Schi în stațiunea Straja la temperaturi ridicate. Cum au petrecut românii începutul de an la munte VIDEO

0
Publicat:

Mii de români au început anul 2024 pe pârtiile de schi din stațiunea montană Straja (video). Zona de agrement din Valea Jiului, Hunedoara, s-a numărat printre puținele stațiuni din vestul României unde turiștii au putut schia.

Stațiunea montană Straja din Hunedoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Stațiunea montană Straja din Hunedoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Pârtiile de schi din Stațiunea montană Straja au fost acoperite în mare parte cu zăpadă artificială, astfel că turiști care au petrecut începutul de an aici le-au putut folosi.

Schi în Straja la temperaturi mai ridicate

La început de an, au fost mii de oameni în stațiunea montană Straja din Hunedoara, iar unii dintre turiști spun că nu au fost descurajați de vremea călduroasă pentru această perioadă, unde chiar și în zona alpină s-au înregistrat 7 – 8 grade Celsius, în primele zile din ianuarie 2024.

„Nu au fost temperaturile cu care suntem obișnuiți iarna pe munte, dar vremea a fost splendidă, însorită, fără vânt și am putut schia”, spune o turistă din București.

Staţiunea montană Straja are 12 pârtii care însumează aproximativ 26 de kilometri de domeniu schiabil, din care cel puțin jumătate pot fi acoperiți cu zăpadă artificială, susțin administratorii zonei de agrement.

Alți oaspeți din stațiunea montană Straja, mai puțin pasionați de schi, au preferat drumețiile pe munte, până la Vârful Straja (1868 metri), aflat la circa o oră de mers din centrul zonei de agrement. Până în apropierea crestei au putut urca cu telescaunul.

În drumul lor pe jos, unii turiști s-au oprit la Schitul Straja din stațiune, a cărei intrare a fost amenajată printr-un tunel împodobit cu picturile a 365 de sfinți din calendarul ortodox.

Pentru amatorii de drumeții, mai multe trasee montane sunt amenajate din stațiune, iar unul dintre cele mai populare, de circa cinci ore, trece pe lângă Vârful Straja și coboară în Pasul Vâlcan din Hunedoara (numit și Pasul Vulcan), zona de agrement din Valea Jiului, unde turiștii pot ajunge cu telegondola, din municipiul Vulcan.

O telegondolă îi aduce pe turiști în stațiunea montană Straja, din Lupeni, însă aceștia pot urca în zona de agrement și cu mașina, pe un drum de circa opt kilometri (Drumul județean 664A Lupeni – Straja), de la poalele muntelui.

Stațiunea montană Straja, o istorie de peste un secol

Stațiunea montană Straja a fost înființată în Munții Vâlcan, la cota 1.400 – 1500 de metri, la circa zece kilometri de municipiul Lupeni, de care o leagă o șosea modernizată în ultimul deceniu.

În Primul Război Mondial, în apropiere de vârful Straja, s-au dat luptele cumplite dintre armatele română şi cele germane şi austro-ungare, care forţau intrarea în Transilvania prin Pasul Vâlcan din Hunedoara (video), trecătoarea din Carpați care lega regiunile istorice Ardeal și Oltenia.

După Primul Război Mondial, pantele domoale și întinse de la poalele vârfului Straja au devenit locuri de agrement pentru amatorii drumeții montane și chiar de schi, iar în anii ’30 au fost amenajate primele pârtii, folosite atunci ca locuri de antrenament pentru un regiment de jandarmi înființat aici.

Din anii ’50 până în anii ‘90, la poalele vârfului Straja, călătorii găseau doar o cabană cu câteva zeci de locuri de cazare, înconjurată de păduri și pajiști alpine. În ultimele două decenii, în jurul cabanei Straja, folosită în trecut de angajații minei Lupeni, s-a dezvoltat un sat de vacanță cu aproape 200 de cabane și pensiuni.

Tot aici a fost ridicat, în 1999, și Schitul Straja, devenit o atracție turistică și un loc de pelerinaj în Vinerea Mare, dinaintea Paștelui. Deasupra bisericii de lemn și a chiliilor din jurul ei, a fost înălțată Crucea Eroilor, în memoria ostașilor români care au luptat în Primul Război Mondial.

La mica biserică, oamenii ajung printr-un tunel, pe pereții căruia au fost pictaţi 365 de sfinţi, în ordinea în care sunt sărbătoriţi în câte o zi din an. Tunelul sfinților, care face legătura între şosea şi schitul din Straja, datează din anul 2006, iar lungimea sa depăşeşte 50 de metri.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite