Obiective turistice

folder_open Obiective Turistice

Peștera Polovragi

Situată departe de noxele marilor orașe, dar și de poluare, Peștera Polovragi este un loc marcat de istorie, dar și de un iz de legendă.
Cunoscută că adăpost al lui Zamolxe, Peștera Polovragi te îmbie să îi afli secretele, învăluindu-te într-o lume plină de mister, pe distanță a circa 800 de metri, în care poți vedea o multitudine de simboluri sau elemente specifice perioadei geto-dacice.

Peștera Polovragi este asociată ideii că vracii din acea perioada intrebuintau o plantă numită polovraga pentru a realiza remedii pentru diferite boli, numele păstrându-se așadar conform legendei.
Spre deosebire de alte peșteri, Peștera Polovragi are o temperatura constanța de circa 8-9 grade, fiind astfel călduroasă și potrivită pentru vizitare în aproape orice perioada a anului.

pestera-polovragi5
pestera-polovragi-1
pestera-polovragi-3
pestera-polovragi-6

folder_open Obiective Turistice

Mănăstirea Polovragi

Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi . Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.
Mănăstirea este construită în stilul bizantin și are o vechime de 500 de ani (1505).
Ctitori de început ai acestui lăcăș sunt Radu și Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Timp de peste un secol și jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcas, pentru că în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, așa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora.

manastirea-polovragi-1
manastirea-polovragi-2
manastirea-polovragi-3
manastirea-polovragi-4

folder_open Obiective Turistice

Cheile Oltețului

De pe drumul forestier care pleacă de la Mânăstirea Polovragi, trecând pe lângă Peștera Polovragi, se poate vedea un firicel de apă care scoate zgomote puternice, la baza unei crăpături între stânci. Oltețul este firul de apă care adună pâraiele reci ce se scurg de pe stânci, ajungând, de la izvor până în localitatea Polovragi, un râu învolburat. De mii de ani, dintr-o epocă în alta, râul a săpat în stâncile calcaroase și a format Cheile Oltețului care despart Masivul Parâng de Munții Căpățânii.
Pereții de stâncă de la nivelul apei din canion sunt foarte puțin depărtați, distanța dintre ei fiind de doar trei sau patru metri. Apropierea i-a făcut pe experți, cu precădere pe geografi, să spună că la Polovragi se găsește cel mai îngust canion european. La nivelul drumului forestier, distanța crește cu peste douăzeci de metri. În timp, apele subterane au fost foarte active, generând, pe ambii versanți ai sectorului de chei, numeroase fenomene endocarstice, reprezentate prin peşteri, la care se adaugă fenomene exocarstice de mai mică amploare: ponoare, izbucuri, văi seci.

Cheile fac parte dintr-o rezervație naturală din județul Gorj și au de arătat peisaje extraordinare, cu cascade, stânci golașe, caverne săpate în vârf de munte și poieni înconjurate de felurite soiuri de copaci, de la foioase până la conifere. La Polovragi se ajunge de pe DN 67, drumul ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu-Jiu. Și din stațiunea Rânca se poate pleca spre Cheile Oltețului, trecând prin Novaci și Baia de Fier.

Pentru cei care vor să audă cât mai bine murmurul apelor repezi de munte, în fața Peșterii Polovragi se găsește un traseu sigur care coboară câțiva zeci de metri înspre apă. A fost amenajat pentru turiștii care vor să vadă de aproape strâmtoarea. Înfiorător este, între stânci, vuietul vântului și sunetul scos de bolovanii purtați de apele repezi ieșite la suprafață.

cheile oltetului-1
cheile oltetului-2
cheile oltetului-3
DCIM100MEDIADJI_0002.JPG

folder_open Obiective Turistice

Crucea lui Ursache

Monumentul memorial a fost ridicat în anul 1800, fiind o mărturie a existenţei Căpitanului de plai Ursache, care a străjuit aceste locuri la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea.
În piatra dură sunt cioplite, pe două laturi, scrieri în slavonă, textul parțial descifrat fiind:

pe fața sudică – „Această sfantă cruce sau făcutu cu toată cheltueala dumnealui vătafului Ursachie ut plaiu Novacilui care în vremea lui a fost stătut și căpitan de husari în Ardeal iar acuma să află pus vătaf de plaiu Novacilor întru mulţi ani. E ridicată această sfântă și dumnezeească cruce în acest munte cu…”

pe fața estică – „(Blagslovenia) Sfin(ţi) sal(e) (pă)rintelui (e)g(u)menu Pahomie Hurezanu și sa(u) (pus) hramu Sfîntului Mucenic Dimitrie care s(ă) prăsnuește (de) dumnealui văt(a)fu Ursachie și sau închinat sfintei Mănăstiri Polvraţi a fi purtători de grije pană în veac…”.

Crucea a fost fixată pe Platoul Padeș din Masivul Căpățânii, de unde se vede toată valea Oltețului. Se văd și Mânăstirea Polovragi, localitățile Polovragi, Baia de Fier, Milostea, satele Alimpeşti, Sârbeşti, Mateieşti, Cernădia, Bumbeşti Pițic şi Poienari, hotarul dintre județele Gorj şi Vâlcea, hotarul dintre Munții Parâng şi Munții Căpățânii, Munții Bistriței, Vârful Pleşa şi Stația Cerbul de la Rânca.

Pentru a ajunge pe platou, din poiana mânăstirii se urcă prin pădurea de fag până la furcituri (intersecția mai multor drumuri forestiere), apoi, în stânga, până sub piatră (la baza stâncilor de calcar), urmând poteca printre stânci, până la cruce. Traseul este întreținut şi marcat în totalitate, nefiind abrupt. Cercul alb cu bulină roșie în mijloc indică drumul cel bun. Traseul şi poiana din vârful muntelui sunt aproape neatinse de mâna omului. În zilele bune, puteți vedea capre negre, căprioare, cerbi şi păsări răpitoare. Timpul de urcare variază între o oră și două ore, în funcție de cât de greu este bagajul și în funcție de opriri. Coborârea durează aproximativ 45-60 de minute.

folder_open Obiective Turistice

Coloana Infinitului

Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit este o sculptură a artistului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 module octaedrice suprapuse, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul.
Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:
Nucleul metalic din țeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m și 9,4 m.
Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 m, orientată în jos. Asa zisa țeavă pătrată care formează nucleul metalic este de fapt un cheson, realizat din patru profile de oțel cornier cu aripi egale, poziționate astfel încât să formeze un pătrat. Țeava pătrată astfel formată este căptușită, prin nituire, atât pe interior cât și pe exterior cu tablă groasă de 20 cm. Cele trei tronsoane se asamblează unul în prelungirea celuilalt cu ajutorul unor șuruburi și piulițe. Numărul niturilor folosite la căptușire este de ordinul miilor, aceste nituri fiind montate la un pas de 10 cm fiecare nit față de celălalt nit.
„Mărgelele” (cum le numea Brâncuși) din fontă, „înșirate” pe nucleu, în număr de 17.
Alămirea Coloanei s-a făcut la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + „mărgele”) este de 29 173 kg.

folder_open Obiective Turistice

Intrarea în comuna Polovragi, ”păzită” de daci

Doi străjeri daci au fost montați lângă poarta de lemn frumos ornată de la intrarea în comuna gorjeană Polovragi. Este vorba de două sculpturi în lemn, realizate de un meșter artizan din localitatea Vaideeni, județul Vâlcea.
Autoritățile locale din Polovragi au fost cele care au dorit să pună cele două statui la intrarea în comună, demersurile fiind inițiate încă din toamna anului trecut. Una dintre sculpturi înfățișează un dac cu suliță și scut, iar cealaltă un dac cu lupul dacic. ”Fiind așezare dacică, am zis că trebuie marcată cumva de la intrare. Sunt doi ostași daci. Până acum, au străjuit localitatea în mod spiritual, iar de acum o vor face și fizic”, a declarat Gheorghe Epure, primarul comunei Polovragi.

Ultima actualizare: 12:29 | 10.05.2024

Sari la conținut