De ce a fost condamnat ”lotul Voicu”. Ce știa LLidia Bărbulescu despre dosarul lui Costel Cășuneanu

De ce a fost condamnat ”lotul Voicu”.  Ce știa LLidia Bărbulescu despre dosarul lui Costel Cășuneanu

Potrivit motivării instanței, Cătălin Voicu a încercat să înfluențeze un martor și a creat prejudicii de imagine Senatului. Complicele său, fostul judeceător Florin Costiniu știa că Voicu urma să primească bani dacă prietenul său Costel Cășuneanu câștiga procesul la instanța supremă. Fosta președintă a instanței, Lidia Bărbulescu știa că dosarul lui Cășuneanu este monitorizat și a arătat la DNA că s-au făcut presiuni din partea unor parlamentari pentru câștigarea litigiului.

”Referitor la inculpatul Voicu Cătălin, având în vedere şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, determinată de numărul mare de infracţiuni comise, precum şi încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unui martor, instanţa de recurs apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepselor nu poate fi atins decât prin executarea acestora în regim de detenţie. În acord cu argumentele primei instanţe, se constată că, prin atitudinea sa de folosire abuzivă şi discreţionară, în dispreţul normelor de drept şi a moralei, a autorităţii cu care a fost investit, inculpatul Voicu Cătălin a creat nu doar prejudicii de imagine autorităţii din care făcea parte, dar şi o stare de neîncredere a societăţii în autorităţile statului, cu privire la care inculpatul a lăsat să se creadă că sunt aservite intereselor sale personale”, se arată în motivarea judecătorilor.

Costiniu s-a uitat pe hârtii

Completul de 5 Judecători reţine că, în luna iulie 2009, Florin Costiniu s-a  întâlnit Cu Cătălin Voicu, ocazie cu care, luând cunoştinţă de la acesta de faptul că inculpatul Căşuneanu Costel pierduse o licitaţie, a acceptat propunerea iniţială a inculpatului Voicu Cătălin de a „se uita pe nişte hârtii şi în funcţie de acestea să facă nişte precizări şi eventual să-i dea nişte sfaturi juridice”.  Cei cinci judecători de la instanța supremă au considerat că Costiniu Florin a cunoscut hotărârea infracţională luată de inculpatul Voicu Cătălin de a obţine foloase materiale de la inculpatul Căşuneanu Costel, în schimbul promisiunilor făcute acestuia că, prin „ relaţiile” pe care le are, îl va ajuta în rezolvarea favorabilă a litigiului pe care îl avea pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Ne puteți urmări și pe Google News

”Nu mai muncim tot anul”

”În acest context, instanţa de recurs apreciază ca fiind relevante aspectele ce rezultă din dialogul din 17.09.2009, purtat de Cătălin Voicu cu Florin Costiniu „…e un om, e un om serios de tot şi nu mai muncim tot anul ! Şi tre să am încredere în el ca în fratele meu, înţelegeţi ? E păcat să ratăm o chestie de-asta… plus că noi vedem un happy end. Doi! Ăştia-s bani pe care nu-i mai luăm. Luăm o dată şi gata! Pe muncă cinstită. Şi eu vă spun un lucru : Dincolo de faptul că vorbim între noi, dom`ne are dreptate cu carul. E păi cum (…neinteligibil…)Ai văzut ce fel de om e !(…)”

Ce a spus Lidia

Relevantă în contextul cauzei este declaraţia martorei Lidia Bărbulescu, fost președinte interimar al instanței supreme.  Fiind audiată, a declarat că a aflat din zvonurile care circulau în instituţie „că se vor face presiuni asupra completului de judecată prezidat de judecătorul Joiţa Preda în legătură cu un dosar rămas în pronunţare” iar „presiunile urmează să vină din partea unor parlamentari”. ”În virtutea atribuţiilor conferite de funcţia deţinută, martora i-a spus judecătoarei Joiţa Preda să adopte soluţia corectă. Totodată, i-a transmis că dosarul este monitorizat, împrejurare despre care ar fi luat cunoştinţă din aceleaşi zvonuri. Susţinerile sale au fost parţial confirmate de judecătoarea Preda Joiţa care a arătat că în dimineaţa zilei de 14.10 2009, când cauza urma sa rămână în pronunţare, martora Vochiţa Elena Ştefania, magistrat asistent şef la secţia condusă de inculpatul Costiniu Florin, a sunat de mai multe ori in biroul său şi a cerut să vorbească cu doamna judecător Dumitru Magdalena care făcea parte din completul de judecată investit cu soluţionarea dosarului nr.3360/2/ 2009. A mai arătat martora, că doamna judecător Dumitru Magdalena nu a fost găsită în birou deoarece intre timp se pensionase”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Șapte ani închisoare

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. Totodată, instanţa a dispus majorarea pedepsei în cazul fostului judecător Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani. Omul de afaceri Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, dispusă în iunie 2012, de un complet de trei judecători de la instanţa supremă. În cazul lui Costel Căşuneanu, instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani. Decizia Completului de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă, astfel că atât Cătălin Voicu, cât şi Marius Locic au fost încarceraţi. Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.