Miaunel şi Bãlãnel
Domnilor, domnilor şi domnilor, am plăcerea să vă prezint primul episod din povestea „Miaunel şi Bãlãnel”.
Episod pilot: Geneza
A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar povesti; de când se juca tiki taka în curtea unitãţii militare; de când perversa era perversă; de când câinele umbla îmbrăcat ca un peşte; de când gazetarii puţeau ca impresarii; de când aroganţele deveneau realitate; de când moldovenii au descoperit messengerul; de când se scria STEAUA pe pãrete.
Mai mincinos cine nu crede.
Cicã era odatã o pisicã şi-un câine. Miaunel şi Bãlãnel.
Lui Miaunel îi curgea prin vine sânge de moldovean. De mic a avut o pasiune pentru sporturi. Anii au trecut iar ghemotoacele de lână ale mamei au prins forme giabulanice. Fotbalul l-a captivat şi curând Miaunel a înţeles că viaţa sa nu are să urmeze un curs financiar tocmai fericit. Încrezător în propriile forţe, Miaunel decide într-o bunã zi să punã desaga în spate şi tule-o! La capitalã birjar!
Mic la stat, mare la sfat.
Miaunel nu “ieşea din mulţime” când venea vorba de fizic, dar avea darul vorbirii. Aşa se face că, odată ajuns în Târgul Bucureştilor, Miaunel “Gurã de Aur” convinge secretara din „Groapã” să-i aranjeze o probã la unul dintre antrenamentele echipei. Aceasta avea să fie pecetea de pe contractul vieţii sale. Unul baban, nu glumã!.
O mâţã ajunsese paznic la câini.
De cealaltă parte, Bălãnel n-a fost tot timpul aşa. Cândva, era negru complect şi mândru-n toate cele. Nimeni nu era ca el în Făurei! Copiii îl strigau „Ciocolatã”.
Duminica, la fotbalul din curtea şcolii, el alegea echipele după care se refugia în compania unei pungi cu seminţe, în tribunele cu bănci din lemn putred.
Ştia că este prea bun pentru cei de vârsta lui. Se mulţumea să dea indicaţii tehnice şi să viseze…”Uită-te! Uită-te!” „Nu cade, nu cade!” „Apărarea!”
Contrar propriilor indicaţii, în sufletul sãu, Bălănel era om de atac. Gândul cã ar putea scãpa de mahala si sãrãcie devenea din ce in ce mai aprig.
Primul tren spre Brăila pleca abia peste o zi.
Timpul le rezolvã pe toate
„Timpul trece şi tace iar tăcerea are glasul ei de înţelepciune. Ascult-o, Bãlãnele, ascult-o!” îi şoptea Bãlãnelul cu aripi de îngeraş de pe umărul drept.
„Nu pleca Bãlãnele! Nu fi prost bã! Bã, n-ai bani nici de tren bã! De bin
e de rãu, aici ai o casă de chirpici, un blid cu mâncare, o mamã iubitoare, dormi în cuşca ta. Ce mai vrei? Ai fumuri? Te crezi mingicar bã? Bã tu eşti o javrã bã, o, o, o….javrã, m-ai înţeles? Brăila nu-i de rasa ta. Te vei intoarce în genunchi!”. Aşa-l ispitea Bãlãnelul împieliţat.
„Trenul accelerat din direcţia Făurei soseşte la linia 3. Vă rugăm feriţi linia!”
Un scrâşnet scurt şi Bălănel e într-o clipitã pe peron. Auzise el la şcoală cum că se face selecţie pentru două grupe de tinere talente interesate de performanţă în cadrul clubului Dacia Unirea din localitate. Visul oricărui mingicar era pe cale să devină realitate. Bălănel nu a mai apucat să dea şi proba cu mingea, antrenorul de copii de pe atunci oprindu-l în lot imediat după proba de sprint.
„Ia uite-l bã, e ca fulgeru’! „.
Şi de-atunci, aşa i-a rămas, „Bălănel Fulgerel”. Potaia de provincie îşi dovedise rasa.
Fãureiul la nevoie se cunoaşte.
Soarta lui Bălănel avea să se schimbe. Prinde echipa de juniori ca titular. Debutează în 2001 la echipa mare şi tot Fãureiul e prezent la meci. Unul de-al lor reuşise!
BĂ-LĂ-NEL!
BĂ-LĂ-NEL!
Tribunele luau foc când fãureiesteanu pupa gazonul după o cruce mare, până la pământ.
3×3 fac 9
Timpul nu mai avea răbdare cu Bălănel. Stătuse deja prea mult. Pentru oricine altcineva, acesta ar fi fost doar un preludiu. Dar el nu era „altcineva” aşa cum 3 ani omeneşti nu sunt 3 câineşti.
Azi în Timişoara, mâine în…Bucureşti.
Vestea unui nou Maradonna ajunsese deja la Timişoara.
Semnat, ştampilat, parafat!
Nimic nu se compară cu un rom în Timişoara.
Vânzările au luat-o razna in oraşul de pe Bega si curând Banatul fierbea la flacãrã mare.
„Cine este acesta în urma căruia gazonul ia foc?”
„Dacă Bălănel nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat!”(uneori comentatorii au tendinţa să exagereze)
Timişoara era la labele lui.
Paznic la oi.
Şapte ani de câine a trudit pentru forţa violetă până când un ciobănaş chiabur a poposit în curtea lor. Turma îi era în primejdie, hahalere erau de neoprit!. Ceva trebuia făcut. Avea nevoie de întăriri, de un flăcău iute, vânjos şi cu boalã pe Satana.
Semnat, ştampilat, parafat!
Pac! Pac!
Şi-am încãlecat pe-o bere şi v-am scris tot din placere.
Şi-am încãlecat pi-un dop şi v-am scris primul episod.
va urma….
Yours truly,
M
Dacã v-a placut episodul pilot puteti vota mai jos pentru continuarea acestui „serial” cât si pentru urmatoare intamplare din „Miaunel şi Bãlãnel ”
Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare.
Mulţumesc!
Explore posts in the same categories: Miaunel şi BãlãnelEtichete: miaunel si balanel
You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
blogdemoldovean.wordpress.com 
Lasă un comentariu