Cum va conduce Mircea Lucescu pe FC Dinamo

FC Dinamo Bucuresti.
FC Dinamo Bucuresti. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Bogdan Costea
01.04.2013

Constantin Anghelache va reveni în funcţia de preşedinte al FC Dinamo, după 23 de ani de la ultimul său mandat la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. Întrebat la Dolce Sport de când va ocupa funcţia de preşedinte, Anghelache a răspuns: "De miercuri încolo, când va fi Consiliul de Administraţie... De când domnul Ionuţ Negoiţă a intrat în această preocupare de a deveni acţionar, eu i-am fost aproape şi l-am sfătuit cu gândul meu cel mai bun. În consecinţă, nu-mi este străin ce s-a întâmplat, cam din august, anul trecut, la Dinamo. Am mai fost conducător la Dinamo şase ani, între 1985 şi 1990. Am fost şi la Rapid preşedinte după Revoluţie, am fost şi la Braşov şi am promovat în Liga I. Pe 27 martie mi-am prezentat demisia de la Iaşi".

Anghelache a precizat că a găsit la Dinamo o totală lipsă de organizare şi că structura clubului trebuie refăcută în totalitate. "Am inventariat lucruri pe care nu credeam că le voi întâlni la vreun club de fotbal, dar nu are rost să le discut. Echipa Dinamo trebuie reconstruită într-un timp foarte scurt, pentru că nu are aproape nimic ordonat şi bine pus la punct. Trebuie început de la copii, de la juniori, de la baza proprie. Vom duce o muncă grea vreo săptămână-două, să reaşezăm structura clubului pe bazele care să-i asigure selecţia adevărată de viitoare talente, nu cu poşeta, nu cu plicul. Este o primă etapă, în care Dinamo trebuie curăţată, la asta lucrez. De exmplu, Dinamo are 11 grupe de copii şi juniori, înmulţit cu 22 de jucători înseamnă vreo 240 de jucători. Unde sunt jucătorii care s-au creat acolo, că echipa de tineret (n.r - Dinamo II) este pe ultimele locuri, la echipa întâi a apărut Muşat, de care ne speriem că intră pe teren, şi îl mai punem pe Nica? Trebuie să facem o evaluare, o selecţie, să dispară principiul luăm după rubedenii, după prietenii", a spus el.

Anghelache a enumerat câteva dintre măsurile luate pentru reducerea cheltuielilor, cum ar fi renunţarea la unii jucători cu salarii mari, mutarea sediului clubului şi a locuinţelor fotbaliştilor şi restructurarea personalului administrativ. "S-au luat câteva măsuri de raţionalizare, vă dau doar trei elemente. Dispare chiria la vreo 18-20 de jucători, care costa nişte sute de mii de euro, pentru că s-au mutat la hotelul domnului Negoiţă. Sediul clubului este acum la Hotelul Rin. A fost la Hotel Caro, unde se plătea vreo sută de mii de euro chirie. Şapte jucători, Alvarez, Koulibaly, Issa Ba, Galcev, Pulhac, Ţucudean şi Niculae, cheltuiau 1,4 milioane de euro, atât era costul lor. Banii aceştia nu se mai cheltuie şi se pare că rezultatele lui Dinamo nu au scăzut. Plus că s-au luat 1,3 milioane pe Niculae şi Ţucudean. În total sunt 2,7 milioane. Mi se pare enorm ca pentru 40 de jucători la echipa întâi şi a doua să ai 123 de salariaţi la nivelul clubului, administrativ şi altele, aşa că se va raţionaliza şi aici. Nu este vorba de austeritate, este vorba de o raţionalizare a cheltuielilor. Media (n.r. - salariilor) unui jucător la Dinamo este de 10.000 cu bonusuri, înmulţit cu 20 şi cu 12 luni sunt 2,4 milioane. Veţi căuta mult ca să vedeţi unde se duceau restul de milioane, până pe la vreo nouă", a afirmat noul preşedinte, care a adăugat că fostul internaţional Ionuţ Lupescu nu va avea o funcţie la Dinamo, ci va ajuta cu sfaturile sale.

El s-a referit şi la cazul italianului Erminio Rullo, jucător dorit de antrenorul Cornel Ţălnar după ce l-a avut în probe, dar la care conducerea clubului a renunţat. Anghelache a menţionat că angajarea lui Rullo ar fi putut afecta atmosfera din vestiarul echipei. "La 29 de ani şi jumătate, dacă venea Rullo, stricam vestiarul. Alexe are 6.500 de euro pe lună şi este cel mai bun jucător al lui Dinamo. Cum ar fi fost să fi venit unul care s-a plimbat pe aici vreo şapte zile, ăia cu RMN-ul zic că are o cicatrice foarte mare la muşchii inghinali şi la o accidentare s-ar putea să fie cam gata... A venit într-o condiţie, pentru două luni cu 3-5.000 de euro pe lună şi apoi a vrut un an şi jumătate. Ne-am despărţit în relaţii prieteneşti. Avem nevoie de fotbalişti, nu de jucători", a explicat Anghelache, un personaj recunoscut ca fiind un apropiat al familiei lui Mircea Lucescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor