Tenno – O altă Cetate Medievală locuită, din Trentino-Alto Adige

Noi, românii declarăm sus și tare că Sighișoara noastră este unica cetate medievală în continuare locuită din Europa. Dar, din câte am constatat în călătoriile noastre, nu este chiar așa. Un exemplu vi l-am dat deja, fiind vorba de orășelul Glurns/Glorenza, poziționat în continuare în interiorul zidurilor medievale de apărare.

Și în vacanța noastră din Dolomiți am mai vizitat încă o astfel de Cetate, în localitatea Tenno de lângă Lacul Garda. Din păcate am zăbovit acolo doar maxim 1 oră, pentru că ploua destul de tare și nu prea erau multe lucruri de făcut în astfel de condiții climaterice.

Am ajuns la Cetatea Tenno după ce am plecat din Malcesine, pe un drum de munte, printre nesfârșite livezi de măslini. Am parcat în imediata apropiere a Cetății, am deschis umbrelele și am plecat la pas să o vizităm. Singuri eram pe acolo, așa că ne-am plimbat nestingheriți printre pasajele strâmte. Printre câteva geamuri fără perdele ale unor case i-am văzut pe câțiva dintre locuitorii cetății, care stăteau în jurul meselor și discutau în familie sau alături de prieteni la un pahar de vin.

Cum ploaia insista tot mai puternic, ne-am retras către mașină, cu gândul că vom reveni vreodată, poate pe o vreme mai însorită, poate în timpul vreunui eveniment local.

Câteva imagini de acolo, din Tenno, în continuare.