Cine a spus că vacanțele de iarnă se petrec doar pe pârtie, cu schiurile în picioare sau lângă un șemineu în care trosnetul lemnelor te relaxează complet? Cum ar fi să te poți bucura de căldură iarna aceasta, dar într-un mod cu totul inedit? Pe măsură ce la noi temperaturile scad de la o zi la alta, la tropice atmosfera devine din ce în ce mai atractivă pentru un concediu perfect, mai ales dacă preferi soarele, nisipul și plajele, în locul nămeților, al vinului fiert și al bocancilor. 

Și cum o vacanță exotică începe cu alegerea destinației, ne-am gândit să îți venim în ajutor cu câteva sugestii de locuri în care ai putea petrece concediul de iarnă de anul acesta. Iată unde poți evada în următoarele luni.

Zanzibar

Arhipelagul de pe lângă coasta de Est a Africii este o destinație „vânată” mai ales de către cei care asociază vacanțele exotice cu luxul. Zanzibarul este, fără nicio îndoială, întruchiparea unui colț de rai, în care plajele cu nisip fin se împletesc cu apele curate ca lacrima, în peisaje ce par ireale. Paturile cu baldachin de pe plaje sau din preajma piscinelor hotelurilor din Zanzibar te invită la o sesiune de meditație, lângă palmieri și o vegetație tropicală impresionantă. Soarele cald se uită la tine din golurile din frunze, în timp ce briza aromată te mângâie cu parfumul unic al condimentelor care cresc pe insulă, amestecându-se cu aroma nucilor de cocos organice, a fructelor și a altor flori care te înconjoară. Tot cadrul acesta feeric este acompaniat de multitudinea de păsări care își cântă trilurile, într-o armonie perfectă cu sunetul de fundal al valurilor oceanului Indian. 

După ce ți-ai încântat simțurile cu o baie caldă, localnicii Zanzibarului te vor invita la masă. Cel mai probabil, te vei bucura de mâncăruri delicioase din fructe de mare atent condimentate, carne, legume și fructe suculente pe care nu ai avut ocazia să le încerci până acum. 

Așa cum vei observa atunci când vei ateriza în Zanzibar, acesta nu reprezintă o insulă unică, ci este un arhipelag format din multe insule, mai mici sau mai mari. Unele dintre insulele mai mici sunt, de fapt, formațiuni de corali, peste care vegetația a format o pătură verde, ce astăzi găzduiește o serie de creaturi unice. Totuși, tărâmul marin subacvatic este cel mai captivant dintre toate. Pe măsură ce te strecori în apele calde, vei intra într-un paradis luminat doar de soare. Acesta îți va dezvălui numeroasele nuanțe ale coralului viu și diversitatea multicoloră a peștilor pelagici, demersali și corali. Sub ape, vei observa atât locuri mai puțin adânci, cât și adânci pe care le poți explora folosind un kit de snorkeling sau îmbrăcând un costum destinat scufundărilor, pentru că Zanzibar este recunoscut la nivel global ca fiind unul dintre cele mai potrivite locuri pentru scuba diving. 

TOP 3 hoteluri în care te poți caza în Zanzibar

Dacă ți-am făcut „poftă” de o vacanță exotică în Zanzibar, iată doar trei dintre resorturile în care te-ai putea caza acolo, pentru un concediu mai mult decât reușit. 

Baraza Resort & Spa Zanzibar 5*

Baraza Resort & Spa este un complex de cinci stele situat chiar pe una dintre incredibilele plaje din Zanzibar. Resortul este potrivit și pentru familiile cu copii, pentru că pune la dispoziția oaspeților, pe lângă multe alte facilități, și un club destinat celor mici. În plus, vei putea beneficia de o sală de jocuri, servicii de spălătorie de rufe, magazine și Internet gratuit. Camerele sunt prevăzute cu aparate pentru ceai și cafea, seif, minibar, dar și băi individuale cu cadă. 

RIU Palace Zanzibar

Dacă preferi vacanțele în resorturi destinate doar adulților, RIU Palace Zanzibar este locul potrivit pentru tine! Resortul de 5 stele, situat la doi pași de o plajă cu nisip alb și apele turcoaz ale Oceanului Indian, este perfect pentru un concediu excepțional. Oaspeții săi au parte de trei restaurante și mai multe baruri, dar și o piscină privată, la care își pot servi cocktailurile preferate. Camerele dispun de aer conditionat, televizor, Internet WiFi gratuit, minibar, baie și balcon.

Dacă vezi vacanța ideală pe cea în care ai parte și de mișcare, nu doar de odihnă propriu-zisă, mai avem o veste bună pentru tine! Resortul RIU Palace Zanzibar are și o sală de fitness, un teren de tenis, un centru Spa cu servicii de masaj, baie cu aburi, jacuzzi, tratamente faciale și corporale și servicii de înfrumusețare și oferă diverse programe de divertisment cu muzică și spectacole live. De asemenea, hotelul oferă și echipamentele necesare pentru snorkeling, în mod gratuit.

Meliá Zanzibar

Cea de-a treia noastră propunere ca destinație pentru o vacanță exotică în Zanzibar, de care te poți bucura chiar în această iarnă, este resortul Meliá. Dacă pozele nu vorbesc de la sine, poate ar trebui să știi faptul că vei putea alege să te cazezi într-una dintre cele 7 vile sau într-una din cele 117, 10 suite sau 100 de camere duble. Meliá are și o grădină superbă, dar și un loc de joacă, așa că cei mici sunt bineveniți aici. În plus, camerele beneficiază de room service 24/24, un serviciu de spălătorie, iar camerele sunt prevăzute, fiecare, cu câte o sufragerie, o bucătărie și o baie, dar și cu aer condiționat și un ventilator, pentru zilele mai fierbinți.

Deși rezervările la acest resort se fac în regim all inclusive, poți lua gustări la aproape orice oră din zi sau noapte. În plus, poți comanda băuturile preferate la oricare dintre barurile hotelului oricând simți nevoia să te hidratezi.

Republica Dominicană

https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-jfdur

Plaje absolut fabuloase, o viață de noapte plină de viață și vibrații, o vegetație și o faună caraibiană și temperaturi excelente tot timpul anului. Iată doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să ajungi în Republica Dominicană măcar o dată în viață! Superba țară este destinația pentru o vacanță exotică așa cum doar în filmele documentare mai poți vedea. Perfect, deci, și pentru un concediu de iarnă, statul insular, învecinat cu Haiti, reprezintă o adevărată comoară a naturii. 

Multă vreme, Republica Dominicană a fost supranumită Cel mai frumos loc de pe pământ. Cu un decor ireal de frumos, străjuit de munți spectaculoși, ape limpezi până la zeci de metri adâncime și o climă care îmbie la relaxare, insula este locuită de oameni foarte primitori, care vin ca un bonus la toate celelalte caracteristici la superlativ ale Republicii Dominicane. 

Punta Cana, cea mai populară destinație din Republica Dominicană, este principalul punct de atracție din zona Caraibe. Cu un spirit latin mereu viu, o bucătărie puțin spus delicioasă, aflată la congruența dintre cea americană și cea spaniolă, dar un adevărat sanctuar dedicat florei și faunei, Punta Cana atrage anual milioane de turiști de pe tot mapamondul.

TOP 3 hoteluri pentru un concediu perfect în Punta Cana

Dacă și tu te gândești să vizitezi această destinație superbă, iată doar trei dintre hotelurile la care te poți caza acolo.

Vista Sol Punta Cana Beach

Situat foarte aproape de trei aeroporturi internaționale, dar și de superba insulă Hispanola, Vista Sol Punta Cana Beach este locul perfect pentru tine dacă preferi să ai la dispoziție atât o piscină generoasă, cât și acces către o plajă fantastică. În plus, camerele acestui resort de patru stele pun la dispoziția oaspeților camere cu frigider, cadă de baie, aparate pentru ceai și cafea, dar și cablu TV. Nu e nevoie să îți faci griji în privința banilor pe care îi vei avea de convertit în moneda locală, pentru că recepția hotelului are și o casă de schimb valutar. Dacă vei ajunge la Vista Sol Punta Cana Beach te vei putea bucura nu doar de un concediu exotic la superlativ, ci și de surse inepuizabile de divertisment puse la dispoziție de angajații resortului sau localnici. 

Grand Palladium Palace Resort

Grand Palladium Palace Resort Spa 5 *, situat chiar pe plaja Bavaro din Punta Cana, este așezat la congruența Oceanului Atlantic cu Marea Caraibelor, într-un cadru divin. Apele de culoarea turcoazului și vegetația exotică care înconjoară locul te vor impresiona, negreșit, iar serviciile luxuriante ale hotelului îți vor depăși așteptările, oricât de mari ar fi acestea. 

Deși camerele acestui hotel nu sunt foarte spațioase, acest aspect este compensat de amabilitatea personalului său, dar și de facilitățile de care turiștii care ajung aici se pot folosi. 

Grand Palladium Palace este o locație ideală pentru familiile cu copii sau cuplurile de îndrăgostiți. Construit în anul 1992 și renovat recent, resortul pune la dispoziția oaspeților săi 364 de camere și apartamente confortabile, cu vedere la grădină luxuriantă a hotelului și facilități moderne.

Bahia Principe Esmeralda

Cauți un hotel de lux pentru vacanța ta în Punta Cana? Atunci Bahia Principe Esmeralda Don Pablo 5* este alegerea perfectă pe care o poți face. Cunoscut pentru stilul său inconfundabil, inspirat din cel colonial, cu un decor mai mult decât rafinat și așezat aproape de o plajă cu un nisip extrem de fin, resortul Bahia Principe Esmeralda oferă 570 de spații de cazare generoase. Camerele sale sunt destinate atât familiilor cu copii, cât și cuplurilor sau seniorilor, fiind prevăzute cu uscător de păr, halat de baie și papuci, fier și masă de călcat, cafetieră, ceas deșteptător, telefon, minibar, seif (contra cost), TV cu ecran plat și programe satelit. Dacă vei alege această locație ca destinație de vacanță, e bine să știi că hotelul pune la dispoziția oaspeților săi și o parcare privată gratuită, dar și o zonă sportivă și o piscină spațioasă.

Maldive

Cu peisaje pe care le întâlnești cel mai adesea în tablouri, imagini pentru desktopul calculatorului sau în ramele foto din magazine, Maldive este un loc cu adevărat magic. Statul numără nu mai puțin de 1.190 de insulițe, cele mai multe dintre acestea constituind câte o stațiune în parte. Având atât de multe alternative la dispoziție, cea mai inspirată alegere pe care o poți face atunci când ajungi în Maldive este să vizitezi cel puțin două insule, pe care să apuci să le cunoști la pas. Cu alte cuvinte, îți sugerăm fie să faci două rezervări, câte una pe câte o altă insulă, eventual la diferență de o săptămână, fie să rămâi cazat în același loc pe durata întregului sejur, dar să faci excursii cu barca spre alte câteva destinații decât cea pe care ai ales-o ca loc de odihnă.

Revenind la posibilitățile de divertisment pe care le poți experimenta în Maldive, insistăm să îți amintim de înotul cu rechini, broaște țestoase sau bancuri de pești colorați pe care nu mai ai ocazia să îi vezi nicăieri altundeva în lume.

TOP hoteluri pe care ți le recomandăm în Maldive

Iată unde te poți bucura de paradisul Maldivelor.

Paradise Island Resort & Spa

Premiat în 2013 ca fiind cel mai luxos hotel din lume, resortul Paradise Island format din 282 de vile și apartamente premium te vor încânta cu o mulțime de facilități. Printre acestea se numără și aer condiționat, ventilator în tavan, telefon, televizor, Internet WiFi gratuit, minibar, aparat pentru ceai și cafea și uscător de păr. Zona de recreere a resortului incredibil de frumos include numeroase zone de activități de care te poți bucura, printre care pescuit, aerobic, baschet, volei, biliard, tenis, badminton, tenis de masă, gimnastică, centru fitness complet echipat cu aproape orice aparat posibil, mini club și piscina exterioara amenajata cu sezlonguri și umbrele de soare.

Velassaru Maldives

La doar 12 kilometri de Aeroportul Internațional Male, capitala statului Maldive, retras, însă deloc izolat, complexul de cinci stele Velassaru este înconjurat de cele mai frumoase plaje cu nisip alb pe care le vei vedea vreodată, o lagună turcoaz și vegetație luxuriantă cât vezi cu ochii. Angajații hotelului te vor invita la croaziere la răsărit și apus și ai face bine să nu îi refuzi, pentru că experiențele sunt cu adevărat fantastice.

Vei putea alege din 129 de camere deosebite, unele dintre ele amplasate chiar pe plajă sau pe deasupra apei, cu terase suspendate. Interiorul camerelor are un mobilier din lemn de tec și decorațiuni în nuanțe calde, cu un strop de verde strălucitor, turcoaz viu și galben răcoritor. Vilele au tavane înalte cu boltă și pereți panoramici, pentru o senzație de spațiu generos.

În centrul Spa te vei putea bucura de o baie cu aburi, zona de relaxare, jacuzzi, diverse tipuri de masaj, tratamente faciale sau corporale și servicii de înfrumusețare. 

Acestea nu sunt singurele destinații ideale pentru un concediu exotic pe tot parcursul anului, deci atât iarna, cât și vara. Îți mai recomandăm cu drag să ajungi și în Dubai, de exemplu, locul care a experimentat cea mai rapidă și impresionantă transformare în ultimii 20 de ani. Înainte de a începe orice plan pentru vacanța ta acolo, poate ar fi bine să consulți și materialul nostru în care am arătat cât costă o vacanță în Dubai

De asemenea, recomandările noastre se opresc și asupra uneia dintre cele mai iubite destinații de vacanță de pe tot globul, și anume Egiptul. Descoperă cele mai mari mistere ale Egiptului Antic într-o incursiune prin timp și istorie cum nu vei mai experimenta vreodată.

Găsești oferte pentru toate aceste destinații pe site-ul dertour.ro, dar pentru a nu pierde ofertele de vacanță, îți sugerăm să te înscrii la newsletterul nostru.