Salată boeuf cu piept de pui

Urmărește rețeta video pas cu pas:

Ingrediente:

Piept de pui 800 g
Castraveți murati 100 g
Gogoșari murați 100 g
Porumb fiert 100 g
Rădacină pătrunjel 1 buc
Păstârnac 1 buc
Țelină 100 g
Morcov 4 buc
Cartofi 4 buc medii

Ingrediente maioneză:

Ulei de floarea soarelui 500ml
Gălbenuș de ou fiert 4 buc
Gălbenuș de ou crud 1 buc
Zeamă de lămâie 2 lingurite
Sare și piper

Mod de preparare:

Într-o oală puneți la fiert 800 g de piept de pui.
Adăugați 1 linguriță de sare.
Când începe să fiarbă, luați spuma până nu se mai formează.

Fierbeți pentru 30 de minute la foc mediu.
Curățați legumele.
Adăugați și legumele întregi în oală: 1 rădăcină pătrunjel, 1 păstârnac, 100 g țelină și 4 morcovi.

Fierbeți pentru încă 30 de min.
Scoateți legumele și pieptul de pui.
Lăsați deoparte să se răcească complet. Păstrați supa de pui strecurată pentru alte mâncăruri.
Separat, puneți la fiert 4 cartofi medii, în coajă. Fierbeți pentru 30 de minute.
Când sunt gata, scoateți cartofii într-un castron și lăsați să se răcească.
Tăiați pieptul de pui în cubulețe mici.

Legumele fierte și răcite trebuie tăiate și ele în cubulețe mici.
Tăiați în cubulețe și 100 gr de castraveți murați și 100 g de gogoșari murați.
Puneți carnea și toate legumele tăiate într-un castron mare.
Adăugați și 100 g boabe de porumb fiert.

Pentru maioneză puneți într-un castron 4 gălbenușuri de ou fierte, un gălbenuș crud și sare.

Adăugați puțin ulei și amestecați cu o lingură de lemn până începe să se lege.

Continuați să amestecați apoi cu mixerul la viteză mică.
Adăugați câte puțin din cei 500 ml de ulei.
Spre final adăugați 2 lingurițe de zeamă de lămâie. (zeama de lămâie leagă maioneza tăiată)

Când ați terminat de încorporat to uleiul maioneza este gata.

Puneți deoparte 2 linguri de maioneză pentru decor.
Restul de maioneză puneți în castron peste legume.
Amestecați totul cu atenție să nu striviți ingredientele prea tare.

La final gustați și mai adăugați sare și piper după gust.

Amestecați din nou și apoi puneți salata într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt.

Tasați bine cu lingura pentru a nu rămâne goluri.
Puneți la frigider pentru minim o oră.
Scoateți de la rece și răsturnați salata pe un platou.

Decorați cu legume preferate și maioneza păstrată.

Consumați cu moderație!

Rețeta video Salată boeuf cu piept de pui mai jos: