Unde se găseşte Podul lui Dumnezeu, rezervaţia carstică unică în lume. Uriaşa arcadă de piatră încântă turiştii români
0În acest colţ al României, există o salbă de frumuseţi vizibile la tot pasul. În fiecare primăvară, turiştii vin aici atraşi de mireasma liliacului şi a frăsinicii, dar şi pentru a vizita Câmpurile de lapiezuri de la Brăzişori şi Cornetul Mare, Peştera Ponoarele ori Podul lui Dumnezeu.
La Ponoarele, există o serie de obiective care pot trezi atât interesul specialiştilor, cât şi al turiştilor obişnuiţi, aflaţi în căutarea frumosului. Vorbim aici despre Podul lui Dumnezeu, Zătonul Mare şi Zătonul Mic, Câmpurile de lapiezuri, Peştera Ponoarele, Peştera Bulba, pădurea de liliac, Cheile Băluţei, Steiul Ponorii şi Bisericuţa de sub Stei.
Odată ajunşi aici vă puteţi caza la pensiunile din zonă, unde puteţi negocia preţurile cu proprietarii acestora. Bucătăria este strict tradiţională, dar la mare căutare printre turişti este păstrăvul.
Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri. Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural se află în centrul localităţii, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin. El s-a format prin prăbuşirea peretului superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.
Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.
Peştera Ponoarele
În imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu de la Ponoarele se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Ea are o lungime de 734 m şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele reprezentând singura legătură dintre lacurile Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran.
Este accesibilă turiştilor putând fi vizitată pe tot parcursul anului. Peştera podului este situată la o altitudine de 337m, iar lungimea sa este de 734 m. Peştera este o străpungere hidrogeologică realizată de apele ce se strâng în lacul Zăton. Prezintă două intrări de dimensiuni mari. Galeria principală este subfosila, la un nivel superior se găseşte o galerie fosilă. În interior peştera prezintă un aven şi o dolină ce au funcţia de prea-plin, căci, atunci când nivelul apei în Lacul Zăton creşte, apa urcă inundând peştera, pentru ca ea să se scurgă treptat odată cu scăderea nivelului din Zăton.
Pădurea de liliac
Pădurea de liliac de la Ponoare este cea mai mare rezervaţie botanică de acest gen din România. Se întinde pe 20 de hectare şi se află în apropierea platformei carstice Ponoare, la circa şase kilometri sud-est de oraşul Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi. Pădurea este poziţionată la circa 3 km sud de localitatea Ponoare, între dealurile Băluţei şi Răiculeştilor, de o parte şi de alta a Văii Prislopului. Pădurea poate fi admirată în deplinătatea frumuseţii sale, mai ales la începutul lunii mai, când devine un adevărat covor de flori de liliac şi frăsinică, un parfum îmbietor.
Zătonul Mare şi Zătonul Mic
Zătonul Mare şi Zătonul Mic sunt două lacuri de origine carstică, de dimensiuni diferite, aflate de o parte şi alta a Peşterii de la Pod. Ca fenomen carstic, lacul prezintă particularităţi deosebite şi poate atinge dimensiuni impresionante, de aproape 2 km pătraţi şi o adâncime de 20 m în punctul maxim de la nivelul sorbului. “În anii bogaţi în precipitaţii, lacul nu seacă oferind o privelişte încântătoare. Când se instalează seceta, apele dispar în adâncurile peşterii şi peisajul devine dezolant prin ariditate”, se arară în lucrarea “Ponoarele – ghid turistic”, semnată de Cornel Boteanu şi Dumitru Borloveanu.
Câmpurile de lapiezuri
Lapiezurile reprezintă forme carstice deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Ele au forma unor caneluri fiind adevărate riduri brăzdate de timp pe suprafeţele calcaroase. Şanţurile depăşesc uneori 4-5 metri lungime şi au o adâncime de până al 30 cm, asemănându-se cu nişte coridoare tăiate în rocă în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici. În cadrul castrului din Ponoare sunt cunoscute trei asemenea vetre de lapiezuri. La intrarea în comună, pe partea dreaptă, se află lapiezurile de la Brăzişori, prezentând forme masive şi rotunjite „căpăţâni de calcar ce seamănă cu nişte căpiţe”. Lapiezurile de pe Cornetul Mare au forme mai simple şi mai puţin spectaculoase. Cele mai cunoscute şi mai interesante sunt lapiezurile din Dealul Peşterii care formează două câmpuri distincte: Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei, numite astfel după cele două frumuseţi ale antichităţii. Ele se întind ca două vetre de flori albe, cenuşii şi reci pe suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Câmpul Cleopatrei se află chiar deasupra ieşirii din peşteră şi este cel mai compact şi fascinant dintre toate. La o distanţa de 200 m spre sud se află Câmpul Afroditei, de dimensiuni mai mici şi cu canale mai adânci în care s-au instalat câteva forme de vegetaţie reprezentate printr-o tufă de fag pitic, de formă rotundă.
Peştera Bulba
Una dintre cele mai frumoase peşteri de pe cuprinsul României se găseşte în judeţul Mehedinţi. Peştera Bulba este încadrată în categoria peşterilor mari ale ţării, ocupând locul al 15-lea în acest clasament. Se găseşte la o altitudine de 325 de metri, la nivelul talvegului văii pârâului Bulba, în baza versantului drept al văii omonime pe DJ 670, la ieşirea din Baia de Aramă către comuna Ponoarele.
Cunoscută şi sub numele de Peştera Mare sau Peştera de la Baia de Aramă, minunea naturală se întinde de fapt sub teritoriul comunei Ponoarele, sub dealurile Brăzişori şi Cornet, pe o distanţă de 5.160 de metri lungime, fiind cotată ca una dintre peşterile mari ale ţării. Peştera este foarte frumoasă, cu numeroase forme de eroziune-coroziune (mai ales pe galeria activă) şi concreţiuni (pe Galeria Valurilor de Cristal). În plus, este parte integrantă, din punct de vedere al conexiunii hidrogeologice, a sistemului hidrocarstic care include zona Ponoare. Peştera este încadrată în categoria A, în care se regăsesc peşterile de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional.
Cheile Băluţei
Aceste chei sunt încă foarte puţin cunoscute. La ele se poate ajunge abătându-te din drumul care urcă la Pădurea de liliac vreo 3 km şi traversând satul Băluţa. Chiar la ieşirea din sat se află şcoala şi bisericuţa ridicată pe o stâncă la poalele Cornetului. Pe acolo urcă anevoie potecuţa la cele câteva case din Cornet, iar pe firul văii drumul coboară spre Delureni. Valea începe să se închidă, străjuită de cele două cornete: Cornetul Băluţei şi al Buseştilor. Cum cobori, pe partea stângă a drumului se deschide gura peşterii din care se prelinge firul subţire al unui izvor care seacă în perioada verii, când peisajul devine aproape pustiu, adevărat deşert. De o parte şi de alta a văii sunt grămezi de pietre dislocate sub forma unor grohotişuri coborâte până la marginea drumului. Vegetaţia aproape a dispărut. Doar ici-colea câte un smoc de iarbă poate constitui o hrană săracă pentru caprele cocoţate pe stânci. Valea se numeşte pe drept cuvânt Valea Seacă şi ţine vreo câteva sute de metri, până la poalele unei stânci numită Piatra Dajului. De aici peisajul se deschide şi parcă învie, pentru că de la poalele pietrei ţâşneşte un izvor captat pentru alimentarea complexului balnear de la Bala, aflat la o distanţă de 9 km pe drumul forestier care traversează satul Delureni.
Steiul Ponorii şi bisericuţa de sub Stei
Denumirea oficială este Biserica Sfântul Mucenic Pantelimon şi Sfântul Ierarh Nicolae. Dar, după amplasarea ei, este cunoscută sub numele de Bisericuţa de sub Stei, datorită faptului că se află chiar sub Steiul Ponorii. Steiul Ponorii este o coastă abruptă şi golaşă care străjuieşte satul în partea de sud arătând că aici s-a produs o ruptură şi terenul s-a prăbuşit deasupra unor nevăzute galerii. La poalele Steiului se află Peştera Şoimului unde se spune că oamenii coborau pe vremuri pentru a prinde această pasăre folosită la vânătoarea cu şoimi. Tot aici se află şi Peştera lui Ilie Hoţu, de care sunt legate legende cu haiduci şi comori. La baza Steiului a fost pe vremuri centrul comunei după cum arată în schiţa sa monografică Sofronie Delurinţu. Singura dovadă este bisericuţa din lemn de stejar în faţa căreia se mai văd şi acum câteva pietre acoperite de pământ care marcau crucile din cimitirul de altădată. Biserica are aspectul unei căsuţe de lemn cu pridvor susţinut de patru stâlpi care s-au aplecat parcă sub povara vremii. Pe stâlpul din partea dreaptă de la intrarea în biserică este săpată în lemn o dată care poate fi cea a ridicării bisericii după cum susţin cercetătorii. Icoana Sf. Ioan Botezătorul şi cele două motive: soarele şi luna de pe catapeteasmă întăresc ideea vechimii construcţiei despre care legenda spune că ar fi fost ridicată de călugărul Nicodim, pe care oamenii l-au alungat de aici şi astfel a ajuns la Tismana.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
