Al treilea cel mai vizitat muzeu de pe glob, Louvre nu este doar cel mai important muzeu din Franța, dar și fosta faimoasă reședință a regilor francezi. Și, trăind pe aceași continent, ar fi păcat să nu vizitezi măcar o dată în viață această bijuterie arhitecturală, care ascunde peste 35.000 lucrări de valoare artistică și istorică incomensurabilă.

Înființat pe 10 august 1793, cu o suprafață de 210.000 m2, celebrul muzeu este situat exact în centrul Parisului, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli. Inițial, Luvrul a fost o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței, în anul 1190. Cetatea avea misiunea de a supraveghea avalul Senei de către eventualele atacuri ale vikingilor. În anul 1317, vistieria regală este transferată din Casa Templierilor din Paris la Luvru, iar, ulterior, cu ajutorul arhitectului Richard du Temple, Carol al V-lea stabilește în acest loc reședința regală.

Astăzi, muzeul Luvru are un spațiu de expunere de 60.000 m2, împărțit în 3 secțiuni: Denon, Richelieu și Sully. Deși toate piesele de artă ce sunt expuse în muzeu sunt valoroase, iată o listă cu cele mai importante exponate pe care trebuie să le vezi neapărat când vizitezi muzeul:

  1. „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci. Este, pentru foarte mulți turiști, singurul motiv de a vizita Luvrul. Celebrul portret a fost creat de geniul Leonardo da Vinci între anii 1503 – 1506 și atrage publicul prin misterul pe care îl emană. Se consideră că în portet este Lisa Gherardini, soția unui negustor florentin cu numele Francesco del Giocondo. Numele alternativ al picturii este Gioconda. Pictura se găsește în aripa Denon, camera 6.
  2. „Venus de Milo”. Alt nume al celebrei picturi este Ahrodite și o înfățișează pe însăși zeița frumuseții și iubirii. Opera de artă a fost descoperită în anul 1820 pe insula greacă Melos și datează aproximativ din anul 100 î. Hr. Autorul, din motive lesne de înțeles, rămâne necunoscut. Celebra statuie poate fi admirată în aripa Sully, camera 7.

      3. Bijuteriile regale franceze. Cu toate că la asemenea expoziție plină de măreție fug ochii la propriu, asigură-te că vezi coroana lui Louis al XV-lea (aripa Denon, camera 66), diadema Ducesei d’Angouleme (aripa Richelieu, camera 74), și coroana Împărătesei Eugenie. Toate aceste bijuterii au la bază diamante, smaralde, perle și alte pietre de valoare exorbitantă.

      4. Apartamentele lui Napoleon al III-lea, care se află în aripa Richelieu după scara Lefuel. Decorul luxos al acestor încăperi te va lăsa mut de admirație. Lustre enorme, mobilă de catifea, articole din aur – toate acestea ilustează Epoca Celui de-al Doilea Imperiu.

      5. Secțiunea Epocii Medievale din Luvru îți va descoperi șanțurile medievale, temnițele, precum și spațiul Salle Saint Louis, unde vei vedea rămășițe a ce a fost Luvrul în perioada medievală. Ca să vezi această secțiune, trebuie să-ți faci intrarea prin piramida de sticlă aflată afară și cu escaladorul să ajungi la aripa Sully.

      6. „Încoronarea lui Napoleon” de Jacques Louis David. Celebra pictură a fost creată la comanda lui Napoleon, ca să rămână în veșnicie momentul încoronării sale. Pictorul a participat personal la ceremonia fastuoasă din 2 decembrie, 1804, de aceea pictura prezintă detalii concrete de la eveniment. Tabloul are 6 m și se întinde pe o rază de 10 m. Se află în aripa Denon, camera 75.

Probabil e de la sine înțeles că e imposibil să vezi întregul muzeu într-o zi, sau chiar într-o săptămână. Dar cele mai importante capodopere, așa-zisele piese de rezistență ale muzeului poți să le vezi dacă îți planifici eficient traseul. În ajutor îți pot veni pliantele informative sau ghidul audio portabil, dar și mai eficient ar fi să apelezi la o persoană care nu doar te va ghida prin coridoarele întortocheate ale muzeului, dar îți va și povesti despre fiece exponat în parte.

Distribuie articolul: