Evenimente
VULCANII NOROIOSI
La Buzau, pe dealurile de la Berca, natura in forma sa cea mai pura formeaza un peisaj fascinant, desprins parca de pe Luna. Intr-o zona desertica, solul arid ascunde in pantecele sale viata nestiuta de noi, ale carei semne le vedem rabufnind la suprafata. Razele soarelui au creat pe acest taram dune in nuante de alb si galben, care in prezenta ploilor devin gri. La Paclele Mari si Mici, intr-un areal aproape neperturbat si in continua transformare, se gasesc Vulcanii noroiosi, monument al naturii din 1924. In Romania, cei mai cunoscuti sunt cei de la Berca, de pe platourile argiloase de varsta cuaternara, numiti si “vulcani de glod” sau “pacle”.
Rezervatia geologica Vulcanii noroiosi
Accesul spre vulcanii noroiosi se face la 18 km de Buzau, din localitatea Satuc. De aici, drumul trece podul peste raul Buzau, traverseaza satele Joseni si Policiori, dezvaluind peisaje pitoresti subcarpatice. Aerul de munte din curbura carpatina pune repede stapanire pe sate si dealuri; imprejurimile iti ofera liniste, te relaxeaza, iti dau senzatia de pasire intr-o alta lume. In mijlocul vegetatiei bogate, pamantul uscat si brazdat de santuri seamana cu pielea unui dragon. La suprafata craterelor mici, solul bolboroseste incet, aruncand deasupra lava noroioasa. La Vulcanii noroiosi nu veti vedea cratere de dimensiuni impresionante, nici lava fierbinte si rosiatica care acopera pamantul. Pe o intindere de 30 ha, rezervatia geologica adaposteste vulcani in miniatura, fenomen spectaculos, rar intalnit in lume. Movilele tuguiate in care mocneste incet pasta cenusie alcatuiesc un decor straniu, memorabil, demn de filmele stiintifico-fantastice.
Vulcanii noroiosi se deosebesc de cei adevarati datorita produselor de eruptie, formelor si dimensiunilor. Acestia iau nasterea prin eruperea gazelor naturale, a miscarilor seismice sau a emanatiilor postvulcanice, la Buzau formandu-se prin emanatiile de gaze din zonele cutate si faliate ce aduc la suprafata noroi. Adancurile improasca turistii prea curiosi cu un amestec vascos alb-gri sau brun-cenusiu, provenit din dizolvarea marnelor si argilelor antrenate de la peste 3000 m sub pamant. Odata, vulcanii aruncau in aer jeturi de apa, asemanatoare gheizerelor, insa acum activitatea lor seamana cu niste caldari agitate de gazele naturale.
De acest loc se leaga si o frumoasa legenda. Se spune ca pe vremea lui Mihnea al III-lea, in zona unde se afla astazi Berca, locuia un balaur. Cand acesta a inceput sa parjoleasca terenurile si sa fure agoniseala satenilor, acestia s-au plans sotiei lui Mihnea, doamna Neaga. Ei credeau ca doar fiul ei, Arbanas, il poate invinge pe balaur. Dornic sa isi masoare fortele cu o asemena creatura, tanarul a pornit la drum si a ajuns pe coama dealului unde se odihnea creatura. Viteazul flacau, in dorinta de a-i scapa pe sateni de necrutatoarea vietate, i-a taiat doua din cele sapte capete. Incercand in zadar sa se apere de curajosul Arbanas, balaurul s-a ascuns intr-o gaura si a ramas pe vesnicie acolo, temandu-se sa mai iasa la lumina. In preajma ascunzatorii nu a mai crescut fir de iarba, iar pamantul este brazdat de crapaturi. Legenda spune ca solul uscat ar fi pielea balaurului si ca prin ochiurile clocotinde iese sangele blestemat al fiarei.
Paclele Mari si Paclele Mici
La capatul drumului de la Berca, la ultima rascruce, faceti dreapta pentru a ajunge la Paclele Mici; din acelasi punct, soseaua asfaltata duce spre stanga catre vulcanii de la Paclele Mari. Traseul serpuieste printre case, livezi si frunti de dealuri; va puteti bucura de peisajul rural intr-o plimbare pe bicicleta, insa numai daca vremea a fost buna si cu cateva zile inainte de calatorie. Altfel, riscati sa va innamoliti foarte aproape de destinatie.
Poteca pavata trece pe sub o poarta semeata de lemn, pe care veti vedea scris, cu litere de-o schioapa, numele-i sugestiv “Aleea vulcanilor”. Dupa o panta lunga de 500 m, strajuita de verdeata, cand veti vedea fasii de pamant galben, veti sti ca ati ajuns la Paclele Mici. Intre dealuri domoale si contrastand puternic cu vegetatia acestora, platoul cu conuri albe si platose argintii, cu ondularile-i deschise la culoare, seamana cu dunele din desert. Mlastina neadormita constituie un peisaj in continua schimbare, nestatornica natura experimentand chiar sub ochii nostri. “Lava rece” se scurge peste vechile cruste, creand rauri subtiri de noroi. Nu va apropiati totusi prea mult de vulcani, caci stropii va vor ajunge si pe haine, iar mirosul de sulf este foarte puternic. Nici vorba sa puteti aprinde vreun foc in aceasta zona.
La Paclele Mari, conurile sunt mai inalte, culmile mai numeroase si acoperite de noroi rece, parand topite sub lumina soarelui. Uneori, ploile largesc craterele, formand vulcani mai mari, care tasnesc parca mai hotarat. In zilele toride, namolul isi schimba culoarea din gri in galben deschis, intensificand senzatia de pasire pe o intindere pustie. Zona cu cratere este inconjurata de o explozie de natura salbatica, flori, copaci si tufe enorme care razbat din pamantul uscat. Solul sulfuros si cu o salinitate ridicata nu este propice vegetatiei obisnuite, insa aici se remarca prezenta unor plante rare - este vorba de gardurarita, in partea vestica a rezervatiei si specii specifice silvostepei: pirul stepic, saschiul, ruscuta de primavara.
In apropierea rezervatiei gasiti o terasa unde puteti servi masa si unde sa va incarcati bateriile pentru urmatoarele obiective. Daca planuiti o vacanta mai lunga in zona Vulcanilor noroiosi, merita sa vizitati Sarata Monteoru, tabara de sculptura de la Magura sau Manastirea Ciolanu.
Statiunea Sarata Monteoru - Manastirea Ciolanu - Tabara de sculptura Magura
Aproape de Vulcanii noroiosi, va puteti caza intr-o statiune cu pensiuni si vile cochete. Aici s-a aflat singura mina de petrol din Europa, infiintata de Grigore Monteoru; in prezent, accesul este permis doar reprezentantilor autoritatilor. In plina etapa de modernizare, Sarata Monteoru se intinde de-a lungul catorva ramificatii intre dealuri impadurite si pasuni intinse. In centrul localitatii va asteapta un complex turistic foarte bine dotat, cu bazin cu apa sarata, plaja amenajata, loc de joaca pentru copii. In statiune exista si un camping cu casute unde va puteti instala pentru cateva zile relaxante intr-un loc linistit inconjurat de munti. Aveti si posibilitati de a va petrece timpul intr-un mod distractiv la paint- ball sau tiroliana.
Cand peisajul va devine familiar, schimbati-l cu tabara de sculptura de la Magura. Situat pe dealuri pe care toamna asterne covoare aurii fosnitoare, muzeul in aer liber se intinde pe o suprafata de cateva hectare. Sculpturile in piatra au fost realizate din initiativa lui Gheorghe Coman, care a decis in 1970 ca timp de 16 ani, 16 sculptori, in permanenta altii, sa lucreze in piatra in poienile Magurii. An de an, in lunile august si septembrie, artistii au lucrat de zor, lasand mosternire 256 de lucrari in piatra, adevarate capodopere. In orice anotimp si la orice ora a zilei, o plimbare printre sculpurile de la Magura constituie o descoperire a mestesugului in piatra. Veti vedea ca tematica este variata si veti descoperi fatete diverse ale sculpturilor in functie de asezarea lor sub lumina soarelui.
Pastrati starea de relaxare pentru a o aprofunda la Manastirea Ciolanu, asezare monahala datata inca din secolul al XVI-lea. Drumul spre lacasul de cult trece printr-o padure atat de linistita, incat singurele sunete auzite sunt fostenul frunzelor si propria respiratie. Amplasata intr-un colt de natura pitoresc, Manastirea Ciolanu te imbie la meditatie si regasire. Dupa poarta de lemn sculptata de la intrare, veti vedea o curte mare si case albe ingrijite in jurul celor doua biserici. Se pare ca in secolul al XV-lea cativa sihastri din Bizantul ocupat de turci si-au gasit adapost aici. Manastirea are si un muzeu unde pot fi admirate icoane, obiecte de cult si vesminte religioase. Vizitati lacasul de rugaciune de la Ciolanu pentru cateva clipe de ragaz inainte de a merge la Muzeul de chihlimbar.
Muzeul de chihlimbar de la Colti - Barajul de la Siriu
La Patarlagele-Colti, natura a fost darnica, aici gasindu-se unul din produsele naturale foarte rare in lume. Chihlimbarul de Buzau este renumit in Europa, iar la Colti se gaseste una dintre cele mai frumoase colectii din lume. Muzeul functioneaza intr-o casa taraneasca, la parter aflandu-se exponatele din ambra, flori de mina, roci, fosile si pietre semipretioase, iar la etaj puteti vedea obiecte vechi de etnografie si arta populara donate de locuitori, intre care un razboi de tesut, lazi de zestre, opinci de lemn. De asemenea, veti afla detalii despre exploatarea chihlimbarului, despre cultura si istoria acestei localitati.
Ambra este cunoscuta pentru proprietatile terapeutice speciale, ajutand circulatia, combaterea oboselii, stresului si depresiei, calmeaza febra si infectiile. Insa este si un material foarte apreciat in realizarea bijuteriilor. La Colti sunt expuse accesorii pretioase purtate de Elena Ceausescu, insa piesele principale ale colectiei sunt reprezentate de doua bucati mari de chihlimbar de 1800g, respectiv 1500g. Nuantele din interiorul muzeului variaza de la negru opac la verde, galben stralucitor, maron sidefat. Nu ratati aceasta colectie atat de rara si bogata de la Colti, dovada a faptului ca natura nu se zgarceste sa ne ofere din comorile ei.
Incheiati-va calatoria cu un popas la barajul de la Siriu. Pazit de muntii Buzaului care se oglindesc in apele lacului, acesta se impune cu forta si grandoarea sa. Construit pe fosta vatra a comunei, se spune ca, atunci cand nivelul apei scade, se vede turla vechii bisericii. Natura si omul au conlucrat, creand un peisaj deosebit, o destinatie perfecta pentru iubitorii de pescuit. Coborati langa lac si incercati-va norocul cu undita, faceti plaja sau o plimbare cu pluta pe apele linistite.
Buzaul are comori care merita descoperite. Fie ca faceti cunostinta cu viata interioara care palpita secunda de secunda la Vulcanii noroiosi, fie ca mergeti in cautarea linistii spirituale la Manastirea Ciolanu sau aveti un concediu relaxant la Sarata Monteoru, gasiti bogatiile ascunse ale acestei zone. Veti fi fermecati de peisajele subcarpatine, cu dealuri molcome, munti josi si multe pajisti intinse de un verde viu.
[Un articol de Andreea Bertea]