glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateUltima oră

Insule gigantice de gunoaie pe lacul Cinciş (fotogalerie)

O viitură a transformat dezolant o parte a lacului de acumulare

De câteva zile bune, adevărate insule de gunoaie, unele cu suprafeţe de 100 – 200 de metri pătraţi, sunt plimbate de curenţi de-a lungul jumătăţii superioare a lacului Cinciş. Primarul comunei din amonte spune că regretă situaţia, iar şeful SGA Hunedoara declară că luciul de apă va putea fi curăţat doar după ce trec ploile.

Ploile care au început în zona Lunca Cernii – Topliţa pe 28 aprilie şi s-au oprit abia după 1 mai au făcut ca volumul de apă de pe cursul râului Cerna să crească foarte mult, creându-se astfel o viitură ce a angrenat zeci de tone de vegetaţie uscată şi gunoaie. Toate au ajuns în lacul Cinciş însă nu au apucat să „coboare” până aproape de digul acumulării (cum se întâmplă de obicei), ci au rămas în „coada” lacului (zona de la peninsula numită „la Bulbucan” în sus). Zilnic curenţii le plimbă în jos şi în sus pe lac pe sub ochii turiştilor. Iar săptămâna aceasta zona a fost plină de turişti străini veniţi să participe la Enduro Panorama care au închiriat camere la pensiunile din zonă sau au fost cazaţi la casele de vacanţă de aici. „Dacă ar fi fost doar resturi vegetale aş fi înţeles, pentru că nivelul apei a crescut cu doi metri în doar două-trei zile, deci a fost viitură de pe râu, dar cu pet-urile şi toate jegurile astea provenite de la oameni, nu pot să mai înţeleg. Vin aici din 1991 şi nu am văzut niciodată aşa ceva”, mărturiseşte proprietarul unei case de vacanţă.

Doar cu vorba bună nu merge

Primarul comunei Topliţa, Nicolae Cerişer, spune că o bună parte dintre deşeuri au fost angrenate de viitura de pe râu, dar precizează că o altă parte provin chiar de pe malurile lacului fiind angrenate în plutire prin creşterea bruscă a nivelului apei. „Şi eu şi colegul (primarul – n.red.) de la Lunca Cernii, de ani buni ne chinuim să facem lumea să înţeleagă că nu e deloc în regulă să arunci gunoiul în râu. Amenzi nu prea putem să dăm pentru că nu avem poliţie locală şi nici sistem de supraveghere video ca să-i prindem asupra faptului. Am mai făcut şi noi curat, cât s-a putut, pe malurile apei. Pe de altă parte cine ştie câte PET-uri ori fi fost strânse pe Cheile Cernei (zonă extrem de inaccesibilă – n.red.) şi angrenate de viitură”, adaugă Nicolae Cerişer.

Curăţenie după ce trec ploile

Directorul Secţiei de Gosporărire a Apelor Hunedoara (SGA), Grigore Burjan declară că a fost informat asupra situaţiei încă de la apariţia ei, dar precizează că luciul de apă se va putea curăţa abia după ce trece perioada ploioasă. „Avem probleme în mai multe puncte ale judeţului pe care încercăm să le rezolvăm. Şi la Cinciş trebuie să fim foarte atenţi cu nivelul apei pentru că s-a depăşit deja capacitatea optimă a lacului şi ne temem să nu plouă foarte mult la noapte şi în zilele următoare. După ce se opresc ploile, o să luăm oamenii şi o să curăţăm gunoaiele de pe apă. Nu se pot pune site în amonte, pe cursul apei pentru că s-ar forma adevărate baraje şi s-ar produce inundaţii. S-a încercat asta pe cursuri de apă mult mai mici din judeţ şi s-au produs neplăceri. Revenind la vinovaţi, e dificil să dai amenzi pentru că trebuie să-i prinzi asupra faptului. Nu doar localnicii satelor din amonte sunt vinovaţi ci şi pescarii. Să ştiţi că şi pescarii lasă multă mizerie pe malurile lacului.”, adaugă Burjan.

Directorul SGA Hunedoara mai spune că în doar trei-patru zile, nivelul apei în lacul Cinciş a crescut de la 85 la sută la 104 la sută.

Back to top button