Să râdem cu Băsescu (II). Replicile cu care a rămas în folclorul urban. Video

Să râdem cu Băsescu (II). Replicile cu care a rămas în folclorul urban. Video Traian Basescu. Sursa foto. EVZ

În lunga sa carieră politică, Traian Băsescu a dat naștere la numeroase controverse. Președinte atipic, care nu s-a ferit de cuvinte, el este autorul a numeroase replici spumoase, care au făcut istorie. Limbajul colorat, de marinar și tupeul de care a dat dovadă, i-a făcut pe români să-l placă și să-l deteste, în același timp.

Chiar și acum, când putem spune că se îndreaptă spre finalul carierei, Traian Băsescu tot mai atrage atenția publicului românesc. Orice declarație sau apariție a acestuia suscită interesul românilor. Nu puțini sunt cei care doresc să știe ce are de spus Băsescu într-o chestiune sau alta.

Găselnițele de campanie, intrate în folclor

De-a lungul anilor, fostul președinte s-a menținut în prim-plan mai ales prin replicile sale, multe fără perdea, la adresa adversarilor politici și nu numai. Băsescu nu a rămas dator nimănui dintre cei care au încercat să-l atace. Iar ironiile sale sau etichetele pe care le-a pus au rămas pentru multă vreme în atenție.

De asemenea, sloganul electoral „Să trăiți bine!”, cu care și-a câșrigat primul mandat prezidențial, mai este folosit și astăzi, de multe ori ironic.

Ne puteți urmări și pe Google News

A urmat seria cu ardeiul iute și sloganul „Arde-i pe corupți!”, care apărea până și pe cartelele de metrou, precum și cea cu „Adară plouă”.

Deschis și incapabil să se autocenzureze, pe principiul „ce-i în gușă și în căpușă”, fostul președinte și-a atras atât simpatia cât și ura celor care l-au văzut și ascultat. Nimeni - sau aproape nimeni - nu a putut rămâne indiferent. Fără să țină cont de reguli, a făcut și a spus cam tot ce i-a trecut prin minte.

sursa foto: EVZ

„Să-ți fie rușine Dinu Patriciu”

Una dintre replicile care au făcut istorie și a ajuns să fie folosită într-o mulțime de situaii, de o mulțime de oameni, a fost cea pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, în direct, regretatului om de afaceri Dinu Patriciu. Totul a pornit de la scandalul apărut în ultimele zile ale campaniei prezidențiale din 2009, cunoscut și drept scandalul „pixelului albastru”. La vremea respectivă, Dinu Patriciu a vorbit despre acest incident, susținând că Băsescu ar fi lovit copilul.

La scurtă vreme, Traian Băsescu a ieșit într-o conferință de presă în care a prezentat o expertiză a Institutului Național de Expertize Criminalistice conform căreia „înregistrarea contestată conține elemente de editare computerizată, în sensul alterării integrității. Nu este autentică și nu reprezintă o copie realizată cu acuratețe a unei înregistrări autentice”. La finalul conferinței Traian Băsescu i-a transmis omului de afaceri, cu voce tremurândă și ochii în lacrimi: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”

Replica a devenit celebră și a fost preluată în numeroase glume și chiar melodii parodice.

Replica cu „licuricii”

O altă replică celebră, atribuită fostului președinte, a fost devoalată, după o discuție privată, de un jurnalist. Este celebra declarație referitoare la „licurici”, care a apărut în spațiul public datorită jurnalistului Gabriel Stănescu. Acesta a relatat, într-un articol de presă că Băsescu ar fi explicat, într-un limbaj colorat, de ce preferă o alianță cu Statele Unite, în locul unei apropieri de Uniunea Europeană.

Întrebat de ce ține atât de mult la „Axa Washington-Londra-București” și nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu Franța și Germania, Traian Băsescu ar fi afirmat râzând: „Decât să sug... la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug... la un licurici mai mare!”

Și aceste cuvinte au intrat în folclorul urban, fiind răspândite din gură în gură și folosite în fel și chip. „Licuriciul cel mare” a devenit sinonim cu Statele Unite, în limbajul mai multor jurnaliști și politicieni români.

Politicienii cu care s-a contrat Băsescu

Prin 2007, Traian Băsescu îi transmitea lui Tudor Chiuariu, pe atunci ministru al Justiției în guvernul Tăriceanu, că este un tânăr mafiot obraznic: „Nu confundaţi puterea cu obrăznicia. E un tânăr mafiot obraznic. Acesta e ministrul Justiţiei al României. Repet, un tânăr mafiot”.

Nici avocatul Aurelian Pavelescu, în prezent președinte al PNȚCD, nu a scăpat de ironiile lui Băsescu. Pavelescu l-a iritat pe Băsescu care l-a taxat rapid:

„Blatul este și la PSD și în zona întâlnirii dintre Gușă și Hrebenciuc și în zona negocierilor pe care le poartă avocatul ăla mic, cu capul mare și voce ridicată, Pavelescu îl cheamă, dacă nu mă înșel”.

În 2009, în dimineața de după alegerile prezidențiale pe care le-a câștigat, nu fără emoții, Traian Băsescu a ținut să-și umilească adversarii, de la vremea aceea, reuniți într-o coaliție, PSD - PNL - PC, în jurul contracandidatului său Mircea Geoană: „Un fleac. I-am ciuruit”.

Pălăria de președinte și capul lui Pleșu

Unei jurnaliste de la Antena 3 care l-a surprins la supermarket, la cumpărături, și l-a înregistrat, Traian Băsescu i-a replicat fără nici o jenă sau urmă de respect: „Măi, păsărică, tu nu ai treabă azi?”

După care, i-a luat telefonul, fără să-și dea seama că acesta înregistrează. Ulterior, în spațiul public a apărut o înregistrare cu o conversație între Traian Băsescu și soția sa, din mașină: „La cât era de agresivă țiganca asta împuțită… nu știu, Maria… da’… trebuia să i se întâmple odată…”

Nici Andrei Pleșu nu a scăpat de ironiile fostului președinte. În 2011, din ce în ce mai contestat, Băsescu a ținut să-i replice, fostului său consilier care, într-o ieșire publică, a afirmat că pălăria de ministru îi este prea mare: „Sunt de acord. Poate el va candida la Preşedinţie că să fie în sfârşit un cap mai mare decât pălăria“.

În colimatorul lui Băsescu a intrat și Viorica Dănicilă, pe vremea când era premier și aspira la funcția de președinte al PSD. Acesta a ironizat-o pentru confuzia pe care a făcut-o între CEx (comitetul executiv - organ de conducere al PSD) și sex. Întrebat ce părere are despre o posibilă ascensiune a Vioricăi Dăncilă în fotoliul de președinte al PSD, Băsescu a comentat ironic.

„…dar uite că şi doamna Dăncilă creşte, mai cu un CEx, mai cu un sex, le încurcă dânsa”, a afirmat Traian Băsescu.

Cum se prepară un pahar cu whisky

Un episod haios al cărui protagonist a fost Traian Băsescu, pe când era președinte, s-a petrecut în emisiunea cârcotașilor Huidu și Găinușă, la care a fost invitat. În stilul său, lipsit de inhibiții, fostul președinte le-a arătat cum se prepară un whisky cu gheață. Fără nici o reținere a turnat băutura în pahare și apoi a exemplificat cu cuburile de gheață.

„Trebuie să te învăţ! Adu un pahar gol. Pune patru cuburi de gheaţă, aduci sticla cu whisky. Aşa mon cher! Vino încoace! Pune cu grijă, ca să nu te îmbeţi pui până când pluteşte gheaţa! Gata! Atât! A intrat!”, a strigat Traian Băsescu în platou.

Apoi le-a transmis celor care asistau la „lecție”:  „Uitaţi-vă deosebirea între un om care ştie să bea whisky şi unul care bea ca prostul!”