi și picturi în miniatură. Conform curatorilor, întregul

peisaj reprezintă o adevărată revelație, cu precădere datorită unui tablou imens, cu o lungime de 23 de metri și o înălțime de 5 metri, inspirat de iwai-maku (cortina tradițională de scenă utilizată în teatrul kabuki în timpul celebrărilor), pe care Murakami l-a creat pentru teatrul Kabuki-za din Tokyo.

Alături de atracția principală,

Pe parcursul expoziției, fanii stilului lui Murakami vor avea ocazia să descopere și câteva dintre pisicile sale norocoase (prezente atât în tablouri, cât și în sculpturi), care se remarcă prin culorile vibrante, fiind inspirate din legenda pisicii Maneki Neko.

De-a lungul carierei,

De-a lungul carierei, artistul a colaborat cu branduri precum Supreme, Comme des Garçons, Crocs, Off-White, Vans și Louis Vuitton, realizând, în 2019, alături de Billie Eilish, și un MV pentru piesa You Should See Me In A Crown.

Vorbind despre ceea ce îl inspiră, Takashi Murakami afirmă: „Există întotdeauna o frumusețe în lucrurile ciudate. Arta este o cale de a explora și aduce la lumină părți ascunse din sufletul nostru.”

IDEO

IDEIS, un festival al tinerilor creatori

Odată cu lansarea la nivel național a mișcării Ideo Ideis, am învățat cât de important este dialogul echilibrat deopotrivă cu tinerii, cât și cu adulții care fac parte din mediul adolescențilorpărinți, profesori. #experienţaIdeoIdeis a ajuns în opt orașe din România anul acesta și a avut aproape 240 de participanți în cadrul programului. Dintre aceștia, 20 au fost selectați pentru a deveni creatori de produse culturale, pornind de la nevoile comunităților din care fac parte. Pentru ca acest lucru să fie posibil, aceste nevoi au fost identificate prin ochii și implicarea lor. Așa s-a născut un real dialog: peste 200 de interviuri făcute de tineri cu oameni aparținând comunității lor, centrate pe tema consumului de cultură din oraș. Informațiile din interviuri au fost apoi transformate în scenarii de teatru și film și apoi lucrate de cei 20 de adolescenți, sub îndrumarea unor specialiști.

Anul acesta, Alexandria își deschide porțile pentru a primi tineri din 15 comunități –adolescenții selectați în cadrul programului #experiențaIdeoIdeis, care vor avea șansa în cadrul

Ediția cu numărul 18 a Ideo Ideis Festivalul vorbește despre responsabilitate și libertate într-un balans echilibrat în formarea viitorului adult. Prin spectacole de teatru profesionist ce au în prim plan tinerii creatori aducem povești din lumea tinerilor și adulților ce gravitează în jurul acestora. Vom discuta prin evenimentul de tip masterclass despre echilibrul precar, dar atât de necesar, dintre libertate-informareresponsabilitate în lumea încă în formare a vastului internet. Povestim cu pionierii fenomenului Ideo Ideis despre cum poți să formezi o mișcare de impact la nivelul comunităților mici și mijlocii.

festivalului să-și prezinte produsele culturale în fața publicului și să primească feedback direct, precum și adolescenții celor 7 trupe de teatru tânăr selectate în urma înscrierilor care ne onorează an de an. Este o premieră creșterea numărului de orașe din care se adună tinerii participanți și este perfect că se întâmplă acum, în momentul acestui milestone simbolic de majorat Ideo Ideis.

„Faci lumea să semene cu tine” înseamnă să îți asumi, să propui, să descoperi, să coagulezi. Este un îndemn la adresa tinerilor - și nu numai - să aibă curajul să construiască pornind din autentic, să își pună întrebări și să își asume acțiuni de construcție. Este un proces pe care inclusiv Ideo Ideis l-a deschis de câțiva ani cu propria identitate și la care îi invităm pe toți cei cu spirit tânăr să ia parte. Iar dacă ai între 18 și 118 ani, dar ai vrea să alergi ca la 14 ani sau să cânți ca la 8, atunci hai să povestim la Alexandria, între 11 - 18 august, căci mișcarea Ideo Ideis este și despre tine!

VLAD UDRESCU

Nominalizarea în această vară la un premiu UNITER, pentru a doua oară consecutiv, de această dată pentru rolul din Oedip Rege, spectacolul pus în scenă de către Declan Donellan la Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova, după cel din câine cu om. câine fără om, al lui Radu Afrim, din 2022, reconfirmă fără echivoc talentul şi versatilitatea lui VLAD UDRESCU, tânăr actor care şi-a rafinat instrumentarul performativ în ani buni şi aventuroşi (artistic) petrecuţi experimentând pe scenele Indie bucureşteneGreen Hours, La Scena, În Culise, Godot Café Teatru -, de care nu vrea să se îndepărteze nici după ce a devenit, în 2015, parte a redutabilei echipe a Naţionalului din Bănie. Vlad Udrescu şi-a încheiat nu demult sezonul stagional cu spectacolul din camere de hotel imaginat de Iris Spiridon, Hôtel des poèmes, o producţie Teatrelli work in progress, şi va urca din nou pe scenă în curând, acceptând la Teatrul Apropo o provocare extrem de interesantă, adaptarea

lui Daniel Simion a cărţii Novecento, ce a stat la baza celebrului film realizat de Giuseppe Tornatore, Legenda pianistului de pe ocean.

Vlad, a doua nominalizare la premiile UNITER ar putea induce ideea că sunt șanse mai mari ca recunoașterea să vină din teatrul de repertoriu decât din cel independent sau de proiect. Cum funcționează, în cazul tău, scara de valori? Scara de valori, din păcate, e destul de nedreaptă, pentru că, dacă eu aș fi făcut exact același rol, dar exact la fel, într-un teatru independent, n-aș fi avut vizibilitatea pe care o am acum. Faptul că am lucrat cu doi regizori titrați a făcut ca publicul - sau cel puțin criticii ori cei care au făcut aceste nominalizări - să se concentreze pe acele spectacole și, respectiv, să mă facă pe mine vizibil. Deci toată treaba asta cu atenția care ți se oferă atunci când ești nominalizat e o chestie atât de conjuncturală, încât aproape mi se pare nedreaptă. Nu pot decât să mă bucur pentru ea și să zic: ‘Ah, ce bine că, în sfârșit, după 15 ani de teatru, după Green Hours, după Godot, după toate barurile în care am șters pe acolo cu costumele, cu 50 de lei biletul, cu un onorariu din teatru independent care nu-mi permitea nici măcar să fac naveta Craiova-București, totuși, cumva, toate abilitățile pe care le am au ajuns să fie văzute de o anumită categorie de public.’

„Întotdeauna reușesc să îmi văd personajele din afară”

După 15 ani de când ai terminat UNATC-ul și jucai la Teatrul de Comedie în Romanțioșii, ai ajuns în faza de a lucra pe parcursul a doar câteva luni cu regizori precum Radu Afrim, Leta Popescu, Declan Donnellan, Iris Spiridon sau Bocsárdi László. Ce așteptări ai ajuns acum să ai de la relația actor-regizor?

Nu pot să zic că am anumite așteptări, pentru că, de regulă, întâlnirea are ceva nou, inedit... nu-i cunoști pe regizori. Pe Iris n-o cunoșteam, de exemplu, iar pe Leta, deşi ne știam, eram doar prieteni, nu o cunoșteam ca regizoare. Lucrând însă cu regizori așa-zis titrați, cu care îmi doream să mă întâlnesc, ce pot să zic este că am acum o anumită rezervă să repet experiențele pe care le-am avut. Mi s-a părut că am rezonat cel mai bine tot cu regizorii care au terminat în generația mea sau sunt apropiați de vârstă cu mine, mai puțin poate Afrim și Declan, dar în rest, toată această imagine a regizorului care a luat o groază de premii UNITER, de care auzisem în facultate, care era foarte apreciat de actori și de critică, imaginea lui și contactul propriu-zis cu el, pe mine nu m-au mulțumit artistic și atunci, deși îmi doream această experiență, cu Dabija, cu Bocsárdi, am ajuns... nu să nu mi-o doresc din nou, dar să nu mai fiu chiar atât de entuziast.

Vorbind de experiențe cu regizori, nominalizarea de anul acesta a venit pentru un rol dintr-un spectacol excepțional, Oedip Rege. Ce urme a lăsat în tine experiența colaborării cu Declan Donnellan?

Nu știu cum să zic, dar eu am ajuns să mă îndrăgostesc de Declan Donnellan, adică am ajuns să-l iubesc fără vreo rezervă... pentru mine, a ajuns ca el să fie un exemplu. Mă

interesează mai puțin rezultatele pe care le avem împreună, spectacolul în sine, dat fiind că el este cel care susține că procesul este mult mai important. Sigur, asta e o chestie pe care o tot auzim, că procesul e mai important, dar la el se şi aplică, iar experiența mea cu Declan e una mai profundă decât aș fi crezut vreodată și se apropie foarte tare de cea pe care am avut-o în facultate cu profesorii. Adică, pentru mine, a ajuns să fie o experiență intimă, aproape să consider pe undeva că e un prieten și, cumva, aș putea zice că şi un fel de mentor, deși nu îl văd așa, pentru că îl văd ca egalul meu. Ceea ce îmi doresc, pentru că eu cred că am înțeles metoda lui, ar fi să-i duc metoda mai departe... aș face o lucrare de doctorat în viitorul apropiat, în care să descriu procesul lui de lucru. Revenind la întrebare, atât de tare m-am îndrăgostit de el, încât îmi doresc să dau mai departe ce am învățat de la el. [...] www.zilesinopti.ro

ARTIȘTI URBANI

KSELEQOQYNQYSHY:

KSELEQOQYNQYSHY sau KSELE este pseudonimul lui Lucian Niță, de origine din Târgoviște. Are 37 de ani, iar în trecut a fost grafic designer prin agenții de publicitate. Stilul său este unul inconfundabil, iar în prezent este artist freelancer, ilustrator, muralist etc.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?

Stilul a trecut printr-un proces lung, desenez de mic, iar fiecare etapă a contribuit la ceea ce este acum, am experimentat cu tot felul de medii și tehnici, stilul reprezintă rezultatul unor răspunsuri la întrebări vizuale pe care mi le-am tot pus de-a lungul timpului. Stil care este într-o continuă căutare de „perfecționare” și evoluție. Ca să ajung în punctul carierei de artist în care sunt acum, am încercat să fiu activ și să aplic pentru proiecte, diferite open call-uri, festivaluri de street art etc., ca mai apoi, aceste lucruri să se materializeze în murale și alte proiecte, unele mai mici, altele mai

mari. Astfel, ușor-ușor, miam construit un portofoliu și vizibilitate, atât în spațiul public, cât și în mediul online.

Cum decurge procesul tău creativ?

Depinde de context, sunt proiecte în care am libertate deplină și totul curge organic, iar alte proiecte au o anumită temă și asta implică în unele cazuri o documentare amănunțită, căutat răspunsuri, până mă lovește aceea idee. Sunt momente când ideea se conturează mai bine pe măsură ce evoluez cu lucrarea.

Cel mai bun început este s-o faci pur și simplu.

Cum ți-a schimbat street artul felul în care percepi arta și lumea, în general?

Am fost fascinat de forma de exprimare pe pereți încă din copilărie, pornind de la HipHop/Graffiti și mai apoi am fost preocupat de partea de personaje/Street art. Street artul/Muralismul este o formă de artă ce se adresează publicului larg, este o galerie permanentă în spațiul public, cu ea se conectează toate păturile

„Muralele au abilitatea de a construi o comunitate în spațiul în care se desfășoară”

sociale, indiferent că au sau nu un interes real pentru artă, prin faptul că este expusă în văzul lumii, ea pătrunde în subconștientul oamenilor.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Social media m-a ajutat în drumul meu ca și artist, este un mediu unde ești prezent, vizibil, îți expui portofoliul. Tot de aici, unele proiecte și oportunități au luat naștere, iar când aplici pentru anumite proiecte, oamenii te găsesc mai ușor și își pot face o idee mai bună despre ceea ce faci. Este un mediu foarte accesibil și rapid, unde poți da o scanare la ceea ce se întâmplă cu arta la nivel național, cât și internațional. Consider că social media este utilă pe bucățica ei, ca și artist, este un tool foarte util, mai departe, ca și muralist, e important să fiu conectat la viața offline și să mă mânjesc pe mâini de vopsea, iar la fel, pentru consumatorii de artă, experiența reală a unui mural semnat KSELE este cu totul și cu totul altă experiență, este o experiență mult mai profundă, atunci când este palpabilă.

Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.

La ora actuală, muralul preferat este „Moș Ploaie”, pictat anul trecut la festivalul Artown din Ploiești, dar pot spune că în trecut aveam simpatie pentru ultimul mural finalizat, așteptând apoi următorul proiect. Acum, dând o scanare la muralele realizate de-a lungul timpului, toate au ceva particular al lor și au un rol important pentru mine, în evoluția mea ca artist.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele

mai mari provocări?

Muralele, în general, vin cu o doză de provocări: spațiul, lucrul la înălțime, volum, mărime, timp, textură, mediu, factori externi etc. Indiferent de experiență, la fiecare proiect nou este mereu un nou început de învățare, care are anumite cerințe logistice/tehnice de rezolvat și de adaptat la problema locală, pe măsură ce mă „aclimatizez” cu noul spațiu, lucrurile încep să curgă natural.

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?

Nu țin neapărat la acest aspect, dar dacă este, este binevenit. Am făcut în trecut și murale cu mesaj social, politic, de conștientizare etc.

Aș zice că arta pe care o fac, vorbește mai mult despre conștient, subconștient, spiritualitate, mistic, simbolism.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Arta pe care o las pe stradă o fac pentru mine, dar mai departe o fac pentru oameni, ca mai apoi, ei să se bucure de ea, să le lumineze ziua când trec pe acolo și să le lase ceva în subconștient. Street art-ul, muralele au această abilitate de a construi o comunitate în spațiul în care se desfășoară, am trăit-o și este un sentiment minunat, se creează o legătură între artist și oamenii care trăiesc în vecinătatea muralului sau a celor care trec pe acolo în general, legătură care dacă nu este directă, se face ulterior indirect.

Ce urmează pentru KSELEQOQYNQYSHY?

Urmează să fac în continuare ceea ce știu să fac mai bine, adică arta pe care o fac.

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI

PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Invitație la festival | August, un festin pentru cinefili

August este o lună în care pasionații de arta cinematografică își găsesc refugiul în evenimentele care celebrează lumea filmului. Trei dintre cele mai așteptate festivaluri de film ale acestei veri vin cu un program cel puțin interesant pentru cineaști și promit să ne scoată din jungla urbană, dar și din monotonie.

Serile Filmului Românesc – Iași

În perioada 9-13 august, la Iași, avem parte de Serile Filmului Românesc, unicul festival de film dedicat exclusiv filmului românesc. Acest proiect, devenit deja o tradiție în cei 13 ani de activitate, oferă o paletă largă de genuri de filme românești, fie că vorbim despre producții consacrate sau ale unor regizori debutanți, aducând în prim-plan autenticitatea și creativitatea producătorilor români. Originalitatea programului SFR constă și în implicarea tinerilor în activități culturale, prin cunoașterea marilor personalități din lumea cinematografiei. Cu o selecție diversă, programul festivalului cuprinde proiecții în aer liber și în săli de cinema, avanpremiere, evenimente speciale și competiții locale.

Festivalul de Film și Istorii –Râșnov

Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov se va desfășura anul acesta în perioada

13-27 august. Acest festival este un adevărat regal pentru cinefilii pasionați de istorie, punându-le la dispoziție un panel de discuții și dezbateri, unde regizorii, actorii și experții

îsi dau întâlnire cu publicul pentru a explora impactul cinematografiei asupra înțelegerii noastre despre trecut. #FFIR15 va fi despre Radicalizare. Trăim vremuri în care fiecare dintre noi e tentat să își afirme răspicat propria viziune asupra lucrurilor, propriul adevăr, și în care suntem din ce în ce mai puțin dispuși să ascultăm părerile celorlalți. La #FFIR15 vom pune întrebări, vom formula răspunsuri și ne vom verifica certitudinile.

Festivalul de Film Anonimul –Sfântu Gheorghe

În același cadru pitoresc, așa cum ne-a obișnuit deja, la Sfântu Gheorghe vine, în perioda 14-20 august, publicul dornic de experiențe neconvenționale. Festivalul de Film Anonimul, ajuns la ediția cu numărul 20, își păstrează identitatea distinctă prin prezentarea exclusivă a scurtmetrajelor românești, devenind o platformă ideală pentru cineaştii emergenți de a-și prezenta producțiile într-un mediu competitiv și experimental. Și anul acesta, programul festivalului cuprinde deopotrivă competiții de scurtmetraje și proiecții de lungmetraje, însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. Regizoarea Naomi Kawase, una dintre cele mai importante voci ale cinema-ului mondial din ultimii 20 de ani, va primi Trofeul ANONIMUL.

Premierele lunii

Țestoasele Ninja: Haosul mutanților

Gen: ANIMAȚIE

Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem”

(„Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”), ce va avea premiera pe 11 august, este o animaţie plină de acțiune, care revitalizează cu succes îndrăgita franciză. Cu o poveste incitantă, personaje dinamice și efecte speciale impresionante, acest film este un răsfăț atât pentru fani, cât și pentru cei nefamiliarizaţi cu super-eroii purtători de carapace. Cvartetul de țestoase titulare, Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, revine cu noi aventuri...

Gran Turismo

Gen: ACȚIUNE

În afară de faptul că se bazează pe seria de jocuri video cu același nume, „Gran Turismo” e totodată inspirat de povestea adevărată a lui Jann Mardenborough, un jucător de GT care aspiră să devină pilot de curse în viața reală. Filmul este regizat de Neill Blomkamp și îl are în rolul lui Mardenborough pe Archie Madekwe, alături de David Harbour, Orlando Bloom, Darren Barnet, Geri Halliwell Horner și Djimon Hounsou.

Scăpați din lesă

Filmele cu protagonişti căței care vorbesc au fost de un real succes în ultimii ani, indiferent că am avea în vedere Super Buddies sau Show Dogs, şi totuși, dacă până acum aceştia erau fie super-eroi, fie polițiști, în cea mai nouă creație marca Josh Greenbaum, Strays (Scăpaţi din lesă), patrupedele sunt cele care își fac singure dreptatea. Curioși să aflați despre ce e vorba? Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că povestea se învârte în jurul lui Reggie, un Border Terrier naiv, care este abandonat...

11 AUGUST

11 AUGUST

Les enfants des autres

Gen: COMEDIE

Rachel (Virginie Efira) are 40 de ani, este profesoară și nu are copii. Își iubește viața: elevii ei de liceu, prietenii, fostul iubit, lecțiile ei de chitară. Când se îndrăgostește de Ali (Roschdy Zem), Rachel se atașează de Leila, fiica lui de 4 ani. O îngrijește, îi pasă de ea, o iubește ca și când ar fi a ei. Dar a iubi copiii altora este riscant.

Mâț și Chiț: Spioni blană

PREMIERA: 25 AUGUST

Gen: HORROR PREMIERA: 25 AUGUST

„Mâț și Chiț: Spioni blană” („Spycies”), filmul de animație regizat de Guillaume Ivernel şi Zhiyi Zhang, îi duce pe spectatori într-o plimbare captivantă prin lumea spionajului, îmbinând acțiunea, comedia și aventurile a două personaje drăgălașe. Cu o tehnică uimitoare, povestire inteligentă și o doză sănătoasă de umor, producția este o experiență încântătoare și distractivă pentru publicul de toate vârstele în luna august 2023, la cinema.

Represalii: Cursa morții

Gen: ACȚIUNE

Ne era dor de veteranul filmelor de acțiune, pentru că nu l-am mai văzut pe Liam Neeson exersându-și al său „special set of skills” pe marile ecrane de vreo doi ani, de la The Marksman: În bătaia puștii și Drumul terorii. Ajuns la 71 de ani, actorul nord-irlandez revine, însă fără a da semne de oboseală, în Retribution, un ActionThriller ce reprezintă un remake al multipremiatului film spaniol din 2015, El Desconocido.

PREMIERA: 25 AUGUST

GRAN TURISMO, Ecranizarea unui joc video și a unei povești reale

În primul rând, pentru cei care nu sunt familiarizați cu jocurile video, trebuie spus că Gran Turismo (GT) este un simulator de curse auto, dezvoltat de Polyphony Digital pentru sistemele PlayStation. Acest tip de joc video e menit să emuleze aspectul și performanțele unei mari selecții de mașini cu mulți cai putere, majoritatea fiind reproduceri licențiate și în detaliu ale unor automobile din lumea reală. De la debutul francizei, în 1997, peste 90 de milioane de unități au fost vândute în întreaga lume, ceea ce face ca Gran Turismo să fie cel mai bine vândută franciză de jocuri video sub marca PlayStation. Nu e deloc puțin lucru! Iar povestea din ecranizarea Gran Turismo ilustrează exact impactul imens pe care acest joc video l-a avut și îl va avea în continuare asupra noilor generații.

Filmul „Gran Turismo” este o dramă sportivă regizată de Neill Blomkamp după un scenariu scris împreună cu Jason Hall și Zach Baylin. În afară de faptul că se bazează pe seria de jocuri video, e totodată inspirat de povestea adevărată a lui Jann Mardenborough, un jucător de Gran Turismo care aspiră să devină pilot de curse în viața reală. Filmul îl are în rolul lui Mardenborough pe Archie Madekwe, alături de David Harbour, Orlando Bloom, Darren Barnet, Geri Halliwell Horner și Djimon Hounsou.

Dezvoltarea unui film bazat pe acest joc video a început încă din 2013, dar din diverse motive, proiectul a fost pus la sertar până când a fost reînviat ca parte a PlayStation Productions. Filmările au început în Ungaria, în noiembrie 2022 și s-au încheiat în decembrie.

Cine e Jann Mardenborough

Dacă nu cunoști povestea lui Mardenborough, vei fi tentat să spui că evenimentele din film sunt trase de păr, însă povestea lui e pe cât de spectaculoasă, pe atât de reală. Ascensiunea sa este neobișnuită, deoarece până în 2011, la vârsta de 19 ani, el nu participase niciodată în mod serios la o competiție de motorsport în viața reală. În 2011, Mardenborough a participat la GT Academy - o competiție în care jucătorii de GT pot câștiga ocazia de a concura în mod real la cursele auto din joc. Acolo el a învins alți 90.000 de jucători și a câștigat competiția, iar premiul pentru victoria sa a fost un drive cu Nissan la Dubai 24 Hour. Acolo a obținut al treilea loc în clasa sa. În 2012, Mardenborough a participat la Campionatul britanic GT. Împreună cu Alex Buncombe a câștigat o cursă și a încheiat sezonul pe locul 6 în campionatul GT3. În plus, a participat la patru etape din Blancpain Endurance Series.

În 2013, Mardenborough a trecut la cursele de formula, iar la începutul anului, a luat startul în sezonul 2013 al Toyota Racing Series, din Noua Zeelandă. A fost cel mai bine clasat debutant și a terminat sezonul pe locul 10 în campionat. După aceea s-a întors în Europa

și și-a asigurat un loc la Carlin Motorsport, în campania 2013 a Campionatului

European de Formula 3 al FIA, precum și în Campionatul

Britanic de Formula 3. După un sezon în F3, Mardenborough s-a alăturat echipei Arden

International pentru a concura

în sezonul 2014 al GP3 Series și a intrat, de asemenea, în programul de dezvoltare a piloților Red Bull Junior Team. El a câștigat prima sa cursă de GP3 în Germania, după ce a obținut un pole position pe grila inversă în cursa de sprint

și a stabilit cel mai rapid tur. La

Festivalul Vitezei de la Goodwood, din 2014, Mardenborough a stabilit cel mai rapid timp al unui Supercar pe faimoasa

„Goodwood Hill”, în timp ce pilota Nissan GT-R Nismo. Mardenborough a continuat, de asemenea, să concureze în GP3, trecând la Carlin pentru sezonul 2015. Pe 28 martie 2015, Nissan GT-R Nismo din clasa GT3 a prins aer în secțiunea Flugplatz a circuitului Nürburgring Nordschleife, s-a rostogolit peste gard și a intrat în spectatori. O persoană a fost ucisă, în timp ce Mardenborough nu a fost grav rănit. Realizările lui Mardenborough și popularitatea sa în plină ascensiune au făcut ca Sports Pro Media să-l numească pe lista celor mai comercializabili 50 de sportivi din lume. Din 2017, Mardenborough a concurat în Super Formula Series din Japonia cu Toyota. Din 2017 până în 2018, Mardenborough a concurat pentru Team Impul în Super GT. În 2019, a concurat pentru Kondō Racing. Cam așa sună CV-ul lui Jann Mardenborough, iar totul a început și a fost posibil datorită unui joc video, pe care l-a tratat cu multă seriozitate și cu o pasiune soră cu obsesia. Despre această poveste de viață care bate filmul va fi „Gran Turismo”, ce urcă pe marile ecrane pe 11 august.

Revenirea super-eroilor purtători de carapace

Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem” („Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”) este un film plin de acțiune care revitalizează cu succes îndrăgita franciză, prin povestea incitantă, personajele dinamice și efectele speciale impresionante. Cele patru țestoase titulare, Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, revin cu noi aventuri și o reprezentare originală ce surprinde perfect personalitățile lor distincte. Este o poveste despre cei patru frați care sunt foarte diferiți, se ceartă și nu sunt de acord, dar sunt o familie, mereu acolo unul pentru celălalt, și fac tot ce pot pentru a face lumea un loc mai bun, mai ales că îşi propun acum să iasă din subterane în tentativa de a se face acceptaţi ca adolescenţi obişnuiţi ai New York-ului. Doar că, pentru asta, trebuie să înfrângă mai întâi o armată de mutanţi.

Când Seth Rogen, Jeff Rowe și Evan Goldberg au început să lucreze la scenariul pentru „Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem”, au știut că vor să actualizeze personajele pentru o nouă generație, spunând și o poveste relevantă. Ei au fost, de asemenea, interesați să folosească un stil de animație CGI care să reamintească publicului de varianta originală a personajelor. Filmul introduce o narațiune convingătoare, care combină fără efort acțiunea, comedia și un strop de nostalgie, oferind un echilibru excelent între camaraderia ţestoaselor şi bătăliile cu mize mari cu care se confruntă. Din punct de vedere vizual, „Teenage Mutant Ninja Turtles” este un festin animat. Desenele țestoaselor sunt

fidele materialului-sursă, îmbinând aspectul umanoid cu caracteristicile țestoaselor. Fiecare cadru surprinde esența francizei încorporând elemente familiare, cum ar fi dragostea țestoaselor pentru pizza și angajamentul lor neclintit față de justiție. Acest stil de animație autentic din punct de vedere emoțional s-a conformat cu povestea pe care au vrut să o spună cu TMNT – o poveste la origine despre maturizarea adolescenților, care experimentează sentimente de izolare, singurătate și stângăcie, în timp ce încearcă să se regăsească pe ei înșiși. În plus, sunt mutanți și țestoase.

„Teenage Mutant Ninja Turtles” este în egală măsură un must-see pentru fanii țestoaselor și o introducere excelentă în lumea lor pentru nefamiliarizaţii cu franciza, deci pregătiţi-vă pentru o aventură delicioasă cu Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, din 11 august în cinematografe!

„Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”

De la Super Buddies, din 2013, până la Show Dogs, din 2018, filmele cu protagonişti căței care vorbesc au fost mereu de succes. Totuși, dacă până acum, aceştia erau fie supereroi, fie polițiști, în cea mai nouă creație marca Josh Greenbaum, Strays (Scăpaţi din lesă), patrupedele sunt cele care își fac singure dreptatea. Curioși să aflați despre ce e vorba?

Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că povestea se învârte în jurul lui Reggie, un Border Terrier naiv, care este abandonat pe străzile din oraș de către proprietarul său, Doug. Reggie refuză să creadă că propriul stăpân e în stare să renunţe la el, până ce nu îl întâlnește pe Bug, un Boston Terrier care iubește libertatea pe care i-o oferă statutul de câine vagabond și care consideră că proprietarii sunt doar pentru câinii slabi, realizând că Doug, de fapt, nu se juca niciodată cu el, ci doar încerca să scape de el. Determinat să se răzbune pe acest om, Reggie, Bug și prietenii acestuia, Maggie și Hunter, pun la cale un plan prin care să îl ajute pe Reggie să găsească drumul spre casă și să-și ia revanșa.

Din distribuție fac parte două nume celebre ale filmelor de comedie: Will Ferrell și Jamie Foxx. Ferrell este cunoscut pentru rolurile sale din Elf (2003), Anchorman (2004) sau Step Brothers (2008) și, printre multe alte nominalizări, acesta a obținut în 2013 The British Comedy Academy International Lifetime Achievement Award, dar și premiul MTV pentru geniu al comediei. Foxx, pe de altă parte, este cunoscut pentru interpretările sale din Ray sau Collateral, pentru care a câștigat premiile Oscar și BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal și, respectiv, în rol secundar. În afară de aceştia, îi revedem

(sau ascultăm) pe: Isla Fisher, cunoscută pentru rolurile din filme precum Wedding Crashers sau Now You See Me, Will Forte, popular pentru pelicula That’s My Boy, sau Josh Gad, faimos în lumea filmelor Disney pentru creații precum Beauty and the Beast sau Frozen.

Josh Greenbaum este omul din spatele cortinei, nominalizat la Emmy Sports Awards pentru Playbook, în 2021, și pentru Behind the Mask, în 2014, dar și câștigător al premiului din partea spectatorilor la SXSW Film Festival, în 2017, pentru pelicula Becoming Bond. Lui Greenbaum i se alătură Dan Perrault drept scenarist, cunoscut pentru serialele documentare American Vandal sau Players. Phil Lord și Chris Miller sunt producători, duo-ul fiind faimos pentru Jump Street sau Spider-Man: Into the Spider-Verse.

Să nu uităm că Strays are premiera pe 18 august și că este una dintre puținele ocazii în care putem vedea cum un câine vorbitor se răzbună pe stăpânul său dezinteresat... într-un mare stil!

„STRAYS”, Când răzbunarea e la un „ham” distanță

Ce fel de viață trăiește o femeie care nu este mamă? O viață fără copii sau o viață lipsită de copii? Indiferent de răspuns, adevărul este că nu datorează explicații nimănui. Dar într-o societate care îți reamintește constant de ticăitul ceasului biologic și care îți judecă fiecare alegere, întrebarea „De ce nu vrei să ai copii?” este inevitabilă. Pornind de la această condamnare, regizoarea Rebecca Zlotowski conturează cu empatie și sensibilitate povestea unei femei de 40 de ani și drumul pe care îl parcurge prin maternitate și parteneriat în drama romantică franceză Copiii celorlalţi (Les enfants des autres), ce va avea premiera pe 25 august.

Deși nu are copii, Rachel își iubește viața. Cariera de profesoară și elevii pe care îi educă, familia, prietenii, fostul ei iubit și lecțiile de chitară. Însă, atunci când se îndrăgostește de Ali, nu devine atașată doar de bărbat, dar și de fiica acestuia, pe care o tratează ca pe propriul ei copil. Dar să iubești copiii altora este riscant.

„Am început prin a adapta romanul lui Romain Gary, Your ticket is no longer valid, un roman care se

confruntă direct cu impotența unui bărbat. [...] Treptat, mi-am recunoscut propria impotență, cea a unei femei de 40 de ani fără copii, care își dorește unul și care îi crește în parte pe cei ai unei alte femei. O mamă vitregă, fără a fi ea însăși mamă. La fel de dureros de banală ca și impotența masculină, această situație a fost totuși punctul de plecare al unei povești demne de a fi spusă, după ce abia fusese menționată până atunci. [...] Unde era femeia care a cultivat o legătură intimă și prețioasă cu copilul sau copiii pe care îi creștea ani de zile, fără să aibă ea însăși, acceptând riscul de a

fi ștearsă din ecuație odată ce relația cu tatăl se încheia?” -

.

Relația cu Ali, oricât de fericită și împlinită ar părea, este întotdeauna condiționată de bărbatul care ar putea oricând să-și dorească mai mulți copii, pe care femeia nu îi poate avea, sau de Leila, care duce constant dorul mamei biologice. Însă întreaga viață a lui Rachel este acaparată de copiii altora, fie că vorbim de elevul-problemă și frustrarea pe care o simte față de colegii de la jobcare sunt pregătiți să renunțe la salvarea acestuia, sau de sentimentul dulceamar la aflarea veștii că sora ei este însărcinată.

Distribuție: Virginie

Efira (Benedetta / 2021), Roschdy Zem (Chocolat / 2016), Chiara Mastroianni (Chambre 212 / 2019) și Yamée Couture (Thin Lines / 2017).

sau ce înseamnă să i mamă

„Copiii celorlalți”

Actrița VIRGINIE EFIRA

despre „Copiii celorlalți”

Nominalizată în ultimii cinci ani de tot atâtea ori la prestigioasele premii César și câștigătoare în 2023 a trofeului pentru cea mai bună actriță în rol principal, VIRGINIE EFIRA este cunoscută cinefililor de la noi în egală măsură pentru rolurile din comedii simpatice, precum Un bărbat la înălțime sau Adio, proștilor!, și din filme cu puternică încărcătură dramatică, precum cele ale lui Paul Verhoeven, Elle și, mai ales, Benedetta. Apreciata actriță de origine belgiană revine luna aceasta pe marile noastre ecrane în Les enfants des autres (Copiii celorlalți), dramedie romantică scrisă și regizată de Rebecca Zlotowski (Grand Central), despre o profesoară ajunsă la vârsta a doua care se atașează de fetița de 4 ani a noului ei iubit, interpretat de popularul actor francez Roschdy Zem (Inocentul, Ancheta unui scandal de stat). Mai multe despre rolul ei din Les enfants des autres aflăm chiar de la Virginie Efira, dintr-un interviu obținut prin amabilitatea Independența Film, distribuitorul filmului în România. [I.B.]

Ce ți-a evocat titlul, Copiii celorlalți, atunci când ai lecturat scenariul?

Ideea unui personaj rareori văzut în cinema. Mama vitregă, cea care îngrijește copiii altora, este de obicei un personaj secundar, cu un rol mai degrabă utilitar, însă Rebecca [Zlotowski] s-a hotărât să o aducă aici în prim plan, prin focalizarea interesului pe legătura creată între un astfel de personaj periferic și o familie „adoptată”. Astfel, ea pune în lumină, într-un fel nemaivăzut, o tipologie clasică de personaj și, în același timp, aduce în discuție feminitatea. O plasează pe Rachel

în centrul acestei povești foarte contemporane, reușind să realizeze ceea ce spunea [scriitorul francez Gustave] Flaubert: „Pentru ca un lucru să devină interesant, tot ceea ce trebuie să faci e să îl privești îndeajuns de mult”. La fel este și cu personajul meu, care nu e nici vreo nebunatică și nici o nonconformistă excentrică, ci o femeie normală și foarte la locul ei. Iar Rebecca o dezvăluie din toate punctele de vedere: libidoul ei, raporturile ei de familie, prieteniile și, nu în ultimul rând, relațiile pe care le are cu copiii celorlalți, întrucât, atunci când îi evoc rezerva foarte emoționantă, e vorba nu doar despre maternitate, ci și despre feminitatea ei.

Ai simțit asta de la bun început, de când ai citit scenariul?

M-a mișcat, încă de când l-am citit, ceea ce era implicit, firescul ei în a fi rezervată, fiindcă personajul are naturalețea de a susține pe cineva de undeva din spate, are capacitatea să cedeze și să îi lase spațiu omului pe care îl iubește. Rachel este interesantă tocmai prin faptul că nu-și dorește să fie ea în centrul atenției sau să fie mamă cu orice preț, ba dimpotrivă, caută să nu se detașeze foarte mult de fundal, inclusiv în raport cu ea însăși, dar și în relațiile romantice în care este implicată. [...]

Dincolo de scenariu, te-ai uitat și la alte filme?

Da, Rebecca mi-a arătat filmele lui Diane Keaton, care, la rândul lor, m-au inspirat destul de mult pentru definirea limbajului corporal al lui Rachel. Keaton are o anume mobilitate facială, o politețe aparte pe care o exprimă surâsul ei, pe care o regăsim și la personajul meu. Am fost impresionată în mod special de Shoot the Moon, al lui Alan Parker, o mostră de cinematografie americană accesibilă, care se dovedește însă meditativă și profundă, țintind mai sus de simplele aparențe. Filmele au reprezentat niște instrumente adiacente, prin care Rebecca și cu mine ne-am pus de acord

www.zilesinopti.ro

asupra unei viziuni pe care am ajuns să o împărtășim. Ea mi-a dat libertatea să preiau, să folosesc sau nu, orice mi s-ar fi părut de interes din filmele pe care le-am vizionat, precum cele cu Diane Keaton, dar au mai fost, de asemenea, și filmele pe care eu deja le aveam în minte, mă refer la Claude Sautet și Romy Schneider, mai ales la Une histoire simple, în care Romy Schneider manifestă în privința bărbaților o înțelegere distantă și amuzată. Nu cea de tip „Toți bărbații sunt niște ticăloși, dar le iertăm până la urmă orice”, nu, pentru că în filmele lui Sautet, ca și în Copiii celorlalți, avem de-a face cu perspectiva unei femei care nu caută sau cere ceva de la bărbați, ci doar îi observă, fără să judece.

Deci una feministă?

Într-un fel, da. Ce este un film feminist? Unul care reflectă femeia sub toate aspectele ei și garantează expunerea poziției sale complexe. Iar filmul nostru este exact despre asta, și o face, deopotrivă, într-un mod extrem de contemporan și de inteligibil pentru toată lumea. Este un film mainstream, cu un subiect rareori atât de accesibil, maternitatea, despre posibilitatea femeilor de a aparține acestei zone larg împărtășite - aceea de a fi mamă. De asemenea, mai punem în discuție și perioada, deoarece, dacă m-aș decide să devin mamă, n-aș putea să fac asta la 68 de ani. Este o realitate din care nu poate evada nicio femeie, o situație pe care trebuie să o gestioneze, deci cum facem asta? [...]

Citiți interviul complet cu VIRGINIE EFIRA pe www.zilesinopti.ro

Vladimir și Hector, doi agenți secreți diferiți din toate punctele de vedere, încearcă să recupereze un material strict secret furat de intruși necunoscuți. Toate bune şi frumoase, doar că unul e o pisică, iar celălalt un şobolan.

„Mâț și Chiț: Spioni blană” („Spycies”), filmul de animație regizat de Guillaume Ivernel şi Zhiyi Zhang, îi duce pe spectatori într-o plimbare captivantă prin lumea spionajului, îmbinând acțiunea, comedia și aventurile a două personaje drăgălașe. Cu o tehnică uimitoare, povestire inteligentă și o doză sănătoasă de umor, producția este o experiență încântătoare și distractivă pentru publicul de toate vârstele în luna august, la cinema.

Filmul se învârte în jurul a doi parteneri neobișnuiți: Vladimir Willis, o pisică agent secret versat, dar insubordonat, și Hector, un june șobolan loial, dar nu atât de strălucitor, care face echipă cu cel dinâi pentru a preveni un dezastru global. Misiunea duo-ului îi duce prin locații uluitoare, de la orașe pline de viață până la jungle perfide, toate redate magic, în culori vibrante și cu atenție la detalii. Animația complexă, care a adus filmului o nominalizare la festivalul de la Shanghai, cufundă publicul într-o lume uimitoare, din punct de vedere vizual.

În timp ce intriga poate părea familiară în domeniul

filmelor cu spioni, „Spycies” infuzează propriul farmec unui gen comun prin plasarea unei poveşti pentru copii în contextul schimbărilor climatice. Umorul este țesut inteligent de-a lungul narațiunii, cu dialoguri care provoacă râsete pe săturate. Stângăcia lui Vladimir și reacțiile naive ale lui Hector oferă multe momente comice, care îi vor distra atât pe copii, cât și pe adulți. Cu o distribuție vocală solidă care dă viață personajelor, „Spycies” îi are în rolurile/vocile principale pe actorii talentați Kirk Thornton (Vladimir)

și Monsieur Poulpe (Hector), care adaugă profunzime și personalitate personajelor. Chimia dintre ele este palpabilă, contribuind la bucuria generală a filmului.

Un alt aspect remarcabil îl reprezintă secvențele sale de acțiune rapidă. De la urmăriri palpitante până la cascadorii îndrăznețe, filmul menține ridicat nivelul de adrenalină pe tot parcursul său. Fie că ești un fan al filmelor cu spioni, al aventurilor animate sau pur și simplu cauți o evadare distractivă, „Spycies” este un film care cu siguranță îți va aduce zâmbetul pe buze și te va umple de bucurie, începând din 25 august, pe marile ecrane de la noi.

O poveste animată cu spioni neobișnuiți... unul cu altul

„Spycies”,

RETRIBUTION

Motor! Acțiune! Muuultă acțiune! Liam Neeson!

Au trecut 15 ani de la premiera Taken, filmul produs și scris de Luc Besson care l-a repoziționat în conștiința publică, îndeobște a tinerelor generații, pe Liam Neeson ca protagonist de povești împănate cu acțiune violentă și deosebit de intensă, într-o vreme când destui alți actori se gândesc serios la existența liniștită de pensionar și nu să mai alerge kilometri întregi, să se arunce din mașini în mers ori să se lupte cu duzini de borfași, care au cel mult jumătate din vârsta lor.

Deopotrivă respectat de criticii de către specialitate de teatru și film (Schindler’s List, The Mission, Michael Collins) și iubit de publicul larg pentru rolurile din Star Wars, Batman Begins sau Chronicles of Narnia, actorul nord-irlandez trecuse deja - la vremea cand s-a filmat Takende 55 de ani și, de atunci, a mai jucat în peste alte 15 thrillere de acțiune, în medie unul pe an(!), de la The A-Team și Unknown la Run All Night sau A Walk Amongst the Tombstones.

Ne era dor de acest veteran al producțiilor cinematografice generatoare de adrenalină, pentru că nu l-am mai văzut pe Liam Neeson exersându-și al său „special set of skills” pe marile ecrane din 2021, de la The Marksman: În bătaia puștii și Drumul terorii. Ajuns acum la 71 de ani, actorul revine, însă fără a da vreun semn aparent de oboseală, în Retribution, un Action-Thriller ce reprezintă un remake al multipremiatului film spaniol din 2015, El Desconocido, refăcut și de germani în 2018, sub titlul Steig. Nicht. Aus! (Don’t. Get. Out!).

Povestea filmului îl readuce pe Neeson pe un teren familiar, cel al părintelui care trebuie să își protejeze copiii cu orice preț într-un context ultraviolent, pe care a pășit odată cu primul film din (acum) ultrapopulara franciză Taken. De această dată, joacă rolul unui bancher, Matt Turner, care împreună cu fiul și fiica, ambii în pragul adolescenței, se vede prizonier în propriul autoturism, din cauza unui sistem exploziv plasat sub scaune, la cheremul comenzilor telefonice ale unui individ misterios, motivat aparent de răzbunarea pentru pierderea unei

importante sume de bani cauzate de Turner, care-l implică pe acesta în tot soiul de incidente sângeroase, din care tot victima e cea suspectă în ochii polițiștilor.

Retribution promite să ne ofere o poveste cu acțiune foarte antrenantă, cu schimbări de situație spectaculoase, datorită faptului că e produs de responsabilii pentru seriile John Wick, The Hunger Games și The Expandables și că e regizat de cineastul de origine maghiară Nimród Antal, autor al apreciatelor actionere Predators și Armored. Distribuția reprezintă, la rândul său,

un atu, Neeson fiind secondat de tinere talente precum Jack Champion (Avatar: The Way of Water) și Lilly Aspell (Wonder Woman), în rolurile copiilor, alături de versatii Matthew Modine (The Dark Knight Rises), Embeth Davidtz (Army of Darkness) și Arian Moayed (serialul Succession). Producător al filmului este cineastul spaniol Jaume Collet-Serra (Black Adam, Orphan), care a regizat nu mai puțin de patru filme cu Liam Neeson pe parcursul unui deceniu (Unknown, Non-Stop, Run All Night, The Commuter), deci îi cunoaște foarte bine abilitățile de a întruchipa un erou de acțiune trecut de vârsta a doua.

Prins într-un joc pe viață și pe moarte într-o închisoare pe patru roți, Turner, un om ce are destule să-și reproșeze profesional, amintește prin acțiunile sale, în egală măsură,

de tatăl răzbunător din Taken și de polițistul captiv în autobuzul în mișcare din clasicul film al lui Jan de Bont, Speed, din 1994, dar gândul ne va duce, inevitabil, și la obstinatul antierou McClane, din Die Hard with a Vengeance. Care va fi deznodământul în Retribution?

Rămâne să îl aflați, începând din 23 august, în cinematografe.

Iar după Retribution, nu vă așteptați ca Liam Neeson să ia o pauză „geriatrică” de refacere, întrucât, în toamna asta, se vor lansa (sperăm că și în cinematografele noastre) Action

Thriller-ele In the Land of Saints and Sinners, în care joacă rolul unui asasin retras din activitate, care intră cu un trio de teroriști irlandezi într-un joc de-a șoarecele și pisica, și,

respectiv, Thug, al regizorului norvegian cu care a lucrat la Cold Pursuit, unde e un gangster ce încearcă săși repare greșelile trecute reapropiindu-se de copiii lui, doar că mediul interlop în care a evoluat nu îi permite să se detașeze de el chiar atât de simplu. Dincolo însă de orice Actioner, cu certitudine, cel mai așteptat film cu Liam Neeson rămâne... The Naked Gun, o resuscitare a celebrei serii de comedii din anii ’80-’90, în care va juca rolul fiului detectivului Derbin, făcut memorabil de către Leslie Nielsen.

Până atunci, să vedem cum dezamorsează luna asta bomba din Retribution!

Mission Impossible: Dead Reckoning Part I vs. Indiana Jones and the Dial of Destiny -când un lm își atinge ținta, iar altul o ratează complet-

Până la Barbie și Oppenheimer, alte două blockbustere au îmbogățit peisajul cinematografic de pretutindeni. Două sequel-uri aparținând unor francize care au trecut deja de borna de douăzeci de ani, concentrate pe acțiune, pe spectaculozitate și pe cascadorii periculoase. Este vorba, bineînțeles, de Mission Impossible: Dead Reckoning Part I și Indiana Jones and the Dial of Destiny. Și dacă primul reușește să îi facă dreptate personajului principal, Ethan Hunt (interpretat de Tom Cruise), cel de-al doilea este departe de a fi un film demn de apariția (poate pentru ultima dată) pe marele ecran a lui Indy (Harrison Ford). Pe scurt, Dead Reckoning este filmul care The Dial of Destiny

și-a dorit să fie. Mai ales la box-office, acolo unde diferența e una clară.

Privind în amănunt, la nivel narativ, cele două filme au chiar destul de multe elemente în comun: un protagonist masculin care nu este la prima tinerețe trebuie să lucreze împreună cu o femeie mai tânără, curajoasă și de neîncredere, într-o aventură plină de acțiune, care îi pune pe drumuri în toată lumea, într-o cursă contratimp, pentru a pune mâna pe cele două părți ale aceluiași obiect prețios care poate schimba viitorul umanității, dacă pică pe mâinile cui nu trebuie.

Execuția, însă, face ca Dead Reckoning

să fie un film fun, convingător și bine echilibrat, în timp ce The Dial of Destiny este doar o umbră a ceea ce

a reprezentat la un moment dat franciza Indiana Jones, pe vremea lui Steven Spielberg.

Cea mai mare problemă este aceea a protagonistului. Indy este acum doar un bătrân morocănos, care nu mai are niciun chef de viață sau de aventură, omorât probabil de aceiași scenariști cu care ne-au obișnuit studiourile LucasFilm, care tratează toți protagoniștii din francizele vechi la fel, aruncându-i în umbra unor personaje feminine noi, superficial construite, mult mai inteligente, care ajung să preia frâiele poveștii. Practic, Indiana Jones ajunge să fie personajul secundar în propriul său film, lăsând loc Helenei Shaw (Phoebe WallerBridge).

În cealaltă parte, Ethan Hunt este același personaj curajos, luptător, pregătit oricând să își sacrifice viața pentru cei din jurul lui și, în ciuda faptului că Tom Cruise are 61 de ani, nu a scăzut deloc nivelul, din niciun punct de vedere. Ba chiar l-a crescut. Iar Grace (Hayley Atwell) este genul de personaj feminin conturat cu grijă, care poate greși, dar este suficient de puternică și de fragilă în același timp pentru a putea empatiza cu ea.

Mă bucur să văd că rezultatele în box-office reflectă într-o oarecare măsură și calitatea celor două filme. M-aș bucura să fie un semnal de alarmă pentru toate studiourile care au impresia că pot pur și simplu să ia niște personaje cu care oamenii au crescut și pe care le îndrăgesc așa cum au fost ele prezentate până acum și să le schimbe după ceea ce cred ei că e corect acum.

Și, pentru final… long live Tom Cruise!

Eat&Drink

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

VINUL DULCE GUST ADUCE

Nu, încă nu m-am apucat de rime, în ciuda titlului de mai sus, deși totuși poezia nu ar putea și nu ar trebui lăsată deoparte când vorbim despre vinurile dulci.

Cu o consistență istorie de consum în perioada comunistă (evident și înainte, dar această perioadă a influențat puternic modul în care se producea și se consuma vin în România, să-i zicem modernă), vinul dulce și-a păstrat o bază importantă de consumatori și după Revoluție.

În același timp, vinurile dulci și-au câștigat și o sumă importantă de detractori în lumea așa zis elevată a vinului.

Argumentul principal al criticii este legat de faptul că vinurile dulci sunt vinuri fără prea multă valoare, în măsura în care conținutul lor ridicat de zahăr “păcălește” gustul. Altfel spus, dacă e zahăr (mai) mult, gustul e rotund și atunci cucerești hoarde de consumatori ne-educați.

Dacă privești în logica macrotrendului care promovează sănătatea în societatea contemporană, detractorii vinului dulce au punct solid de discuție: prea mult rest de zahăr în vin nu e chiar sănătos (să nu ne gândim totuși că restul de zahăr din vin nu se poate compara cu linguoaiele de zahăr care se găsesc în băuturile carbogazoase).

Acolo unde nu ține

argumentul criticii este cel legat de calitatea vinurilor dulci.

Am să o spun răspicat, vinurile dulci pot fi cel puțin la fel de valoaroase/premium/ calitattive ca și vinurile seci.

Vinificarea în sec sau în dulce este alegerea oenologului, dar procesul de obținere a produsului este relativ similar în măsura în care acesta decide la ce temperatură și când oprește fermementația.

Deci nu este vreo magie în spate, este o alegere a cramei ce este influențată de: calitatea strugurilor din anul respectiv (de exemplu, poți să te bucuri de mucegai nobil într-un an, ceea ce favorizeaza vinurile dulci de calitate), forma cea mai buna de expresie a unui soi anume (de exmplu, Tămâioasa Românească care este un soi aromat, se manifestă mai bine într-o vinificare în demidulce sau dulce) și da, obiceiurile de consum ale pieței.

Vinurile dulci pot fi spectaculoase și pot fi companionul perfect al unui desert de calitate. Poate în această zonă avem de lucrat, să vorbim mai mult și mai apăsat despre pairingul dintre desert și vin dulce. E o formă de educație. Elevată.

Până atunci vă aștept pe toți la Hrubele Cotnariului ca să vedem ce înseamnă un vin dulce de calitate. Din 1956 sau din 1970 sau din 2005. Curioși?

Un caz de ubicuitate culinară

O anecdotă și un scurt istoric al unui ingredient omniprezent în America, ketchup-ul cel de toate zilele.

Eram cu prietenul meu, un universitar stabilit în America de peste două decenii, la Caru’ cu bere și comandaserăm câte o porție de mititei cu cartofi prăjiți. Știu că pare o opțiune săracă în creativitate și leneșă în gândire, chit că acolo micii au rămas la fel de buni, dar e o etapă dintr-o tradiție peste care nu trecem: la fiecare dintre revenirile în patrie ale prietenului meu, dimineață mergem la terasa de la Obor, seara, în celebra berărie. Amfitrionul nostru, mereu jovialul Niculae Mircea, ne-a atras atenția că ni se va alătura la masă, pentru scurt timp, o persoană care avea să plece tot în America, a doua zi. Persoana, așa cum aveam să constatăm, era și o personalitate de anvergură mondială (profesor universitar doctor, tocmai primise titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București), iar conversația a fost foarte plăcută, cordială, amicală. Ultimul venit la masă s-a inspirat de la noi și a comandat tot o porție de mici cu cartofi prăjiți. Comit o indiscreție – cred că nu se cuvine să te uiți în farfuria altuia nici măcar în epoca food-porn, când toți ne arătăm ce am mâncat tuturor – însă a solicitat și ketchup. Era chemarea Americii!

Am zâmbit discret la constatarea acestei anecdote. Și cu subînțeles, la vederea acestui condiment care, peste Ocean, e de neconceput să nu fie turnat în cantități industriale în burger, pe cartofi, pe orice se mănâncă în parcurile în care se joacă baseball, de 4 iulie și în alte 364 de zile ale unui an care nu e bisect – e o chestie culturală în America de Nord, canadienii au importat mai mult de jumătate din ketchup-ul produs, de pildă, în 2016, de SUA pentru export.

Ketchup-ul e emblematic pentru societatea americană. E ieftin, se poate consuma

instant, e adaptabil la aproape orice context gastronomic, de la chiftele la omletă, nu lipsește de pe masă indiferent de momentul zilei și e un pic adictiv. Partea cea mai amuzantă, destul de tipică pentru o țară cu o istorie relativ recentă, e că acest sos-minune, prezent în 97% dintre gospodăriile Statelor Unite, nici măcar nu e american.

Istoria ketchupului seamănă ca două picături de sos cu cea a globalizării. La origine, a fost creat în partea de sud-est a Asiei, de acolo a migrat în China, în Europa a ajuns grație navigatorilor olandezi și englezi, în Oxford English Dictionary a intrat la 1699, în bucătăriile englezești, „sosul picant” era deja la ordinea zilei pe la 1740, așa cum deveniseră și mirodeniile precum scorțișoara, boabele de muștar și de piper, cam ce intră și azi într-un ketchup clasic (mă rog, nu peste tot, în Filipine face furori ketchup-ul de banane).

Iute sau nepicant, dulce sau umami, poftă bună la ketchup și nu uitați că inițial, nici măcar nu conținea roșii, ci ciuperci!

Triunghi sau cerc, tot la fel de bună e. Preparată la cuptor, ghici pizza ce-i?

big

Lăsându-l pe Dean Martin în fundal, vorbim în cele ce urmează de (poate) cea mai iubită mâncare de pe întreaga planetă: pizza. Și cum altfel să celebrăm acest preparat dacă nu cu câteva dintre cele mai interesante feluri de pizza de pe mapamond?

feluri de pizza de pe mapamond?

Să începem deci cu începutul: Pizza Napoletană din Italia.

Pentru acest tip de pizza, simplitatea este cheia, dar nu înseamnă neapărat că este și simplu de făcut. Asociația Pizzei Napoletane, AVPN (da, chiar există), a stabilit reguli stricte pentru

prepararea acesteia. Astfel, pentru a oferi autenticitate preparatului, blatul trebuie să fie subțire, crocant, dar totuși aerat; trebuie să utilizăm parmezan drept brânză și sos de tomate făcut în casă. Frunzele de busuioc proaspete și uleiul de măsline extra virgin sunt indispensabile pentru a avea o pizza Napoletană autentică. La polul opus în materie de blaturi de pizza, avem Deep-Dish Pizza, din SUA

indispensabile pentru a avea

Deep-Dish Pizza excelente stă în blatul care trebuie să fie asemănător unui croissant, motiv pentru care se folosesc fulgii de porumb și untul în prepararea sa. În timp ce aluatul de pizza crește în cuptor într-o tavă de plăcintă, sosul de tomate trebuie să conțină usturoi, fulgi de ardei iute, ceapă și zahăr granulat. Adăugăm și cât mai multă mozzarella la combinație, mai dăm la cuptor până se rumenește și avem cea mai gustoasă Deep-Dish Pizza. Acum că ne-am făcut „încălzirea” cu două pizza clasice, facem o întoarcere la 180 de grade și ne ducem direct în Japonia, unde pizza se numește okonomiyaki și tradus înseamnă „cum vă place”. Cu alte cuvinte, pe aluatul de okonomiyaki, care este făcut din făină, nagaimo ras (un tip de yam), apă și ouă, pot fi puse absolut orice ingrediente ne plac. Printre cele mai

populare

în Japonia se numără: varza roșie, caracatița și ceapa verde. Rămânem în

„When the moon hits your eye like a big pizza pie, that’s amore...”

în Turcia și Armenia, unde pizza se numește Lachmacun și constă într-un aluat din griș peste care se adaugă un mix de carne tocată (preferabil miel sau vită) și legume tăiate mărunt. Printre cele mai populare legume se numără: ceapa, roșiile, usturoiul și pătrunjelul.

Revenim în Europa, în Franța mai precis, unde putem

încerca Tarte Flambée sau flammekueche, cum îi spun germanii. Aluatul pentru acest tip de pizza este foarte simplu, doar făină și apă, iar sosul de tomate este înlocuit de smântână ca topinguri: ceapă călită, bacon și brânză gruyere, toate băgate la cuptor

ceapă călită, bacon și brânză gruyere, toate băgate la cuptor

și avem Tarte Flambée gata. Pizza maghiară nu ne este străină, întrucât de sărbători, alături de kürtős, langoșul este în topul preferințelor noastre. Pe lângă sosul de smântână și usturoi, pe langoș se mai pot pune: șuncă, mozzarella, ceapă și pătrunjel. Puțin diferit de combinața clasică de usturoi și smântână cu care ne-am obișnuit, însă la fel de gustos.

și avem Tarte Flambée gata. Pizza maghiară străină, întrucât de sărbători, usturoi, șuncă, mozzarella, ceapă și pătrunjel. Puțin diferit de

O altă pizza interesantă găsim în Georgia și se numește Adjaruli Khachapuri. Sosul de tomate lipsește și este înlocuit de brânza de capră rasă, brânza feta și mozzarella. Pentru acest preparat, un ou este pus în mijloc. Adjaruli Khachapuri este considerat o alegere perfectă pentru brunch și a fost adesea asemănat cu un calzone.

Ultima oprire o facem în Argentina, unde vom mânca

și smântână cu care ne-am variații

aerat. De cele mai multe ori, pe post de pâine

Fugazza, care este de fapt cuvântul argentinian pentru focaccia. Ceea ce face Fugazza specială este chiar drojdia, întrucât spre deosebire de corespondentul ei italian, acest preparat trebuie să fie cât mai aerat. De cele mai multe ori, se pune pe deasupra ceapă caramelizată, oregano, mozzarella și parmezan. Cei mai mulți turiști folosesc fugazza și pe post de pâine pentru sandviciuri, pentru un gust mai aromat. Oferim o mențiune onorabilă unei pizza pe care o vom numi pizza on a budget. Ce e special la acest tip de pizza? Faptul că o putem prepara cu ce avem prin frigider: pâine în loc de blat, ketchup în loc de sos de tomate și cașcaval Rucăr în loc de mozzarella. La toate acestea adăugăm și o felie de kaizer și avem o pizza delicios de improvizată.

Cel mai apreciat preparat din lume vine și cu multe variații și dacă am sta să le înșiruim pe toate cele care ni se par interesante, probabil că nici peste un an nu am termina, așa că vă lăsăm pe voi fie să le descoperiți, fie să încercați una dintre opțiunile propuse mai sus la plajă sau la birou, căci pizza este la fel de bună oriunde

plajă este la fel de bună oriunde am fi!

6 gelaterii artizanale din țară

Vara nu-i vară fără un gelato bun, acel gelato făcut ca la mama lui acasă, în minunata Italie. Așa că am căutat în țară șase locuri care vin la înaintare cu conuri pline de „gusturi” sănătoase și colorate:

BUCUREȘTI DELICII

 Constantin D. Aricescu 65

Tel: 021.310.7005

Un caz mai special de gelato este la Delicii, deoarece aici se experimentează constant cu noi arome, unele care te fac să ridici din sprânceană, pentru că nu te-ai fi gândit vreodată că gelato poate avea gust de colivă, de exemplu. Dar mai găsești aici și gelato matcha, cu parmezan, spanac, muștar, violete, dovleac și cătină, tei, roșii și busuioc, wasabi, mușețel etc.

BRAȘOV VELOCITÀ BRAȘOV

 Republicii 2

Tel: 0723.556.153

Velocità a devenit rapid o gelaterie de mare succes și a început să se extindă la nivel național. Așa se face că și Brașovul are de ceva vreme propria Velocità unde e mai tot timpul coadă, iar lumea are numai cuvinte de laudă la adresa înghețatei de aici.

CLUJ FINESSE GELATO & PROSECCO

 B-dul Eroilor 34

Tel: 0734.809.060

Dacă cunoști pe cineva care s-a săturat de gelato, cei de la Finesse gelato & prosecco te îndeamnă să-l trimiți la ei, ca să-l lecuiască și să-l convingă că fiecare zi e mai bună cu înghețată. Și aici se pune multă pasiune în prepararea de gelato și se experimentează cu arome noi și interesante, cum ar fi cea de oțet balsamic și miere.

TIMIȘOARA GRAZIA

GELATO

 Alba Iulia 2

Telefon: 0729.759.118

Iar dacă ești în Timișoara, la Grazia Gelato poți încerca un gelato artizanal, făcut 100% cu ingrediente naturale și după rețete tradiționale italienești. De asemenea, toate deserturile de aici au un conținut scăzut de zahăr. În plus, cofetarului de aici îi place să se întindă la povești, mai ales în jurul felului în care pregătește zilnic gelato.

IAȘI GIOELIA

CREMERIA

 Calea Chișinăului 29 Tel: 0723.561.717

Iașiul are de anul trecut o nouă gelaterie Gioelia Cremeria la Palas, în locul în care era înainte un Subway. Ieșenii spun deja despre aceasta că ar fi cea mai apropiată de înghețata pe care o fac italienii.

CONSTANȚA

TEMPO GELATO ITALIANO

 B-dul Tomis 2 Tel: 0723.602.540

La Tempo Gelato Italiano găsești gelato făcut cu ingrediente bio și 100% naturale. De asemenea, gelateria din Constanța a anunțat deja care e aroma vedetă pentru vara 2023: pavlova. Deci, merită să treci să o încerci și să vezi dacă au dreptate!

Înghețată cu arome năstrușnice

Știți deja că sunt îndrăgostită de înghețata artizanală, motiv pentru care am dezvoltat-o destul de mult în laboratorul nostru și chiar am construit o afacere în jurul ei. Eu și echipa mea avem o viziune jucăușă despre ce înseamnă acest produs, lucru care sperăm să se vadă foarte clar la Zelato. Caracterul ludic (care nu știu de ce, dar lipsește multor branduri de înghețată) este laitmotivul nostru. Am ales să ne zbenguim la nivel vizual (identitate vizuală și design), dar mai ales în conceperea aromelor din galantar. Monotonia nu are ce căuta în vitrinele noastre!

Așa au apărut în vitrina noastră sortimentele care ne-au consacrat: înghețata de pâine prăjită cu magiun, colivă, ananas cu piper, eugenie, must, orez cu lapte, smântână fermentată, cătină și multe alte sortimente care mai de care mai nonconformiste, dar atent studiate și îndelung testate. Inspirate din amintirile copilăriei, din dragostea noastră pentru joacă, din bogăția ingredientelor sau, pur și simplu, din curiozitate. Vă recunosc,

aproape cu mândrie, că izvorul ideilor noastre în materie de înghețată are un debit extraordinar.

Este simplu să faci înghețată cu orice îți trece prin cap, dar este incredibil de greu să faci acest lucru corect, cu adevărat artizanal.

Există mai multe tipuri de înghețată, printre care două se evidențiază în gelateriile românești: cea clasică (cea cuminte, echilibrată) și gelato (cu mult mai multă aromă, mai puțin aerată, mai grasă, cu o textură mai

elastică). Nouă ne place câte ceva din ambele: cantitatea mai mare de aer din înghețata clasică și grăsimea din gelato, plus o cantitate mică de zahăr, desigur. De aceea, am schimbat puțin regulile de concepere a rețetelor inventate de italieni și de francezi, astfel încât să creăm o înghețată perfect adaptată gustului nostru românesc: aromată, aerată, grasă și mai puțin dulce. Asta presupune ani de muncă și teste, pentru ca mai apoi să aplicăm toate aceste cunoștințe în mod corect, când inventăm noi arome.

Scriam mai sus despre „adevărat artizanal”. Sunt tot felul de confuzii legate de acest termen. Este firesc, deoarece metodele de producție au evoluat foarte mult în ultimii ani. Un lucru este cert, nu este nimic artizanal în a combina două mix-uri prefabricate, fie ele și cu arome „inedite” de bubble gum, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Definiția artizanatului într-o gelaterie din 2023 este, cred eu, legată de două lucruri:

Înghețată

Top 5 arome de înghețată cum nu ați mai gustat

Înghețata cu magiun și pâine prăjită

Desertul clasic al copiilor din generația mea pe care ne-am dorit să nu îl rateze nici copiii din ziua de astăzi. Da, prăjim pe flacără pâinea.

Înghețata de colivă

Nu doar cu esență de rom și puțină nucă, ci chiar o înghețată cu bază din colivă fiartă. Surprinzător de fină, ne dă o altă perspectivă a consacratului desert.

Înghețata de eugenie

I-am spus biscotto autohton, de frica unui proces. Cu bază de cacao și rom, este singura căreia am considerat necesar să îi adăugăm și bucăți crocante de biscuit.

1. însușirea meseriei și stăpânirea ei, knowhow, crearea rețetelor proprii, personalizarea rețetelor din manuale și adaptarea lor la mediul în care vinzi;

2. materia primă folosită. Din moment ce 100% din produsul tău provine din premix, faptul că îl amesteci de mână nu înseamnă nici pe departe că este artizanal. Chiar dacă aromele sunt mai puțin clasice. Credeți-mă, există și premixuri cu arome de cozonac! Fiecare sortiment de înghețată pe care îl avem noi are o bază separată făcută din lapte, smântână, zahăr sub diverse forme, multă aromă naturală provenită din fructe (piureri alese extrem de bine) sau paste naturale din nuci și alune.

Înghețata de ananas cu piper

Dovada clară că totul e permis în înghețată, atât timp cât ingredientele se scot în evidență unul pe celălalt. Periculos de răcoritor!

timp cât ingredientele se scot în evidență unul

Înghețata de cătină

Capcană pentru cei mici. Niciodată portocaliul nu a fost mai sănătos!

Pentru că vitrina devine din ce în ce mai neîncăpătoare, vara aceasta am adoptat un sistem nou. Introducem aromele în vitrină prin rotație. În fiecare săptămână, găsiți în vitrina de la Zexe Braserie și Zelato #SpecialaSaptamanii - o nouă aromă gândită și creată de gelatierii noștri întru răsfățul vostru. În ediție limitată, de vineri până joi. Modul nostru de a vă alinta și papilele. Pentru că aromele noastre nu sunt doar rebele, ci și foarte gustoase. Vă invit să vă convingeți singuri!

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard.

În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

POVEȘTI DE SUCCES

Snackuri mai bune pentru noi și pentru planetă

favr. este un concept 100% gândit și realizat în România de către Alexandru Cristinoi. El a pornit acest business din convingerea că poate face snackuri mai bune pentru noi toți și, în același timp, mai bune pentru planeta noastră. Astfel, el a dezvoltat rețete și tehnici proprii pentru a da naștere unor produse delicioase, nutritive și sustenabile, din ingrediente ce în mod obișnuit ar fi fost aruncate. Pentru asta, Alexandru a început să colaboreze cu producători locali de băuturi artizanale, de la care obține pulpă de fructe și legume, malț și cereale, dar și nuci, cărora le dă o nouă viață în snakcsurile pe care le face.

Cum a apărut favr.?

Ideea de a folosi pulpa de la sucurile de fructe și malțul de la bere pentru a face snacksuri a apărut prin 2017, dintr-o întâmplare. În perioada aceea vizitam des un laborator de sucuri prin presare la rece și, văzând câtă pulpă de fructe este aruncată, m-am gândit că ar fi interesant să o pot transforma în ceva. Mai

nutritivă și fără ingrediente care

adăugăm nevoia personală de a avea o gustare ok, adică nutritivă și fără ingrediente care ar putea degresa motoare, dar și dorința de a nu face risipă, ce mi-a fost inoculată din copilărie (born in the 80s) și ajungem la favr. favr. a fost înființat în 2019, după sute de teste de produs și ore de cercetare și înseamnă Fruits And Veggies

Reborn. Este un brand de snacksuri dulci și sărate care au ingrediente fructele și cerealele ce rămân după producerea băuturilor artizanale (sucuri, bere și lapte vegetal).

Momentan, în spatele favr. sunt doar eu, Alexandru Cristinoi, pentru că este un concept inovativ și am dorit o creștere alimentată de rezultate. Însă, din prima zi vorbesc la plural despre acest business, fiindcă pentru a realiza potențialul pe care îl are acest concept este nevoie de o echipă.

Spune-ne un lucru mai puțin știut despre favr. Se pronunță /’fei.v/ , prescurtarea de la favourite.

Povestește-ne un pic despre produsele tale și prin ce se deosebesc de celelalte din aceeași categorie de pe piață. Facem doar produse care pot conține resurse upcycled. O definiție personală pentru upcycling înseamnă utilizarea de resurse ce ar fi fost aruncate, pentru a crea un nou produs mai valoros. Dacă n-are sens, google it yourself. Avem 12 produse împărțite în patru tipologii de consum, imaginate de noi. Beer Chips au condimente mai puternice, care merg foarte bine solo sau împreună cu o bere. Juice Pulp Crackers au condimente mai puțin aromate, care merg și solo, dar pot acompania și unturi tartinabile, salate sau supe. Granola 2 GO sunt cereale și nuci peste care pui ce lactate preferi și ai o gustare instantanee - there IS a spoon inside. Fruit Gums vor fi lansate vara aceasta și

sunt jeleuri din fructe, cu doar două sau trei ingrediente. Căutăm simplitatea în rețete și produsele acestea excelează în acest capitol.

nu este ceva recurent în activitatea noastră. Ne dorim mai mult, dar resursele fiind limitate, nu am făcut ceva în acest sens.

www.zilesinopti.ro

care promovează produsele

Cât de greu a fost să ajungi în magazine sau la consumatori? În majoritatea magazinelor care promovează produsele artizanale nu a fost greu. În lanțurile mari de magazine nu am reușit până acum, dar nici nu ne dăm bătuți.

La consumatori, prin magazinul online favr.ro avem clienți fideli, dar încă mai căutăm rețeta pentru a crește vânzările.

Care a fost cea mai mare provocare de care te-ai lovit în perioada de activitate? Multitasking-ul, pe care trebuie să-l duci la rang artă. Echipă mică, treabă multă.

Ai și comenzi din afara țării, vrei să intri și pe piețele de afară?

Am livrat în afara țării, dar

Care este impactul pe care-ți dorești să-l aibă afacerea ta? Sunt sigur că în viitorul apropiat, produsele upcycled vor avea un raft propriu în marile magazine, așa cum îl au cele bio, eco ș.a.m.d. Ne-am dori foarte mult ca favr. să ajute prin ceea ce facem la acest rezultat.

vor avea un raft

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada în care ai dezvoltat acest brand?

Nu amâna! Perfect nu va fi niciodată.

Ce planuri ai pentru favr. pentru restul anului? Căutăm resursele pentru o dezvoltare accelerată a brandului.

Dunning și Kruger, cei mai cei chefi de pe net

Probabil nu ați auzit de ei, deși sunteți dintre cei care urmăriți mulți chefi și sunteți la curent cu tot ce mișcă în domeniul culinar, dar cei doi specialiști menționați în titlu sunt cei care au teoretizat cel mai frecvent trend gastronomic din social media: „NU SE FACE AȘA”. În 1999, David Dunning şi Justin Kruger, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Cornell, au publicat rezultatele unui studiu care mai târziu avea să fie cunoscut drept „Efectul DunningKruger”. În esenţă, efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu. Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi vor avea patru tipuri de reacţii:

1 – vor tinde să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă;

2 – nu vor recunoaşte înalta competenţă a celor competenţi în realitate;

3 – nu-şi vor da seama de propria incompetenţă;

4 – vor recunoaşte propria incompetenţă anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.

E posibil ca mulți dintre voi să se întrebe: totuși, cu ce se mănâncă treaba asta, că doar suntem la o rubrică de gastronomie? Ei bine, gândiți-vă la toți bucătarii și bucătărașii de pe internet degrab’ vărsători de comentarii răutăcioase și radicale care apar inevitabil în subsolul vreunei rețete și care ne învață că... NU SE FACE AȘA. Spectrul interdicțiilor clamate este infinit chiar și dacă ne raportăm

doar la autoîngrădirea impusă de tematica rubricii. Poate că unica excepție a luptei îndârjite de corijare a potențialele greșeli de cratiță este fiertul apei. În rest, orice SE FACE poate să devină ținta lui NU SE FACE

AȘA. De la preîncâlzitul cuptorului la călitul legumelor pentru ciorbă. De la poșarea unui ou la dezosarea completă a unei rațe fierbinți. De la tehnica de înfășurare a sarmalelor la folosirea surogatelor. De la ținutul paharului la fermentarea castraveților covăsiți, nimic nu scapă de ochiul vigilent al comentacului care le știe pe toate. Ei, comentacii, fac parte din acea categorie de oameni perfect identificați într-o caricatură veche: într-o peșteră, copilul se chinuie cu un fel de amnar să aprindă focul, dar bunicul îl sfătuiește să nu se chinuie degeaba că oricum e bine așa cum e în prezent. Așa și cu cei despre care facem vorbire: se opun leușteanului din ciorbă, florilor comestibile, pălincii de țelină, ciocolatei cu jumări, maturării cărnii ș.a.m.d. Și nu, nu e vorba de gustul fiecăruia, ci de crezul nezdruncinabil că nu se poate și altfel. Fix ca bucătărașul care la o fotografie făcută în Napoli cu șase feluri care conțineau burtă de vită m-a trimis să învăț să fac ciorbă și să nu mai „reinventez” burta.

Trendul cuburilor de gheață aromate

boba”, biluțe de gel cu sirop de fructe, în cană sau sticlă.

Drew Barrymore a susținut că era obsedată de cuburi de gheață. Și a repetat: obsedată. Voi pretinde că nu-mi dau seama ce putea provoca atâta sete și voi observa doar că tendința cuburilor de gheață aromate i-ar fi prelungit obsesia.

Obișnuiam să fac jogging, dar îmi cădeau cuburile de gheață din pahar – a spus cândva, cu umor, David Lee Roth, cunoscut mai cu seamă ca fost solist vocal al trupei americane de hard rock Van Halen.

Noua tendință, generată de utilizatorii TikTok, ar face și mai păgubos obiceiul lui Roth: dacă alergi cu paharul în mână, nu rămâi doar fără cuburile care îți răcesc conținutul, ci și fără niște cuburi al căror conținut e și altceva decât apă chioară congelată. Personal, cred că acest trend al verii lui 2023 e, dincolo de un fenomen într-o rețea de socializare, o invenție care ar fi vrut să reprezinte o replică la găselnița anului trecut, despre care v-am scris la timpul potrivit: ceaiul cu bule, încărcătura de sorginte asiatică, aducătoare de „popping

Cum a apărut acest trend? Megan Schaltegger, de la Better Homes&Gardens, remarcă faptul că nimănui nu-i place gustul de gheață topită din pahar, fie că e vorba despre un cocteil Margarita sau de o cafea servită rece. Și astfel, niște creatori de conținut de pe TikTok (dacă și ăla-i conținut, poate știți poanta cu Ion, care îi răspunde ungurului Pista, după ce acesta auzise că românul mâncase bătaie în gară la Blaj: „apăi, dacă și aia-i gară...”) au început să pună la înghețat diverse chestii care aveau să confere arome viitoarelor cuburi de gheață. De pildă, un TikToker a depășit singur 2,4 milioane de vizualizări cu fructe congelate în diverse forme, recipiente, tăvi de făcut gheață: când se topește gheața, rămâne intactă aroma fructului original. Practic, pui ce vrei. Vrei cafea? Congelezi cafea! Vrei arome de flori comestibile? Îngheață-le! Vrei ca Aperol Spritzul tău să nu eșueze la final într-o băltoacă pe fundul paharului? Pune-i cuburi de Aperol congelat. Tot așa, pune cubulețe de vin dacă rosé-ul tău se încălzește, cuburi de sirop de arțar pentru un Manhattan strașnic până la sfârșit (există și o rețetă, două măsuri de sirop și una de apă la un cub).

Toate aceste minuni se petrec sub ochii noștri și sub hashtag-ul #flavoredicecubes, care a atras spre un milion de vizualizări. Mai că-mi vine să fac un filmuleț cu un truc pe care-l știu din gimnaziu: dacă voiam ca guma de mestecat să-și recapete gustul, puneam pe ea câteva cristale de zahăr și, pac!, erau aromele de la început. Filmez prostia asta, fac o mimică ipocrit încântată și botez guma re-aromată cu hashtag-ul #ZileȘiNopțiCuHoria. E ok așa sau mă opresc la un milion de vizualizări?

6 berării din țară

Nu știu dacă trebuie neapărat motive speciale ca să bei bere bună, dar dacă tot suntem în luna august, o să dăm vina pe căldura de afară și o să zicem că lista asta e ca să ne tratăm de arșiță și ca să ne hidratăm corespunzător. Așadar, iată 6 berării din țară unde să tot ridici halba goală ca să mai ceri una:

BUCUREȘTI FORBIDDEN TRANSYLVANIAN CSÍKI SÖR

CRAFT BREWERY & RESTAURANT BUCHAREST

 Covaci 6

 0741.777.711

Berea Csíki Sör și-a deschis restaurant/berărie în București, chiar în Centrul Vechi. Vei găsi aici toate sortimentele de bere din portofoliul lor, dar și un meniu de mâncare cu preparate ungurești. Toate ingredientele sunt din Ardeal, iar chipsurile oferite la bere sunt și ele făcute în fabrica proprie din Harghita.

BRAȘOV

BERĂRIA

POFTĂ SAU FOAME

 Politehnicii 1  0758.682.917

Poftă sau Foame e unul dintre locurile preferate ale brașovenilor atunci când vine vorba de ciocnit halbe deasupra unui platou cu mici. De altfel, locul te invită înăuntru cu următoarea prezentare: „Ce poate fi mai bun ca un MIC gigant? Doi mici giganți și o bere rece.”

CLUJ BEER WALL CAFE

 Andrei Șaguna 34-36  0746.657.089

Beer Wall Cafe se laudă că are cea mai mare varietate de beri artizanale din oraș. Meniul este într-adevăr impresionant, așa că este neapărat de mers la fața locului și de verificat prin cât mai multe degustări.

TIMIȘOARA CURTEA BERARILOR LA FABRICĂ

 Ștefan cel Mare 28

 0723.273.182

Dacă ești în Timișoara și ți se face poftă de bere, e păcat să nu treci și pe la celebra fabrică Timișoreana, mai ales că au aici și berărie / restaurant / terasă. În meniu găsești tot ce se fermentează aici, plus tot felul de alte beri speciale, dar și multe feluri de mâncare care să meargă cu ce-ai în halbă.

IAȘI

FOOM BY NEMȚEANA

 Alexandru Lăpușneanu 3

 0773.776.225

Foom este un loc nou deschis în Iași, este berăria celor de la Nemțeana, iar în afară de berea pe care o produc, mai au multe lucruri bune în meniu, cum ar fi tot felul de specialități la grătar. În plus, aici au loc foarte multe evenimente de toate felurile, de la concerte, la teatru de păpuși și proiecții de meciuri de fotbal.

CONSTANȚA

LONDON PUB

 Decebal 17

 0771.380.545

Constanța nu prea excelează la capitolul berării, dar ține minte că London Pub, așa cum îi spune numele, este un pub londonez veritabil care promovează cultura barurilor britanice, cultura berii și bucătăria specifică Marii Britanii.

Dietele populare ale anului 2023

Dieta este un concept în continuă dezvoltare, iar definirea acesteia poate varia în funcție de nevoile și preferințele individuale. Oamenii au început să ia în considerare faptul că un stil de viață sănătos înseamnă atât exerciții fizice regulate, cât și la o alimentație sănătoasă și echilibrată. În prezent, există o mulțime de diete populare, fiecare promițând să ofere beneficii semnificative pentru sănătate și pierdere în greutate. Iată cele mai în vogă diete ale anului 2023:

Dieta mediteraneană

Dieta mediteraneană este denumită astfel, deoarece se bazează pe consumul de alimente care sunt cultivate în zona Mării Mediterane. Această dietă este eficientă pentru pierderea în greutate, deoarece se concentrează pe alimente cu un conținut scăzut de calorii și pe limitarea consumului de alimente procesate. Poate fi benefică pentru sănătatea inimii, deoarece ajută la reducerea inflamației și la menținerea unui nivel sănătos de colesterol. Se consumă fructe și legume proaspete, nuci, măsline, cereale integrale, pește gras, fructe de mare, uleiul de măsline și avocado. Un plus al acestei diete este că nu trebuie să renunți la pâine, produse de patiserie, spaghete sau orez. Poți consuma produse din făină integrală și orez brun, în loc

de cel alb. Este permisă consumarea unui pahar de vin de calitate de câteva ori pe săptămână, dar se evită berea și băuturile tari. Pentru o eficiență crescută a dietei mediteraneene, trebuie respectate câteva reguli: să nu sari peste micul dejun; să bei cel puțin doi litri de apă pe zi; să faci exerciții fizice în mod regulat și să savurezi în tihnă mesele.

Dieta Keto

Dieta keto (sau dieta ketogenică) este una bogată în grăsimi, moderată în proteine și foarte scăzută în carbohidrați. Scopul ei este de a ajuta corpul să intre într-o stare metabolică numită cetoză, în care corpul folosește grăsimile ca sursă principală de energie, în locul carbohidraților. Aceasta promite o scădere rapidă în greutate. De asemenea, ajută la controlul nivelului de zahăr din sânge, îmbunătățește sănătatea creierului, reduce inflamația și crește nivelul de energie. Alimentele permise includ: carne, ouă, pește, unt, ulei de măsline, avocado, nuci și semințe, legume cu conținut scăzut de carbohidrați (cum ar fi broccoli și spanac) și brânză. Alimentele care trebuie evitate sunt: zahărul și produsele dulci, pâinea, pastele, orezul, cartofii, fructele bogate în carbohidrați și unele legume, precum morcovii și mazărea.

Dieta flexitariană

ar fi broccoli și spanac) și brânză. Alimentele care verdețuri; cereale integrale: orez, ovăz, porumb, gust.

Dieta flexitariană este practic o dietă vegetariană flexibilă, care pune accent pe consumul de alimente vegetale, dar care include în cantitate moderată și carne. Aceasta îți oferă o mare libertate de alegere a alimentelor și nu vine cu restricții exagerate. Are o serie de beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea riscului de boli cronice, creșterea longevității, îmbunătățirea nivelului de energie și a stării de spirit. Flexitarienii consumă proteine vegetale: fasole, năut, linte, soia, tofu; fructe și legume cât mai diverse și verdețuri; cereale integrale: orez, ovăz, porumb, mei, quinoa etc; lactate: iaurt, lapte, brânzeturi, kefir; grăsimi sănătoase: avocado, nuci, uleiuri, măsline, unt de arahide; condimente și ierburi aromatice pentru gust. Ocazional, se consumă carne, ouă, fructe de mare și pește. Există și câteva limitări de alimente precum: mezeluri, produse de fast food și de patiserie, alimente cu mult zahăr adăugat și alcool. Pentru rezultate cât mai bune în menținerea sănătății și, implicit, a slăbirii, nu uita de mișcare, odihnă, hidratare și o bună gestionare a stresului!

o bună gestionare a stresului!

sănătății

Este bine de știut că rezultatele nu sunt aceleași pentru toate persoanele care țin aceste diete. Există mai mulți factori care pot influența succesul dietei și modul în care corpul unei persoane răspunde la modificările alimentare, precum: metabolismul, istoricul medical, vârsta, activitatea fizică și tipul de dietă. În același timp, unele diete pot fi prea restrictive, ceea ce poate face dificilă menținerea acestora pe termen lung (cum ar fi cea keto); pot avea un conținut scăzut de anumiți nutrienți, ceea ce poate duce la deficiențe nutriționale și la probleme de sănătate pe termen lung; pot duce la probleme digestive din cauza unor schimbări bruște în dieta zilnică; pot fi costisitoare, în special cele care necesită alimente organice sau suplimente alimentare. În general, este important să consulți un medic sau un nutriționist înainte de a începe o dietă și să urmărești progresul în mod regulat pentru a vedea cum răspunde corpul tău. Pentru ca dieta să funcționeze, trebuie să fie echilibrată, variată și adaptată nevoilor individuale.

Lifestyle MODA ESTE ARTĂ!

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/ OPINII FASHION, FASHION EVENTS DESIGN & ARHITECTURĂ, AWARDS

WWW.ZILESINOPTI.RO/LIFESTYLE

Zilele trecute, în cea mai fierbinte zi a verii, o febră răcoroasă totuși mi-a impus un miraculos fashion show creat, regizat - da, mă mândresc cu colegul meu regizor și producător Alin Gălăţescudedicat celor șapte decenii de viață creativă ai unui monstru sacru al modei planetare, Jean Paul Gaultier. Spectacolele lui Alin nu sunt defilări de manechine, umerașe umane ce poartă veșminte exclusiviste. Sunt sărbători ale unui vrăjitor ce omagiază esența, discreția, farmecul feminin, care se exprimă printr-o atitudine actoricească a fetelorfemei, trupuri lujere, trupuri florale ce ne vorbesc, seduc prin această dublă expresie: omul femeie, haina-i piele, esențe care se potențează reciproc. Femeile ce au năvălit peste respirația noastră nădușită de un poetic deochi, într-un zbor planat, atent dirijat prin muzică, lumină și culoare au compus un caleidoscop de nuanțe, forme alcătuite de 13 designeri autohtoni - păcat că nu-i pot enumera pe toți, poate nici n-ar trebui, căci ei au fost un unic creator anonim, travestit în pură frumusețe și bucurie a vieții. Am fost fermecat de diversitatea creativă, crescută luxuriant din frunza de viță de vie a protopărinților noștri - Adam și Eva, da, Eva mai ales - o explozie barocă de țesături, modele, tendințe, scene, ce planau liber, amintind tot mai discret, dar inventiv geniul lui Gaultier, explicând practic de ce

moda, zic eu, mai ales feminină, este o artă ce frizează abstracțiunea întrupată, un adevărat concept filozofic pe care Alin Gălăţescu îl revarsă peste noi prin aleșii lui designeri, pe care-i pune într-o magie demnă de bagheta unui adevărat și unic la noi Prospero, celebrul personaj al Furtunii shakespeariene. AlinProspero ne prezintă, pare că în mii de feluri, un caleidoscop de întrupări ale Mirandei (fiica unică a magului) transportându-ne pe toți în Insula misterioasă, loc de visare mistic, de creatorii inspirați, aleși de Alin - deveniți și ei parte din duhul lui Ariel. Iarăși i-a reușit lui Alin Gălăţescu un spectacol care depășește limita unei exuberanțe comerciale, doar o simplă „soiree de la mode”, cum își intitulează el modest imageria picturală, un eveniment ce prin detenta înaltă depășește o lume mondenă plină de „evenimente” clișeu. Am rămas îndrăgostiți și fascinați de viziunea lui Alin Gălăţescu și a Arielilor săi, întârziați pe Insula magică a lui Prospero, mai puțin singuri și mai bogați, cu încă un vis fragil împlinit. Și la final mi-au răsunat în tâmple ultimele vorbe ale lui Prospero, chiar în aceea interpretare a senzaționalului George Constantin sub bagheta unui alt mare mag, model al nostru, regizorilor, maestrul Liviu Ciulei, omagiat și el, comemorat aici indirect la o sută de ani de la naștere!

[despre „Soirees de la Mode 32 – Jean Paul Gaultier Forever!”]

Parfumul lunii august: „SCANDAL” by Jean Paul Gaultier Parfumery

Este aroma filmului specific marelui designer, clasic, dar intens, în care el este un boxer campion, iar ea o fermecătoare, dar puternică divă absolută. Chimia formidabilă dintre ei creează premizele acestei explozii de combinaţii olfactive care alcătuiesc „SCANDAL”. Este simbolul unui sex appeal infinit, ca un tsunami de stări şi trăiri intense, strânse magistral într-o aromă unică. Parfumul e ca un joc al seducţiei continue, un „joc GAULTIER”, dintotdeauna.

NOTE

Note de top: portocală sângerie, mandarină

Note de mijloc: miere, gardenie, floare de portocal, iasomie, piersică

Note de bază: ceară de albine, caramel, paciuli, lemn dulce.

Spirits Award, august 2023:

„GOLD 999.9” Gin

Ginul lunii august, GOLD 999.9, este unul dintre cele mai rare băuturi create în Franţa, unic în lume ca istorie şi combinaţie de ingrediente, multiplu distilat şi multi-premiat în întreaga lume.

GOLD 999.9 are o poveste fascinantă: la începutul secolului al XX-lea, în timpul unor săpături din Alsacia au fost găsite alambicuri din aur. Șeful grupului care se ocupa de excavări le-a cerut muncitorilor să îngroape la loc alambicurile și, câțiva ani mai târziu, rămânând cu gândul la această întâmplare, a creat propriul gin. De aici și denumirea, și aspectul sticlei acestuia.

Ginul GOLD 999.9 este ultra premium și este elaborat într-o mică distilerie aflată între granițele Franței, Germaniei și Elveției, în Alsacia. Acest gin este creat cu ajutorul unei baze de alcool produse chiar în distilerie, iar mai apoi este triplu distilat... o metodă unică.

Printre substanțele botanice utilizate ca bază în ginul GOLD 999.9, în cea mai mare parte exotice, se numără: rădăcină de gențiană, ienupăr, maci, violete și angelica. Băutura prezintă şi arome de vanilie, migdale, ghimbir, coriandru, note de mandarine și de semințe de mac.

Principalul element gustativ al acestui gin este reprezentat de aromele de citrice, fiind echilibrat de notele de ienupăr, notele florale și aromele balsamice.

Rezultatul este unul inedit, surprinzator si plin de personalitate, creând un adevărat campion al concursurilor de calitate în lumea ginurilor speciale.

GOLD 999.9 este un gin rafinat, elevat şi iubit de cunoscători.

Depresia ca sursă de inspirație în bijuteria de autor: colecția „Shared Stories”

CLODAGH MOLLOY

la Romanian Jewelry Week Chișinău

Clodagh Molloy a deschis un dialog în jurul bolilor mintale prin intermediul unui proiect de bijuterie contemporană

- „Shared Stories”. Ea colecționează povești anonime și transpune lupta stărilor emoționale în colecții de autor. Povestea depresiei ei postnatale a fost reprezentată prin colecția

„Grangegorman”, în care a investigat trecutul emoțional transgenerațional din familia ei. Molloy va prezenta colecția „Black Dog Tags”, punând accent pe sindromul post-traumatic din serviciul militar, la Romanian Jewelry Week-Chișinău (17-31 august), o ediție specială organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, care va reuni aproximativ 50 designeri și colective invitate din întreaga lume.

Clodagh, spune-ne câteva cuvinte despre tine.

Locuiesc în Dublin, Irlanda, și lucrez dintr-un mic studio acasă. Predau bijuterie cu jumătate de normă, mai ales seara și în weekend. Cu toate acestea, principala mea practică de design este un proiect în desfășurare, intitulat „Shared Stories”, în care creez un corp de lucrări ce examinează și inițiază un dialog în jurul subiectului bolilor mintale, abordarea stigmatelor

și evidențierea puterii necesare pentru a trece sau a trăi cu o boală mintală. Vreau să ajut la eliminarea etichetelor date bolnavilor. Colecționez continuu

povești și conversații care au ca rezultat o evoluție continuă a practicii mele artistice.

„Poveștile împărtășite” sunt oferite voluntar, cu dezvăluirea completă ale intențiilor proiectului meu. El aduce la iveală un element fizic despre

propria lor poveste personală, despre lupta lor pentru a fi cunoscute. Dau exemple altora pentru a le arăta că nu sunt singuri și că pot trece prin momente grele. Lucrările pe care le-am făcut până acum se referă la evitarea intergenerațională a emoțiilor, care a condus la ceea ce poate fi descris drept rădăcina stării de sănătate emoțională. Aceste povești sunt gravate cu acid în metal, astfel încât narațiunile sunt încorporate în bijuterii.

Ce te-a făcut să devii designer de bijuterii?

La bijuterii am ajuns la 18 ani, printr-un curs de meșteșuguri și design, eu dorindu-mi să intru la Colegiul Național de

Artă și Design din Dublin. Vin dintr-o familie în care a fi creativ în alegerea carierei tale nu a fost descurajat. La NCAD, am descoperit o abordare diferită a fabricării de bijuterii. În loc să se concentreze doar pe aspectele estetice ale bijuteriilor, cursul a subliniat ideea de a crea bijuterii cu un scop și de a avea un scop în a transmite ceva. Această schimbare de perspectivă mi-a extins înțelegerea despre bijuterii ca mijloc de exprimare, dincolo de simpla frumusețe.

Cum ai ales sănătatea mintală ca sursă de inspirație?

Am ales sănătatea mintală ca sursă de inspirație deoarece prietenii apropiați și familia suferă sau au suferit din cauza acesteia. Inclusiv eu. Pentru mine este important să fiu și eu o poveste. Povestea mea se numește „Grangegorman”. Cu toate acestea, cred că este important să împărtășim, deoarece a fost prima din „Poveștile împărtășite” și a fost catalizatorul pentru a împinge

ideea de a aduna relatări extrem de importante despre sănătatea mintală și cum și-au revenit oamenii sau trăiesc încă cu ea. [...]

De ce crezi că este nevoie de conștientizarea depresiei?

Pentru că am experimentat și am fost martoră la depresie, conștientizarea este crucială. Depresia este o afecțiune mintală gravă și răspândită, care afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Potrivit OMS, peste 264 de milioane de oameni, de toate vârstele, suferă de depresie la nivel global. În ciuda progresului semnificativ în promovarea sănătății mintale, există încă un stigmat imens în jurul depresiei și bolilor mintale. Stigmatul poate împiedica persoanele să caute ajutor. În ciuda campaniilor de prevenire a sinuciderii, a educației și a intervențiilor timpurii, există încă bărbați și femei care își iau viața, deoarece nu văd opțiuni disponibile pentru ei. [...]

Ale cui povești sunt în bijuteriile tale?

La Romanian Jewelry Week

- Chișinău este prezentată povestea „Black Dog Tags”. Ne aduce printr-o călătorie a modului în care ne pot afecta evitarea intergenerațională și ignorarea problemelor de sănătate mintală. Această poveste mi-a fost împărtășită de o persoană care a răspuns la apelul meu de pe rețelele sociale pentru a aduna povești. Am

cunoscut-o doar printr-un proiect în urmă cu mulți ani. Am avut o mare șansă să aibă încredere în mine cu povestea ei. Iată câteva dintre cuvintele sale: „Am început să-mi observ pentru prima dată <<câinele negru>> în vara lui 2010. Eram la un festival de muzică cu un prieten, într-o locație uimitoare, și am observat că mă simțeam diferit și nu eu însumi... roțile chiar au început să cadă. În loc să mă simt doar dezamăgită și plată, am început să am atacuri de panică noaptea și să mă trezesc stresată de muncă. M-a durut și nu mai puteam ignora durerea”. Am ales primul ei rând, menționând „Câinele negru” și informații despre PTSD-ul ei mai îndepărtat de serviciul militar pentru a produce etichete cu cuvinte importante gravate în față. Povestea ei este, de asemenea, gravată pe spatele și pe părțile laterale ale etichetelor. Deci, toată povestea ei poate fi trăită. Alte povești din serie sunt despre luptele FIV. Dependență și auto-abuz. Bullying, alcoolism și multe altele. [...]

Couture în Alb & Negru la Veneţia

Împreună cu premiantele renumitului concurs „Miss JR” 2023, având cel mai numeros şi prestigios juriu din istoria concursurilor de adolescenţi şi copii din România, am conceput un shooting arty în Veneţia.

Editorialul a fost creat cu o echipă de elită: Mirela Vescan - Make-up/ Geta Voinea - Hair/ Raluca Andrei - Coordonatoarea şi generatoarea proiectului/ Foto: Ciprian Strugariu şi Rolf Vescan/ Creaţii: Antonia Nae/ Mary Sten by Mariana Stan/ Essa Lian/ Anca Manea/ Andreea Dogaru.

Am reconstruit Veneţia atemporală prin viziunea designerilor români autentici de couture. A fost un tur de forţă. Rezultatele sunt aici!

Spații dedicate conectării Varsity Coworking Brașov

Apărute relativ recent în peisajul programelor de arhitectură, spațiile de coworking sau spațiile pentru lucrul în comun sunt în continuă creștere și diversificare. Istoria relativ recentă a acestora începe cu 2005 când a fost creat San Francisco Coworking Space, primul spațiu dedicat birourilor partajate, la inițiativa lui Brad Neuberg. Cu toate că începutul a fost anevoios, în mai puțin de trei ani, numărul spațiilor de coworking la nivel mondial depășea 160, pentru a ajunge în 2020 să numărăm peste 20.000 de astfel de facilități. Conceptul în care profesioniști în diferite domenii creative, antreprenoriat, IT sau chiar și angajați corporate împart un spațiu flexibil i-a atras pe toți acei oameni care au nevoie de independență și relaxare pentru a fi eficienți.

„Arhitectura este o călătorie - o călătorie zică și intelectuală.”

Arh. Antoine Predock

În România, primele hub-uri au apărut în urmă cu peste zece ani și s-au dezvoltat în marile orașe, unde ponderea de liber profesioniști și lucrători la distanță este cea mai mare. Cu toate că multe sunt concepute pentru oricine are nevoie doar de laptop, conexiune la internet și o cafea bună, există și spații specializate pe anumite domenii. În funcție de profilul utilizatorilor, dotările folosite în comun pot fi foarte diferite. Atelierele industriei de design, makerspaceurile sunt dotate cu spații de mică producție și toate uneltele necesare experimentării cu diferite materiale; hub-uri dedicate pasionaților de gătit, a bucătarilor sau în care se pot organiza cursuri și degustări; proiecte sociale care pun la dispoziție gratuit sau cu costuri modice spații de lucru pentru comunitățile defavorizate.

În prima etapă a apariției spațiilor de coworking, acestea au fost amenajate în clădiri existente, extinse treptat cu dotări minimale. Zonele administrative comune și, în unele situații, o sală de conferință și echipamente folosite în comun completează un open space amenajat cu zone de birouri de diferite tipuri, în funcție de nevoile utilizatorilor. Pe măsură ce fenomenul a luat amploare au apărut construcții configurate pentru acest tip de utilizare.

În Brașov, proiectul coworking Varsity vine cu un răspuns la nevoile comunității, după cum prezintă chiar echipa – „un mod de lucru lipsit de constrângerile unui birou convențional. Dacă rutina unui 9-5 este cea care te stoarce de energie, înseamnă că ai ajuns unde trebuie.” Cu două spații diferite, dar care au același standard de calitate și dotări, oferă o rețetă perfectă a unui spațiu colaborativ creativ.

Imobilul din strada Colonel Ion Buzoianu 45, o bijuterie de arhitectură situată în centrul istoric al Brașovului, este primul care după o restaurare impecabilă, a adăpostit un spațiu de lucru colaborativ, devenind în scurt timp un catalizator al dezvoltării pentru freelanceri sau echipe puțin mai mari din industriile creative.

Venind în completarea ofertei de spații de coworking, cea de-a doua clădire a proiectului are un stil arhitectural contemporan. Situat de această dată în zona centrului civic al orașului, Basarabia 12 este o clădire proiectată pentru a îndeplini nevoile funcționale specifice acestui program de arhitectură. Aceeași atenție la detalii și la dotări o regăsim încă din faza de concept. Clădirea este structurată pe cinci niveluri, parter și trei niveluri alocate funcțiunii de birouri, plus subsolul, care adăpostește spațiile tehnice și depozitări. Fiecare dintre niveluri are autonomie funcțională, cu acces din spațiul comun al casei scării. Două grupuri sanitare și un spațiu de chicinetă deservesc pe fiecare dintre aceste niveluri sala open space.

Detaliile constructive și ale amenajării interioare dau personalitate spațiului interior. Betonul aparent reprezintă una dintre texturile speciale întâlnite în în toate spațiile primelor trei niveluri. Gama cromatică neutră și placările din ceramică și lemn lasă posibilitatea personalizării flexibile a spațiului, în funcție de specificul utilizatorilor. Spațiul comun al casei scării este îmbogățit cu detalii industriale; o balustradă metalică cu un accent de culoare și lumină parcurge traseul de la demisol către ultimul nivel. Amenajările spațiului exterior completează nevoile unui hub amplasat într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului. Fiecare nivel are alocat câte două locuri de parcare. Un spațiu al conexiunii și creativității se dorește a fi un produs contemporan ce vine că răspuns la o nevoie a comunității.

Credite:

Arhitecți: Vlad Slavic & Andreea Curteanu

Arhitecți interior: Ioana

Mitrică & Sebastian Cucu

FOTO: Dan Mălureanu

Branding: GRIN DESIGN

SOIREES DE LA MODE 32

SOIREES DE LA MODE, eveniment dedicat marelui designer francez JEAN PAUL GAULTIER, la împlinirea a 70 de ani de viaţă şi a 50 de ani de creaţie, a beneficiat în mod excepţional de două ediţii. Prima, a XXXI-a din istoria SDLM, a fost transformată într-un party, un moment special de lifestyle, în care oaspeţii, blocaţi în interior de o furtună rebelă, apărută de nicăieri, au reacţionat extraordinar, parcă încheind definitiv prin aceasta, împreună, perioada pandemică de izolare.

„JEAN PAUL GAULTIER FOREVER!”

Adoua

ediţie, concepută ca omagiu adus iconicului Jean Paul Gaultier, „FOREVER”, cea cu numărul 32 din seria Soirees de la Mode, a fost - o săptămână mai târziu - un regal de modă creativă românească, una dintre cele mai complexe şi imaginative de până acum. Totul pe o muzică unică, live, exclusiv drums, creată special pentru eveniment de doi muzicieni uber-talentaţi: Corina Sucarov, a.k.a. +SHE+ & Vlad Bolborea, a.k.a. DMJ, aşa cum am simţit că se potriveşte cu designerul omagiat. Rezultatul a fost unic, receptat excelent în ineditul său de cei 400 de oaspeţi, pe un podium imens de 30 de metri, în ceea ce se doreşte a fi un nou hub de fashion: Hotel CARO. A fost o experienţă de excepţie pentru toţi. Mai ales că, în acest sezon, au fost create nu o ediţie a Soirees de la Mode, ci trei, fapt unic în cei 15 ani ai evenimentului!

În cadrul Soirees de la Mode 32 „JEAN PAUL GAULTIER FOREVER” şi-au prezentat creaţiile designerii / brandurile:

Afost

lansat în premieră naţională şi parfumul „JPG –Soirees de la Mode”, creat de ultra-talentatul brand românesc de parfumerie de nişă TOSKOVAT. Jean Paul Gaultier Parfumery a participat, de asemenea, la eveniment, prin ultimele creaţii ale casei de parfumuri: „SCANDAL” de JPG.

Printre

persoanele publice prezente s-au aflat: Simona Pătruleasa/ Crina Abrudan/ Corina Sucarov/ Oana Niţă/ Misty/ Monica Odagiu/ Mihaela Tatu/ Alina Sorescu/ Catinca Roman/ Alexandra Velniciuc/ Ana Moz (Miss România 2022)/ Oana Ioniţă/ Carmina Cotfas (Miss România 2021)/ Miky (Capital)/ Laura Stone (Miss România 1988)/ Lorena Luchian... majoritatea intrând şi în show-uri!

Make-up: echipele MANUELA HOLBAN (ediţia #32) şi LAURA PERIAN (ediţia #31)/ Hair: echipa ERIKA GONCZI/ Foto: Silviu Covaci şi Laurenţiu Dumitru.

Parteneri: Hotel CARO/ SERVE Cramă-Podgorie/ Nazzuro Aqua/ Opalescence/ Duo Life/ Jean Paul Gaultier Parfumery/ MRA Agency/ Artesana.

SOIREES DE LA MODE este un eveniment AVANPREMIERE/ Alin Gălăţescu.

Ce produse (mai) folosim?

Scenarii ideale pentru vacanță există destule, indiferent de perioada din an, agențiile de turism ne pot confirma, dar scenariul ideal pentru pielea ta care ar fi? Fie că folosești deja o protecție solară în rutina ta, fie că nu ai auzit niciodată de acest pas sau că nu i-ai dat importanță, ar trebui să știi că, înainte de toate cremele cu efecte miraculoase peste noapte, există una care chiar poate face minuni - în timp, firește - și anume SPF-ul.

Ce este acest SPF și ce face mai exact? Termenul SPF vine de la sun protector factor, în traducere: factor de

protecție solară. Mai simplu, el funcționează ca un indicator pentru perioada de timp în care ne expunem în siguranță la soare. Spre exemplu, dacă petreci 10 minute în lumina soarelui fără să te arzi, o loțiune cu SPF10 va înmulți acest timp de protecție cu 10, rezultând, deci, 100 de minute în care te poți expune la soare. Calculul se aplică pentru orice nivel de protecție, fie că vorbim de SPF10, SPF30, SPF50 și altele, dar scopul protecției solare nu este de a te supune la calcule matemtice, ci de a-ți proteja pielea cu ajutorul filtrelor, fie prin reflectarea, fie prin absorbția razelor solare, prevenind daunele cauzate de acestea.

TIPURI DE PROTECȚIE SOLARĂ

Protecție solară scăzută

Acest tip de protecție, cu SPF5 sau SPF10, nu este recomandat în cazul expunerii intensive la soare. De regulă, această cantitate de protecție se regăsește în produsele de machiaj, precum fond de ten, ruj sau balsam de buze. Aplicarea acestui tip de protecție este, în mare parte, ineficientă.

Protecție solară medie

În cazul acesteia, vorbim de SPF15 sau de SPF20. Cremele și loțiunile cu SPF15 ne protejează împotriva a 93% din razele UVB, dar, la fel ca în cazul celor anterior menționate, nu sunt eficiente pentru o expunere îndelungată la soare.

Protecție solară ridicată SPF30 ajută în cazul unei expuneri prelungite la soare, blocând aproximativ 97% din razele UVB, oferind suficientă protecție împotriva arsurilor.

Protecție solară foarte ridicată În cazul acestui tip de produse, minim SPF50, protecția împotriva razelor UVB este în procent de 98%. Ele sunt recomandate în cazul unui timp lung de expunere la soare (pentru o zi la plajă poate fi ideală), pentru persoanele cu piele sensibilă (și nu numai), dar și pentru copii.

CUM APLICĂM CORECT PROTECȚIA SOLARĂ?

Cum adică cum aplici corect o cremă? O întinzi și aștepți să intre în piele. Acest pas se aplică în majoritatea cazurilor, dar protecția solară este excepția de la regulă. Ea se aplică cu minim 20 de minute înainte de expunerea la soare și poate fi și o excelentă bază de machiaj. Firește, SPF-ul nu poate fi aplicat o singură dată și that’s it; este nevoie să fie reaplicat o dată la două ore. Special pentru acest pas există diverse produse de tip pudră sau SPF spray, care se pot reaplica în mod constant pe parcursul zilei și încap perfect în orice geantă (sau buzunar, după caz, în funcție de preferințe).

RECOMANDĂRI SPF ÎN FUNCȚIE DE TIPUL DE TEN

Pentru ten uscat și normal

SPF-ul din gama Anthelios de la La Roche Posay, fără parfum, oferă o protecție de spectru larg împotriva razelor UVA și, de asemenea, nu lasă urme albe, având o textură lejeră și rezistentă la apă.

Crema SVR Sensifine AR anti-roșeață, SPF50+ este testată sub control dermatologic pe piele sensibilă, roșeață recidivantă. De asemenea, nu lasă urme albe, fiind hipoalergenică, non comedogenă și fără parfum.

Pentru ten gras și mixt

Crema SVR Sun Secure Blur SPF50 are o textură de tip spumă, ce acoperă instantaneu, ascunde imperfecțiunile și uniformizează vizibil pielea, lăsând un efect de piele naturală și un aspect catifelat. Atenție, însă, este un produs ce conține parfum!

Crema SPF 50 Uriage Hyseac fluid protejează tenul împotriva radiațiilor UV, matifiază și hidratează tenul, reducând, totodată, excesul de sebum. Are o textură nonlipicioasă și lejeră, lăsând pielea mată și proaspătă. Indiferent de anotimp, razele soarelui sunt mereu prezente, diferența constând doar în intensitate. Prin urmare, acordă-i protecției solare o șansă de a avea grijă de pielea ta!

Top 3 locuri de poveste din sudul Franței

„Călătoriile te fac mai modest, atunci când realizezi ce loc micuț ocupi în lume.”

„Le Sud de la France” continuă să fie o regiune foarte populară, atât pentru francezi, cât și pentru orice turist în căutare de relaxare, dornic să urce pe munte sau pe placa de surf, mai ales că predomină climatul mediteraneean, agreat de cei care doresc să viziteze Franța, indiferent că e vară sau iarnă. Iată câteva zone îndrăgite pentru toți oamenii care vor să aibă parte de o vacanță de neuitat în sudul continentului nostru:

Nisa este al 5-lea oraș ca mărime din Franța, considerat ca fiind capitala întregii Coaste de Azur. Apa mării este de un „azur” care nu poate fi ușor de uitat. Plimbările pe celebra faleză Promenade des Anglais şi experiențele culinare și culturale la fel de plăcute fac din Nisa un oraș fermecător. Pentru iubitorii de muzică jazz, în fiecare an se organizează Festivalul de Jazz și Swing, iar pentru cei ce vor să fie purtați de muzica și peisajele Americii Latine, vă puteți bucura de o paradă asemănătoare celei din Rio de Janeiro.

SAINT-TROPEZ

Saint-Tropez este o destinație faimoasă din sud, care a fost făcută celebră în anii ’60 de către actrița Brigitte Bardot, un vechi oraș pescăresc, care și-a păstrat încă farmecul, în ciuda modernizării și apariției cluburilor de noapte, ce fac să răsune până în zori acordurile muzicii pop. De asemenea, este cunoscut și vizitat de milioane de oameni din întreaga lume și datorită sediului jandarmeriei din centrul orașului, unde s-au turnat celebrele scene din filmul Jandarmul din Saint-Tropez, din 1964, lângă acesta fiind găzduit un muzeu care te poartă în lumea filmului.

CANNES

Cannes este un oraș de o mare notorietate din sudul Franței, fiind iubit atât de cinefili, cât și de doamnele în pas cu moda, care străbat celebrul Boulevard de la Croisette, cu faimoasele sale bouticuri. În vechiul port Le Suquet, străduțele înguste și frumos pietruite, împreună cu biserica din vârful dealului, ne trimit în timpurile vechi din era medievală franceză. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, care are loc în Palais des Congrès, sau minunatul Festival de Artificii îi face pe turiștii să se întoarcă în acest loc plin de culori, glamour și viață „cinematografică”.

- Gustave Flaubert

BucurEŞTI aLIVE

 Jurnal de bucureștean  CLIN D’OEIL: SORIN MIRON  Festival: IDEO

IDEIS #18  Art EXpo | Art Safari Love Edition  În pregătire @Teatrul Apropo & @Festivalul „George Enescu” & @ OCC  GOING OUT | spații culturale alternative  Pentru cei mici  Sunetele orașului  Festival  FitBucurEști

 Biscuit.ro  HORECA  La șosea  Povești din București  Unde ieșim

salut, București!

E august, ce-aş putea face în weekend prin oraș?

Cu mixul ăsta înnebunitor de călduri dărâmătoare şi vijelii agasante, mă întreb ce-aş putea face eu luna asta în weekenduri, din postura de prizonier al oraşului în care am ajunsm, fiindcă mi-am păpat deja zilele de concediu, iar acum trebuie să dau impresia că lucrez. Ştiu, nu sunt singurul, aveţi şi voi problema asta, însă revin la oful meu. Nu vreau să-mi petrec ore în şir blocat în trafic la sfârşit de săptămână pe Valea Prahovei sau spre mare, asta-i limpede, plus că n-am cu cine lăsa motanul, dar nici de stat în casă tot timpul n-am chef, căci îmi doresc să mă relaxez şi să-mi scot din minte chestiile care mă stresează în mod obişnuit, de la taxele lui Ciolacu până la bormaşina vecinului Gogu.

Bântuit de o întrebare mai puţin existenţială decât a prinţului Danemarcei, am purces deci la studiul opţiunilor de ieşit în oraş în weekendurile din august ce-ar putea fi surse de experienţe, dacă nu memorabile, măcar agreabile, în condiţiile în care majoritatea artiştilor zburătăcesc prin spaţii mai exotice decât Capitala. Pentru că, da, şi ei au dreptul la vacanţă. Şi, totuşi, Bucureştiul nu rămâne fără viaţă, căci până să ajung să o ascult pe Florence la Summer Well, aş putea merge pe 2 august la concertul Corinei Sîrghi de la Expirat sau, pe 17, la cel al Anei Coman, tot lângă parcul Carol. Quantic rămâne la rândul său o alternativă viabilă în privinţa cântărilor şi n-aş vrea să ratez întâlnirea cu haioasa trupă australiană de celtic folk/punk rock The Rumjacks, de pe 21 august, care şi-a făcut, se pare, un obicei să ne ofere o porţie suculentă de entertainment muzical o dată la doi ani.

În general însă, pentru sfârşiturile de săptămână, par tentante combinaţiile conjuncturale dintre live-uri şi premierele din cinema, asocierile inedite putând produce efecte plăcute apropo de speranţa şi dorinţa mea de a evada din cotidian. În chiar primul weekend, m-aş duce în seara de 4 august la Teatrul Godot să degust Palace Escape aka Opturi Supranaturale, spectacolul de cabaret al coregrafei Andrea Gavriliu, iar apoi l-aş revedea pe Jason Statham, un actor foarte cool, cum se cafteşte cu rechini gigantici, în Meg. După aia, în weekendul 11-13 august, nu sună rău ideea de celebrare de 50 de ani de Hip Hop la Quantic, în combo cu vizionarea lui Gran Turismo, fiindcă mai am încă nostalgii după joc, deşi suntem separaţi de ceva vreme.

În ce priveşte weekendul 18-20 august, am ezitări să mă apropii de festivalul Summer in the City, după rasoalele cu atâtea amânări şi anulări, aşa că-mi trec în agendă Blue Beetle, să văd şi eu primul super-erou latino din DC Comics adus pe ecrane, plus Scapă-mă de nevastă-mea!, la Teatrul În Culise, căci pare... instructiv. Clar mă duc după aceea la Palatul Bragadiru pentru concertul Amaro Del, din 25 august, iar a doua zi mă înşurubez întrun multiplex ca să nu scap Retribution, noul Action-Thriller cu inepuizabilul Liam Neeson. Închid luna hiper-voios la TNB, pe 31 august, cu Marius Manole, Carmen Tănase şi Maria Obretin în Ce avem noi aici, ca să fiu în vervă ludică la Comic Con-ul de pe Arena Naţională, şi uite aşa am intrat în toamnă! Una peste alta, după cum se vede, Bucureştiul e suportabil în august, aşa că... ne vedem prin oraş!

Pe drumuri teatrale

În pauza stagională se întâmplă să mă plimb prin locurile de baștină ale marilor oameni de teatru bucureșteni.

În orașul meu, toate drumurile merg la teatru. Sigur că e o exagerare, dar așa îmi place mie să cred – instantaneul cu un oraș plouat, cu care ilustrez aceste rânduri

și care face mai mult decât toate cuvintele așternute aici, e luat de pe un drum aflat în preajma Teatrului de Comedie. Îmi dau seama

că n-am mai fost acolo din iarna lui 2020, când am văzut „Afară, departe, pe câmp”, acest „One-Dada-Show”, o montare deșteaptă, care îi face pe esteți să plescăie satisfăcuți din limbă când identifică spiritul sau chiar litera autorilor textului, numiții Urmuz, B. Fundoianu, Saşa Pană, Grigore Cugler, Ionathan X. Uranus, Sesto Pals, Cătălin Ștefănescu, iar în sală era cel mai mare scriitor bucureștean, Mircea Cărtărescu.

Așa cum am plecat odată prin oraș pe urmele reale ale Solenoizilor fictivi cărtărescieni, așa mi se întâmplă să mi se îndrepte uneori pașii spre spațiile în care au copilărit mari oameni de teatru bucureșteni. Sunt tururi ghidate de mine însumi, ca urmare a întâlnirii cu acești oameni de cultură cu care am avut șansa de a deveni concitadin în urmă cu peste 50 de veri toride și despre care vreau să pomenesc aici: Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Adrian Enescu.

Andrei Șerban a copilărit pe strada Tudor Arghezi. Luați-o la pas seara, pe răcoare, păstrează aerul din anii copilăriei lui Andrei Șerban, care mi-a mărturisit cândva despre primul spectacol văzut: „aveam 6-7 ani, probabil că am fost la Nottara şi am văzut «Sânziana şi Pepelea»”. Iar în volumul său „O biografie” (Polirom, 2006), Șerban amintește de un episod de pe strada sa, povestit de părinții săi: „în 1944, nu aveam încă un an, când o bombă lansată de aliaţi a căzut în curtea şcolii

din faţa blocului nostru de pe strada Arghezi (unde mai târziu aveam să fiu elev în clasele primare), înainte să se fi declanşat alarma antiaeriană. Crengi din bătrânul stejar scos din rădăcină au aterizat sub impactul exploziei tocmai pe terasa noastră de la etajul şase”.

După cum mi-a spus bucureșteanul Silviu Purcărete, care nu dă interviuri - într-un interviu pe care mi l-a dat la Sibiu, la FITS 2023! - regizorul a crescut la curte, lângă Foișorul de Foc: „Pe fostul Dimitrov, actualul Ferdinand, un bulevard plin de castani, alături erau teii, acea atmosferă patriarhală pe care o visam la peisajul copilăriei. Jucam fotbal în mijlocul străzii și, din când în când, striga cineva «mașinaaa!»”.

Uneori ajung și unde a copilărit regretatul compozitor Adrian Enescu (de neuitat muzica sa din „The Bach Files”, de Ducu Darie, la Bulandra). Maestrul mi-a spus cândva: „Am venit pe lume lângă podul Basarab, unde, parcă ţi-am mai povestit, ascultam ore în şir ritmurile roţilor de tren, sunetele aburilor scoşi de locomotive şi şuieratul lor, murmurul oamenilor care treceau pe pod, zgomotul maşinilor, pentru ca ulterior să devin dirijorul, solistul şi compozitorul acestui ansamblu. Când mă suiam pe pod şi ascultam polifonia aia genială a oraşului, pentru mine era o lume sonoră extraordinară, care mă făcea împlinit. N-ai cum să înţelegi ce însemna podul Basarab pe vremuri – o punte între două lumi”...

SORIN MIRON

Una dintre cele mai incitante şi, prin urmare, aşteptate premiere teatrale din debutul noii stagiuni o reprezintă Balena, de la Teatrul Metropolis, în regia lui Andrei Huţuleac, după piesa lui Samuel D. Hunter, a cărei adaptare cinematografică a fost recompensată anul acesta cu două premii Oscar, inclusiv pentru interpretarea rolului principal, Charlie, un bărbat între două vârste, măcinat de o dramă existenţială ce se manifestă exterior prin obezitate. Neobişnuitul personaj este interpretat în versiunea de la Metropolis de către cameleonicul şi ultratalentatul SORIN MIRON, actor format şi lansat în colectivul reputatului regizor Victor Ioan Frunză, cu care a colaborat la teatrele din Baia Mare şi Târgu Mureş încă de la mijlocul anilor 2000, chiar de dinaintea formării “Trupei fără nume” şi primului spectacol antologic al acesteia, Furtuna, de la Centrul UNESCO din Bucureşti. Pe Sorin Miron îl puteţi (re)vedea din toamnă în savuroasa transpunere a piesei lui

Steve Martin de la Teatrul de Comedie, Picasso vs Einstein, ca şi în alte două puneri în scenă ale lui Andrei Huţuleac, ludicele Interesul general de la Teatrul Dramaturgilor

Români şi, respectiv, California Suite (Teatrul Metropolis), recent premiată în Festivalul Săptămâna Comediei de la Braşov, tocmai opoziţia dintre rolurile comice făcute în aceste spectacole şi tragismul noului său personaj făcând necesară o incursiune de recunoaştere în... măruntaiele “Balenei”.

Care a fost baza de inspirație a montării lui Andrei Huţuleac pe care o vom vedea la Metropolis, filmul sau textul dramaturgic? Cum s-a născut acest spectacol?

Partea de drum pe care o știu a acestei nașteri este că, la un moment dat, Andrei a descoperit textul - înainte de apariția filmului - şi spunea că era interesat să îl monteze deoarece, din punctul de vedere al unui spectator sau al unui cititor al textului, l-a impresionat, dar şi din perspectiva partiturilor actoricești care pot să existe acolo. Cu toate că, între timp, a apărut filmul, având proiectul ăsta în cap, el mi-a spus: ‘Uite, aș vrea să faci tu rolul ăsta’. Evident, a fost o mare bucurie pentru mine, pentru că e un rol în altă

“Fiecare dependență are formele ei de a desena un om”

zonă decât am lucrat eu până acum, dar care e o binecuvântare să-ți iasă în cale. Lucrul a fost total bazat pe textul dramatic, ba, mai mult, din momentul în care am hotărât că facem noi spectacolul, am refuzat să mă mai uit la film... eu văzusem deja filmul înainte, recunosc asta. A fost chiar o întâmplare extraordinară, că a doua sau a treia zi, cred, după ce am văzut filmul și plângeam în pat cu laptop-ul pe burtă, îmi spune Andrei: ‘Băi, uite, începem să-l facem!’. Mi s-a părut o potriveală incredibilă... am încercat să îl vedem și ca pe un fel de semn. [...]

Spune-mi câteva cuvinte despre perspectiva ta asupra „Balenei”. De ce ar trebui să mergem la teatru ca să vedem povestea unui profesor supraponderal?

În primul rând, e foarte important, cred eu, că este povestea a cinci oameni care, fiecare dintre ei, încearcă să salveze pe altcineva pentru a se salva pe sine... este povestea unor oameni care iubesc, deși se urăsc pe sine. Personajul meu renunță la viață și nu mai vrea să fie salvat, deși cei din jur încearcă să-l salveze sau să-și găsească rostul în propria lor viață prin a-l salva pe el. Fără doar și poate, e o poveste de iubire, dar de iubiri neîmplinite, iar senzația mea este că, probabil, fiecare dintre noi ne putem identifica cu povestea unuia dintre personaje. Nu neapărat unu la unu, dar poți intui aspecte pe care le-am trăit fiecare dintre noi în viețile noastre, în relația cu părinții noștri, în relația noastră ca părinți cu copiii noștri. Acum, în

timp ce încerc să vorbesc despre piesă, îmi dau seama că astea au fost și aspectele care m-au interesat pe mine și pe care le-am adus eu în rol, observându-i pe ai mei, observând relația mea cu fiul meu. Deci, până la urmă, e o poveste despre iubire, dar nu numai despre reușitele iubirii, că aici cred că e marea dramă, ci despre acele iubiri care nu ajung să fie împlinite sau ajung să fie împlinite câteodată prea târziu sau, poate, în ultimul moment. [...]

Pare că joci două personaje distincte, Charlie și “balena”, noi asistând la cum cel dintâi se lasă înghiţit organic de balenă. Câtă resemnare conţine această metamorfoză într-o fiinţă respingătoare fizic? Ne dăm seama pe parcursul spectacolului că, de fapt, Charlie se transformă în “balenă” de bunăvoie și, pur și simplu, încearcă să se sinucidă în felul acesta. A renunțat la capacitatea de a lupta, simțind că nu are cum să recupereze greșelile trecutului, altfel decât prin faptul că se pedepsește pe sine. Resimte faptul că a greșit față de familia pe care și-a făcut-o, realizând după aceea că orientarea lui sexuală era alta, apoi că nu a reușit să-și salveze iubitul şi nu știe adevăratul motiv pentru care acesta s-a sinucis printr-o metodă, să-i spunem, opusă celei pe care el a adoptat-o, adică prin înfometare. [...]

Citiţi interviul complet cu SORIN MIRON pe www.zilesinopti.ro

IDEO IDEIs FEsTIVALuL

Ce te așteaptă la ediția #18, la mai puțin de 90 de minute de București

Am întrebat pe câțiva dintre oamenii-cheie din organizarea Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr, ajuns anul acesta la ediția cu numărul #18, ei înșiși mândri locuitori ai Capitalei în viața de zi cu zi, care ar fi principalele motive pentru care merită să mergi în Alexandria în perioada 11 – 18 august. Iată ce au răspuns:

„Unul dintre motivele pentru care merită să te sui în mașină și să vii la Alexandria în timpul festivalului este că ai ocazia să te întâlnești cu cei mai faini adolescenți iubitori de teatru, dar și cu mulți actori, tineri sau de renume, care au roluri de mentori și traineri. Andreea Vasile, Bogdan Farcaș, Andrei Huțuleac, Marin Grigore, Ștefan Lupu, Judith State, Pavel Bartoș, Andreea Grămoșteanu, Maria Obretin, Ana Covalciuc, Liviu Chițu, Corina Moise, Alexandra Tofan – sunt doar câțiva dintre cei care vor fi anul acesta la Alexandria pentru a susține generația tânără în pasiunea ei pentru teatru. Iar atunci când nu au ateliere cu adolescenții sau nu le oferă feedback legat de spectacolele lor de teatru, îi poți întâlni la evenimentele din cadrul festivalului sau pe terasa Conciato, unde poți lega ușor o conversație cu ei.

Iar pentru mine, un alt motiv pentru care mereu aș veni la Ideo Ideis, indiferent de care parte a baricadei aș fi (echipă sau spectator), este energia deosebită a participanților și faptul că e una dintre puține ocazii în care poți vedea o selecție solidă de spectacole de teatru tânăr, din orașe din întreaga țară. Anul acesta avem în Alexandria spectacole de teatru tânăr din București, Câmpina, Constanța, Bacău, Botoșani și Roman.”

(Sorina Ștefănescu, actriță & directorul artistic al festivalului)

„Motive pentru a veni la Ideo Ideis? E simplu: pentru energia și atmosfera electrizante! Nu cred că există vreun alt eveniment care să adune atât de multă energie creativă și stare de bine la un loc. Iar faptul că anul acesta este majoratul acestui eveniment care, practic, a crescut mai multe generații de

actori și regizori, cred că acesta ar fi cel mai frumos cadou pe care bucureștenii i l-ar putea face: să sărbătorim împreună în număr cât mai mare.

Fiecare ediție Ideo Ideis este un prilej foarte bun de a-i cunoaște pe tinerii viitori artiști ai României și aici nu glumesc! De exemplu, o parte

„Dacă ești adolescent și ești din București, ia-ți prietenii și vino în Alexandria să te distrezi, să te inspiri și să întâlnești o lume întreagă de minți creative. Dincolo de spectacolele de teatru ale generației tale, poți să participi la multe activități și întâlniri valoroase - Seara Povestitorilor (invitați speciali: Marcel Iureș, Cătălin Ștefănescu, Alex Ion, Andreea Borțun), spectacol și atelier de ventrilocie cu Crina Zvoboda, face painting și pool party.

Dacă ești adult, hai să îți amintești cum se simte spiritul tânăr! În plus, poate ai ratat în stagiune câteva dintre spectacolele de teatru pe care le poți vedea în Alexandria în zilele de festival - Un basm urban (r. Norbert Boda) și Disco Regret (r. Irisz Kovacs), ambele producții ale Teatrului Metropolis,

dintre trainerii de anul acesta de la Ideo Ideis - Vlad Ionuț Popescu, Oana Jipa, Bogdan Tulbure, Mara Oprea și Vlad Galer – au fost, în trecut, participanți la festival.”

(Vlad Purdel, actor & coordonatorul logisticii festivalului)

Acrobații - 7 zile din viața unor profesori de țară (r. David Schwartz), un spectacol propus de Platforma de Teatru Politic, sau NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși), în regia lui Andrei Huțuleac, pentru care altfel ar trebui să mergi până la Brăila - o producție a Teatrului „Maria Filotti”. Iar serile de cinematecă târzie nu sunt nici ele mai prejos, poți vedea în aer liber, în atmosfera plăcută a serilor de vară, câteva filme românești care încă nu s-au lansat în cinema: Încă 2 lozuri (r. Paul Negoescu), Tigrul (r. Andrei Tănase), Între revoluții (r. Vlad Petri), Oameni de treabă (r. Paul Negoescu).

(Liviu Romanescu, actor & directorul festivalului)

De ce să vii la Ideo Ideis? Pentru că „E timpul să inventezi ceva/ E simplu, realitatea mea s-o schimb / Și îmi asum ce sunt / Ce fac, ce simt, ce vreau / O lume mai frumoasă / Pasiv nu pot să stau”. Așa începe melodia pe care petrecem majoratul, compusă special de Alex Ștefănescu pentru această ocazie – cu care, apropos, cei care vin la Alexandria au șansa să cânte și să se distreze în cadrul unui concert live.

Dincolo de spectacole, filme, murale, artă urbană, întâlnirile cu regizori, actori și alți artiști reprezentanți ai artelor alăturate, cred că cel mai important motiv este că ai susține un fenomen care de 18 ani schimbă lumea, o face să semene cu tine, iubitorul de artă și frumos. Pentru că „Noi nu suntem valul / Noi suntem oceanul”.

Art Safari Love Edition

La Palatul Dacia-România de pe Lipscani, sezonul de vară Art Safari Love Edition propune publicului, până pe 10 septembrie, patru expoziții de artă românească clasică și contemporană, plus artă internațională de prestigiu, prin

expoziția „Love Stories” de la National Portrait Gallery din Londra, care prezintă în premieră națională portrete ale unor cupluri celebre, printre care Prințul Harry și Meghan Markle, John Lennon și Yoko Ono ori Salvador Dalí și Gala Dalí. În spaţiul cultural naţional, Art Safari continuă seria dedicată recuperării marilor artiști români cu pictorul Constantin Artachino (1870-1954), un maestru al orientalismului românesc, și cu expoziția Ion Alin Gheorghiu (1929-2001), artistul Grădinilor Suspendate, unul dintre cei mai semnificativi pictori ai abstracțiunii și

postmodernismului românesc. Aripa contemporană va fi ocupată de duelul artistic Ondine Slimvoschi vs. Paul Marat Baraka, în expoziția „Nymphs and Zombies: Ondine’s Hope and Baraka’s Despair”. Pe lângă cele patru expoziții, Art Safari expune și o serie de instalații care completează experiența de vizitare, iar copiii au propriul lor Art Safari, în Palat, care cuprinde ateliere de creație și tururi ghidate în expoziții. Program Art Safari: joiduminică – 12:00-21.00, night tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00. Bilete: artsafari.ro sau la intrare.

NOVECENTO, de Alessandro Baricco,

din 18 septembrie 2023

Frumoasa poveste a pianistului de geniu, povestită de un trompetist care îi este cel mai bun prieten – aș putea rezuma, parafrazându-l pe Vișniec – și pusă în scenă după cel mai neașteptat, incredibil și palpitant scenariu [pe care doar viața(ni)-l putea scrie și va continua să-l scrie, probabil, până la premieră și poate și după)], de către cei mai frumoși artiști și oameni care puteau cristaliza o idee, o dorință, o voință. Spectacolul Novecento, în pregătire acum, la Teatrul Apropo, și de văzut, în toamnă, la Teatrul Național București, Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, Filarmonica de Stat Sibiu și Teatrul Apropo este (a devenit. Cine s-ar fi așteptat?) o poveste într-o poveste apărută de niciunde și, probabil, imposibil de scris și de povestit în altă formulă artistică decât cea de acum. O poveste despre empatie, înțelegere, cuprindere, despre o prietenie care nu se știe cum și când a apărut – ea însăși un personaj care, exact ca personajul lui Baricco sau ca muzica lui, nu există oficial sau nu a existat, până la acest spectacol și care se trăiește și se dezvăluie în timp ce se scrie.

Cum aţi spus că vă cheamă? Nosjinski? Notabarbolo? Novalis? Novak?

Novecento. Pianistul de geniu care, dincolo de bordul vasului Virginian, nu există. Dar muzica lui? (am spus muzica? Te rog, Novecento, doar notele normale.) Muzica lui nu există înainte de a începe să o cânte el și încetează să mai existe după ce termină. Dar, când o cântă, povestește acolo despre toate frumusețile unor lumi pe care nu le-a văzut cu ochii lui, ci doar citind oamenii și tot ce poartă în ei: locuri, zgomote, mirosuri, țara lor, povestea lor. Novecento care nu va coborî vreodată de pe vasul transatlantic pe care s-a născut, va cânta doar cu oceanul sub fund și va avea o singură curiozitate legată de țărm: aceea de a vedea cum se simte oceanul de pe uscat.

Ladies and gentlemen, meine Damen und Herren, mesdames et messieurs, doamnelor şi domnilor, bine aţi venit pe acest vapor, în inima oceanului, având în faţa ochilor miracolul unicei, inimitabilei, neţărmuritei echipe NOVECENTO:

Vlad Udrescu, Ștefan Stoianovici (pian), Mike Alex (contrabas)

Adaptarea: Vlad Udrescu, Daniel Simion.

Scenografia și costumele: Alexandra Lupeș.

Muzica originală: Ștefan Stoianovici.

Grafica: Romulus Boicu.

Producție și promovare: Costinela Caraene. Un spectacol de Daniel Simion.

O producție a Teatrului APROPO, cu mulțumiri

TVR Iași.

Nu ești cu adevărat terminat, câtă vreme ai o poveste interesantă de spus și pe cineva care să o asculte. Dar despre povestea care a făcut posibilă montarea poveștii lui Baricco, într-un episod viitor. Probabil...

Recomandări de spații culturale alternative

Pentru că Bucureștiul ne surprinde întotdeauna, descoperă tu însuţi câteva spații culturale alternative ceva mai intime ale Capitalei, unde poți găsi spectacole contemporane sau de improvizație, într-o atmosferă relaxată și pe alocuri hipsterească.

Recul - Splaiul Unirii 160

Recul este un teatru independent care a reușit să ofere o nouă întrebuințare creativă unei foste hale, care propune frecvent spectacole de improvizație de formă lungă, dramă și schiță. Sala de teatru are o capacitate de peste 100 de locuri, fiind parte a unui hub, la care poți participa și la ateliere, cursuri sau evenimente culturale. Iar pentru a fi la curent cu spectacolele care urmează, urmărește-i pe Instagram!

Spații care propun frecvent fie spectacole interpretate, piese unice sau cu premise actuale, ce merită avute în vedere, sunt însă şi Teatrul Apropo, Centrul Cultural Lumina, Centrul Național al Dansului București sau Make a Point.

Teatrul Roșu – Str. Bărăției 31

Înființat acum 10 ani, Teatrul Roșu este, la fel cum ne-o spun chiar ei, cel mai popular teatru-cafenea din București. Atmosfera de aici este una relaxată și plăcută, reunind actori tineri și regizori cu idei fresh, neconvenționale (precum este și locul, de altfel). Luna august este una încărcată de spectacole cu premise interesante, așa că intră pe site-ul lor și descoperă programul integral.

Teatrul Nou

- Strada Matei Voievod 88

Teatrul Nou este tot un teatru independent care reunește un grup de actori tineri pasionați, entuziasmați și talentați, având drept scop satisfacerea nevoilor actuale ale oamenilor în ceea ce privește teatrul. În luna august se vor pune în mica scenă peste 10 spectacole inedite și cu siguranță merită o șansă!

„Simfonia fantastică” și „Lélio”

Spectacole multimedia la Festivalul George Enescu

Berlioz este artistul romantic care își trăiește muzica, în viața sa de zi cu zi, până la capăt, fără rest și fără compromisuri. Dragostea și muzica îi sunt „cele două aripi ale sufletului”, după cum va scrie în memoriile sale. Detestă convențiile, este excentric, iar viața sa pendulează între extreme. Se îndrăgostește obsesiv de actrița irlandeză Harriet Smithson, pe care o vede la Paris, jucând-o pe Ofelia în „Hamlet”. Deși ea vorbește doar engleza, iar el doar franceza, îi trimite încontinuu scrisori de dragoste, la care nu primește niciodată răspuns. Disperat, în 1830, la 27 de ani, compune Simfonia fantastică, subintitulată Episod din viața unui artist. O lucrare simfonică, inovatoare

și originală, care sparge toate convențiile muzicale de la acea vreme, prin care Berlioz devine părintele orchestrei moderne și care aduce în prim plan tema artistului.

O lucrare ce se va defini drept muzică programatică, pe care dirijorul Leonard Bernstein o va considera „prima compoziție muzicală psihedelică din istorie” și care spune povestea unui tânăr muzician, care se otrăvește cu opium, din dragoste, iar drogul face ca senzațiile, sentimentele și amintirile sale să fie transformate în imagini muzicale. Iubita devine ea însăși o melodie, o temă pe care o aude peste tot, numită de Berlioz ideea fi xă, care se va relua în toate cele cinci părți ale simfoniei.

În Lélio sau Întoarcerea la viaţă, Berlioz are ca sursă de inspirație iubirea trădată de logodnica sa, o pianistă care se căsătorește cu un alt bărbat. O monodramă lirică în șase părți, în care teatrul și muzica merg împreună, compusă în 1831, ca o continuare a Simfoniei fantastice. Centrul de greutate este tot Artistul, aflat între „a fi și a nu fi”. Cel care va conduce publicul în lumile lui Goethe și Shakespeare, ca mai apoi să-l așeze în fața Muzicii. Prin construcția vizuală pe care o propun împreună cu arhitectul și artistul vizual Peter Košir, cu care am lucrat și anii trecuți la Festivalul Enescu, subliniem sau contrapunctăm textura muzicii și a poveștii. Tema Artistului din cele două lucrări muzicale este foarte actuală. Spațiul arhitectural proiectat în jurul muzicienilor „inspiră și expiră”, deformându-se lent, iar imaginea, în prelungirea muzicii, devine liant între însingurare și extaz, uitare și regăsire, iubire și artă. Lambert Wilson va fi Lélio, în premiera națională din 2 septembrie, de la Sala Palatului, iar Maestrul Josep Pons dirijează Orchestra Operei Naționale Capitole din Toulouse.

NONA CIOBANU, regizoare a Teatrului Mic, recunoscută pentru creativitatea

și complexitatea spectacolelor sale de teatru pe texte clasice și contemporane, semnează proiecte site-specific, instalații, regie multimedia pentru operă

în concert, produse pe scene prestigioase, galerii de artă și locații site specific din Europa, SUA și Mexic, iar spectacolele sale sunt apreciate cu numeroase premii.

Inedita reprezentație, concepută din PET-uri și doze de aluminiu, va avea premiera pe scena Teatrului Ion Creangă în luna septembrie!

În cadrul campaniei de reciclare „Lumea o salvăm doar când reciclăm”, începută din luna mai, realizată în parteneriat cu Green Group, s-au strâns peste 2000 de PET-uri și doze de aluminiu. Acestea au început deja să fie folosite pentru construcția decorului și costumelor spectacolului

„Aventurile lui Săgeată”. Până pe 3 septembrie, containerul de colectare este disponibil la Sediul Administrativ al Teatrului Ion Creangă, din Strada General Constantin Budișteanu nr. 24, și puteți recicla alături de noi, în intervalul orar 09:00 - 17:00, de luni până duminică.

colectare este disponibil la Sediul Administrativ

Horațiu, iar din distribuția spectacolului fac parte atât actorii Teatrului, cât și câțiva colaboratori tineri care s-au remarcat în cadrul unui workshop. Personajul Săgeată este o minge dezumflată și abandonată într-un parc de către stăpânul său. De la începutul spectacolului și până la finalul acestuia, Săgeată va trece printr-o întreagă călătorie. Va realiza cât de importanți sunt prietenii, însă cel mai însemnat aspect pe care îl va conștientiza este importanța unei a doua șanse.

cu privire la importanța

Campania de educație ecologică are rolul de a-i educa pe copii încă de mici cu privire la importanța mediului înconjurător pentru noi și pentru viitorul nostru. Pe lângă misiunea de a-i obișnui cu acțiunea de a recicla, ne propunem să-i familiarizăm cu noțiuni precum reutilizare, sustenabilitate și ecologie prin intermediului unui spectacol teatru, dar și al altor acțiuni conexe.

În acest sens, spectacolul „Aventurile lui Săgeată”, prin textul scris de Alexandru Ivănoiu, vine în ajutorul celor mici în înțelegerea acestor noțiuni, într-un dialog și limbaj simplu și educativ. Regia spectacolului este semnată de Tony Adam

Săgeată ne va arăta importanța pe care o dau oamenii în ceea ce privește reutilizarea obiectelor prin reciclare. Povestea lui ne detaliază cât de prețioasă este natura și cum noi putem avea un rol activ în protejarea acesteia. Astfel, vedem că reciclarea nu este doar o a doua șansă pe care o dăm obiectelor, ci este un gest altruist față de cei din jurul nostru, fie că îi cunoaștem sau nu, deoarece prin reciclare influențăm în bine destinele multora.

Mai multe informații despre premieră vor fi disponibile curând, pe site-ul Teatrului – www.teatrulioncreanga.ro, dar și pe platformele de social media, Facebook și Instagram.

Primul spectacol pentru copii realizat din materiale reciclate

„Aventurile lui Săgeată”

“Lacul Lebedelor”

la Opera Comică pentru Copii

Pentru noua stagiune, la Opera Comică pentru Copii se pregăteşte o nouă premieră, ce stârneşte de pe-acum interesul, dat fiind faptul că este vorba de o nouă versiune a celebrului balet în patru acte, Lacul lebedelor, cea mai populară dintre creațiile lui Ceaikovski. Baletul a fost prezentat pentru prima dată în 1877, de atunci a devenit unul dintre cele mai îndrăgite

și interpretate titluri de balet din lume, iar nu peste mult timp va beneficia de o montare marca OCC, în regia și adaptarea coregrafică a Andreei Soare.

Lacul lebedelor este remarcabil atât pentru muzica sa emoționantă și melodioasă, cât și pentru coregrafia sa sofisticată și tehnică. Baletul conține momente clasice, precum celebrul dans al lebedelor și pas de deux între Odette și Siegfried. Muzica lui Ceaikovski transmite emoții profunde și reflectă perfect stările personajelor, creând o atmosferă magică și romantică.

Acțiunea se desfășoară în jurul poveștii frumoasei prințese Odette, care este transformată într-o lebădă de către maleficul vrăjitor Rothbart. Odette poate reveni la forma umană numai în timpul nopții, iar singura modalitate de a-și recăpăta complet forma umană este să primească jurământul de iubire adevărată de la un bărbat care să-i fie credincios. Prințul Siegfried, personajul principal masculin, se îndrăgostește de Odette și îi promite credință eternă, dar Rothbart pune capcane pentru a încerca să distrugă dragostea lor.

Dincolo de povestea sa captivantă, Lacul lebedelor a devenit un simbol al baletului

clasic și a fost interpretat, de--a lungul anilor, de multe companii de balet prestigioase, în întreaga lume. Coregrafia originală a fost creată de către Marius Petipa și Lev Ivanov, dar, de-a lungul timpului, au existat diferite adaptări și interpretări ale baletului. Lacul lebedelor rămâne unul dintre cele mai apreciate titluri de balet, captivând publicul prin frumusețea sa estetică, povestea romantică și muzica remarcabilă a lui Ceaikovski.

Regizoarea Andreea

Soare rezumă foarte bine motivele pentru care spectacolul de pe scena mare a OCC merită trecut încă de pe-acum în agenda de going out a familiei: „Toamna anului 2023 aduce în repertoriul Operei Comice pentru Copii cel mai îndrăgit și jucat titlu de balet din lume, Lacul lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski. O lume fantastică, o frumoasă poveste de iubire, un vrăjitor viclean și dansuri pline de grație, culoare și dinamism – acestea sunt ingredientele care îi vor încânta pe micii spectatori ai Operei Comice pentru Copii.”

Lacul lebedelor, balet de Piotr Ilici Ceaikovski

Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski

Coregrafia clasică: Marius Petipa și Lev Ivanov

Regia și adaptarea coregrafică: Andreea Soare

Scenografie decor: Alina Petrovschi

Scenografie costume: Iuliana Gherghescu

Lighting design: Alin Popa

FESTIVAL

Summer WELL: Despre origini și trenduri

Anul trecut povesteam cum a început să îmi bântuie mie prin playlist Tom Grennan, după ce, în 2018, l-am văzut pentru prima oară la Summer Well. De la ora 18, la headliner au fost necesari cinci ani pentru artist, însă vara asta ne întâlnim cu el din nou, dar și cu minunata Florence Welch și cu nume proaspete din industrie. Unde vreau, totuși, să ajung, deși mă grăbesc un pic? La ideea că Summer Well e un deschizător de drumuri pentru publicul pofticios de muzică.

În 2016 pășeam prima dată la festival cu un playlist firav, aș spune, dar cu dorința aia de a sta la masă cu copiii cool, iar Summer Well m-a hrănit cu ce a avut mai bun, pentru a-mi rafina și dezvolta simțul pentru mai mult și mai bine în ceea ce privește muzica. În onoarea ediției cu numărul12, vorbim despre cum Summer Well a rămas împământenit originilor sale, în timp ce a făcut loc trendurilor la el în ogradă.

La Buftea, în țările calde. Din 2011 și până acum,

Summer Well ne-a simțit în materie de muzică, a stat geană pe artiștii care rupeau scenele în afară și i-a adus în oaza lui de liniște, ca să ne bucure urechile. Bastille, The 1975, The Neighbourhood, Hurts, Arctic Monkeys, Nothing But Thieves și pot continua lista mult și bine.

Auz proaspăt. Mai mult decât a asculta trupele favorite, Summer Well a fost întotdeauna locul în care ar trebui să stai cu Shazam-ul pornit, oamenii din spatele festivalului identificând întotdeauna nume cu potențial răsunător. TikTok-ul ar fi un astfel de loc, căci a devenit o unealtă indispensabilă în ceea ce privește promovarea muzicii, astfel că artiștii s-au reinventat, când a venit vorba de content-ul video, pentru ca piesele lor să ajungă la ascultători. Printre maeștri se numără și Saint Levant, și Baby Queen, cu care bineînțeles că ne întâlnim la festival.

Același spațiu, mai multă muzică. La baza sa, Summer Well este un festival de muzică indie, însă dragostea publicului pentru alte stiluri l-a făcut să se extindă, rămânând fidel zonei de alternative, aducând în plan și acte urbane sau R&B, precum IAMDDB, un vizitator mai vechi, sau Ștefan Costea, cu care ne vedem anul ăsta.

Fie ca toate drumurile să ducă, între 11 și 13 august, la Summer Well, să ne bucurăm de muzică și, în sine, de spiritul festivalier!

Concerte care merită o șansă în august...

După ce-am avut parte de o lună cu temperaturi extreme, concerte cu nume mari și așteptări ridicate, cred că în august a venit vremea ca bucureștenii să revină la evenimente ceva mai micuțe, răcoritoare și relaxante. Luna asta e rândul Capitalei să respire după seria de evenimente mari la care a tot fost expusă vara asta, lăsând locul și altor colțuri ale țării să fie populate de festivalieri și iubitori ai muzicii mainstream. O băutură rece și cinstită pe terasă, la apus, în compania unor acorduri simpatice și autohtone e cadrul pe care vi-l recomand în ultima lună a verii...

Alex Ștefănescu – Un altfel de concert

Club 99 TNB, 6 august

Alex se recomandă a fi cel mai cunoscut artist anonim de care probabil n-ai auzit. Un tânăr veteran al scenei. Cocktailul perfect dintre un show live picant, dar nu obscen, profund, dar totuși comic, deștept, dar nu musai elitist. Actor și muzician, aduce pe scenă spontaneitatea deprinsă în teatru, pe un sound proaspăt de chitară acustică și voce, piperat cu versuri savuroase. „La show-ul meu se mărită stand-up-ul

și muzica. Eu vin cu darul, tu vino la nuntă!”, așa își descrie Alex concertele.

Bucium – Light Session

Expirat, 16 august

Tot din seria concertelor pe terasa Expirat, nu-i de ratat nici trupa Bucium, într-un concert special acustic, light, vaporos, de vară. Bucium este o trupă rock cu influențe folk, ambiental și metal simfonic, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiționale și voce. Albumele Bucium îmbină legendele și basmele românești cu o muzică spirituală, adusă într-o notă contemporană.

The Mono Jacks – Backyard Season

Expirat, 9 august

Băieții rockului alternativ românesc au avut o perioadă prolifică în acest an. Au lansat, probabil, cel mai bun album al lor de până acum, au cutreierat țara într-un turneu de promovare, au susținut și cel mai mare concert al carierei lor la Sala Palatului și s-au lansat chiar și pe suport vinil. Printre festivalurile estivale, The Mono Jacks au strecurat și-un concert pe terasă în programul lor. Un prilej numai bun pentru o sesiune de băuturi răcoritoare în compania unor acorduri alternative cu energie de vară.

Trio Mandili – în premieră în România

Quantic, 16 august

Grupul muzical ajunge în premieră pe scena autohtonă, aducând cu el muzica specifică Georgiei. Povestea lor e simplă și clasică zilelor noastre. Trei prietene pasionate de muzică au hotărât să posteze pe internet ce făceau din plăcere și în scurt timp au cucerit milioane de ascultători din întreaga lume. De atunci au cântat în aproape toată Europa și luna aceasta le dau și românilor interesați de cultura georgiană șansa de a experimenta ceva diferit într-o seară de vară.

GALINA LUNGU, personal trainer

Galina Lungu are 30 de ani, e născută în Chișinău și e personal trainer certificat de mai bine de doi ani la Move-On. Antrenamentele le ține în Parcul IOR, iar cei care vor să i se alăture o pot contacta pe pagina de Instagram, @galina. fitnesspt.

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să ajungi personal trainer?

Iubirea pentru mișcare era în mine demult, am făcut și atletism de performanță în școala generală. Domeniul fitness-ului l-am luat pas cu pas, întâi mergeam la diverse clase de grup, ușor-ușor am început să mă antrenez și singură, apoi mi-am găsit o bună prietenă pe aceeași undă și plină de viață, iar de atunci, antrenamentele au devenit și mai vesele.

Simultan cu asta, începusem să caut informații despre cum se fac corect exercițiile, despre alimentație, mi-am umplut rețele de socializare numai cu „lumea asta” –fitness, ca să mă înconjor și mai mult de ceea ce îmi place.

Intern și extern, am început să observ și schimbările benefice pe care le aduce mișcarea, un tonus psihic mai bun, mai multă încredere în mine, bună dispoziție, endorfinele chiar

au devenit un „drog” - partea bună este că e ceva sănătos, ca să nu mai menționez și aspectul fizic. Dacă ar fi să subliniez motivul nr. 1 pentru care fac mișcare este sănătatea mentală. Îmi place să promovez asta, să atrag atenția cât de important și „rentabil” pentru creier este să ne mișcăm.

Una peste alta, mi-am luat și certificarea de personal trainer în pandemie și am început să-i ajut și pe alții să iasă din zona de confort într-un mod sănătos și să se îndrăgostească și ei de mișcare. Este o imensă satisfacție să vezi cum un client ajunge să poată să facă o planșă pe care anterior nu reușea să o facă, să vezi cum cineva cu dureri de spate ajunge să spună că nu le mai are; satisfacție atât pentru mine, ca antrenor, cât și pentru ei, clienții, WIN-WIN.

„Motivul numărul unu pentru care fac mișcare este sănătatea mentală”

Care este tipul de antrenament pe care-l preferi? Clar, antrenamentul funcțional, pentru că are ca scop facilitarea și integrarea corpului în viața de zi cu zi, pentru că, de obicei, tinde să combine mai multe mișcări și astfel, rareori se izolează un singur mușchi principal, respectiv șanse de accidentare mai mici și distracție mai mare la antrenament. Nu sunt adepta izolării mușchilor foarte mult în exerciții - cu cât mai complex, cu atât mai bine. Îmi place să țin cont și de fizionomie - de exemplu, eu având partea inferioară a corpului cu o masă musculară mai mare, rar lucrez cu greutăți zona, mai mult cu masa proprie. În schimb, partea de sus are de recuperat, și acolo intră mai mult greutăți. Toate astea mă ajută mult și în alte sporturi pe care le mai am ca hobby - ski, role, SUP, drumeții, volei etc.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de personal trainer.

Chiar trebuie să știi să și jonglezi psihic cu niște aspecte, pe lângă evidenta pregătire în a antrena pe cineva. Trebuie să fii atent să balansezi într-un antrenament nevoia reală/puncte slabe ale clientului cu obiectivul lui; să incluzi atât exerciții care îi ies bine, cât și ceva la care mai are de lucrat, să fii atât ferm, cât și să destinzi atmosfera, să știi să „citești” clientul acolo unde chiar nu poate sau doar se lăsă prea mult ținut de zona de confort – e o călătorie pentru ambele părți.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

Cel mai simplu este să spun că nu o prioritizează suficient, chiar cred că e loc de a o aduce mai mult la nivel de cultură, la obiceiul de a-i educa pe copii,, mod de a petrece timp cu familia și/sau prietenii. Iar a doua chestie care merită subliniată este că nu prea avem skill-ul de a fi consistenți. De a ne ține de ceva pe o perioadă mai lungă de timp, se renunță prea ușor… De multe ori, înainte de a antrena pe cineva începător, insist să pornească prin a face pași zilnici și să îi contorizeze, așa se leagă un banal obicei sănătos.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Bucuria clienților care se autodepășesc e de neprețuit, când vezi roadele muncii tale, când se ating obiectivele propuse împreună cu clienții. Ador când se face acel click, când clienții realizează cât de bine încep să se simtă fizic și psihic datorită mișcării. Acea față transpirată și oarecum „chinuită” după un

antrenament și cu un zâmbet splendid – „endorphin glow”.

Te antrenezi și în aer liber? Antrenez și mă antrenez în parcul IOR din sectorul 3, prefer când se poate natura, în detrimentul sălii, o dată pentru verdele care se spune că este o culoare care vindecă și, doi, pentru că nu mai stai între patru pereți. Aerul, adierea vântului, razele de soare te încarcă energetic, dacă mai pui și mișcarea – heaven!

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta? Se cam întârzie foarte des la ședințele de antrenament, prin urmare, asta se întâmplă și cu rezultatele. Dacă e o ședință cu 2-3 persoane, cea care întârzie îi cam ține pe loc pe ceilalți sau sare peste încălzire, ceea ce nu este nici pe aproape ideal. De asemenea, mulți nu prea conștientizează că este o călătorie pe termen lung, mișcarea ar trebui să fie în rutina zilnică, asemenea somnului.

El camino del foodie

Un amic a plecat pe El Camino de Santiago. Și-a găsit drumul și ceea ce îi lipsește, probabil liniște. Când scriu aceste rânduri sunt și eu pe drum - spre Londra, în pelerinaj către Mecca gastronomiei moderne. Dacă Franța știe mâncare franțuzească, Italia gătește come faceva la nonna, iar spaniolii sunt mereu în avangardă, capitala britanică dă tonul când e vorba de tendințe – în cazul de față, Sfântul meu Graal a fost Silo, un restaurant zero waste din Hackney.

Gândit din respect pentru cei ce ne produc mâncarea, mediu și corp, la Silo se mănâncă produse locale, au propria lor moară unde macină grâul Duchesse din care-și fac pâinea, bat untul singuri-singurei și folosesc totul de la animal, adică nose to tail. Bașca, fac și băuturi fermentate dacă tot au culturi vii (maia). Mobilierul și mai tot din restaurant este din materiale up-cycled; vesela e din sticle de vin. Marfa sosește în ambalaje refolosibile, iar ceea ce rămâne la finalul zilei este natural, deci compostabil. Scopul lor este să demonstreze că un business sustenabil este viabil și din punct de vedere financiar (oferă exclusiv tasting menu la 60 de lire, fără băuturi, cu o variantă mai scurtă, de 44 de lire, disponibilă între 6-7 pm; pentru un fine dining londonez practică prețuri decente, probabil pentru că-s în Hackney). A fost excelent!

Scopul meu aici este însă să demonstrez că și pelerinajul meu este important, util. Un pelerin trece pe la fiecare bornă și-și pune ștampila în carnețel. Eu merg pe la restaurante să pun lăbuța pe meniu și gura pe mâncare. Pe drum, călătorul face popas să-și odihnească trupul ostenit, eu - stomacul lăcomit. Adesea singur, pelegrinul meditează. Ascultă freamătul pădurilor, se minunează de frumusețea lumii, creație divină. Își limpezește mintea. Se deconectează pentru a se reconecta. La masă, singură, eu mestec încet mâncare și idei; nu foamea trupului sau pofta gurii mă aduce acolo. Nu-s vreo gurmandă și nici vreun gourmet sibarit. Ca teoretician, văd concepte în farfurie, ideologie în bucătărie, o oglindă a societății; mănânc prin urmare ca să pricep, la fel cum pelerinul merge pentru a-nțelege.

Hagialicul meu londonez mă educă și mă provoacă. De două ori pe an mă conectez la fine dining, la street food, piețe și artizani, la sanvișuri și ready to eat de supermaket, mâncare taiwaneză și de alte etnii, la cheesecake-ul basque al lui Albert Adria la Café Royal sau la cel japonez la o mâncătorie fără fițe, dar cu coadă afară din Covent Garden.

Toată treaba asta îmi pune în furculiță discursuri despre mediu, clasă, inegalitate, identitate (în special, curated image); cuțitul tranșează polemici despre naționalism și influențe, farfuria îmi arată discursul dominant într-o piață în care eating out nu e sărbătoare, ci se practică susținut și informat de către o pătură groasă a societății, ceea ce ne dorim și în România. La noi, pentru o discuție despre zero-waste, omul potrivit este chef Mădălina Roman, Gourmet Bikers.

5 locuri nou deschise în oraș

A venit momentul să mai trecem în revistă câteva locuri nou deschise în oraș, ca un reminder că Bucureștiul este un loc cât se poate de viu, cu o ofertă extrem de generoasă de going out. Dar și ca un reminder că oricând vrei, poți să zici pas locurilor în care ai tot ieșit (și de care poate te-ai și plictisit) și să încerci ceva nou.

Oma Coffee Shop

 Spătarului 32

 0721.248.176

Oma e o cafenea de specialitate și s-a deschis de câteva luni în cartierul armenesc, într-un spațiu ce pare că a fost la un moment dat un garaj. Cafeaua de aici e de la olandezii Manhattan Coffee Roasters, pe care n-o găsești în prea multe alte cafenele din oraș, deci merită trecut pe aici și pentru acest aspect.

G.Y.S.T.

 Blănari 18

G.Y.S.T. se descrie drept un gastropub edgy ce pune pe primul loc lucrurile bune, făcute cât mai simplu. De asemenea, noul local se mândrește că este inspirat de felul în care sunt făcute lucrurile în Copenhaga. În spatele său se află Răzvan Crișan, cel care e responsabil și pentru M60, și restaurantul Kané.

Vié Bucharest

 Nerva Traian 27-33

 755.826.272

De jumătate de an s-a deschis și Vié, un „gastronomic wine bar”, cu o ofertă generoasă de fine dining și vinuri speciale. Însă, ceea ce propune

Vié și nu prea mai găsești prin alte locuri este meniul de vinuri craftvinuri naturale, făcute de producători mici, cu vie proprie și care scot maximum 10.000 de sticle pe an.

Jeonjuu Korean BBQ

 Sf. Dumitru 3

 031.229.5080

Bucureștenii

s-au arătat destul de încântați de bucătăria coreeană, așa că în ultima vreme s-au tot deschis restaurante cu acest specific. Jeonjuu este cel mai recent și care-și trage numele de la orașul care trece drept capitala gastronomică a Coreei. Aici poți încerca un grătar coreean pe care ți-l prepari singur, la masă.

Isha

 Vasile Lascăr 81

 0753.673.963

În cazul în care

n-ai încercat niciodată bucătăria nepaleză, e cazul

să o faci la Isha Restaurant. Acesta

s-a deschis de curând în apropiere de parcul Grădina Icoanei. Restaurantul are și o terasă umbroasă și tot felul de specialități adunate de prin bucătăriile Asiei de Sud.

Terase & Muzică live [Combo-ul perfect al verii ]

Oficial, vara și-a intrat deplin în rol și, fie vorba între noi, nu prea se joacă atunci când vine vorba de temperaturi. Și pentru că cel mai bun mod de a fugi de caniculă este refugierea în locuri bine pitite de soare, eventual terase înconjurate de natură, ce-ar merge mai bine decât o băutură rece acompaniată de muzică live, în aer liber? După cum bine știm, Bucureștiul scoate din mânecă ceva pentru orice gust sau preferință - de la terase deja cunoscute pentru găzduirea de concerte la spații unde muzica live completează din când în când atmosfera

HARD ROCK CAFE

- ȘOSEAUA PAVEL D. KISELEFF 3

Situat în parcul Herăstrău, chiar pe malul lacului, restaurantul franciză este una dintre cele mai mari locații ale lanțului internațional și se mândrește cu o atmosferă relaxantă, primitoare și un meniu divers și calitativ - aici poți găsi atât preparate din bucătăria americană, cât și alte produse care se inspiră din bucătăria internațională și românească. Deja nu mai este un secret faptul că de ani buni, Hard Rock Cafe este cunoscut pentru concertele cool, care reușesc de fiecare dată să umple terasa. Astfel, de la artiști deja consacrați și formații faimoase, până la band-uri și artiști alternative care își au debutul pe scena de la Hard Rock, cu siguranță merită să le urmărești programul și să te bucuri de muzică bună pe terasă.

GREEN HOURS JAZZ CAFE

CALEA VICTORIEI 120

Situat chiar pe Calea Victoriei, reușind să fie totuși ferit de aglomerația și haosul caracteristic zonei, Green Hours este unul dintre cele mai de notorietate cluburi de jazz bucureștene, cu un istoric bogat, fiind înființat în 1994.

Green Hours este un loc învăluit într-o atmosferă relaxantă, înconjurat de arhitectură impresionantă și natură, care găzduiește regulat, aproape săptămânal, seri de jazz, blues, muzică clasică, reușind, prin farmecul său, să aibă și o tentă underground. Când vine vorba de meniu, acesta este unul generos, putând să vii aici atât pentru o cină în aer liber, cât și pentru o seară în care vrei să bei și să povestești alături de un grup de prieteni. www.zilesinopti.ro

EXPIRAT

STR. DOCTOR CONSTANTIN ISTRATI 1

Dacă tot a venit vorba de locuri underground, nu puteam trece cu vedere Expirat-ul, un spațiu boem și non-conformist, care găzduiește frecvent evenimente

și concerte faine. De la muzică contemporană, urbană

și până la muzică indie rock sau funk, Expirat propune câte ceva pentru orice gust muzical - la fel cum ne-o spun chiar ei: „Livrăm cultură alternativă la pachet”.

La Expirat poți găsi numeroase locuri, atât pe terasa de jos, cât și sus, unde atmosfera este ceva mai intimă, în timp ce băuturile bune merg perfect cu vibe-ul spațiului. Dacă ți se face foame, jos, pe terasă, poți găsi un food truck cu câteva preparate urbane.

PS: Nu uita că a început seria de concerte „Light Sessions”, care se va încheia pe data de 14 septembrie, cu performance-ul celor de la Delta pe Obraz. Până atunci, poți merge, pe 16 august, la Bucium acustic.

CONTROL CLUB

STRADA CONSTANTIN MILLE 4

Dacă locuiești în București, este imposibil să nu fi auzit măcar fugitiv de Control, unul dintre cele mai cunoscute spații indie din România, găzduind constant concerte unice, care au reușit să aducă pe aceeași scenă toate genurile muzicale - drept dovadă, peste 100 de band-uri din Europa, Asia și America de Nord au trecut pragul clubului.

Situat într-o zonă întotdeauna aglomerată, extrem de centrală, în apropierea Cercului Militar Național, este genul acela de club unde întotdeauna vei găsi clienți (și pe cineva cunoscut, cu siguranță), atmosfera fiind întotdeauna una fun și potrivită pentru a socializa, a te distra și a-ți face prieteni noi.

POVEȘTI DIN BUCUREȘTI

Smooth food, perle de tapioca și design hipsteresc

În această primăvară, în Centrul Vechi a apărut un local destul de atipic pentru această zonă, un mic bistro hipsteresc, care a ales să mizeze pe o atmosferă foarte relaxată, un meniu de comfort food de inspirație asiatică și băuturi boba. Se numește ofofof.boba și, având în vedere că a strâns deja în jurul său o clientelă fidelă, se pare că pariul lor s-a dovedit unul câștigător.

Cum a apărut ofofof.boba?

ofofof a apărut din dorința de a crea și de a lucra cu orașul ăsta super pestriț. Boba a apărut cumva după. Oamenii din spate sunt Eduard Morarescu

și Dragoș Safta, ca asociați, dar noi toți (împreună cu Adriana

Ropotan, ca bobarista, și Brent Baker, la bucătărie) suntem

cei patru fantastici care duc lucrurile mai departe la ofofof în fiecare zi. Conceptul a plecat cumva în sens invers, am decis mai întâi că o să fie un loc,

un loc bun, atașat la orașul asta atât de amalgamat și de plin de oameni, care mai de care mai super serioși sau mai caraghioși (adică, a fost despre toate ofurile), și abia după i-am găsit o funcțiune. Am luat o listă cu lucruri care ne plac și pe care putem experimenta, iar din lista aceea au câștigat boba și găluștele chinezești. De-acolo a evoluat un meniu întreg. Tot ce am pus pe lista de funcțiuni erau lucruri care ne sunt pe plac, însă boba e relativ

nouă, nu implică o funcțiune atât de bine știută încât să ne direcționeze să facem lucrurile într-un fel anume, și ne permitea să experimentăm cu asta, și la nivel de produs, și la nivel de spațiu, și la nivel de prezentare.

Prin ce se deosebește localul vostru de altele din oraș? Localul nostru se deosebește prin destul de multe lucruri, primul ar fi că e un loc destul de hipsteresc, adresat bucureștenilor, și e aflat în Centrul Vechi. Al doilea este tipul de design abordat, în care ne-am jucat cu spațiul și i-am scos la iveală multe dintre texturile vechi; al treilea ar fi răsturnarea asta în care ne concentrăm mult pe loc, locul să fie plăcut, cozy, să poți să te simți mai puțin stingher când comanzi sau când vii singur la o crâșmă, să simți o comunicare lejeră cu omul de la casă, să ai o conversație bună cu oamenii care lucrează în locul respectiv și, de ce nu, să creezi o relație de prietenie.

Ce ne puteți spune despre produsele voastre? Care sunt cele mai / deosebite / ciudate pe care le aveți în meniu?

Produsele noastre sunt destul de ludice și destul de experimentale, am luat uneori trasee clasice și le-am răsturnat puțin sau am găsit căi noi pentru a le face interesante.

Cel mai interesant cred că este taro coconut, la nivel de aromă super specifică pentru boba și pe care nu o întâlnești prea des în afara unui bubble tea shop.

La nivel de experiment, matcha strawberry și creme brulee sunt două băuturi desert super pline de gusturi faine și duse într-o zonă de dulce soft, care nu te saturează cu zahăr, să nu mai înțelegi nimic. Iar ciudățel cred că este cel cu ceai de crizantemă, pe care fie îl iubești, fie nu, pentru că între nu există. La bucătărie, toate-s mișto, mai ales bolul cu vită slow cooked și găluștele cu chorizo.

Ați devenit rapid un loc popular. Cum ați reușit acest lucru?

Nu știu dacă am devenit un loc popular, dar vedem că oamenii se tot întorc pe la noi, deci ceva facem bine. Cred că ce facem bine e că suntem super onești, le spunem clienților ce din meniu li s-ar potrivi, stăm la palavre cu ei și despre produse, și despre viață, nu ne uităm urât la ei dacă mișcă vreun scaun aiurea sau scapă vreo furculiță și, cel mai important, le respectăm limitele, suntem acolo să-i ajutăm, dacă doresc, sau nu, dacă vor să fie lăsați în pace. Cred că asta contează mult în zona asta de horeca.

www.zilesinopti.ro

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă localul vostru asupra orașului sau a zonei din București în care e deschis?

Ne-ar plăcea ca din ce în ce mai mult, ofofof să devină un loc în care lumea asta pestriță a Bucureștiului să coexiste, să putem să fim un loc în care să coexistăm, fiecare cu tipicăriile lui, unii mai serioși, alții mai glumeți, unii care preferă muzica clasică și unii lăutăria etc. Iar în zona în care ne aflăm acum, ne-ar plăcea să fie un moment de recuperare. Auzim des „n-am mai fost în Centrul Vechi de-o viață” și realitatea este că și noi am zis la fel, până să deschidem locul ăsta. Și am zis că făcând procesul ăsta, poate putem recupera o bucățică importantă de oraș, care parcă nu mai e de mult și pentru bucureșteni, și poate ar putea fi, nu musai în serile de weekend, când muzica e pe val (deși e fun și atunci), dar poate în timpul zilei, când e o liniște deplină și e un loc aproape mistic, un loc bun în București.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate de până acum?

Cea mai importantă lecție cred că a fost sentimentul ăsta că tot ce crezi acum e valabil doar pentru acum, iar mâine poate fi cu totul altfel, mai ales dacă și acționezi cumva. Al doilea lucru, la fel de important, a fost să vedem că dacă muncești într-o direcție și pui toată energia asta bună înspre asta, o să fii răsplătit. Noi am mers pe un design anume, destul de raw, și am avut multe emoții cu asta, doar ca să vedem că vin la noi oameni care chiar se bucură de asta și apreciază efortul.

Ce urmează pentru ofofof. boba?

Sperăm că urmează ani buni, cu locuri faine și bune pentru oraș, în care să experimentăm și cu alte funcțiuni și în care să vorbim din ce în ce mai mult despre orașul ăsta, despre spațiile lui și despre oamenii lui faini și pestriți.

Unde ieși luna asta în oraș?

Iată o listă de locații recomandate și testate de Zile și Nopți:

Unde mâncăm bine în București?

Acuarela, bistro

Str. Polonă, nr. 40

Acuarela nu e doar unul dintre cele mai fotogenice locuri din oraș, ci și o afacere de familie plină de creativitate și responsabilitate.

Tel. rezervări: 0745.662.889

Alt Shift

Nu e chiar un restaurant, nici chiar un pub, e Alt Shift.

Situat în centrul Bucureștiului, vizavi de Cercul Militar, Alt Shift împarte clădirea istorică a fostului restaurant Berlin cu Club Control. Cu un meniu deja celebru, e locul unde poți să iei masa, să bei un cocktail la bar sau să mănânci o pizza la orice oră din noapte.

Str. Constantin Mille nr.4, Tel. rezervări: 0727 316 245

Hare Garden Herăstrău

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr. 1, Herăstrău

Situată chiar la intrarea în Parcul Herăstrău, Grădina Hare este o oază de liniște izolată de aglomerația Bucureștiului.

În timpul zilei este un bistro cu ambient relaxant și meniu fusion, iar seara devine un pub însuflețit, cu o terasă încălzită, unde poți petrece până târziu.

Tel. rezervări: 0725.544.669

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Creative Bistrot. A relaxed space where people communicate with one another.

Tel. rezervări: 0790.229.922

Urban Dada

Strada Tudor Arghezi nr. 5 Locul tău de relaxare și sărbătoare în centrul Capitalei, la parterul Teatrului Național București (lângă Sala Atelier)

Tel. rezervări: 0729.997.405

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120

Tel. rezervări: 0751.772.275

Green Hours este unul dintre primele cluburi de jazz din Capitală, dar și spațiu renumit destinat evenimentelor culturale contemporane.

Meniul este unul de bistrou, cu bucătărie internațională.

Botanic Restaurant

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Fie că iubești pastele, fie că preferi mâncarea tradițională, aici vei găsi feluri de mâncare savuroase și gustoase.

Tel. rezervări: 0721.261.262

Reper by ESS

Calea Victoriei nr. 176

Noul reper în gastronomia locală! One restaurant with two concepts - business lunch & fine Cuisine for a great experience!

Ceea ce ne definește este conceptul unic de meniu, adaptat în funcție de momentul zilei. Astfel, vei fi întâmpinat cu un Lunch Menu, care se va servi între orele 11:30-15:30, iar seara te vei putea bucura de un meniu a la carte.

Zilnic, de la 11:30 la 22:00

Tel. rezervări: 0749.053.163

Trattoria Angoli

Restaurant cu specific italian & românesc.

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Tel. rezervări: 0728.264.654

Pizza Stămâzzancoadă & More

Str. Barbu Văcărescu nr. 56 0788 458 430, 0786 774 992 pizzastamazzancoada.ro office@stamazzancoada.ro

Din pasiune pentru pizza autentică, am creat un concept nou din anul 2019 și am împărtășit dragostea noastră pentru mâncare BUONA THE TELINGI PE BOT în toată țara, participând cu Food Truck-ul la festivaluri diverse, precum: Saga Festival, Untold etc.

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar

Calea Victoriei, nr. 91-93

Susținem berea artizanală românească.

Burgeri & specialități.

Tel. rezervări: 0770.550.234

Unde ieși luna asta în oraș?

Iată o listă de locații recomandate și testate de Zile și Nopți:

Unde ne distrăm?

Control Club

Str. Constantin Mille, nr. 4

Lumea bună din

București se adună

la… Control.

Tel. rezervări: 0733 927 861

Green Hours

Calea Victoriei 120

Tel.: 0788 452 485

Hard Rock Café

Șoseaua Pavel Dimitrievici

Kiseleff nr. 32

„Love all. Serve all.” It’s a simple reminder to love one another and live for the moment... with a dash of rock!

Vezi lista de evenimente pe www.zilesinopti.ro/locuri/ hard-rock-cafe

Tel. rezervări: 0754.400.900

Iată care sunt evenimentele recomandate din perioada următoare:

Unde bei o cafea bună?

Coftale Coffee Shop

Str. Profesor Ștefan Mihăileanu

nr. 42

Tel.: 0746 420 874

Tucano Coffee

Bd. Timișoara 26, București Plaza, et. 2 (food cort)

Tel.: 0763 032 930

Mugshot

Strada Aurel Vlaicu 20

Tel.: 0755 570 454

Beans & Dots Cișmigiu

Strada Ion Brezoianu 23-25

Tel.: 0770 176 421

Bulevardul Primăverii 15

Tel.: 031 229 66 89

Ganesha Caffe – Victoriei

Concert Voltaj pe 8 septembrie, la Hard Rock Cafe

The Pub – Universității

Bd. Regina Elisabeta nr. 9

Distracție între prieteni, ca nicăieri

în altă parte! The Pub is live music!

Tel.: 0728843782

Club 16

Ion Câmpineanu nr. 16

Dance & Night Club.

Tel. rezervări: 0746 800 752

Club 99 - The Comedy Club

Bd. Dacia nr. 99

Tel. rezervări: 0733.500.301

Comics Club

Strada Nerva Traian nr. 4

Tel.: 0741 426 426

Trei Bețivi

Vasile Lascar nr. 66

Tel.: 0753 238 484

J’ai Bistrot

Calea Griviței nr. 55

Tel.: 0790 229 922

Pe 8 septembrie, VOLTAJ te așteaptă la Hard Rock Cafe la un concert electrizant, în care vei regăsi atât hituri fără vârstă, cât și cel mai noi piese al trupei. La fiecare show, VOLTAJ aduce în fața publicului un adevărat univers muzical. De la povești de dragoste pe portativ, până la cele mai antrenante refrene ce au ocupat primele poziții în topurile autohtone, trupa te surprinde și te încântă de fiecare dată cu refrene precum: „Din toată inima”, „De la capăt”, „Lumea e a mea”, „Povestea oricui”, „Ora de germană” sau „Albinuța”.

Vunk, 13 septembrie

Mihai Margineanu, 15 septembrie

Alternosfera, 20 septembrie

The Mono Jacks, 21 septembrie

Timpuri Noi, 22 septembrie Cargo, 27 septembrie

Carla’s Dreams, 28 septembrie Bosquito, 29 septembrie

Calea Victoriei nr. 20 0748 336 677 ganeshacaffevictoriei@gmail.com

Ganesha Caffe - Primăverii Bulevardul Primăverii nr.4, 0756 998 800 ganeshacaffeprimaverii@gmail.com

Ganesha Caffe

- Barbu Văcărescu

Str. Barbu Văcărescu, nr.71-73 0764 263 742

kristina.ganeshacaffe@gmail.com

Cafeteca Cismigiu

B-dul Elisabeta 61

Tel.: 0727 790 368

MUZEE

SPAȚII CULTURALE:

MARe

Muzeul de Artă Recentă

Bulevardul Primăverii nr. 15

Deschis zilnic între: 11:00 și 19:00.

Marți, închis.

Mai multe informații pe mare.ro

MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană

Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, aripa E4. Intrarea se face prin Calea 13 Septembrie, poarta B3.

Program de vizitare muzeu: miercuri – duminică: 11:00 - 18:00 (ultimul acces, ora 17:30).

Mai multe informații pe mnac.ro

MNAR - Muzeul Național de Artă al României

Calea Victoriei 49-53

Program de vizitare muzeu: miercuri - duminică: 10:00 - 18:00.

Mai multe informații pe mnar.arts.ro

ARCUB

Strada Lipscani nr. 84 - 90 www.arcub.ro

GALERII DE ARTĂ:

Muzeul Național de Istorie

Naturală „Grigore Antipa”

Șoseaua Pavel Kiseleff nr. 1

Muzeul adăpostește peste

2.000.000 de exponate.

Program de vizitare: marți – vineri: 10:00 – 18:00 (ultimul acces, ora

17:00), sâmbătă – duminică: 10:00 – 19:00 (ultimul acces, ora 18:00)

Mai multe informații pe antipa.ro

AssamblageInstitutul de Artă și Design

Str. Dimitrie Racoviță nr. 18 www.assamblage.ro

Fundația Calea Victoriei Bd. Dacia nr.78

Discuții despre antropologie, istorie, muzică, pictură, astronomie, filozofie, teatru sau mistică.

Program: luni - vineri: 10:00 - 17:30 www.fundatiacaleavictoriei.ro

2/3 galeria

str. Franceză, nr. 4

Catinca Tabacaru Gallery

Calea Giulești, 14, Etajul 3, București

Galeria Senso

Calea Victoriei 12C

Elite Art Gallery

Piața Națiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter

Program: L - V: 11:00 - 19:00

Kulterra Gallery

Știrbei Vodă nr. 104-106

Program: L - V: 12:00 - 18:00, S - D: 12.00 - 16.00

Scemtovici & Benowitz Gallery

Str. Jean-Louis Calderon, nr. 34 0734364886

sbgallery.art

Teatrul Arte dell’Anima

Str. Făinari nr. 17D

Conceptul Arte dell’Anima

s-a născut din dorința de a dezvolta, încuraja și promova mijloacele artistice ce fac posibilă descoperirea sufletului uman. www.artedellanima.ro

URBAN HUB

Din drag de București

Piața Romană, nr 2, Telefon: 0743 669 485

Tommy Castro & The Painkillers (USA)

Sharrie Williams (USA)

Rita Marcotulli & Luciano Biondini (IT)

Antonio Lizana & Oriente (ES)

The Bluesbones (BE) • Johnny Rawls (USA)

Lucy Woodward & Soundsville (USA/DE/IT) • Alabama Mike (USA)

Black Water (RO) � Move78 (DE)

Florin Giuglea Trio (RO) � Luna Maar (RO) � JazzyBIT (RO)

Nicu Patoi & Lars Kutschke Band feat. Berti Barbera (RO/DE)

Dalma & The Fliptones (RO)

Watzzy & The Watzaky Doodle Pigeons (RO)

Fusion Core (RO) � Fernet Blues Company (RO)

The Teachers (RO) � The Citybreakers (RO) � Nod în papură (RO)

Vertigo (RO) � Overblack (RO) � Maya & Band (RO)

Aleka & Chris Guilfoyle Duo (RO-IRL)

Soul Serenade

10 - 15 august 2023

ediția a XI-a